Nerv(uri) spre iarnă

 Îmi plac la nebunie ultimele frunze rămase în vârf de ramuri despuiate la granița dintre toamnă și iarnă: au mereu ceva dintr-o lecție tăcută despre timp și așteptare. Ele nu mai păstrează nimic din optimismul verii ori din forfota cromatică a toamnei pârguite. Martori vremelnici, discreți, ai unei lumi care trece, ai unui ciclu ce se pregătește să închidă o paranteză. Suspendare între frig și cădere, între ceea ce a fost și ceea ce urmează să vină, într-un echilibru dinamic pe care doar natura îl poate orchestra...

    Privindu-le, înveți că timpul nu este doar curgere, ci și oprire. Așteptarea nu e pasivitate, ci o formă de curaj gravitațional:  tenacitatea de a sta în bătaia vântului, de a rezista în fața inevitabilului, de a spune lumii: Încă nu!  Paradoxul unei încăpățânări vegetale, siluete care nu mai hrănesc copacul, dar îi păzesc memoria. Nu mai cresc, dar țin în ele, pentru câteva zile, promisiunea unei primăveri care, deși nevăzută, pulsează undeva în adâncul lemnului.

    Spleen-ul finalului de noiembrie se topește puțin când privesc cum o singură frunză poate aprinde cerul cu galbenul ei obosit. E dovada că frumusețea poate să supraviețuiască și atunci când în jur cuvântul de ordine e descompunerea. Că există conexiune chiar și în clipele când vântul pare să fure tot ce e sigur între cer și pământ. Că și pe un fundal plumburiu poți găsi o formă de estetic cu valențe fotografice, dacă înțelegi că sfârșitul nu este un capăt, ci un moment de respiro. Oricât de mult apăsă aerul bacovian cu melancoliile și (pe)trecerile lui, există mereu un rest de lumină care rămâne agățat în ramuri, pentru a ne aduce aminte că primăvara nu e niciodată prea departe...

Momentul de grație 2025 (varianta "mai bine mai lent decît deloc...")

    Pentru unii, mirare. Pentru alții, bucurie. Pentru cei mici, un loc inedit de joacă. Pentru mine, un moment așteptat un an întreg. Frumusețea lucrurilor trecătoare, dar atât de pline de sens... Când auriul coroanei se scutură spre pământ, îți amintești că trecerea poate fi, uneori, o formă de grație... Un ritual al toamnelor târzii, un ultim salut și totodată promisiune, pentru că și lucrurile care trec rămân, într-un fel, cu noi: palimpseste sufletești.

8 noiembrie 2025: un nou reper în vâltoarea timpului, timp căuș și sită deopotrivă...

     Au fost 12 zile de splendoare aurie. 29 octombrie - 9 noiembrie, o perioadă în care mulţi băcăuani au mai ridicat privirea din pământ şi au zămbit...

Wabi - Sabi

A butterfly that lives forever is really not a butterfly at all.

 (Data, în Star Trek: Picard - episodul „Et in Arcadia Ego, Part II”)

 

Cum mai stăm cu suprafaţa spaţiilor verzi din Bacău?

 Ultimele date oficiale publicate de DJS Bacău în Anuarul statistic al judeţului Bacău - ediţia 2025 evidenţiază pentru municipiul Bacău o zestre verde de 518 ha.

Sursa: DJS Bacău

Situaţia anterioară (2020) arăta în felul următor:

În trei ani s-au dus 25,6 ha. Scriptic. În realitate, nici cea mai înaltă formă de inteligenţă artificială nu ne poate răspunde cu exactitate...

Noiembrie aurit: Ginkgo biloba în zbor de pasăre

 O altă perspectivă asupra superbului exemplar din Parcul Trandafirului...

Kilometrul 0 al toamnei din centrul Bacăului

      Sub coroana de aur din Parcul Trandafirilor, oamenii devin din nou copii, oprindu-se câteva clipe să surprindă digital spectacolul doamnei solitare. Mirare, priviri admirative și zâmbete pentru miracolul schimbător din cel mai așteptat crâmpei de toamnă băcăuană...

Vom avea parte de spectacolul "ploii de aur"?

