Pe urmele domnitorului Gheorghe Ştefan, la Mănăstirea Caşin

 "Mănăstirea Cașin este una dintre cele mai frumoase așezăminte ortodoxe ale județului, fiind situată în comuna cu nume omonim, ce datează din secolul al XVII-lea. Construcția acesteia s-a petrecut în anul 1655, în timpul domniei voievodului Gheorghe Ștefan. Asemănarea planului bisericii cu Mănăstirea Golia din Iași vine de la faptul că aici au lucrat aceiași meșteri, la o distanță de doi ani după terminarea bisericii ieșene. Iar prezența zidului de piatră din jurul ei îți lasă impresia că e o cetate fortificată în stil gotic. Din nefericire a fost grav afectată de cutremurul din 1805, rămânând cu multe pagube. Pe parcursul a trei decenii s-au desfășurat lucrări de reabilitare, fiind susținute mai întâi de starețul Ierotei, apoi de egumenul Isaia din Constantinopol. Se presupune că mormântul voievodului-ctitor se află aici, iar locul e încărcat de istorie și de frumusețe naturală." (sursa: planiada.ro)

Foto: L.Ş, 17 mai 2023

Cărturești Bacău: așteptarea a luat sfârșit...

    Într-o lume în schimbare rapidă, cartea (element vetust, nu-i așa? 😁) are nevoie de spații remodelate pentru a ajunge la inima cititorilor....Iar Bacăul avea nevoie! Avalanșa de persoane, coada enormă de la intrare, bucuria copiilor de a răsfoi un titlu (o, raftul cu Manga 😀) demonstrează că mai avem șanse de însănătoșire... 

Despre metabolismul mental de tip fast-food...

 Gata-gânditul acestui secol:

     "Astăzi, gîndirea – fie și derapantă – e înlocuită cu gata-gînditul, cu un metabolism mental de tip fast-food. De-aia sînt imediat pe înțelesul oricui. Nu trebuie să faci vreun efort de gîndire ca să le înțelegi, ele ți se livrează ca produse deja înțelese, deja rumegate, tu trebuie să spui doar da sau nu, trebuie doar să aderi sau nu. La adeziunea public manifestată, vine imediat răsplata. Dacă s-a stabilit că e bine să fii ecologist indiferent ce-o însemna asta, te faci ecologist și ești celebru în două zile, nu ai ce gîndi despre asta. Admiți, ești bine plasat; nu admiți, ești rău plasat și gata. Atenție, a nu se înțelege că prefer ideologiile elaborate celor „de larg consum“. Nu-mi plac nici unele. Nu-mi plac ideologiile, indiferent de culoarea lor." - un superb interviu luat scriitorului Andrei Pleşu în articolul Acum nu mai e vorba de o ruptură 
de generație, e vorba de o mutaţie,  publicat în revista Dilema Veche. (click aici pentru a citi tot interviul).

Când se deschide Cărturești Bacău?

• Curios din fire, am întrebat Cărtureștii când vor deschide librăria din Arena Mall Bacău. Departamentul Relații Clienți mi-a răspuns că inaugurarea va fi la începutul lunii aprilie. Intrăm astfel și noi în rețeaua apreciatului lanț de librării, care a ajuns să aibă în țară 40 de unități. Anul acesta, pe lângă Bacău, se preconizează completarea hărții cu librării în orașele Alba Iulia, Galaţi, Târgu-Mureş şi Bistriţa, beneficiind de un buget de investiții de peste 1 milion de euro.

UPDATE: deschiderea va avea loc sâmbătă, 18 martie. Detalii AICI.

Bacăul în “Istoria românilor prin călători” (Nicolae Iorga)

       Câteva semne de carte din monumentala lucrare „Istoria românilor prin călători” (peste 1000 de pagini), publicată  de Nicolae Iorga în anul 1928:

    Bacăul e un nume unguresc, şi asemenea numiri unguresti se mai întîlnesc prin împrejurimi în judet, în legătură cu ungurii de odinioară, mai vechi decît însăşi  descălecarea.

*

    În ce priveşte Bacăul, numele este, fără îndoială, de origine ungurească, în legătură cu exploatarea pe sama coroanei Ungariei a minelor de sare de la Ocna, care par să fi fost întrebuinţate, de pe vremea romanilor, necontenit, si chiar în timpul stăpînirii barbarilor, cari, şi ei, aveau nevoie, fireşte, de sare. O colonie străină în Bacău pe vremea pentru care avem izvoare nu se întîlneste însă. Dar acolo era reşedinţa nominală a episcopului catolic, care avea în atîrnarea lui un număr de sate, de origine, cum vom vedea, foarte veche.

*

    Querini, episcopul numit la sfîrşitul veacului al XVI-lea: el arată că a găsit în Moldova, pe la 1590, în Bacău şi împrejurimi – aproape era un sat foarte important catolic, Trebeşul – se aflau 4000 de case, şi din populaţia  aceasta 216 familii, cu 1692 oameni, aparţineau religiei romane. În oraş, chiar era biserica Sfintei Marii şi a  Sfîntului Nicolae, de lemn. Domnia, în general, era foarte tolerantă faţă de toate confesiunile, şi, cînd era vorba să se ridice o biserică străină, ea dădea din vistierie: astfel s-a dat şi pentru acoperirea bisericii Sf. Marii din Bacău 500 de scuzi de aur, sumă foarte importantă.

 *

    Cînd Bandini pleacă din Iaşi ca să se ducă la Bacău (…) aici găseşte casa parohială pustie, din biserică numai un turn dărîmat, odăjdiile putrede, altarul profanat, munţi de gunoaie în grajd. În casa unde prelatul a fost poftit, bătea vîntul de toate părţile; de jur împrejur, nici un gard; o biată moară era singurul venit pe care-l mai avea episcopia. În ce priveşte pe orăşeni, Bandini constată aceeaşi aplecare ospitalieră pe care toţi călătorii o observă la români în general; locuitorii ies înaintea episcopului străin cu miere, ouă, pîne, ovăz pentru cai. [anul 1649]

*

(…) La Bacău, ne găsim într-o regiune unde catolicismul avuse odinioară o foarte mare importanţă, dar din ea rămăsese mai mult tradiţia despre doamna Margareta,  - de care se vorbea şi  la Baia şi la Cîmpulungul muntean -, care ar fi fost marea ocrotitoare odinioară a legii apusene. Se mai păstra o casă episcopală lîngă o mănăstire în ruină, unde fuseseră franciscani; episcopi poloni, ca Adam Goski, veniseră în ultimul timp pe acolo, dar pentru moment catolicii erau într-o părăsire desăvârşită. Ultimul episcop care fusese, Gavril Fredro, plecase şi cu scandal, iar preotul lăsat în urmă nu îngrijea de nimic, ţinînd împărtăşenia într-o odaie unde umblau cînii; averea se împrăştiase. Erau, în schimb, trei biserici româneşti, dintre care două de piatră, una dintre dînsele a lui Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, acel „Sandrin” care a murit ca ostatec la Constantinopol. Aici s-au găsit, acum cîtva timp, şi morminte vechi cu ţesături foarte interesante în fir de aur. Bandini adauge că lîngă oraş, era şi o mănăstire unde stăteau domnii. Şi ca organizaţia oraşului este o notă interesantă, căci se spune că, locuitorii fiind în parte catolici, în parte ortodocşi, unguri şi  români, se alegeau şoltuzii pe rînd dintr-un neam şi din celait.

 *

    Călătorul, umblînd prin Moldova, cunoaşte Tîrgul Frumos (cu 4–5000 de locuitori), Strunga, unde nu mai sînt hoţii, Romanul (8 000 de locuitori), podit cu lemn, cu un han bunişor şi cu o remarcabilă biserică a episcopiei, Cetatea Neamţ,ului, încă în picioare, Bacăul (12 000 de locuitori), cu un Cazino Noble şi un bal mascat, Răcăciunii, Agiudul, Focşanii (25 000 de locuitori), cu agentul consular Calcagno, cu un ofiţer francez, care a fost în Spania, Rusia, la Waterloo, la Genova în 1821, la rebelul Mina şi la Fabvier, apoi contra ruşiilor în 1828.   – cf. călătorului englez J.H. Skeene, care publică anonim Frontierlands of the Christian and the Turk, comprising Travels in the regions of the lower Danube in 1850 and 1851 (Londra, 1853).

 *

Un englez, W. Beatty-Kingston, autorul mai multor lucrări de politică, a venit din nou la 1874 în Principate pentru a cerceta, ca şi francezul Desjardins, situaţia evreilor aici. În carte se află şi descrierea (…) Bacăului, cu pavaj foarte bun şi frumoasă înfăţişare.

La moartea poetului George Bacovia...

     Într-o ploioasă zi primăvăratică de miercuri, simbolismul românesc se înălţa deasupra tuturor… În suavele parfume/Poezie, sau destin –Ori pe unde-ai fi în lume, –/Vino, vin!/Îngerii deasupra noastră/Vor cânta un imn divin –/Ah, ce clară noapte-albastră, –/Poezie, sau destin.

„Vineri după-amiază, scriitori, cititori şi prieteni au condus pe ultimul său drum pe poetul George Bacovia, reprezentant de frunte al literaturii române, decedat în dimineaţa zilei de 22 mai.

Joi după-amiază şi vineri dimineaţa, prin faţa catafalcului cu corpul neînsufleţit al poetului, depus la Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu“ din Capitală, s-au perindat numeroşi oameni de artă şi cultură, studenţi, cunoscuţi, mulţi dintre cei care au apreciat opera dispărutului.

În jurul catafalcului au făcut de gardă reprezentanţi ai vieţii noastre culturale, scriitori tineri şi vîrstnici. Din ultima gardă au făcut parte: Ion Pas, adjunct al ministrului litvă-ţămîntului şi Culturii, Pavel Ţugui, Eugen Jebeieanu, membru corespondent al Academiei R. P. Romîne, Aurel Mihale şi Ferenc Szemler, secretari ai Uniunii Scriitorilor, scriitorii Mihail Novicov, Scarlat Callmachi şi Dumitru Corbea.

La ora 16, la Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu“ a avut loc adunarea de doliu. A luat cuvîntul prof. univ Ion Vitner, care a spus printre altele: „Într-o lume dominată de beţia indiferentă, orgiacă, a căutătorilor de aur, poezia lui Bacovia a irupt cu tragismul ei sfîşietor. Veninul existenţei cotidiene a unui intelectual din mulţime şi a unui artist demn, pătruns de onestitate, Bacovia l-a distilat în vers. El a repurtat o victorie personală împotriva efectului nimicitor, toxic, al existenţei în lumea capitalistă.

Bacovia a visat viitorul iluminat de puterea muncii şi a muncitorilor. Dorinţa sa a fost ca în perspectiva acestui viitor, devenit prezent, „să mai surîd numai o clipă". În felul acesta poetul durerii a închis ochii împăcat cu sine însuşi şi cu lumea pe care a dorit-o".

În cuvîntul său, criticul literar Mihail Petroveanu a spus: „Născută din suferinţă, ale cărei rădăcini trebuie căutate în societatea agonică a epocii sale şi în propriul său trup, arta lui G. Bacovia este una din cele mai vii şi mai autentice. Sarcasmul lui, în fond revendicativ, are amărăciunea unei fiinţe simple căreia i s-a răpit dreptul natural de a trăi. Bacovia a presimţit socialismul cum presimte firul de iarbă ce moare firul ce va învia“.

Vorbind despre poetul dispărut, poetul Ion Brad a spus: „În lirica lui modernă, cu rezonanţe stranii şi tulburătoare, am ascultat strigătele unei conştiinţe torturate de inumanitatea unei lumi agonice, lume de care visurile noastre azi nu se mai lovesc. Destule generaţii de poeţi, de la Eminescu la Bacovia, au plătit prea scump cu tinereţea, cu sănătatea, cu visurile lor sfîşiate păcatele lumii după care nu ne vine să plîngem. Pentru umanitatea adîncă a sufletului lui Bacovia, pentru podoabele pe care le-a adăugat poeziei romîneşti, să fie tinereţea, cîntecele şi lacrimile noastre cea mai curată cunună la căpătîiul marelui poet".

De la Casa Scriitorilor, cortegiul funebru s-a îndreptat apoi către cimitirul Bellu unde a avut loc înhumarea. La mormînt a luat cuvîntul poetul Miron Radu Paraschivescu. „Noi, cei prezenţi aici ca să-i aducem un ultim omagiu — a spus vorbitorul — ştim că nu poetul Bacovia a murit, ci omul care a fost. Dar pentru noi, care înţelegem prin arta revoluţionară arta care transformă sufletul şi plămădeşte caracterul unui om nou, pentru noi, un poet este una cu omul dintr-însul. Într-o lume a exploatării şi tiraniei, Bacovia a visat primăvara tovărăşiei şi a libertăţii. Versul lui de protest a avut lirismul încărcat de vitriol, un vitriol arzînd cu o înaripată flacără lirică. Protestul social al lui Bacovia a stat în primul rînd în refuz: refuzul faţă de lumea celor puţini şi îmbuibaţi în paguba şi spre suferinţa milioanelor de muncitori vlăguiţi şi înfometaţi. A murit pe această vreme de primăvară ploioasă ce pare un omagiu al naturii care îl plînge cu ploile ei odată cu lacrimile noastre", 

Sursa: Funeraliile lui George Bacovia, ziarul  Scînteia, 25 mai 1957

Foto: Pinterest

Ştiri din Bacău. Din Bacăul interbelic, monşer...

 Bacău 10. Politice. - În localitate se ţin de către liberali dese consfătuiri. Se aşteaptă sosirea d-lui Mircea Costinescu, fost prefect de Bacău, să aducă de la Bucureşti dispoziţii de Ia centru.

Consiliile comunale din judeţ dizolvate ilegal de către fostul guvern averescan se instalează treptat, întrucât fuseseră legal constituite şi au obţinut voturile reglementare.

Incendiu.- Ieri pe la ora 5 a izbucnit un violent incendiu în str. Lecca No 177 la locuinţa D-lui lancu Moise Feraru. Focul a provenit de la atelierul de fierărie. Panica celor de primprejur a fost cu atât mai mare cu cât bătea un vânt puternic. Graţie pompierilor de sub comanda d. Căpit. Tutunaru, focul a fost localizat după o muncă de 3 ore. Pagubele se evaluează la cca 25.000 lei.

Serbare.- În seara zilei de 8 Iunie a avut loc în grădina publică o serbare dată de societatea sportivă „Neptun“. Reuşita satisfăcătoare.

Expoziţie.- Serviciul zootechnic şi sanitar veterinar a organizat cu aprobarea Ministerului Agriculturei şi Domeniilor pentru ziua de 29 iunie a.c. o expoziţie în oborul de vite din Bacău din specia ovinelor, bovinelor şi cavalinelor. În acest scop d. Stavăr-medicul primar veterinar al judeţului nostru, depune o deosebită muncă.

Epizootii - În comuna Letea Veche s’a declarat un caz de antrax. În com. Scorţeni şi Grigoreni au fost stinse mai multe asemenea cazuri. Printre ovine din com. Cleja şi Fântânele s’a declarat variola.

Sursa: ziarul Opinia, 11 iunie 1927

Bacău, vedere generală (carte poştală circulată în anul 1922; colecţia LŞ)

Vitalitatea culturală a oraşelor? Doar pentru unele...

         Locul 36 din 46. Cam aşa arăta ierarhia urbană după indicele vitalității culturale, măsurat în 2016, conform studiului "Vitalitatea Culturală a Orașelor din România", ediția 2016, publicat în Caietele Culturadata, volumul 1/2017, Editura Prouniversitaria (disponibil online pe culturadata.ro).

Acest clasament fost realizat în baza mediei indicilor de vitalitate culturală manifestată în perioada 2010-2016: indicele infrastructurii dedicate activităților culturale, indicele participării culturale, indicele cheltuielilor pentru activități culturale, indicele privitor la resursele umane implicate în activități culturale, indicele privitor la dezvoltarea industriilor creative.

Sursa: studiul "Vitalitatea Culturală a Orașelor din România"

    După şase ani şi o pandemie, tare aş vrea să compar situaţia prezentă...Oricum, în linii mari, ea poate fi intuită cu ochiul liber....

Complexul Muzeal „Paul Țarălungă” din Prăjeşti: tur virtual

 O excelentă iniţiativă în cadrul unui proiect de suflet, "Muzee de la sat"  - Conservăm digital patrimoniul cultural material și îl transmitem următoarelor generații: Complexul Muzeal "Paul Ţarălungă" din Prăjeşti.

Complexul Muzeal „Paul Țarălungă”, format dintr-un muzeu și o grădină botanică, poartă numele fostului învățător din sat. Paul Țarălungă (1921-2012) s-a născut în Prăjești și a început să adune piese începând cu 1945. În 1970 a reușit deschiderea muzeului, în care ținea și lecții cu elevii săi. Sunt expuse obiecte din domeniile: botanică, zoologie, arheologie, paleontologie, etnografie, geologie și chiar și o sală dedicată numismaticii. În muzeu poate fi văzut un embrion uman, conservat în formol, în diverse stadii de evoluție. Multe dintre lucruri au fost găsite în împrejurimi, cum e și pisica sălbatică împăiată, găsită în Prăjești în 1970. Grădina botanică este unică, dacă ne referim la amplasarea rurală, și a avut în perioada de glorie aproximativ 2000 de specii de plante și arbori. (text: Muzee de la sat. Foto: Şerban Lucian, 2018). Pentru o vizită virtuală la acest interesant obiectiv de pe harta turistică a judeţului daţi click AICI.

      La doar 18 km de Bacău, pasiunea de o viaţă a unui om al locului este lăsată moştenire generaţiilor de azi şi de mâine. Nu ezitaţi să treceţi pragul unuia dintre puţinele muzee (nu uitaţi de grădina botanică!) din ruralul românesc care au reuşit să învingă vremurile...

"Licurici" prin vremuri: teatrul de păpuşi din Bacău

 “Teatrul de păpuşi din oraşul Bacău desfăşoară o vie activitate. El a prezentat în faţa micilor spectatori mai multe piese, printre care: „Căsuţa din ulcior“, „Mălina şi cei trei ursuleţi", etc. Spectacolele date de acest teatru se bucură de un deosebit succes atât în oraşul Bacău, cât şi în oraşele Roman, Buhuşi şi Piatra-Neamţ. Reprezentaţiile date într-o serie de comune ca Răcăciuni, Mărgineni, Călugăra şi altele au prilejuit o mare bucurie copiilor ţăranilor muncitori.” - Scînteia, 20 septembrie 1952

 

Musical de Bacău , indiferent de vârstă...(sursa: "Teatrul" nr. 2/1977)

“Teatrul de păpuşi „Licurici“ din Bacău a prezentat duminică premiera piesei muzicale „Iilor Voinicul“, de Radu Mircea Rătescu şi Călin Gruia. Aranjamentele muzicale aparţin compozitorului N. Chirculescu, laureat al Premiului de Stat. La premieră și în zilele care au urmat, spectacolele au fost urmărite de peste 1.000 de copii din orașul Bacău”. - Scînteia, 23 mai 1954

Licuriciul bucura mii de pici... (sursa foto: colecţia ing. Mihai Ceucă)

„Teatrul de animaţie din Bacău la 25 de ani. Adunată şi exprimată în cifre, poezia muncii colectivului de păpuşari din Bacău sună astfel: 82 de premiere (dintre care 50 româneşti), 5.953 de spectacole, 1.369.549 de spectatori (419.365 — la sediu, 950.184 — în deplasare), 32 de turnee prin ţară şi şase în străinătate.  „Laudă vouă, oameni şi păpuşi!“  - revista Teatrul, nr. 2/1977.

Păpuşarii nu mai sunt...

 

"Totuşi atâtea s'ar putea săvârşi într'un oraş cu împrejurimi frumoase..." (Ion Simionescu, 1925)

     "Abia în ultima vreme, tot de la şcoală venind, se arată o vagă speranţă de înviorare. Fiecare îşi duce traiul egoist, material, fără să se gândească la viitorul ţării. Rar de tot, câte un conferenţiar turbură liniştea deplină, spăriind somnul ce se lasă peste pleoapele mai mult lenevite decât ostenite. Librăriile vând parfumuri. iar lectura e strânsă la gazetele din Capitală, cele locale apărând în preajma vremii de răfuială între cei care se duşmă­nesc degeaba.

Vântul dinspre munte nu învioară; răscoleşte cel mult praful din belşug, care tulbură vederea.

Totuşi atâtea s'ar putea săvârşi într'un oraş cu împrejurimi frumoase, nod de întâlnire al bogăţiilor scoborâte din munţi cu acele răspândite pe albia lată, provenită din unirea celor mai importante râuri din Moldova!

Lipsesc trâmbiţaşii care să ne trezească din toropeala ce ne cuprinde, într'o vreme când se cere veghere, muncă şi mai multă dragoste de viitorul ţării, încercuită de duşmani."

Ion Simionescu – Oraşe din România, Editura Cartea Românească, ediţia a II-a, Bucureşti,  1929

Atunci când parcul pierdea legătura spaţială cu Istoria...

     Acum  şase decenii, mergând dinspre centru spre sudul oraşului, am fi avut în faţă priveliştea din imaginea de mai jos. În plan secund, pe partea dreaptă, se poate observa clădirea impunătoare a fostului Muzeu Regional de Istorie...

Sursa foto: colecţia Ioan Bîşcă

    În anul 1967, clădirea muzeului a fost demolată. Simbioza cu parcul nu mai putea continua, sistematizarea zonei Aleea Parcului începuse deja de câţiva ani buni, prin apariţia primelor zece blocuri destinate oamenilor muncii.

Sursa: colecţia Dionis Puşcuţă

Astăzi, pe vechiul amplasament se află bustul eroului Ciprian Pintea, dezvelit în anul 1994. 

Spiritul unui loc... (sursa: colecţia Dionis Puşcuţă)

   Detalii despre istoria acestei clădiri dispărute găsiţi pe Bacău...Addenda monografiilor

„Nu e nimeni, mă dezvolt în tăcere.”

 

...şi artezienele funcţionau în Bacău...

 

Sursa: "Munca", martie 1958,  colorare digitală.

Ceva ce n-a văzut Parisul :)

 ALBUME VIVANTE.

În  centrul oraşului Bacău, vizavi de eleganta siluetă a noului hotel turistic, se află un panou care cuprinde fotografii de escroci, delapidatori, prostituate. În oraşul Gh. Gheorghiu-Dej, la doi paşi de Consiliul popular municipal, o gazetă de stradă numită „Cuiul lui Pepelea“ popularizează aceleaşi categorii. Cetăţenii se opresc, fac coadă, comentează. Departe de noi gîndul de a contesta rolul opiniei publice sau utilitatea unor măsuri preventive. Dar aceste panouri (şi mai ales aşezarea lor în perimetrul central al oraşelor) pot avea efecte contrarii celor scontate. Nu s-a gîndit nimeni că a populariza prim fotografii fetele de moravuri uşoare ar putea fi cu totul altceva decât o măsură educativă? Uneori, în cazul gazetei „Cuiul lui Pepelea“ , vina celor încriminaţi este mult prea mică pentru a justifica o astfel de măsură extremă, cu urmări ce pot fi dezastruoase pentru cei în cauză. Şi, la urma urmei, centrul  urban al unor oraşe nu merită mai multă consideraţie, decît să i se înfăţişeze astfel de albume?

(Ioana Parava, revista “Ateneu”, anul 1970)

Trecător...printre statuile Bacăului

Un oraș este şi suma palimpsestelor sale, regenerate și îngrijite cu un adaos de pământ fertil. Bacăul, așezare seculară, a avut parte, de-a lungul evoluției sale, de numeroase "lebede negre": invazii, inundații, incendii...Mai crâncene decât acestea, indiferența și mai ales incapacitatea de a ieși din jocul unor interese mărunte au dinamitat constant șansa acestui oraș de a-și valorifica constant certele elemente de favorabilitate oferite de specificul cadrului natural, dar și realizările unor oameni care au vrut să lase ceva durabil pentru urbe. Un nou exemplu ne este oferit prin documentarea domnului inginer Mihai Ceucă asupra statuilor care au înfrumusețat orașul de altădată și o concluzie amar-dureroasă, dar atât de adevărată...

ROATA ISTORIEI SE ÎNVÂRTEȘTE.

Cercetez (ca amator) de mulți ani istoria existenței statuilor amplasate în diverse locuri ale urbei noastre. Fără a face teoria simbolistică a statuilor, sunt partizanul ideii cu rădăcini antice că o statuie materializează recunoștința datorată de cetățeni unei personalități care a făcut fapte bune pentru comunitate. Indiferent de conjuctura politică a respectivei perioade, personalitatea s-a remarcat ATUNCI cu fapte bune, care au contribuit la evoluția istorică a comunității. Nu știu să existe statui ridicate pentru a proslăvi hoți, criminali, trădători. Nu înțeleg logica demolării, nici a neglijării monumentelor ridicate de strămoși, pe motive de incompatibilitate cu principiile actuale ale politicii sau ale moralei sociale. Dacă ne respectăm strămoșii, de ce să nu le respectăm și simbolurile precum și principiile?

Am scris destul de mult, pe această pagină de Facebook, sau în reviste și cărți, despre monumentele care constituie, oficial sau nu, obiecte ale patrimoniului nostru local. Am reacționat la indiferența celor care au ca sarcină de serviciu apărarea, reabilitarea și restaurarea patrimoniului cultural și la nepăsarea concitadinilor față de neglijența perpetuată. Nu am reușit, încă, să documentez istoria tuturor statuilor băcăuane, deoarece sunt puține acte oficiale care să marcheze diversele etape ale existenței statuilor. Citind prin arhivele publicațiilor românești, am avut surpriza să constat reacții ale societății civile față de faptele reprobabile care au atentat la integritatea statuilor. Ultimile descoperiri sunt elocvente pentru a demonstra că, din nefericire, statuile au fost și încă mai sunt obiecte de luptă politică, ținte distructibile ale conflictelor penibile. Demolările cu caracter de răzbunare politică, reamplasările neargumentate urbanistic, abuzive, urmate de depozitările neglijente, au făcut ca patrimoniul cultural local să-și piardă, irecuperabil, valoarea.

Dezavuez, firesc, exprimările extremiste din articolele reproduse, dar să reținem esența conținutului și să încercăm să facem presiunea civică necesară ca astfel de „istorii” să nu se mai repete!

P.S. Vă amintiți să fi văzut statuia lui Ștefan cel Mare și cea a lui Mihai Viteazu???

Statuia lui Radu Porumbaru în Piața Porumbaru, fostă Mică, 

Florescu, Aroneanu, Revoluției, acum Alexandru cel Bun.

Sursa: Mihai Ceucă - Facebook/ pagina Clădirile ce-au fost...

Vezi şi: Locuri de condensare în Bacău: "România biruitoare"

 Viaţa şi moartea statuilor din peisajul urban băcăuan

Bacăul artei monumentale: Cum ar fi fost dacă....

Post scriptum: Pentru că astăzi este 15 ianuarie, să încheiem cu Mihai Eminescu:

...Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are.

Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urî neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor. (Mihai Eminescu în ziarul "Timpul", 28 septembrie 1880)

Foto: bustul poetului Mihai Eminescu, dezvelit în anul 1965

 în Parcul Libertăţii din Bacău

Bacăul artei monumentale. Cum ar fi fost dacă se ţineau de cuvânt?

   Revista „Ateneu”,  în nr. 9 din septembrie 1968, publica „Proiectul de  împodobire cu lucrări de artă monumentală”, elaborat de Comitetul pentru cultură şi artă al judeţului Bacău. Iată care erau cele opt amplasamente vizate, neputându-ne reţine un oftat...

Amplasament nr. 1.  Piaţa Casei de cultură, a Consiliului judeţean P.C.R. şi a Consiliului popular judeţean. Se propune realizarea unor ansambluri de busturi din marmoră avînd ca temă „Figuri reprezentative ale culturii şi ştiinţei pe meleaguri băcăuane“ ansamblu alcătuit din 9 busturi: Vasile Alecsandri, Vasile Pârvan, Ion Ionescu de la Brad, Ion Atanasiu, Nicu Enea, Ion Borcea, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, George Enescu, care urmează a fi amplasate în semicerc în jurul fîntînii arteziene pe socluri înalte de 1,50 m, iar bustul să nu depăşească înălţimea de 0,80 m.

Amplasament nr. 2. Esplanada principală din zona hotel turistic palatul telefoanelor. Se propune realizarea unei alegorii sculpturale avînd ca temă ,,Monumente reprezentative privind evoluţia artei populare moldoveneşti“, în zona esplanadei centrale hotel-telefoane vor fi amplasate zece blocuri sculpturale executate în piatră, marmoră şi ceramică în aşa fel ca fiecare în parte să exprime o idee legată de tradiţiile artei moldoveneşti şi de specificul industrial, istoric, geografic şi turistic al judeţului Bacău.

Amplasament nr. 3 Scuarul din faţa Bibliotecii municipale. Propunem să fie mutată actuala statuie a lui Vasile Roaită în preajma staţiei C.F.R. Bacău sau în faţa unei întreprinderi din oraşul Bacău, iar în locul ei să fie amplasată o statuie din marmoră a lui George Bacovia de cca 3 m pe un soclu cu trepte de aproximativ 1 m.

Amplasament nr. 4 Scuarul central cu fîntînă arteziană în Parcul Libertăţii. Se propune dotarea acestui ansamblu existent cu grupuri statuare şi vase ceramice decorative amplasate în zona verde înconjurătoare şi în faţa fîntînii arteziene în parcul de odihnă, care prin tematica lor să contribuie la educarea estetică şi culturală a publicului. Lucrarea va cuprinde simboluri reprezentative din grupuri sculpturale ale artei teatrale, dansului, muzicii, poeziei, sculpturii, arhitecturii şi cinematografiei (cele şapte arte). Lucrările vor fi aşezate pe socluri joase (maximum 1 m) şi vor fi executate din marmoră sau piatră. Se impune, de asemeni, modelarea plastică a actualei fîntîni arteziene cu motive decorative din arta populară moldovenească.

Amplasament nr. 5 Parcul din jurul Teatrului de vară „Mihai Eminescu“. Se propune realizarea unei alegorii statuare pe tema poeziei „Luceafărul“ de Mihai Eminescu, la o înălţime de 3 m, pe un soclu platformă înalt de cca 1 m, profilată pe intrarea principală a Teatrului de vară. Lucrarea urmează a fi executată în marmoră sau piatră.

Amplasament nr. 6 Zona Cornişa Bistriţei, aferentă complexului sportiv. Se propune realizarea unor blocuri sculpturale alegorice amplasate pe liziera Cornişei — terasa Bistriţei, spre complexul sportiv, cu tema : „CULTURA, ARTA ŞI SPORTUL“. Grupurile statuare urmează a fi transpuse în cca 15 blocuri sculpturale din piatră şi marmoră. Acest complex sculptural va avea particularitatea că pe de o parte va agrementa complexul arhitectural Cornişa Bistriţei, iar — pe de altă parte — prin felul în care este amplasat devine vizibil de pe terasa interioară a rîului Bistriţa, a Complexului sportiv şi a viitorului cartier Cremenea.

Amplasament nr. 7 Complexul de monumente istorice „CURTEA DOMNEASCĂ“ şi „BISERICA PRECISTA“. Se propune realizarea unei compoziţii monumentale evocatoare a ilustrei figuri a lui Ştefan cel Mare, care să scoată în evidenţă preocupările marelui domnitor moldovean pentru înzestrarea Moldovei cu vestite monumente de arhitectură. Lucrarea urmează să se integreze ansamblului arhitectural al Bisericii Precista şi a curţilor domneşti din curtea bisericii, care sunt singurele monumente istorice existente în oraşul Bacău, constituind un complex unitar.

Amplasamentul nr. 8 Complexul universitar al Institutului pedagogic. Se propune realizarea unui grup sculptural avînd ca temă: „PERSONALITĂŢI DE SEAMĂ ALE ŞTIINŢEI ROMÂNEŞTI“. Grupul sculptural va cuprinde busturile următorilor oameni de ştiinţă: Emil Racoviţă, Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu, Grigore Tăbăcaru, care pe lîngă importanţa lor ştiinţifică, sunt reprezentativi pentru domeniul ştiinţelor naturii, al istoriei, literaturii şi pedagogiei, desfăşurîndu-şi o parte din activitate pe teritoriul judeţului Bacău. Aceste busturi vor avea înălţimea de 0,80 m şi vor fi aşezate pe socluri de cel puţin 1,50 m. Se propune ca lucrarea să se execute în marmoră sau în bronz.

Foto: Din anii în care Vasile Roaită privea încrâncenat spre "Punguţa cu doi bani" 😊

Foto original: Marius Tabarcea. Detalii aici

Statui dispărute: bustul lui Lucreţiu Pătrăşcanu din Parcul Libertăţii/Cancicov

   La Bacău au avut loc două manifestări omagiale prilejuite de împlinirea a 75 de ani de la naşterea cunoscutului om politic, militant de seamă al mişcării noastre muncitoreşti, Lucreţiu Pătrăşcanu. În Parcul Libertăţii, la intrarea pe „Aleea oamenilor de seamă“, a fost dezvelit bustul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, operă în bronz realizată de V. Gorduz. Au luat parte reprezentanţi ai organelor locale de partid şi de stat, muncitori, intelectuali, studenţi, pionieri. Figura celui omagiat a fost evocată de Gheorghe Roşu, prim-secretar al comitetului judeţean de partid, conf. univ. Mihai Merfea, rectorul Institutului Pedagogic, Augustin Ungureanu, preşedintele tribunalului judeţean, Pavel Chiriţescu, membru de partid din ilegalitate, eroul muncii socialiste Gheorghe Farcaş, muncitor la Combinatul de celuloză şi hirtie „Letea“, Elena Pătrăşcanu-Veakis, fosta tovarăşă de viaţă a lui Lucreţiu Pătrăşcanu. În aceeaşi zi, la liceul care-i poartă numele a fost vernisată expoziţia „Viaţa şi opera lui Lucreţiu Pătrăşcanu“, cuprinzînd documente, scrisori, fotografii, obiecte care au aparţinut acestui înflăcărat militant comunist, om politic şi de cultură. (Gheorghe Baltă, „Omagiu” - Scînteia, 7 noiembrie 1975)

Bustul lui Lucreţiu Pătrăşcanu (sursa: Contrasens)

Vezi şi: Oare unde o fi?

Iași mai vizibil decât Bacău, dar tot Bacovia e fruntea 😁

 

     Dacă vreți să vă distrați un pic la modul "Un sâmbure de adevăr tot există"... încercați Google Trends😁

Printre cronicile unui eveniment aparte: dezvelirea statuii poetului George Bacovia (1971)

 

Au trecut mai bine de cinci decenii de la frenezia care a cuprins un întreg oraş în cele patru zile de manifestări dedicate omagierii poetului George Bacovia într-un prim festival literar-artistic, adevărată sărbătoare la scară naţională fără echivalent până astăzi. Între timp, silueta firavă a statuii dezvelite cu acel prilej a fost înconjurată de clădiri impunătoare prin volumetrie, dar lipsite de spirit şi svelteţe arhitecturală. Simbol şi reper identitar, statuia poetului condensează Bacăul şi totodată radiază ceva din spiritul oraşului. Devenită o prezenţă atemporală pentru generaţiile mai tinere, opera sculptorului Constantin Popovici suscită în continuare interes nu doar printre turişti. Pentru toţi cei care vor trece prin centru Bacăului, pasajele următoare pot fi de ajutor în descifrarea unui monument cu totul aparte în peisajul urban românesc. Aceste pasaje publicate „la cald”, cu prilejul zilelor bacoviene, sunt practic necunoscute marelui public. Beneficiind de accesul pe o perioadă limitată la presa vremii, am convingerea  că aceste fragmente nu acoperă decât o mică parte din publicistica dedicată evenimentului. Bucuria descoperirii articol cu articol şi căutarea pasionantă pe firul timpului, până la obârşie, constituie pentru un băcăuan care nu a trăit acele zile cu totul deosebite, motiv de revelaţie, înţelegere şi apreciere a triadei poet – monument – oraş, triadă etichetată astăzi superficial şi aseptic printr-o adresă (Calea Mărăşeşti nr.1) şi o denumire convenţională. Lectură plăcută!

 

Foto: prof. Valeriu Bogdăneţ, sursa: Ateneu (1971)

Vedem monumente. Sau privim monumente. Cel mai adesea trecem pe lângă ele. Trebuie să ne întrebăm însă dacă înţelegem semnificaţia lor sau mai exact dacă semnificaţia lor iniţială, conţinutul lor emoţional se mai transmit. Să facem cîteva delimitări. Sau mai exact să specificăm despre ce e vorba. Secolul XIX ne-a lăsat o moştenire care, paradoxal, nu s-a „devalorizat”, ba dimpotrivă. Incriminăm academismul acelor monumente pe care astăzi în parodie oricare tînăr ucenic în sculptură le-ar putea face. Un „domn” încremenit în una din acele poze pe care nu se poate să nu le cunoască oricine. Piciorul drept înainte şi cel stîng în spate (sau invers) sau poate mîna stîngă în veston şi dreapta înainte (sau invers) şi iată întregul repertoriu - sărac repertoriu! - de atitudini epuizate. Atitudini, aceasta spune totul. Şi întrucît spuneam că în parodie s-ar mai putea realiza aşa ceva, înseamnă că ne aflăm oarecum în faţa formelor goale, lipsite de seva unui conţinut. Prin faţa acestor monumente, trecem. Atîta tot. Uneori, aşa cum se întîmplă, rîdem amuzaţi de capriciile iernii sau primăverii, care adaugă putină materie vie acestor modificaţii. Ridiculizîndu-le. (Constantin Popovici, în Scînteia, 4 februarie 1968)

***

Mi-a spus cineva că Bacovia pe care l-am făcut are ceva de Hamlet. Şi asta m-a bucurat. M-a bucurat că în Bacovia al meu cineva a recunoscut existenţa Ia modul ei superior. Bacovia nu este o transcripţie; dacă cineva ar crede că sculptura lui Bacovia a luat naştere în mine ca formă, după lectura poeziilor lui, i-aş spune că se înşeală. Dacă ar fi fost aşa, sculptura lui Bacovia ar fi fost simplul rezultat al unei lecturi: un artificiu care adună în el o atitudine livrescă (dacă aşa ceva se mai poate numi atitudine), indiferent cît de adîncă, înaltă sau largă ar fi această atitudine. Pot spune că Bacovia mi-a apărut ca formă sculpturală, prin starea de poezie, şi nu prin lectura poeziei, şi asta cred eu că e o distincţie foarte importantă. De ce? Ca să întăresc ce am spus mai sus trebuie să adaug că atunci chiar cînd n-aş fi ştiut nimic despre Bacovia ca om, chiar dacă n-aş fi ştiut de loc cum arată, tot aşa l-aş fi făcut. Ba, dacă cineva mi-ar fi spus că Bacovia e gras, aş fi refuzat să cred şi aş fi continuat să mi-l închipui tot cum simţeam eu că trebuie sau merită să fie. Asta e un lucru care îmi spune - mai ales mie ca sculptor ce sînt - că expresia pe care o are omul, expresia mîinilor, a fiecărui gest, a mersului şi a ţinutei întregului corp nu este de loc întîmplătoare; că toată expresia fizică a omului este de natură spirituală. Deşi eu, în sculptura lui Bacovia, mi l-am închipuit pe Bacovia ca fiind un anumit tip de existenţă, ca pe o valoare de existenţă pe care cineva o trăieşte într-un fel anumit şi tot ce s-a născut ca formă în statuia lui Bacovia era absolut necesar legat de destinul spiritual al unui individ care are măsura vieţii. Toate aceste lucruri precise s-au trezit în mine de la sine - şi nu le-am vrut eu, eu numai le-am recunoscut şi m-am simţit dator să le explic. Dar dacă ele s-au trezit, şi s-ar fi trezit şi fără să ştiu despre Bacovia altceva decît că a scris versurile pe care eu le citisem, însemnează că izvorul care a dat viaţă statuii şi existenţei care este obligată să se trăiască pe sine în această statuie, că acest izvor este în poezia lui Bacovia. În poezie şi nu în lectura ei - adică în starea, şi nu în înregistrarea ei. Poezia lui Bacovia a devenit trupul meu; poezia s-a întîlnit în mine cu ceea ce mai exista acolo înăuntru, şi din întîlnirea asta s-a născut o stare de existenţă pe care eu o datorez acelei poezii. Memoria vieţii face ca artele să asculte de o singură muză. (Constantin Popovici, în România literară, anul IV, nr.49 (165), 2 decembrie 1971)

***

Cu alte cuvinte, asta-i singura statuie ce se putea ridica lui Bacovia, alta care să-l reprezinte pe el, în structura propriului său geniu şi fidelă cu dimensiunile sale sufleteşti, n-ar fi fost cu putinţă. Astfel oraşul Bacău, prin această simplă statuie aşezată în centrul existenţei sale cotidiene, se înscrie definitiv în spiritualitatea cea mai de sus a României (Laurenţiu Fulga, în Ateneu, 1971)

***

Constantin Popovici a reuşit în mod magistral să găsească un ţel central în care ideaţia şi figuraţia se grupează strălucit, dînd drept de viaţă realităţii figurate şi celei abstracte, trăsătură care a existat întotdeauna la operele de permanenţă. Poate că tocmai acest lucru contrariază pe privitor la prima vedere; oamenii au fost obişnuiţi cu opere mediocre în care predomină cînd fizionomia şi partea vestimentară, cînd reprezentarea schematică a unei idei abstracte. Dar acest şoc aparţine doar primului contact cu universul lucrării, apoi, artistul dialoghează liber cu privitorul pe coordonatele sale adînci. Acest fel de şoc s-a petrecut cu toate operele mari din istoria artelor. Acum nu mai înţelegem de ce contemporanii lui Michelangelo au fost şocaţi la primul lor contact cu David. Nu pot trece peste exemplara dăruire a lui Popovici pentru subiect, peste munca sa de a se apropia de singularitatea personalităţii lui Bacovia. Acest efort creator l-a dus la o structură deosebită a statuii aşezată printre oameni. Există o senzaţie minunată şi anume că Bacovia circulă în permanenţă prin oraşul său. (Sabin Bălaşa în Ateneu, 1971)

***

O statuie simbolică: la fel de originală şi de ciudată în oraşul Bacău, cum a fost existenţa poetului în acest oraş. Mai devreme sau mai tîrziu, statuia şi împrejurimile ei vor deveni un loc de pelerinaj. (Constantin Chiriţă, în Ateneu, 1971)

***

O statuie a lui Bacovia, operă a sculptorului Constantin Popovici, romantică întruchipare în bronz a modestiei ascete...(Ion Drăgănoiu, în „România liberă”, 3 oct. 1971)

***

Lucrul, însă, care de astă dată mi-a adus revelaţia totală a tragicului concert bacovian e capodopera sculptorului Constantin Popovici. Întregul geniu al poetului, de la mister la claritate, de la turburile depărtări de negru şi de plumb pînă la mirabilul mugur alb şi roz şi pur, pluteşte acum deasupra oraşului, plecînd mereu din bronzul verde-galben al statuii sale şi întorcându-se mereu la ea. E o magie modernă această statuie, prin care oamenii cetăţii s-au întîlnit cu poetul sau, mai exact, prin care poetul s-a întors la el acasă. Odată cu elogiul meritat de sculptor, aduc elogiul meu celor ce i-au înţeles magia şi i-au plantat statuia în inima cetăţii. (Ben Corlaciu, în Ateneu, 1971)

***

S-a dezvelit în centrul oraşului o statuie, unică de acest fel în ţară, şi printre puţinele statui cu adevărat moderne, dedicate unui poet. Aud că metafora pe care o întruchipează, nu este bine înţeleasă de toţi: nu e obligatoriu ca un gest spiritual să pătrundă dintr-o dată în conştiinţa fiecăruia. Destinul poeziei lui Bacovia a fost, asemenea destinului său ca persoană, unul vitreg: şi-a făcut loc greu, dar tot mai sigur, spre inima semenilor. Sînt încredinţat că tot aşa se va întîmpla şi cu bronzul cu care oraşul şi-a împodobit inima, dînd centrului urbanistic distincţie, nobleţe, patetism. (Vlad Sorianu, în Ateneu, 1971)

***

     Fără să abuzeze de detalii care dăunează esenţializării, sculptorul reuşeşte să surprindă profunzim ea meditaţiei, sentimentul gravităţii şi însingurării, autenticitatea vieţii interioare. (...) Lucrarea, şocant de originală, stîrneşte, din chiar clipa dezvelirii,dispute aprinse, concetăţenii poetului şi vizitatorii urbei în care el a trăit şi a creat cea mai mare parte a operei sale, împărţindu-se în două tabere: deoparte, detractorii furibunzi ce se aşteptau la un Bacovia cu toţi nasturii la sacou încheiaţi, aşezat pe un soclu de o stupidă banalitate şi, evident, cu inscripţia poleită cu bronz auriu; de cealaltă parte, admiratorii extaziaţi de statuia îndrăzneţ concepută, menită să omagieze în veac memoria marelui dispărut. (...)...ideea cardinală a artistului de a sugera, prin implantarea poetului pe o platformă din plăci de travertin nu mai înaltă de 40 cm, aducerea sa din somnul morţii pentru a fi restituit celor de o fiinţă cu el fără să-şi piardă izolarea, nu este subliniată cu suficientă pregnanţă. Tratată simplu, în forme rugoase şi înălţată la proporţii impresionante (3,5 m), statuia se desfăşoară frumos în spaţiu, cu un desen inspirat şi pur, înfăţişîndu-l pe poet cu capul aplecat, cu un aer adînc meditativ, dar şi cu obstinaţia de a-şi îndura, neînfrînt, calvarul. Şi dincolo de orice îndoială, ea denotă prin compoziţie şi construcţie mai mult decît imaginaţie şi meşteşug: o anumită febră şi o trăire în adîncime a modelului, dacă nu cumva chiar o proiecţie din lăuntru în afară a unei stări similare de existenţă. (Grigore V. Coban, în Ateneu, 1972)

Afişul primei ediţii a Festivalului "George Bacovia" (sursa: Ateneu, 1971)

Trei variante, o finalitate (sursa: Ateneu, 1972)

     Până la o completare a postării cu noi şi noi impresii, vă invit la o lectură a unui incitant articol scris în anul 2014 de domnul inginer Mihai Ceucă. Nu spun mai multe...Click aici. 

Foto: L. Şerban, 2021