Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

Se afișează postările cu eticheta clădiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clădiri. Afișați toate postările

duminică, ianuarie 15, 2023

Epopeea unui stadion: stadionul din Bacău

 Atunci a început povestea: 9 mai 1959...

Sursa: România liberă, 9 mai 1959

Primii ani, primele competiţii majore:

Bacău, Stadionul "23 August" (carte poştală circulată în anul 1964)

1979

Vezi şi Bacăul la 1967: lupta dintre vechi şi nou

Vulcanul celor 15000-20000 de microbişti... 

Sursa: stadiony.net

Finalul?

Sursa: Youtube


Salutări din Bacău!


„O, vino odată,

măreţ viitor”,

clama poetul amurgurilor violete. Şi pentru urbea sa natală măreţul viitor a venit!


Fotografiile din aceste pagini sînt în măsură să depună mărturie convingătoare despre Bacăul de azi, dezvăluind un oraş modern, frumos şi curat, cu o personalitate inconfundabilă, nepereche. Urbea compătimită de cel mai mare poet al locului, de George Bacovia, „Prin tîrgu-nvăluit de sărăcie / Am intîlnit un popă, un soldat... /De-acum pe cărţi voi adormi uitat, / Pierdut într-o provincie pustie“, s–a retras într-o amintire parcă demult întîmplată. Pe locul ei, aglomerare dezordonată de case pitice şi străzi prăfoase, s-a ridicat şi se ridică, deprinzîndu-se să privească lumea de la înălţimea etajelor şi a orgoliilor împlinite, Bacăul acestor ani, a cărui adevărată rectitorire s-a produs după 1965. În acest răstimp al viselor transformate în fapte care este Epoca Nicolae Ceauşescu, cea mai fertilă din istoria României, Bacăul s-a aliniat înaltelor ritmuri de dezvoltare ale ţării şi, uneori, chiar le-a depăşit, oraşul de la confluenţa Bistriţei cu Siretul realizînd azi, în numai 50 de zile, întreaga producţie  marfă a anului de răscruce 1965. Ni se pare obligatorie, tocmai pentru a arăta de la cît de puţin s-a pornit, fixarea unor repere chiar mai vechi, notînd că, de pildă, în 1939, Enciclopedia României menţiona că industria Bacăului se limita la „o moară cu turbină, două cu apă, o fabrică de cherestea, o fabrică de lumânări de seu, patru tăbăcării, două fabrici de oale de pământ şi două de postavuri“. Drumul de atunci şi pînă azi, cînd industria de aici a ajuns să exporte (avioane, hârtie, maşini de alezat şi frezat, case prefabricate, confecţii, încălţăminte etc.) mai mult decît ea însăşi realiza, cu totul, în 1965, ar fi trebuit să dureze, să zicem, o sută de ani. Ca într-un miracol însă, ca urmare a politicii partidului şi statului de dezvoltare armonioasă a tuturor zonelor ţării, a temeiniciei şi implicării băcăuanilor înşişi, acest drum s-a scurtat mai mult decît şi-ar fi putut închipui, la inaugurarea Iui, chiar şi cei mai împătimiţi optimişti.

Bacăul de azi se înfăţişează aşa cum  vedeţi în imaginile alăturate. Ca un oraş mirosind a var şi a tencuială, s-au dat în folosinţă după 1965 peste 45000 de apartamente, cam 80 la sută din locuitori mutîndu-se în case noi, ca un oraş cu o arhitectură zveltă şi armonioasă, la poalele căreia se revarsă, la acest ceas de primăvară, un ocean de flori, cu precădere de lalele. Pe harta lui au prins contur cîteva cartiere noi, Mioriţa, Bistriţa Lac, Cornişa, Parcului etc. Intrarea dinspre Bucureşti, asig urată de Bulevardul Republicii şi, în continuarea lui, de Calea Mărăşeşti, se deschide larg ă şi primitoare, avertizîndu-te parcă, prin geometria ei graţioasă, cu linii jucate şi, nu o dată, derutante pentru ochi, despre celelalte plăcute surprize pe care, şi mai înăuntrul lui, oraşul ţi le va oferi, la fiecare pas. Un hotel impunător, pe numele lui „Moldova“. O casă de cultură, cu o activitate trepidantă. O gară, de asemenea nouă. Tocmai dat în folosinţă, un bazin de înot cu dimensiuni olimpice. Alături, o sală d e atletism acoperită, unica din ţară cu pistă circulară. Întregrîndu-se perfect în acest cadru modern, cîteva pasaje de nivel se arcuiesc elegant peste bulevardele din centru, conferindu-le un plus de eficienţă rutieră şi, totodată, de spectaculozitate. Şi totuşi, printre atîtea şi atâtea nuanţe, culoarea preferată a oraşului rămîne verdele. Parcurile, nu doar cele întinse, „Libertăţii“ sau „Gherăeşti“, ci şi cele restrânse, din jurul blocurilor, alcătuiesc „plămînul" Bacăului, de care locuitorii au mare grijă, neaşteptînd totul de la primărie. O iniţiativă a acesteia, de a da în primire spaţiile verzi unităţilor economice şi şcolilor, a stimulat spiritul civic, fiecare străduindu-se ca parcul său să arate cît mai rînduit, cît mai curat. Iar rezultatele acestei întreceri, chiar dacă ea nu poartă, concret, respectivul nume, se văd cu ochiul liber, localnicii obişnuind să-i identifice pe cei veniţi în trecere, din alte părţi, după cutezanţa de a rupe o floare ori de a arunca o hârtie pe stradă! Ei înţeleg că oraşul le aparţine şi că frumuseţea lui, ce trebuie întreţinută, depinde de rîvna şi de vigilenta lor. Oraş frumos, prin tot ce a construit şi construieşte, Bacăul e şi unul tînăr. Cam o treime din populaţia lui o constituie elevii şi studenţii (institutul de subingineri pe ntru construcţia de maşini), el, fostul „tîrg ursuz“, cum îl numea, trist, poetul său tutelar, purtîndu-şi acum cu demnitate şi semeţie destinul de aşezare tînără, ca vîrstă şi ca stare de spirit.

Ar mai fi, fireşte, multe de spus. Numai că fotografiile din aceste pagini, sînt, cred, cît se poate de grăitoare. Ele pledează, înaintea oricăror cuvinte, despre un oraş, ales aproape la întâmplare din geografia ţării, care îşi durează cu inspiraţie şi sudoare o istorie nouă şi tulburătoare, zidind pentru azi, pentru mîine şi pentru eternitate.

Reportaj de OVIDIU IOANIŢOAIA. Fotografii de PAUL AGARICI

Revista „Flacăra“, 16 mai 1986


vineri, ianuarie 13, 2023

Bacăul artei monumentale. Cum ar fi fost dacă se ţineau de cuvânt?

   Revista „Ateneu”,  în nr. 9 din septembrie 1968, publica „Proiectul de  împodobire cu lucrări de artă monumentală”, elaborat de Comitetul pentru cultură şi artă al judeţului Bacău. Iată care erau cele opt amplasamente vizate, neputându-ne reţine un oftat...

Amplasament nr. 1.  Piaţa Casei de cultură, a Consiliului judeţean P.C.R. şi a Consiliului popular judeţean. Se propune realizarea unor ansambluri de busturi din marmoră avînd ca temă „Figuri reprezentative ale culturii şi ştiinţei pe meleaguri băcăuane“ ansamblu alcătuit din 9 busturi: Vasile Alecsandri, Vasile Pârvan, Ion Ionescu de la Brad, Ion Atanasiu, Nicu Enea, Ion Borcea, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, George Enescu, care urmează a fi amplasate în semicerc în jurul fîntînii arteziene pe socluri înalte de 1,50 m, iar bustul să nu depăşească înălţimea de 0,80 m.

Amplasament nr. 2. Esplanada principală din zona hotel turistic palatul telefoanelor. Se propune realizarea unei alegorii sculpturale avînd ca temă ,,Monumente reprezentative privind evoluţia artei populare moldoveneşti“, în zona esplanadei centrale hotel-telefoane vor fi amplasate zece blocuri sculpturale executate în piatră, marmoră şi ceramică în aşa fel ca fiecare în parte să exprime o idee legată de tradiţiile artei moldoveneşti şi de specificul industrial, istoric, geografic şi turistic al judeţului Bacău.

Amplasament nr. 3 Scuarul din faţa Bibliotecii municipale. Propunem să fie mutată actuala statuie a lui Vasile Roaită în preajma staţiei C.F.R. Bacău sau în faţa unei întreprinderi din oraşul Bacău, iar în locul ei să fie amplasată o statuie din marmoră a lui George Bacovia de cca 3 m pe un soclu cu trepte de aproximativ 1 m.

Amplasament nr. 4 Scuarul central cu fîntînă arteziană în Parcul Libertăţii. Se propune dotarea acestui ansamblu existent cu grupuri statuare şi vase ceramice decorative amplasate în zona verde înconjurătoare şi în faţa fîntînii arteziene în parcul de odihnă, care prin tematica lor să contribuie la educarea estetică şi culturală a publicului. Lucrarea va cuprinde simboluri reprezentative din grupuri sculpturale ale artei teatrale, dansului, muzicii, poeziei, sculpturii, arhitecturii şi cinematografiei (cele şapte arte). Lucrările vor fi aşezate pe socluri joase (maximum 1 m) şi vor fi executate din marmoră sau piatră. Se impune, de asemeni, modelarea plastică a actualei fîntîni arteziene cu motive decorative din arta populară moldovenească.

Amplasament nr. 5 Parcul din jurul Teatrului de vară „Mihai Eminescu“. Se propune realizarea unei alegorii statuare pe tema poeziei „Luceafărul“ de Mihai Eminescu, la o înălţime de 3 m, pe un soclu platformă înalt de cca 1 m, profilată pe intrarea principală a Teatrului de vară. Lucrarea urmează a fi executată în marmoră sau piatră.

Amplasament nr. 6 Zona Cornişa Bistriţei, aferentă complexului sportiv. Se propune realizarea unor blocuri sculpturale alegorice amplasate pe liziera Cornişei — terasa Bistriţei, spre complexul sportiv, cu tema : „CULTURA, ARTA ŞI SPORTUL“. Grupurile statuare urmează a fi transpuse în cca 15 blocuri sculpturale din piatră şi marmoră. Acest complex sculptural va avea particularitatea că pe de o parte va agrementa complexul arhitectural Cornişa Bistriţei, iar — pe de altă parte — prin felul în care este amplasat devine vizibil de pe terasa interioară a rîului Bistriţa, a Complexului sportiv şi a viitorului cartier Cremenea.

Amplasament nr. 7 Complexul de monumente istorice „CURTEA DOMNEASCĂ“ şi „BISERICA PRECISTA“. Se propune realizarea unei compoziţii monumentale evocatoare a ilustrei figuri a lui Ştefan cel Mare, care să scoată în evidenţă preocupările marelui domnitor moldovean pentru înzestrarea Moldovei cu vestite monumente de arhitectură. Lucrarea urmează să se integreze ansamblului arhitectural al Bisericii Precista şi a curţilor domneşti din curtea bisericii, care sunt singurele monumente istorice existente în oraşul Bacău, constituind un complex unitar.

Amplasamentul nr. 8 Complexul universitar al Institutului pedagogic. Se propune realizarea unui grup sculptural avînd ca temă: „PERSONALITĂŢI DE SEAMĂ ALE ŞTIINŢEI ROMÂNEŞTI“. Grupul sculptural va cuprinde busturile următorilor oameni de ştiinţă: Emil Racoviţă, Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu, Grigore Tăbăcaru, care pe lîngă importanţa lor ştiinţifică, sunt reprezentativi pentru domeniul ştiinţelor naturii, al istoriei, literaturii şi pedagogiei, desfăşurîndu-şi o parte din activitate pe teritoriul judeţului Bacău. Aceste busturi vor avea înălţimea de 0,80 m şi vor fi aşezate pe socluri de cel puţin 1,50 m. Se propune ca lucrarea să se execute în marmoră sau în bronz.

Foto: Din anii în care Vasile Roaită privea încrâncenat spre "Punguţa cu doi bani" 😊

Foto original: Marius Tabarcea. Detalii aici

Lista blocurilor cu risc seismic din Bacău. Harta interactivă cu anul construcţiei, pe zone

 Am descoperit un proiect interesant: o hartă interactivă (în lucru) cu anul construcţiei blocurilor pentru vreo 50 de oraşe, printre care şi Bacăul nostru. Harta este disponibilă aici, ducându-ne imediat cu gândul la hazardul seismic...Şi pentru că tot veni vorba de mişcările plăcilor tectonice, iată mai jos lista blocurilor cu risc seismic din municipiu: 






Sursa: „Ghid privind stabilirea valorilor de circulaţie orientative minime ale constructiilor situate în localităţile administrativ teritoriale componente ale judeţului Bacău” realizat de Uniunea Notarilor din Romania, 2021.



Bacău - un oraş modern, înfloritor....

 La finalul articolului veţi găsi şi anul la care se face referire...😏

Bacău - un oraş modern, înfloritor

În anii construcţiei socialiste, dar mai ales în perioada care a trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, Bacăul a cunoscut, asemenea tuturor localităţilor patriei, o puternică dezvoltare industrială şi urbanistică, devenind o aşezare modernă, înfloritoare. În mai puţin de două decenii, aici au fost construite două mari platforme industriale, în care se înalţă unităţi puternice, ale căror produse sunt cunoscute şi solicitate nu numai de economia naţională, ci şi la export, în numeroase ţări ale lumii. Între acestea se numără întreprinderea de maşini-unelte, întreprinderea metalurgică, Combinatul de îngrăşăminte chimice, întreprinderea de panouri electrice pneumatice, Combinatul de prelucrare a lemnului. În acelaşi timp, s-au dezvoltat şi modernizat combinatul de celuloză şi hirtie „Letea“, întreprinderea de pielărie şi încălţăminte „Partizanul“, Întreprinderea de postav „Proletarul“, întreprinderea mecanică şi altele. Acest ritm impetuos de dezvoltare economică a făcut ca municipiul Bacău să realizeze în prezent o producţie industrială anuală în valoare de circa 14 miliarde lei. Oamenii muncii de aici s-au angajat ca în cinstea celei de-a 40-a aniversări a actului istoric de la 23 August 1944 şi a celui de-al XIII-lea Congres al partidului să realizeze o producţie suplimentară în valoare de 500 milioane lei.

În imediata apropiere a cetăţilor industriale se înalţă noile şi modernele cartiere de locuinţe. Pe cimpul dinspre Sărata, ca şi peste pasajul de cale ferată, unde pînă nu de mult hălăduiau bălăriile, s-au construit cartiere noi, adevărate „oraşe“ în oraş: Republicii, Cornişa Bistriţei, Carpaţi, Milcov, Aviatori şi altele, în care trăieşte, în condiţiile unui confort modern, peste 80 la sută din populaţia oraşului. Alături de cele circa 45 000 de apartamente, s-au construit numeroase edificii social-culturale, magazine comerciale, unităţi turistice şi prestatoare de servicii pentru populaţie. Oraşul s-a îmbogăţit cu lucrări de artă monumentală, au fost amenajate parcuri şi grădini, complexe sportive şi de agrement. Dacă la data construirii lor — ne spune tovarăşul Vasile Albu, primarul municipiului — vechiul palat administrativ sau fostul cinematograf „Mărăşti“, acum Teatrul dramatic „Bacovia“, erau considerate construcţii monumentale, astăzi ele se pierd între noile edificii realizate de proiectanţii şi constructorii noştri: Casa de cultură, complexul hotelier „Moldova“, complexele comerciale „Select“ şi „Romarta“, Institutul de învăţămînt superior, spitalul judeţean, sala sporturilor. Şi continuăm să construim în ritm intens. Pînă la sfirşitul actualului cincinal mai avem de înălţat şi pus în funcţiune noi capacităţi de producţie, obiective social-culturale şi circa 8 000 de apartamente.

Într-adevăr, Bacăul continuă să fie un vast şantier. Se construieşte atît în centru, cît şi în noile ansambluri de locuinţe Bistriţa-Lac, Mioriţei, Bacovia, Ştefan cel Mare. Este de subliniat faptul că, în ultimii zece ani, populaţia oraşului s-a dublat. Modernizarea centrului, ca şi a întregului oraş este însoţită, cum e şi firesc, de un amplu program de lucrări edilitar-gospodăreşti. Bacăul, care cu ani în urmă nu avea nici o stradă asfaltată, dispune acum de o reţea de peste 120 kilometri de străzi modernizate. În prezent, pe întreg cuprinsul oraşului se execută ample lucrări de extindere a reţelelor de canalizare şi alimentare cu apă, se amenajează noi spaţii de joacă pentru copii, de recreare şi agrement. Sunt preocupări la înfăptuirea cărora, pe lîngă fondurile alocate de stat, îşi aduc contribuţia toţi cetăţenii. Acest aport se concretizează prin executarea unor lucrări edilitar-gospodăreşti în acest an, prin muncă voluntar-patriotică, în valoare de peste 200 milioane lei. Este şi aceasta o dovadă a dorinţei fiecărui băcăuan de a-şi vedea oraşul în care trăieşte şi munceşte tot mai frumos, mai înfloritor.

Gheorghe BALTA corespondentul „Scînteii"

Sursa: Scînteia, 15 martie 1984

Pe firul timpului: Hotelul "Moldova"

  Un nou hotel la Bacău. La Bacău, în apropierea „Parcului trandafirilor“ se înalţă noul hotel al oficiului judeţean de turism, care va avea o capacitate de cazare de aproape 400 locuri. Noul hotel va dispune de numeroase spatii comerciale şi pentru diverse servicii. Constructorii trustului județean s-au angajat să încheie lucrările în a doua jumătate a anului 1979. (Gh. Baltă) - "Scînteia", 27 iulie 1978

Hotelul "Moldova", 1982 (Sursa: "Scînteia")
 Hotelul "verde - crud" (1982, cpi) 

Tot la înălţime se dovedesc şi constructorii din municipiul Bacău. În modernul ansamblu „Bistriţa-Lac“, ei au pus la dispoziţia oamenilor muncii noi blocuri de locuinţe. Cu acestea, numărul apartamentelor construite în anii care au trecut de la Congresul al IX-lea al partidului în municipiul Bacău a ajuns la 50 033. Numai în actualul cincinal au fost înălțate blocuri care însumează 950 de apartamente, cu 743 mai mult decît prevedea planul. În acelaşi timp, s-au dat în folosință moderna gară de călători, hotelul „Moldova“, piaţa centrală agroalimentară, două cinematografe, unităţi comerciale și altele. În anul 1985 vor fi construite încă 1 800 de apartamente, iar in viitorul cincinal — alte circa 10 000 de apartamente, precum si un mare număr de obiective social-edilitare. ("Scînteia", 2 decembrie 1984)



Aprilie 2005...şi...

...septembrie 2010. Ultima dată când am urcat la ultimul etaj al hotelului pentru a obţine o fotografie panoramică a Parcului Catedralei. Recepţionera, foarte drăguţă, mi-a permis accesul. Holul era încă foarte animat cu fel de fel de turişti si oameni de afaceri...

joi, ianuarie 12, 2023

Ştiţi unde se tăia frunza la câini în anii ’70?

Unde se taie frunză la cîini

    Vai, cum mai trăgeau băieţii şi fetele din Kent-uri! Sorbeau fumul, măi frate, cu nespusă patimă, apoi îl dădeau afară pe nări ca balaurii. Dv. veţi putea observa: poate că li se vor fi înecat corăbiile băieţilor! Da’ de unde! Nu li se înecase nici o corabie! Aşa îşi petrec timpul o parte din băieţii şi fetele „bine“ din Bacău. Vin dis-de-dimineaţă în holul hotelului „Decebal" şi se lipesc de scaune ca marca de scrisoare. Cînd nu mai sînt locuri, reazemă stîlpii să nu... cadă. Aşa se face că hotelul „Decebal“ — local cu caracter turistic, în care au fost investite 20 de milioane a devenit locul de întîlnire al tuturor vlăjganilor fără ocupaţie. Acuma iar o să ne întrebaţi: dar de ce se întîlnesc băieţii cu corăbiile neînecate în holul hotelului „Decebal“? Simplu, ca bună ziua: pesemne, îngrijoraţi că n-au unde tăia respectivii frunză la cîini, proiectanţii — împreună cu organele de avizare ale Ministerului Turismului — au trîntit la Bacău un hol de vreo... patru sute de mp. Acestui spaţiu atît de scump — mai mare ca braseria „Ambasadorului“, cît 10 birturi — nu i s-a dat, pînă în zilele noastre, nici o întrebuinţare comercială. Dar ce e drept, e drept: holul e elegant şi mai ales luminos. Poţi tăia frunza în linişte.

Gh. GRAURE, Gh. BALTĂ, corespondentul „Scînteii”

 “Scînteia”, sâmbătă 11 mai 1974

Sursa: Satul romînesc, 1970

O zi din viaţa oraşului ...în 1957

 ANIVERSARE DRAGĂ MOLDOVENILOR. Ieri,  am luat un scurt interviu regizorului Val. Mugur, maestru emerit al artei din R. P. Romînă. Trăim acum clipe emoţionante, ne-a spus el. Azi e repetiţia generală a piesei „Apus de soare“ de Barbu Delavrancea. Această dramă istorică, aşa după cum ştiţi, evocă episoade din viaţa celui ce a fost marele domn al Moldovei  - Ştefan cel Mare. Pentru teatrul din Bacău punerea în scenă a aceştiei piese înseamnă un examen greu. Tot colectivul îşi dă contribuţia la reuşita spectacolului; 46 actori sunt distribuiţi în piesă şi se folosesc aproape 100 costume de epocă. Premiera piesei „Apus de soare“  este închinată aniversării a 500 de ani de la suirea lui Ştefan cel Mare pe scaunul Moldovei.

DEPUTAŢII SE CONSULTĂ CU CETĂŢENII În cursul zilei de miercuri, un grup de 10 deputaţi ai Sfatului popular orăşenesc Bacău, printre care Eugenia Cucu, Nicolae Enăşoaie şi alţii, au avut întîlniri cu alegătorii. Ei au discutat probleme ale gospodăririi şi înfrumuseţării oraşului. Cetăţenii din strada Alba Iulia, spre exemplu, au cerut deputatului lor să propună sesiunii aprobarea unor cheltuieli pentru prelungirea conductei de apă potabilă în această parte a oraşului. Cetăţenii din cartierul C.F.R. au propus, deputatului, ca sesiunea să adopte o hotărîre pentru amenajarea completă a noii pieţe, create anume pentru mai buna aprovizionare a ceferiştilor.

PRIMAVARA A SOSIT... băcăuanii încep a căuta parcurile, grădinile şi scuarurile oraşului. Ieri, zeci şi zeci de tineri din întreprinderi, şcoli şi instituţii au participat la muncă voluntară pentru reamenajarea spaţiilor verzi. În Parcul Libertăţii s-a terminat ieri săparea unui şanţ de 300 metri pentru instalarea în parc a unei conducte de apă. De asemenea, s-a săpat şi grăpat terenul pentru însămînţarea de ierburi şi plantarea de arbuşti decorativi.

FAPT DIVERS De ce în piaţa oraşului nu e şi un magazin cu articole de uz casnic? Întrebare firească, care şi-a găsit răspunsul ieri: în piaţa centrală a oraşului s-a deschis un asemenea magazin. Aci gospodinele pot găsi, printre altele: mături, bidinele, perii, borcane, coşuri etc.

MOMENT CRITIC Ieri însă, ca şi în multe zile, piaţa şi străzile erau murdare, neîngrijite. Şi asta chiar sub privirea administraţiei pieţelor, care-şi are sediul aici. Am constatat, cu acest prilej, că lipseau cu desăvîrşire trufandalele, cu toate că la gospodăriile de stat, la gospodăriile colective s-au cultivat cantităţi însemnate de ceapă verde, ridichi de lună, salată, în sere. Acum o lună apăruseră astfel de trufandale, dar... ciudat! Odată cu încălzirea timpului ele au dispărut.

(H. GROSU I. PLEAVĂ, Ieri în oraşul Bacău, “Scînteia” nr. 3878, 11 aprilie 1957)



 

miercuri, ianuarie 11, 2023

Reorganizarea reţelei comerciale în cartierele oraşului Bacău

În vederea îmbunătăţirii aprovizionării populaţiei cu produse alimentare, comitetul executiv al sfatului popular al oraşului Bacău a luat în ultimul timp o serie de măsuri privindreorganizarea şi dezvoltarea reţelei comerciale în cartierele oraşului. în cartierul 1 Mai, de pildă, unul din cartierele aglomerate ale oraşului, au fost înfiinţate un magazin „Alimentara", un centru de pîine şi un magazin „Aprozar“. Centrul de carne care funcţiona în condiţii necorespunzătoare a fost reamenajat. Un magazin alimentar nou a fost înfiinţat şi în cvartalul de blocuri din Parcul Libertăţii, Lucrări de amenajare şi reorganizare a magazinelor alimentare au fost efectuate şi în cartierele Steaua Roşie şi Şerbăneşti. În cartierul Gherăeşti a fost organizat un magazin alimentar mixt, cu raioane specializate, iar în cartierul C.F.R. se lucrează la lărgirea şi reprofilarea tuturor magazinelor alimentare.

Sursa: Romînia liberă, 10 decembrie 1959


Planul oraşului Bacău la sfârşitul anilor `50 ai secolului trecut

Sursa: prof. Ioan Abramiuc, înv. Viorica Teofănescu - Geografia regiunii Bacău. Manual pentru clasa a III-a, 1959 (aprobat prin Ordinul Ministerului Învăţământului şi Culturii nr. 94961 din 25 august 1959)


Protecţia consumatorului în Bacăului anilor "60...

   Oameni noi, metehne vechi... Un exemplu de verificare a unităţilor comerciale din Bacăul de odinioară, articol descoperit zilele acestea între două plimbări pe traseul Lidl - Profi - Mega Image - Kaufland 😁


Însoţind echipele de control obştesc

La buna funcţionare a unităţilor comerciale din Bacău, o contribuţie tot mai importantă o aduce controlul obştesc organizat şi îndrumat de Consiliul local al sindicatelor. O metodă eficientă folosită de acest consiliu este organizarea periodică a unor ieşiri pe teren cu participarea mai multor echipe de control obştesc. Deunăzi, cu ocazia unei asemenea acţiuni, am însoţit şi noi cîteva echipe in controlul pe care l-au efectuat prin diferite unităţi comerciale. Primul popas l-am făcut la magazinul universal "Bacăul". De la început ne impresionează abundenţa de mărfuri, ordinea şi curăţenia ce domnesc în fiecare raion. Dar nu numai atît. Comportarea civilizată a personalului de deservire este un alt lucru care atrage imediat atenţia. După cum am aflat, cel mai mulţi dintre lucrătorii magazinului universal sínt apreciaţi de cumpărători. Unul din ei este loan Miron, şeful raionului confecţii bărbăteşti, evidenţiat lună de lună în întrecerea socialistă.

 Iată-l în clişeul 1 ajutîndu-l cu multă amabilitate pe muncitorul Constantin Niţă în alegerea unui palton. Restaurantul şi ospătăria Zahana. La prima vedere unitatea ne face o impresie bună. Lumină plăcută, curăţenie, veselie. La mese, consumatorii par satisfăcuţi. Însă echipa de control obştesc nu se mulţumeşte doar cu constatările de suprafaţă. O incursiune în bucătărie le arată că personalul de aici este certat cu igiena. La etaj, unde funcţionează ospătăria, curăţenia lasă şi mai mult de dorit (clişeul 2). O verificare a gramajului fripturilor duce la constatarea că cele mai multe cîntăresc cu cite 20 de grame mai puţin.

— Daţi-mi vă rog condica de sugestii şi reclamaţii — încearcă un membru al echipei de control obştesc, adresîndu-se casierei de la ospătărie.

— Era aici, dar acum nu o mai văd. O fi luat-o probabil responsabilul...

Concluzia se trage de la sine.

Centrul de industrializarea legumelor? Aşa s-ar părea după îndeletnicirea persoanei din clişeul 3, care trece nişte "roşii" printr-o sită în vederea obţinerii de... „bulion”. În realitate ne aflăm în magazia de mînă a unităţii Oficiului de legume şi fructe nr. 1 unde, datorită spiritului "inventiv" al responsabilului Toader Tudose, personalul de deservire al unităţii a fost pus să "valorifice" nişte produse demult stricate (foste cîndva roşii). Bineînţeles, că menţionînd această "ispravă" în registrul de control şi inspecţie, membrii echipei au înştiinţat şi organele în drept pentru a lua măsuri ca activitatea despre care am am amintit să înceteze.

— A mai rămas ceva timp pînă la închiderea magazinelor. Să trecem la unitatea "Alimentara" cu autoservire — au fost de părere membrii echipei de control obştesc.

Amplasat la parterul unui frumos bloc de pe strada Karl Marx, magazinul 38 al OCL „Alimentara” te ispiteşte prin eleganţa sa, bogăţia de produse cu care-i aprovizionat în permanenţă. Ca atare, aici se perindă de dimineaţă şi pînă seara numeroşi cumpărători. Iată-i (în clişeul 4) pe membrii echipei de control obştesc făcînd o verificare a gramajului la produsele preambalate. Ca şi în alte daţi, ieşirea pe teren a echipelor de Control obştesc a fost rodnică. Componenţii echipei, printre care muncitorii Ion Postolache şi Nicolae Şuştac de la fabrica "Proletarul", Gheorghe Bibire şi Miron Nedelcu de la "Steaua roşie" ş. a., au plecat spre casele lor cu simţămîntul de a fi îndeplinit o muncă utilă. Rămîne ca aceasta să fie completată cu controlul din partea Consiliului local al sindicatelor şi secţiei comerciale asupra modului în care se rezolvă, de către unităţile controlate, propunerile şi sesizările făcute de echipe.

I. LUPU, corespondent al ziarului „Munca“pentru regiunea Bacău

Foto: P. COZIA

Articol publicat în ziarul „Munca”, noiembrie 1964.


Reclamă la Restaurantul Zahana în presa vremii
(sursa: Ateneu, 1968)


marți, ianuarie 10, 2023

Chiar aşa: "Ce e nou în oraşul nostru?"

         Dacă lipseam 15 ani din oraşul meu natal şi aş fi revenit acum, desigur că aveam nevoie de un însoţitor care să mă conducă. Oraşul Bacău, oraşul foştilor capitalişti de teapa lui Porumbaru, Filderman, Izvoreanu, Calmanovici, Iordănescu, oraşul vechilor magherniţi unde erau exploataţi crunt miile de muncitori, oraşul foştilor cerealişti care-şi umpleau hambarele pe urma trudei ţărănimii muncitoare, oraşul Bacău a devenit de nerecunoscut în anii puterii populare.

Nici în 50 de ani, vechea clasă exploatatoare, marii capitalişti nu realizau ceea ce a realizat poporul nostru muncitor în 15 ani de la eliberare. Oraşul Bacău şi-a schimbat complet înfăţişarea, au apărut fabrici noi ca cea de confecţii „Bacăul“, Uzina de şuruburi „Muncitorul liber“, Uzina metalurgică, Combinatul de carne. Iar Fabrica de textile „Proletarul“. Fabrica de piele şi încălţăminte „Partizanul“ au fost utilate modern şi înzestrate cu grădiniţe şi creşe pentru copii, cantine, dispensare medicale, staţionare, băi etc. În centrul oraşului au apărut clădiri impunătoare unde au fost amplasate magazine de stat. Chiar luna aceasta s-a deschis un nou magazin universal de toată frumuseţea. Tot anul acesta, locuitorii orașului Bacău au participat la inaugurarea marelui Stadion „23 August“, cu o capacitate de 20.000 de locuri. Teatrul de stat complet refăcut, Filarmonica de stat, două grădini de vară, ştrandul tineretului, 4 parcuri şi cele 3 săli de cinematograf stau la dispoziţia oamenilor muncii. Mereu oamenii muncii primesc locuinţe în noile blocuri ce se construiesc în diferite părţi ale oraşului.

Femeile, prin diferite acţiuni obşteşti şi prin participarea efectivă la munca patriotică, au contribuit ca oraşul Bacău, unul din principalele centre muncitoreşti ale ţării noastre, să arate cit mai frumos. Femeile din oraşul nostru sînt hotărîte să cinstească cea de-a 15-a aniversare a eliberării patriei noastre cu noi realizări în producţie şi pe tărîm social. -  Maria MIHAI, preşedinta comisiei de femei de la Fabrica “Partizanul”

Sursa: revista “Femeia”, 1959

Foto: Bacăul la ora marilor prefaceri (colecţia ing. Mihai Ceucă)

Decembrie 1975: „Luceafărul“ - un mare magazin la Bacău

    La Bacău, a avut loc de curînd inaugurarea marelui magazin universal „Luceafărul“. Operă a proiectanţilor şi constructorilor din localitate, noua unitate a comerţului băcăuan, înălţată intr-un stil arhitectonic deosebit, constituie o adevărată podoabă a municipiului de pe Bistriţa. Pe o suprafaţă utilă de aproape 8 000 mp, cumpărătorii pot găsi o gamă variată de mărfuri industriale pentru bărbaţi, femei, copii şi adolescenţi. Magazinul are aproape 500 de lucrători şi dispune de raioane specializate care însumează mărfuri cît 50 de magazine obișnuite la un loc. (Gh. Baltă, corespondentul „Scînteii“) – în "Scînteia", 16 dec 1975.

Interviu revista "Femeia", 1976

"Luceafărul" comerţului băcăuan prinde viaţă. Una dintre cele mai interesante imagini cu "simbioza" vechi-nou din Bacăul sistematizării urbanistice din perioada comunistă. Sursa foto: colecţia ing. Mihai Ceucă; Ioan Bîşcă.


     Potrivit fotoreporterului Ioan Bîşcă, "magazinul universal Luceafărul a fost proiectat de Rozela Burnea Georgescu, arhitecta din Bacău care a mai semnat, între altele, proiecte precum blocuri de locuințe în Roman, Moinești, Comănești, Bicaz, Focșani și Bacău, sediul Procuraturii Bacău (1963), sediul Trustului Petrol Moinești (1966), Policlinica din Piatra Neamț (1967), magazine universale în Roman (1967) și Moinești (1968), complexul comercial „Zemeș” din Moinești (1968), hotelul Venus din Slănic Moldova (1971), hanul turistic „Măgura” (1974), extinderea și reamenajarea de la Teatrul Bacovia (1979), Hotelul Moldova (1979) și sala Ateneu din Bacău (1983)."


Sursa foto: Ioan Bîşcă/Deşteptarea. Colorizare digitală: LŞ


luni, ianuarie 09, 2023

Prin Bacău cu autobuzul...

La garajul secţiei de transporturi din cadrul Întreprinderii Comunale din Bacău stau la start cîteva maşini aşteptîndu-şi şoferii. Dar Vasile Hriţcu şi Victor Lupaşcu încă n-au venit şi nici nu vor veni curînd. La restaurantul Zahana berea curge şuvoaie, încercînd să le potolească setea. Beau de trei zile şi pîrdalnica de arsură încă nu-i stinsă. Cheful trebuie menţinut patru zile, la fel ca în fiecare lună după salariu, altfel strică firma şi li se duce dracului faima. (pasaj din articolul Prin Bacău cu autobuzul, ziarul „Munca” nr 5461/1965)

Foto: Restaurantul Zahana din vechiul centru al oraşului Bacău

Sursa: colecţia ing. Mihai Ceucă; Irina Amalia Băcăoanu

duminică, ianuarie 08, 2023

Inedit: Restaurante mari, restaurante mici...în Bacăul anilor '70

Vă invit să vă delectaţi cu o savuroasă pagină despre reţeaua de restauraunte din oraşul Bacău şi modul în care se făcea alimentaţia publică la mijlocul deceniului 8 al secolului trecut. Articolul a fost publicat în numărul 3 din anul 1976 al revistei Flacăra" (dosarul": Fără prejudecăţi despre RESTAURANTE MARI, RESTAURANTE MICI), sub semnătura lui Răzvan Bărbulescu, purtând titlul: Depăşirea planului de încasări nu este incompatibilă cu o servire exemplară într-un cadru civilizat:

Foto: Restaurantul cu autoservire "Macul Roşu" din Bacău, vara anului 1980.

Sursa: colecţia ing. Mihai Ceucă

„Duminică, 1 august. Seara, la restaurantul „Parcul Libertăţii“ erau două nunţi, în interior şi pe terasă, iar în grădină se bea bere şi se mîncau seminţe. De dovleac. Cu plăcere sau cu îndîrjire, toată lumea, la unison, era mobilizată ca la un adevărat concurs „cine mănîncă şi împrăştie mai repede“. Atîta dăruire, mărturisesc sincer, impresiona. Şi organizarea. Moderna unitate pusese la dispoziţia amatorilor, evident în limita posibilităţilor, farfurioare pentru coji. Părăsindu-ne o clipă extazul, constatăm cu toată seriozitatea că după două-trei-patru ore farfurioarele deveniseră cu totul neîncăpătoare şi nu numai ele, ci şi feţele de masă şi grădina şi..„ ca într-o imagine de coşmar, albele coji ajunseseră să acopere totul. Altfel, unitatea era bine aprovizionată cu „fripturi, antricoate, organe“, dar cine mai avea timp de ele?! Restaurantul este modern, Parcul Libertăţii frumos, plin de seminţe şi sticle de bere, goale, primele datorate numeroşilor „furnizori“ de toate vîrstele, şi de ambele sexe, dar de aceeaşi culoare, iar celelalte — rod al iniţiativei unităţii de a vinde bere oricui şi oricum, cu sticla şi cu Iada, în parc sau în picioare, în grădină. Ceva mai tîrziu, la „Moldoveanca", toată lumea bea. încet, cumpătat, moldoveneşte. „Dacă nu-i dai unuia de băut fără mîncare, te bate de te sminteşte sau îţi umple condica de minciuni“, mi se confesează Florica Lupaş, care-i ţine locul responsabilei, plecată în concediu. Localul mic, dar cochet, îngrijit, v-aţi dat probabil seama după denumire, este unul cu specific local şi oferă la preţuri de categoria a doua citeva dintre invenţiile culinare moldoveneşti, însă în seara asta are foarte puţini amatori. Absolut firesc. Ca să ştii să preţuieşti binele trebuie neapărat să ai de-a face cu răul. De pildă, la restaurantul „Decebal“! Drumul spre interiorul restaurantului, cel mai modern din Bacău, o adevărată oază de linişte, civilizaţie, bun-gust şi bună servire, trece prin infernul grădinii unde trebuie să fac un veritabil slalom printre numeroşii amatori de bere, care la ora aceea sprijineau tot ce găseau: stîlpi, coloane, scări. Pentru că şi aici, berea, pe lîngă cea servită cît de cît civilizat şi prompt la mese, se vindea în două colţuri cu coadă şi scandal, în picioare. Tot „Decebal“, tot categoria I, dar altă optică asupra comerţului.

Luni, 2 august, îi însoţesc pe dr. Dan Alexandrescu şi pe unul dintre asistenţii Inspectoratului sanitar într-un scurt raid de dimineaţă prin cîteva unităţi ale Trustului de alimentaţie publică din Bacău. Constatările pe scurt. La „Popas‘‘-Gherăeşti, într-un local care aşteaptă renovarea, sălile de consumaţie, dichisite cu o recuzită de la revelion, erau aranjate cu grijă, dar pereţii erau murdari şi pe alocuri scorojiţi, covoarele atît de pătate şi de murdare încit nu le mai puteai ghici culoarea, iar bucătăria, în materie de muşte, tindea să stabilească un record. Restaurantul „Nord“ „lucra“ numai cu grădina şi cu o încăpere profilată pe produse de tip „Gospodina“, despre care responsabilul Gheorghe Melinte avea numai cuvinte de laudă, dar căreia tocmai în dimineaţa aceea i se defectase instalaţia frigorifică, termometrul arătind in jur de +13 grade. „Micul restaurant“, unitate ieşită zilele acestea din renovare şi propusă, într-un viitor apropiat, pentru demolare, n-are, fie şi pentru această scurtă existenţă, o vitrină frigorifică, produsele crude şi preparate (de care unitatea nu duce cîtuşi de puţin lipsă) fiind ţinute „la vedere“ sub o foiţă de celofan. Oricum, dacă nu se vînd, se strică. În continuare, ne impresionează plăcut unitatea cu autoservire „Macul Roşu“, Îngrijită şi bine gospodărită, „Lacto-vegetarian“-ul cu o încăpere pentru copii şi o încărcată listă de bucate sau bogatul sortiment culinar al restaurantului „Bistriţa“. Seara, pe cont propriu, în calitate de consumator, aştept 20 de minute să vină un ospătar, sau să debaraseze cineva masa. Înzestrată cu pahare murdare, scrum de ţigară, o faţă de masă, mă rog, o masă care nu se deosebea cu nimic de celelalte libere. Într-o atmosferă de certă nesiguranţă, pândit de diferiţi indivizi în libertate prin bucătărie sau prin locul de acces al ospătarilor, încerc să descopăr măcar responsabilul, prezent conform programului, dar absent conform voinţei proprii şi logicii barmanului Georgeta Dobrescu: „are şi el treabă, n-o să stea tot timpul aici!“ Şi uite aşa, renunţ la mişcare, îmi piere şi foamea, singura grijă fiind să mă îndepărtez cît mai repede de privirile „amicale“ ale celor cîţiva magnifici cu echilibrul instabil. Am vizitat numeroase restaurante din Bacău. Mai mari şi mai mici, ale T.A.P.L.-ului şi ale O.J.T.-ului şi o remarcă s-a impus imediat: la Bacău se mănîncă bine. Adică unităţile sînt foarte bine aprovizionate, preparatele sînt numeroase şi prezentate într-o gamă culinară largă, şorturile de vin sunt din cele mai bune, bere (cel puţin cit a durat ancheta noastră) s-a vîndut din belşug. Firesc, cei ce răspund de aceste treburi, respectiv conducerile T.A.P-L.-ului şi O.J.T.-ului sau diferiţii responsabili de unități cu care am stat de vorbă, sînt mîndri de încasările lunare, de planurile „de vinzare“ depăşite. Firesc, pentru această bună aprovizionare trebuie să alergi, să te zbaţi, să sondezi, să n-aştepţi pentru că nu-ţi vine de nicăieri de-a gata un vin bun, de pildă. Dar acest aspect nu este singurul. Şi aici se impune o a doua remarcă: desigur, vindem, dar cum? Este de fapt şi concluzia anchetei noastre. Nu vedem nici o incompatibilitate între depăşirea planului de încasări şi o servire exemplară intr-un cadru civilizat, o dovadă în acest sens, pe lingă cele menţionate anterior, fiind restaurantul „Parcul trandafirilor". O faţă de masă curată, un aer care se poate respira, un serviciu prompt, o orchestră discretă sînt numai cîteva dintre atributele unui local civilizat, indiferent dacă este mare sau mic şi patronat de T.A.P.L. sau O.J.T."

***

Note: evidenţierea prin caractere boldite ne aparţine. T.A.P.L. = Trustul de Alimentaţie Publică Locală; O.J.T. = Oficiul Judeţean de Turism.

 

 

sâmbătă, ianuarie 07, 2023

North Boom Valley (Bacău): cele trei mari proiecte de pe Ştefan cel Mare

    Analizate individual şi fragmentat cronologic, pe măsura anunţării lor, aceste proiecte prezintă avantaje incontestabile, dar şi puncte nevralgice. La modul landscape view, de pe malul opus al Lacului Bacău II, acest puzzle ar putea oferi în final un profil urban modern. La scară intraurbană, zona de nord a oraşului va deveni însă un muşuroi sufocat constructiv, strada Ştefan cel Mare (prin cei doar 1300 m lungime totală) devenind un fel de Canal Suez în vârf de sarcină…În sinteză, cele trei mari proiecte sunt prezentate în cele ce urmează:

Zona marilor prefaceri 
(sursa hărţii: Google Earth)

City Lake View

Adresă: str. Ștefan cel Mare 22 B

Dezvoltator/Constructor: City Residence/Simba Invest

Prezentare: bloc P+10 etaje, 62 apartamente de 2 și 3 camere + 8 duplexuri la etajele 9 si 10

Locuri de parcare: 238

Suprafaţă spaţiu verde: 3000 mp

Web: cityresidencebacau.ro

Observaţii:  În construcţie. Apartamentele sunt deja vândute.

City Lake View (sursa foto: Fb/cityresidencebacau)


Ansamblul Avanera:

Adresă: str. Ștefan cel Mare 24E

Dezvoltator/Constructor: Trutzi Real Estate

Prezentare: 200 de apartamente, regim de înălțime S+P+10E (înălțime totală 39 metri), spaţii de birouri, spaţii comerciale, locuri de joacă (497 mp). Suprafaţă construită: 22913 mp

Locuri de parcare: 271

Suprafaţă spaţiu verde: 2309 mp

Web: avanera.ro

Observaţii:  în construcţie.

Ansamblul Avanera 
(sursa foto: avanera.ro)

Bacău Shopping Mall

Adresă: str. Ștefan cel Mare 28 (Arena Mall), până la magazinul Lidl (str. Ștefan cel Mare 36)

Dezvoltator/Constructor: Arena Mall, Accor/SSAB Bacău

Prezentare: extindere Arena Mall cu 14.600 de metri pătrați, construire Hotel Mercure**** (capacitate: 80 camere), ansamblu rezidențial cu circa 300 de apartamente.

Locuri de parcare: 1.923 (cu tot cu mall-ul)

Suprafaţă spaţiu verde: ?

Web: - (detalii în Ziarul de Bacău)

Observaţii: Obiectivele sunt în etapa obţinerii autorizaţiior de construire. Inaugurarea extinderii centrului comercial este programată pentru data de 30 noiembrie 2024, iar a hotelului pentru cel târziu 1 mai 2025, conform Ziarului deBacău. Valoare investiţie: 35 de milioane de euro.

 

Bacău Shopping Mall şi Hotelul Mercure 

     Într-un grand total ar ieşi peste 562 apartamente, 2432 locuri de parcare (inclusiv cu cele de la mall), spaţiu verde ....., mobilitate.....funcţionalităţi..... etc. Între sclipiciul planşelor desenate şi realitatea de peste câţiva ani rămân în suspensie multe semne de întrebare adresate oraşului pentru oameni. Ce contează însă, dacă  modelul la modă de oraş al sfertului de oră este oferit pe tavă cu dezinvoltură, desigur într-o manieră conceptuală recristalizată mioritic...