     Ne pregătim de spectacolul de gală oferit de galbenul bilobat al Bătrânei Doamne din Parcul Trandafirilor. Din păcate, nu cred că ne vom bucura anul acesta de momentul deosebit al „ploii de aur”. Temperaturile negative (premature pentru centrul cald al oraşului) din dimineaţa zilei de 21 octombrie (-4,2 C la staţia oficială ANM), continuate cu o lungă perioadă de încălzire a vremii (prognoza ne oferă zile plăcute, fără vreun şoc termic negativ, cu brumă şi umiditate foarte ridicată a anului – condiţii necesare pentru desprinderea simultană a frunzelor, după cum am demonstrat în articolul de mai jos), par a indica o desfrunzire graduală, mai puţin spectaculoasă, a cărei durată va depinde de intensitatea vântului din această săptămână. Sper să mă înşel totuşi, pentru a ne putea bucura împreună de momentele magice oferite cu generozitate de acest reper vegetal din zona centrală a oraşului...

Detalii: 

6 noiembrie 2024: http://www.deferlari.ro/2024/11/momentul-de-gratie-2024.html

30 noiembrie 2023: http://www.deferlari.ro/2023/11/momentul-de-gratie-tacuta-al-batranei.html

2010 - 2022: studiu referitor la „ploaia de aur” - http://www.deferlari.ro/2022/11/ginkgo-biloba-momentul-de-gratie-din.html

Foto 28 octombrie 2025, ora 18.

Update 2 noiembrie 2025, ora 17: dezvrăjire lentă...

3 noiembrie, ora 12:

Parcul Dendrologic Hemeiuş: Lizuca şi Patrocle vă aşteaptă...

 

Parcul Gherăieşti: "insula" verde din nordul Bacăului

 Parcul Gherăiești - cel mai mare parc din orașul Bacău, situat în vechea luncă a Bistriței. După 1990, suprafaţa lui s-a tot micşorat în permanentă, prin retrocedări dubioase, construirea unui cartier de case ş.a.m.d. Modernizarea lui se amână de la un an la altul. Viitorul va mai fi verde în nordul extrem al oraşului?

Spectacolul făgetelor: Pădurea Runc

 Sunt păduri care te încarcă pozitiv de la prima întâlnire. Atunci când octombrie se pregătește să își arunce mantia policromă, spectacolul oferit de făgetele din Codrul secular Runc devine o imensă pictură în care jocul de lumini și umbre aduce minut cu minut noi reflexii magice ...și mai că nu te-ai da dus.

Detalii: Drumeție la limită; a … munților: în Subcarpații Moldovei, pe Dealul Runc !

Forest bathing: padurea-runc.html

S-a mai dus o magnolie în numele modernizării Parcului Cancicov...

 Pentru unii nu înseamnă nimic. Pentru alții, care i-au admirat portul și optimismul primăvaratic al inflorescențelor, se mai adaugă o clipă de tristețe.

S-ar putea spune multe, dar nu ar mai avea rost. Las câteva fotografii care să ne amintească de o magnolie care nu a avut norocul să prindă un parc în straie noi, impuse de vântul schimbării...

Situaţia actuală:

O nouă agresiune gratuită. Păcat...

#stareadeparc

Parcul Cancicov: culmea inutilităţii...

       Cu riscul asumat de a mă înnămoli, am vrut să surprind ultimele culori vibrante ale toamnei în Parcul Cancicov. Pe ultima sută de metri, spre ieșire, în timp ce încercam să scap de surplusul de argiluvisol de pe tălpi, o suflantă de frunze mă dezechilibrează auditiv din lirismul cromatic al arțarilor. Da, iată ce grijă pentru detalii și ce scrupulozitate, îmi spun... și ies din parc cu zâmbetul pe buze.

      Într-un parc fără alei, în care şantierul a răscolit peste tot şi la cea mai mică ploaie devine impracticabil, a pune un muncitor să sufle frunzele devine o culme a inutilităţii, delicat fiind spus...

Investiții în educație. Vom avea grijă de verde?

    Am aflat cu bucurie despre proiectul de modernizare a curţii colegiului meu — un proiect îndelung aşteptat, care a mai făcut ieri un pas înainte în şedinţa CL Bacău.

    Deoarece documentaţia făcută publică nu oferă detalii privitoare la spaţiul verde (există doar formularea lapidară „lucrări de amenajare a spațiului verde și plantarea arborilor”), îmi exprim speranţa ca toţi cei 56 de arbori din zestrea verde a liceului să fie, în final, integraţi cât mai inspirat în noua amenajare propusă de firma bucureşteană.

    Există aici arbori care au fost plantaţi odată cu ridicarea actualului sediu al instituţiei; există arbori sub a căror coroană foştii elevi au devenit actuali profesori. Aceşti martori tăcuţi ai devenirii vrâncene merită să bucure în continuare noi şi noi generaţii, care îşi vor ţese visul adolescentin (şi) de pe băncile umbroase ale curţii şcolii...

Dor de starea de parc...

 Farmecul oricărui parc este dat în primul rând de elementul vegetal și de modul în care natura este integrată peren în moștenirea citadină...

#stareadeparc, 17 octombrie 2025

Pas cu pas, verdele dispare ...

    În zestrea verdelui urban, parcurile au cea mai mare vizibilitate și li se acordă, de regulă, o atenție sporită din partea autorităților, în acord cu importanța funcțiilor sociale și recreative. Cu toate acestea, puține orașe mari își pot permite ca ponderea acestei categorii de spații verzi amenajate să depășească 25-30% din bilanțul verdelui intravilan. Din punct de vedere ecologic, orice spațiu verde intravilan prezintă importanță, indiferent de mărime și categoria în care se încadrează normativ. Neîngrijite, nebăgate în seamă de mulți, agresate insidios  de dinamica edilitar-urbanistică, micile petice de verdeață din textura urbană formează în majoritatea orașelor din România simple terenuri de mâna  a doua care își așteaptă schimbarea modului de utilizare, în slujba unei modernizări gândite nesustenabil. Ușor, ușor, fără să ne dăm seama, orașele noastre devin astfel imense deșerturi asfaltate. Amor vincit omnia...

O simplă exemplificare:  str. Aprodul Purice (zona de nord a orașului), 2013 (stânga) vs 2024 (dreapta colajului).

Pe sub castanii copilăriei...

Neprevăzutul lui Taleb care modelează curgerea lebedelor pe firul apei...

   Primăvară 1980-1981 (?), undeva pe la 6-7 ani. Cu bunica de mână, așteptam  nerăbdător un film de animație, undeva la mijloc de săptămână, sub un castan înflorit exploziv la început  de Florar. Nu a fost să fie... M-am pomenit cu  "Ciuleandra". Ciuleandra la 7 ani? 🤣 Ce naiba e plictiseala aia? Dezamăgire maximă la  intrarea în Cinema "Forum". ..Curios, dar  la final, mi-a plăcut "filmul", deși nu înțelesesem întreaga poveste. 

   Peste ani, l-am devorat pe Rebreanu, citindu-l  din scoarță în scoarță,  umil exeget de ocazie. Norocos din fire, Rebreanu mi-a picat  la bac, dezamăgire pentru o clasă de real, parfum pentru adolescentul cu  mustață a la Nicolae Labiș...Invariabil, primăvară de primăvară, am trecut  prin pasajul cu pricina. Castanul mi-a păstrat amintirile în ritidom, făcându-mă să-l iubesc de la inflorescență și până la achenele maronii care anunță victoria toamnei.

   Cinematograful  a devenit o fantomă urbanistică, necunoscută adolescenților de astăzi.  Biblioteca de familie  în care îl descopeream pe Rebreanu s-a disipat. A rămas totuși impregnată în suflet mâna caldă a bunicii, pe traseul copilăriei și urmele traseelor piciului  de odinioară. A rezistat și castanul înflorit,  tăcut martor vegetal al prefacerilor unui oraș, reper impozant al unor palimpseste urbanistice de care mulți habar nu au și nu le pasă...

   Peste ani, chiar și un banal arbore poate deveni o madlenă, vetust martor al unei lumi trecute, dar nu uitate. Pentru că un oraș înseamnă memorie, afectivitate, moștenire, atașament, arborele  crescut odată cu tine, facere și prefacere. Fonfleuri, ar spune alohtonii aroganți. Repere firești pentru cei care își iubesc locul unde au făcut ochi...Adevărata mea "politică".

Hanami

 Pentru o nouă zi mohorâtă, într-o fereastră dintre ploi, ieși din casă în căutarea stropilor de ploaie și de bună dispoziție. Îți revin în minte cuvintele prof. Vlad Eftenie și pașii devin mai ușori. Primăvara este prin ea însăși un moment de grație...

"Pot spune că aflarea “frumosului” este o artă, în lumea haotică și toxică în care trăim. O preocupare absolut necesară pentru păstrarea unei sănătăți a spiritului. Am nevoie să văd frumos, pentru a–mi face bine, zilnic."