Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

vineri, septembrie 18, 2026

Speranțe citadine

 Într-un oraș deficitar în spații publice, amenajarea unei piațete aduce incontestabil beneficii pe termen lung. Bacăul are nevoie de accesibilitate pietonală, convivialitate, relaxare și odihnă activă. Noua amenajare, gândită în tandem cu proaspătul sediu al Bibliotecii Județene "Costache Sturdza", creează premisele dezvoltării unui nucleu de viață citadină perenă, depășind statutul unui simplu interstițiu între două străzi. Pasajul Revoluției, Piața Alexandru cel Bun și această nouă amenajare (care merită și o identitate toponimică!) ar putea deveni un spațiu fluent — un spațiu public al valorilor împărtășite, bazat pe cei trei catalizatori ai ansamblului: comerțul, cultura și spiritualitatea, în fapt trei factori generatori ai urbei noastre...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu