Cu riscul asumat de a mă înnămoli, am vrut să surprind ultimele culori vibrante ale toamnei în Parcul Cancicov. Pe ultima sută de metri, spre ieșire, în timp ce încercam să scap de surplusul de argiluvisol de pe tălpi, o suflantă de frunze mă dezechilibrează auditiv din lirismul cromatic al arțarilor. Da, iată ce grijă pentru detalii și ce scrupulozitate, îmi spun... și ies din parc cu zâmbetul pe buze.
Într-un parc fără alei, în care şantierul a răscolit peste tot şi la cea mai mică ploaie devine impracticabil, a pune un muncitor să sufle frunzele devine o culme a inutilităţii, delicat fiind spus...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu