Te uită cum plouă ianuarie...

 

Parcul Bacăului: între geneză şi extincţie…

    GENEZA...Aşa se intitulează lucrările de artă înălţate de curînd în parcul Libertăţii din municipiul Bacău. Pentru realizarea lor, 40 de elevi de la liceele pedagogic, sanitar şi de construcţii din oraş au colindat localităţile de pe Văile Trotuşului, Caşinului, Oituzului, Tazlăului, adunînd în albume zeci de modele de sculptură în lemn, încrustate de artizanii satelor pe stîlpii porţilor, fîntînilor şi pridvoarele caselor. Constituiţi apoi într-o tabără de sculptură, sub îndrumarea profesorului Alexandru Huţanu, de la Şcoala populară de artă, ei au dăltuit in trunchiuri de stejar cele mai frumoase modele culese din comunele Berzunţi, Helegiu, Corbasca, Dofteana, Oituz şi Caşin, dînd viaţă unor veritabile opere de artă. Reunite sub genericul „Geneza”, lucrările tinerelor talente constituie astăzi nu numai o podoabă aleasă, ci şi un punct de atracţie pentru cei care vizitează oraşul. În acest mod informa întreaga ţară corespundentul ziarului Scînteia, Gheorghe Baltă, în numărul din 11 octombrie 1974, despre noua amenajare de parcul central al municipiului (Parcul Libertăţii, astăzi Parcul Cancicov).

"Geneza" altor vremuri...

 (credite foto: 1, 4 - Lucian Şerban; 2 - Ioan Bîşcă; 3 - Mihai Ceucă)

Astăzi, acest ansamblu practic nu mai există. Cei 22 de stâlpii au căzut unul câte unul, coloana infinitului s-a prăbuşit şi ea, doar poarta monumentală mai rezistă, într-o stare avansată de degradare. Cum s-a ajuns aici? S-a dat vina pe timp, pe vreme, pe vremuri. Sporadic, înainte de diverse campanii electorale, s-au făcut promisiuni peste promisiuni. Idei au fost din partea specialiştilor, elanul civic nu a lipsit. Indiferenţa este, se pare, mult mai puternică. Din patru în patru ani, se mai aude câte ceva despre un proiect de reabilitare şi modernizare a întregului parc, după care liniştea se aşterne din nou. Patru ani înseamnă cu mult mai mult decât o simplă perioadă de timp. Patru ani reprezintă o nouă generaţie de copii care va creşte, îndepărtându-şi tot mai mult paşii de inima verde a oraşului şi de locul în care s-au născut....

Vezi şi: Gura de rai din parc...

Un parc fără coloană...

Inedit: Restaurante mari, restaurante mici...în Bacăul anilor '70

Vă invit să vă delectaţi cu o savuroasă pagină despre reţeaua de restauraunte din oraşul Bacău şi modul în care se făcea alimentaţia publică la mijlocul deceniului 8 al secolului trecut. Articolul a fost publicat în numărul 3 din anul 1976 al revistei „Flacăra" („dosarul": Fără prejudecăţi despre RESTAURANTE MARI, RESTAURANTE MICI), sub semnătura lui Răzvan Bărbulescu, purtând titlul: Depăşirea planului de încasări nu este incompatibilă cu o servire exemplară într-un cadru civilizat:

Foto: Restaurantul cu autoservire "Macul Roşu" din Bacău, vara anului 1980.

Sursa: colecţia ing. Mihai Ceucă

„Duminică, 1 august. Seara, la restaurantul „Parcul Libertăţii“ erau două nunţi, în interior şi pe terasă, iar în grădină se bea bere şi se mîncau seminţe. De dovleac. Cu plăcere sau cu îndîrjire, toată lumea, la unison, era mobilizată ca la un adevărat concurs „cine mănîncă şi împrăştie mai repede“. Atîta dăruire, mărturisesc sincer, impresiona. Şi organizarea. Moderna unitate pusese la dispoziţia amatorilor, evident în limita posibilităţilor, farfurioare pentru coji. Părăsindu-ne o clipă extazul, constatăm cu toată seriozitatea că după două-trei-patru ore farfurioarele deveniseră cu totul neîncăpătoare şi nu numai ele, ci şi feţele de masă şi grădina şi..„ ca într-o imagine de coşmar, albele coji ajunseseră să acopere totul. Altfel, unitatea era bine aprovizionată cu „fripturi, antricoate, organe“, dar cine mai avea timp de ele?! Restaurantul este modern, Parcul Libertăţii frumos, plin de seminţe şi sticle de bere, goale, primele datorate numeroşilor „furnizori“ de toate vîrstele, şi de ambele sexe, dar de aceeaşi culoare, iar celelalte — rod al iniţiativei unităţii de a vinde bere oricui şi oricum, cu sticla şi cu Iada, în parc sau în picioare, în grădină. Ceva mai tîrziu, la „Moldoveanca", toată lumea bea. încet, cumpătat, moldoveneşte. „Dacă nu-i dai unuia de băut fără mîncare, te bate de te sminteşte sau îţi umple condica de minciuni“, mi se confesează Florica Lupaş, care-i ţine locul responsabilei, plecată în concediu. Localul mic, dar cochet, îngrijit, v-aţi dat probabil seama după denumire, este unul cu specific local şi oferă la preţuri de categoria a doua citeva dintre invenţiile culinare moldoveneşti, însă în seara asta are foarte puţini amatori. Absolut firesc. Ca să ştii să preţuieşti binele trebuie neapărat să ai de-a face cu răul. De pildă, la restaurantul „Decebal“! Drumul spre interiorul restaurantului, cel mai modern din Bacău, o adevărată oază de linişte, civilizaţie, bun-gust şi bună servire, trece prin infernul grădinii unde trebuie să fac un veritabil slalom printre numeroşii amatori de bere, care la ora aceea sprijineau tot ce găseau: stîlpi, coloane, scări. Pentru că şi aici, berea, pe lîngă cea servită cît de cît civilizat şi prompt la mese, se vindea în două colţuri cu coadă şi scandal, în picioare. Tot „Decebal“, tot categoria I, dar altă optică asupra comerţului.

Luni, 2 august, îi însoţesc pe dr. Dan Alexandrescu şi pe unul dintre asistenţii Inspectoratului sanitar într-un scurt raid de dimineaţă prin cîteva unităţi ale Trustului de alimentaţie publică din Bacău. Constatările pe scurt. La „Popas‘‘-Gherăeşti, într-un local care aşteaptă renovarea, sălile de consumaţie, dichisite cu o recuzită de la revelion, erau aranjate cu grijă, dar pereţii erau murdari şi pe alocuri scorojiţi, covoarele atît de pătate şi de murdare încit nu le mai puteai ghici culoarea, iar bucătăria, în materie de muşte, tindea să stabilească un record. Restaurantul „Nord“ „lucra“ numai cu grădina şi cu o încăpere profilată pe produse de tip „Gospodina“, despre care responsabilul Gheorghe Melinte avea numai cuvinte de laudă, dar căreia tocmai în dimineaţa aceea i se defectase instalaţia frigorifică, termometrul arătind in jur de +13 grade. „Micul restaurant“, unitate ieşită zilele acestea din renovare şi propusă, într-un viitor apropiat, pentru demolare, n-are, fie şi pentru această scurtă existenţă, o vitrină frigorifică, produsele crude şi preparate (de care unitatea nu duce cîtuşi de puţin lipsă) fiind ţinute „la vedere“ sub o foiţă de celofan. Oricum, dacă nu se vînd, se strică. În continuare, ne impresionează plăcut unitatea cu autoservire „Macul Roşu“, Îngrijită şi bine gospodărită, „Lacto-vegetarian“-ul cu o încăpere pentru copii şi o încărcată listă de bucate sau bogatul sortiment culinar al restaurantului „Bistriţa“. Seara, pe cont propriu, în calitate de consumator, aştept 20 de minute să vină un ospătar, sau să debaraseze cineva masa. Înzestrată cu pahare murdare, scrum de ţigară, o faţă de masă, mă rog, o masă care nu se deosebea cu nimic de celelalte libere. Într-o atmosferă de certă nesiguranţă, pândit de diferiţi indivizi în libertate prin bucătărie sau prin locul de acces al ospătarilor, încerc să descopăr măcar responsabilul, prezent conform programului, dar absent conform voinţei proprii şi logicii barmanului Georgeta Dobrescu: „are şi el treabă, n-o să stea tot timpul aici!“ Şi uite aşa, renunţ la mişcare, îmi piere şi foamea, singura grijă fiind să mă îndepărtez cît mai repede de privirile „amicale“ ale celor cîţiva magnifici cu echilibrul instabil. Am vizitat numeroase restaurante din Bacău. Mai mari şi mai mici, ale T.A.P.L.-ului şi ale O.J.T.-ului şi o remarcă s-a impus imediat: la Bacău se mănîncă bine. Adică unităţile sînt foarte bine aprovizionate, preparatele sînt numeroase şi prezentate într-o gamă culinară largă, şorturile de vin sunt din cele mai bune, bere (cel puţin cit a durat ancheta noastră) s-a vîndut din belşug. Firesc, cei ce răspund de aceste treburi, respectiv conducerile T.A.P-L.-ului şi O.J.T.-ului sau diferiţii responsabili de unități cu care am stat de vorbă, sînt mîndri de încasările lunare, de planurile „de vinzare“ depăşite. Firesc, pentru această bună aprovizionare trebuie să alergi, să te zbaţi, să sondezi, să n-aştepţi pentru că nu-ţi vine de nicăieri de-a gata un vin bun, de pildă. Dar acest aspect nu este singurul. Şi aici se impune o a doua remarcă: desigur, vindem, dar cum? Este de fapt şi concluzia anchetei noastre. Nu vedem nici o incompatibilitate între depăşirea planului de încasări şi o servire exemplară intr-un cadru civilizat, o dovadă în acest sens, pe lingă cele menţionate anterior, fiind restaurantul „Parcul trandafirilor". O faţă de masă curată, un aer care se poate respira, un serviciu prompt, o orchestră discretă sînt numai cîteva dintre atributele unui local civilizat, indiferent dacă este mare sau mic şi patronat de T.A.P.L. sau O.J.T."

***

Note: evidenţierea prin caractere boldite ne aparţine. T.A.P.L. = Trustul de Alimentaţie Publică Locală; O.J.T. = Oficiul Judeţean de Turism.

 

 

Parcul...şi un colț uitat de cer

        

 Reamenajarea unui spațiu verde de talia unui parc central, de importanță deosebită din punct de vedere recreativ, estetic, ecologic, identitar și includerea lui într-un proiect integrat de remodelare peisagistică, în acord cu cerințele urbanistice moderne, reprezintă un pariu dificil, provocator, dar plin de beneficii durabile pentru viitorul unui oraș și pentru imaginea sa urbană. Dincolo de hățișurile administrative, politice, orgolii sau promisiuni perene, lucrurile ar trebui să înceapă EFECTIV de undeva, înainte de a vedea noi generații îmbătrânind pe aleile Parcului Cancicov. Propun (din nou…) în acest sens un sector verde care după '90 s-a degradat accentuat: zona cuprinsă intre Muzeul de Științele Naturii, Aleea Parcului si str. Constantin Ene. Adevărat furnicar vesel pentru picii anilor '60 - '90 și loc de relaxare pentru câteva cvartale, terenul din vestul spaţiului verde a ajuns treptat să fie ocolit de trecători și ignorat de autorități... Recuperarea  acestui sector din parc măcar la nivelul anilor copilăriei multor băcăuani nu ar însemna mari investiții: eliminarea garajelor slute din capătul aleii, 10 bănci (locurile unde erau amplasate se mai pot incă vedea, repere triste ale degradării și delăsării...), câteva coșuri de gunoi, reabilitarea celor două alei care traversează zona (240 m +130 m măsurați pe GPS) și o gospodărire mai bună a fondului vegetal. Doar atât, dincolo de care se mai pot aduce îmbunătățiri și noi funcționalităti recreative. Ar fi, cred, un început cu dreptul pentru revitalizarea vieții comunitare dintr-un întreg cartier și redarea in circuitul paşilor trecătorilor a unei părți din parc care pare să fie atinsă de câteva decenii de un blestem al orbirii și al uitării. Planşele frumos colorate care apar periodic nu fac pentru copilaşii de ieri şi astăzi nici cât o cioară degerată căzută din arţar într-o zi geroasă de ianuarie…Eu zic că merită acest mic preambul al amenajării din temelii a inimii verzi din Bacău. S-ar mai îndulci din așteptarea unui amar de timp care ravenează aleile și alungă paşii spre alte zări…

Teatrul de vară - începuturi

     Bacău, sfârşitul deceniului 5 şi începutul deceniului 6: un întreg şantier amenajat în nordul Parcului "Libertăţii" (astăzi "Cancicov") avea să reducă din suprafaţa spaţiului verde, ridicând rapid primele blocuri de pe Aleea Parcului şi clădirea teatrului de vară, obiectiv îndrăzneţ pentru acea perioadă. Începuse atacul sistematic al sistematizării oraşului, conform noilor directive impuse de la Centru. Descoperirea planului teatrului într-un număr din 1959 al revistei "Arhitectura" îmi oferă prilejul de a readuce în atenţie, uşor nostalgic, câteva imagini "de epocă" ale obiectivului atât de îndrăgit multor generaţii devenite astăzi mult prea serioase pentru a mai încerca să sară vreun gard...😁

Foto 1: Planul viitorului teatru de vară (sursa: "Arhitectura", 1959)

Foto 2 şi 3: un nou obiectiv într-un nou cartier (Parcul Libertăţii) - sursa: "Regiunea Bacău" (1964)

Foto 4: imagine aeriană a teatrului (carte poştală circulată în a doua jumătate a deceniului 6)

Foto 5: vechiul teatrul la apogeu (carte poştală circulată în deceniul 8)

Foto - document: Momentul sfinţirii pietrei de temelie a Catedralei "Înălţarea Domnului" din Bacău

       Acum ceva timp am căutat peste tot data exactă sfinţirii pietrei de temelie a Catedralei “Înălţarea Domnului” din Bacău. Toate sursele indicau doar anul (1991), fără a preciza data exactă. Cum se întâmplă de regulă, după ce renunţi la căutări, afli răspunsul atunci când nu te aştepţi. Astăzi am dezlegat “misterul”: 16 mai 1991. Într-o dimineaţă de joi în straie de sărbătoare (Ispasul), PS Episcop Ioachim Vasluianul, părintele protopop Constantin Tomozei şi un sobor de nouă preoţi au oficiat slujba de sfinţire a locului de pe terenul viran peste care avea să se ridice în următorii 27 de ani unul dintre cele mai mari lacaşuri de cult ortodox din această parte a Europei. Fotografia a fost făcută de Ştefan Radu şi a fost publicată în albumul aniversar “Deşteptarea  - 20 de ani”. Imaginea panoramică executată de la un etaj al Hotelului “Moldova” prezintă o mare valoare documentară chiar şi pentru contemporanii evenimentului, cunoscând faptul că după o anumită vârstă memoria începe să joace feste…Pentru foştii absolvenţi ai Liceului “Lucreţiu Pătrăşcanu”, o ancoră imagistică numai bună pentru a-şi reaminti ultima parte a traseului zinic către cursuri...

Sursa foto: Ştefan Radu în albumul "Deşteptarea 20 de ani"

Zona la începutul anilor 80 (sursa: Desteptarea), fotografiată din proaspătul Hotel Moldova

Arma la îndemână pentru lupta cu bolile neurologice grave: verdele de lângă noi!

     Timpul petrecut în natură, cum ar în parcuri şi #pefirulapei 😀, reprezintă un excelent antidot împotriva evoluţiei bolilor neurologice cronice grave precum Alzheimer și Parkinson. Aceasta este concluzia unui nou studiu foarte amplu, bazat pe 16 ani de documentare a riscului de îmbolnăvire în rândul a 62 de milioane de americani cu vârsta de cel puțin 65 de ani, utilizându-se în acest sens o bază de date impresionantă, formată din cele aproape 9 milioane de spitalizări ca urmare a afecţiunilor menţionate. Rezultatele cercetărilor au fost publicate recent în JAMA Network Open sub titlul Associations of Greenness, Parks, and Blue Space With Neurodegenerative Disease Hospitalizations Among Older US Adults, colectivul de experţi fiind coordonat de Jochem Klompmaker, cercetător postdoctoral la Harvard Chan School of Public Health, din Boston (SUA). Concluzia: riscul de spitalizare este mai redus în rândul persoanelor care locuiesc în zone cu mai multă vegetație. În plus, oamenii care locuiesc în spații mai verzi tind să fie mai activi fizic. “Acest lucru ar putea conta atunci când vine vorba de progresia bolii având în vedere că s-a demonstrat faptul că activitatea fizică are un rol în conservarea pe termen lung a funcției motorii”, se arată în studiul american.

Articolul este disponibil în format pdf aici. 

Recomandare: pentru un confort psihic sporit în oraş, respectaţi regula 3-30-300!

      La începutul anului 2021, Cecil Konijnendijk, un profesor olandez pasionat de ecologie urbană, a cuantificat necesarul de spații verzi urbane pe baza algoritmului „3-30-300 ”. Acestă regulă se bazează pe trei factori: pentru o sănătate mintală mai bună, trebuie să avem cel puțin trei arbori lângă casă, să locuim într-un cartier cu 30% acoperire a coronamentului verde și să nu fim la mai mult de 300 de metri de un parc/spaţiu verde urban.

Cercetătorii de la Institutul de Sănătate Globală dinBarcelona au căutat să evalueze ştiinţific legătura dintre verdele urban de proximitate şi confortul psihic al citadinilor, bazându-se pe rezultatele studiului aplicat la 3145 de locuitori ai capitalei Cataloniei. Rezultate au fost publicate în numărul 215/decembrie 2022  al revistei Environmental Research, confirmând efectele pozitive asupra sănătății mintale. Simpla expunere la un spațiu verde din apropierea casei este „în mod semnificativ asociată cu o sănătate mintală mai bună, un consum mai mic de antidepresive și fără vizite de la psihologi sau psihiatri”, concluzionează autorii studiului. Articolul este disponibil aici.

Foto: printscreen abstract articol (sursa: sciencedirect.com)

Inedit: Bacăul palimpsestelor urbane oglindit în planul de sistematizare a centrului oraşului (1960)

O esplanadă largă de 60 m între Palatul Administrativ şi Parcul Trandafirilor. O piaţă centrală şi un nou teatru cu o capacitate de 800 de locuri. Parcul Trandafirilor extins spre est, înglobând cu generozitate Biserica „Sfântul Nicolae”. O amplă  piaţă centrală  „pentru mitinguri”, la capătul nordic al axei rutiere Nicolae Bălcescu – Mărăşeşti. Sunt doar câteva din propunerile existente în primul plan coerent de sistematizare postbelică a centrului Bacăului. O adevărată comoară documentară descoperită la final de an 2022, reflectând profundele transformări urbanistice ale oraşului nostru pe drumul modernizării din perioada contemporană.

Articolul „Sistematizarea centrului oraşului Bacău” a fost publicat în numărul 4(65) din iulie-august 1960 al revistei „Arhitectura”, sub semnătura arhitectului Cl. Stănescu şi a echipei sale de colaboratori (inginerii I. Neagu, C. Burlă, I Nicolau, C. Grünzeit, G. Chirea şi I. Vulcan) de la Direcţia pentru Sistematizare, Arhitectură şi Proiectarea Construcţiilor Bacău (D.S.A.P.C. Bacău). Cele patru pagini ale articolului prezintă într-o manieră coerentă şi condensată principiile şi propunerile de sistematizare urbană, harta teritoriului propus pentru remodelare, planşe (perspective aeriene ale zonei, desfăşurarea frontului de vest al străzilor N. Bălcescu – Mărăşeşti, schiţele tronsoanelor liniare cu trei şi patru apartamente pe scară), precum şi un review aparţinând arhitectului T. Evolceanu.

               Teritoriul supus intervenţiei propriu-zise se întindea pe o suprafaţă de cca 80 ha, generând, în viziunea proiectanţilor, construirea a 5000 de apartamente în blocuri cu nivel P+3 şi P+4 şi cu dublă funcţionalitate (rezidenţială şi comercială), prin amenajarea magazinelor la parterul clădirilor de pe arterele majore. Completarea modestei zestre edilitar-urbanistice era făcută prin construirea mai multor obiective de importanţă citadină: un nou teatru de stat, trei cinematografe, casă de cultură, şcoală de 16 clase cu anexe (actuala Şcoală Gimnazială „Constantin Platon”), piaţă agroalimentară, spaţii verzi, zone de promenadă, deschiderea de străzi noi, amenajarea unor pieţe civice şi esplanade etc. Zona a fost împărţită în două sectoare de lucru: centru – sud (proiect avizat la data publicării articolului) şi centru – nord (variantă de studiu, aflată în lucru în 1959-1960).

Fig. 1. Planul de sistematizare a centrului oraşului (1960) - sursa: „Arhitectura” nr. 4/1960

        În opinia proiectanţilor, alegerea clădirilor care să fie menţinute în cadrul sistematizării „nu a constituit o problemă prea grea, dată fiind starea avansată de uzură şi insalubritate a majorităţii fondului clădit existent”. Au fost propuse pentru a fi păstrate clădirea Palatului Administrativ, Poşta Nr. 1, magazinul universal, hotelul „Bistriţa”, monumentele istorice şi „câteva case mai bune, parter şi etaj, pe strada Ada Marinescu¹ şi Războieni”.

În viziunea arhitectului, principiile care au stat la baza acestei viziuni urbanistice au fost: amplificarea axei principale Nicolae Bălcescu – Mărăşeşti cu o espanadă largă de 60 m (esplanada fiind proiectată cu spaţiu verde cu rol de promenadă în continuarea directă a Parcului Trandafirilor, redimensionat şi reamenajat), punerea în valoare a clădirii Sfatului popular regional (actualul Palat Administrativ) prin crearea unei pieţe dispuse simetric faţă de axa clădirii, crearea pieţei de mitinguri în zona de sud a centrului, legată organic de esplanada axei centrale. În compoziţia centrului s-a urmărit „crearea unui sistem central format din cele două pieţe (a Teatrului şi cea pentru mitinguri” legate prin axa centrală, pe de o parte, şi noua arteră Mihai Viteazul, pe cealaltă parte”.

Fig 2 şi 3: Perspective aeriene ale planului de sistematizare a centrului Bacăului (zona de sud– sus, zona de nord– jos); sursa: „Arhitectura” nr. 4/1960

Arhitectul T. Evolceanu, în partea a două a articolului publicat în „Arhitectura”, aduce câteva critici viziunii propuse, cu referire la crearea spaţiilor întinse din nordul teritoriului amenajabil, soluţiile de proiectare a spaţiilor verzi, rigiditatea tratării unor tronsoane,  compactarea exagerată  a unor sectoare care nu ar permite deschiderea unor puncte de perspectivă spre est, defecte de compoziţie semnalate la nodul de circulaţie de la sud, aşezarea neinspirată a unor blocuri din interiorul cvartalului din sud-estul Sfatului popular ş.a.

               Documentul planificator din anul 1960 avea să sufere numeroase modificări în perioada imediat următoare. Schiţa de sistematizare întocmită patru ani mai târziu şi vizita lui Nicolae Ceauşescu în Bacău (1966) au reprezentat cu siguranţă momente importante ale definitivării ideilor de remodelare şi finalizare conceptuală a transformărilor care se succedau deja cu repeziciune, pe măsura evoluţiei demografice a oraşului. Cu toate acestea, planul din 1960 rămâne un adevărat reper care a marcat direcţiile principale de amenajare pentru două decenii. Las cititorilor bucuria de a analiza planşele acestui proiect, adevărat studiu de caz al prefacerilor majore prin care a trecut, nu cu mult timp înainte, „inima” oraşului nostru. Trebuie subliniat că această viziune aparține timpurilor sale, necesitând un studiu de ansamblu la nivelul ideilor urbanistice care au marcat mijlocul secolului XX. Istoria cotrafactuală are acum rol de exerciţiu şi de necesare aduceri aminte. Rămân, în funcție de cheile de lectură ale cititorului, aprecieri, nostalgii, greșeli, reproșuri, amintiri, provocări... Dincolo de acestea, printre palimpseste urbane², ne purtăm paşii prin fizionomiile prezentului, punct de plecare pentru urbanismul viitorului, care poate oferi soluții viabile de a remodela din nou centrul, păstrând ceea ce a rămas bun, dar şi imaginând altfel de spaţii urbane...

               La final, în loc de concluzie, readuc în atenţie un pasaj al scriitorului Eugen Uricaru, „augmentat” cu o fotografie din colecţia fotoreporterului Ioan Bâşcă:

Geografia Centrului s-a modificat destul de abrupt. Multă vreme a rămas neschimbat, aidoma perioadei interbelice. Primul semn de schimbare l-a dat construcţia primului Magazin Universal, lângă teatru. A fost un eveniment revoluţionar în sensul perturbator al curgerii timpului. Chiar ideea de a ridica o construcţie într-un loc ce părea destinat pe vecie promenadei a însemnat un şoc pentru cei care vedeau în plimbarea pe Centru măsura prestigiului ori a trecerii timpului. (...) Creşterea subită a populaţiei, datorită industrializării galopante, a făcut ca numărul necunoscuţilor să-l întreacă cu mult pe cel al cunoscuţilor. Prin această soluţie statistică, magia Centrului s-a vaporizat. Nimeni şi nimic nu-i va mai restitui puterea hipnotică şi eficienţa socială. Atunci când Centrul a dispărut, Bacăul s-a transformat din târg în oraş. Târgoveţii dispăruseră cam cu un deceniu mai devreme, dar nimeni nu băgase de seamă din cauza vrajei Centrului. Cum şi ea s-a risipit, oraşul a fost ocupat de oameni noi. Lumea aştepta cu strângere de inimă apariţia omului nou.  (Eugen Uricaru – Centrul, în suplimentul lunar de cultură „Meridian 27”, nr.6/2006)

 

Foto: magazinul "Universal", primul semn al marilor prefaceri urbanistice 

din centrul Bacăului (sursa: colecţia I. Bîşcă)

       Note:  ¹ astăzi îngobată în strada Războieni.

             ²  pentru băcăuanii mai tineri, câteva ancore temporale ale sistematizării centrului Bacăului pot fi de ajutor în cronologia prefacerilor urbanistice: 1959 - primul centru comercial (Magazinul „Universal”, ulterior „Bacăul” - foto)  1965 - Casa de Cultură a Sindicatelor şi Hotelul „Bistriţa”, 1970 -  Hotelul „Decebal”,  1971 - dezvelirea statuii poetului George Bacovia, 1975 - complexul comercial „Luceafărul”,  1980 - Hotelul „Moldova”.

Zăpadă de Crăciun?

    În ultimii 11 ani am întâmpinat sărbătorile de iarnă cu strat de zăpadă doar de două ori: în 2012 (cu 35-40 cm strat de zăpadă la staţia ANM Bacău) şi în 2018 (o mantie modestă de 6 cm). Modelările actuale (fig. 1) nu dau prea mari şanse de Crăciun (d)alb nici pentru 2022...

În aşteptarea zăpezilor de altădată, mai putem răsfoi prin poeziile lui Bacovia:

Plâns de cobe pe la geamuri se opri,

Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;

"I-auzi corbii! " - mi-am zis singur.. şi-am oftat;

Iar în zarea grea de plumb

Ninge gri.

Ca şi zarea, gândul meu se înnegri..

Şi de lume tot mai singur, mai barbar, -

Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar..

Iar în zarea grea de plumb

Ninge gri.

Foto: ultimul decembrie de un alb impecabil....(2012)

Ginkgo biloba: "momentul de graţie" din Parcul Trandafirilor (Bacău)

 (...)

Cele trei momente prezentate schiţează un şablon meteorologic al condiţiilor necesare pentru declanşarea ploii de aur din centrul Bacăului: regim anticiclonal, scăderea bruscă a temperaturii după o perioadă semnificativ mai caldă, temperaturi matinale negative, sub -4 °C, umiditate relativă a aerului ridicată (peste 90%), persistenţa ceţii în orele dimineţii. În lipsa acestora, momentul de graţie nu se mai produce, fiind înlocuit de o desfrunzire lentă, mai puţin spectaculoasă, dar care ne oferă în schimb o perioadă mai lungă pentru a admira habitusul inconfundabil al impunătorului monument al naturii.

Mica noastră cercetare foto – meteorologică, deşi întinsă pe o perioadă prea scurtă pentru a genera concluzii imuabile, reflectă o tendinţă generală reflectată de câteva studii internaţionale aprofundate: pe fondul încălzirii climatice, momentul pierderii rapide a frunzelor este tot mai întârziat, precedat de o perioadă mai lungă de tranziţie cromatică spre galbenul inconfundabil. Toamnele băcăuane blânde din ultimii ani, lipsite de mari amplitudini termice în intervalul nostru de interes, asezonate şi de efectul de insulă de căldură urbană (fenomen incontestabil pentru zona centrală a municipiului) au influenţat dinamica foliară a „bătrânei doamne”.

Graficul de mai jos sintetizează observaţiile din ultimii 12 ani, evidenţiind etapa de platou (îngălbenirea totală a frunzelor şi desfrunzirea treptată) şi momentul de graţie al desvrăjirii prin ploaia de aur a frunzelor grăbite spre sol, lăsând în unii ani coroana pleşuvă.

(...)
Articolul integral se găseşte în cotidianul "Deşteptarea" - click aici

Parcul Trandafirilor: ofranda anuală...

O ploaie de aur oferită băcăuanilor în liniște, sakura autohtonă, apogeu al curgerii toamnei multicolore spre plumburiul bacovian. Încă o ofrandă anuală adusă spiritului locului...

Un bătrân, pe o bancă în Parcul Trandafirilor, privea intens frunzele bilobate care se așezau lin pe trotuar. Privea la ele și privea prin ele, zâmbind ușor în colțul gurii. Între claxoane nervoase și forfotă citadină, imaginea seniorului și a copacului-monument aducea a cadru rupt din Hemingway. Mi l-am imaginat la malul mării, privind răsăritul cu același zâmbet... Am înlocuit în gând frunzele bilibate cu nisipul marin și mi-am amintit de o confesiune finală a marelui Isaac Newton: Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea.

Autumn city: București

 

Parcul "Cancicov": toamna exploziei, la final

 

Arunc în voi cu castane...

 Arunc în voi cu castane şi ţip! Iubiţi-vă cât mai e timp!

Vă spun că nu degeaba am îmbătrânit!

Cine-ţi mai dă înapoi Timpul?

Cine-ţi restituie tremurul tinereţii din vene pierdut

Să poţi zburda curajos astăzi mimând Iubirea?

Gata! Obrazul e gros şi greu de-atâta Viaţa

Trăită cu regrete şi dureri nesfârşite din neiubire.

Arunc în voi cu castane şi ţip! Iubiţi-vă cât mai e timp!

Condeiul e încins de-atâtea stele şi versuri în care

Mi-am pus miezul inimii să respire până la marginile ei

Pline de o prezenţă ce mă sileşte să scriu în tonul lui ridicat

Şi-n degetul arătător întins din mine spre voi cu indemnul;

Eu sunt Octombrie! O să bat toţi castanii cu vântul şi ploile!

O să arunc cu castane în voi şi-am să ţip cât mă ţine Cerul;

Iubiţi-vă cât mai e timp! Iubiţi-vă cât stau pe aici!

Iubiţi-vă cerniţi! Iubiţi-vă Timpul! Iubiţi-vă sufletul! Iubiţi-vă Lumina!

... Mâine poate... Iubiţi-vă azi!

Eu vă iubesc Mâine? Nu! Eu vă iubesc azi! Eu vă iubesc reci şi amari, tineri şi bătrâni, răi şi buni, atât cât mă ţine viu Dumnezeul

meu şi-al vostru.

 Adelina Cojocaru

 

Crevase

 

Gardul verde şi leopardul din Bacău...

Pilula de binedispunere: dinamica oficială a spaţiului verde băcăuan. La fel ca şi în cazul datelor referitoare la populaţia municipiului Bacău, ne place să ne îmbătăm cu apă rece coclită...

   

 Notă: Potrivit definiţiei INS, acest indicator se referă la suprafata spatiilor verzi amenajate sub forma de parcuri, gradini publice sau scuaruri publice, parcele cu pomi si flori, paduri, cimitirele, terenurile bazelor si amenajarilor sportive in cadrul perimetrelor construibile ale localitatilor. In cadrul spatiilor verzi nu se includ serele, pepinierele, gradinile de zarzavaturi, terenurile agricole, suprafata lacurilor etc.

  

Două mici observaţii: 1) "Reţeaua" de spaţii verzi din oraş, conform SIDU 2014-2020. Să fim serioşi, avem noi multe, dar lipseşte conectivitatea...Ea există cel mult la nivel de linii, puncte şi suprafeţe frumos desenate de băieţi creativi.

2) Să ne păstrăm optimismul, în conformitate cu viziunea oficială 😅: “În anul 2027, municipiul Bacău si Zona Metropolitană Bacău sunt unele dintre cele mai atractive și primitoare zone din regiune, dar și din țară, fiind recunoscute pentru diversitatea și notorietatea evenimentelor culturale, dar și pentru viața socială activă din mediul urban și mediul rural" (Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Bacău 2021-2027, p. 451). Dumnezeule, ce-mi place... 😂

În căutarea umbrei urbane...

Fâşiile plantate de-a lungul arterelor de circulaţie reprezintă o categorie foarte importantă a verdelui urban, îndeplinind numeroase funcţii: compartimentare transversală a străzilor, crearea unor efecte arhitecturale în asociere cu aliniamentele de edificii, ameliorarea microclimatului urban (mai ales prin umbrirea de către arbori a trotuarelor şi parţial a carosabilului, dar şi prin procesul de evapotranspiraţie), atenuarea poluării aerului,  ghidaj optic şi estetic, variaţie în peisajul urban, mascarea unor elemente inestetice, protecţia taluzurilor în zone cu relief accidentat etc. Amplasarea elementelor vegetale în structura căilor rutiere depinde de tipul şi dimensiunile străzilor (locală, magistrală, penetrantă), de condiţiile locale, tipul construcţiilor, specificul arhitectural, regulamentele locale de urbanism (aplicare, monitorizare), existenţa unor politici locale privind amenajarea şi întreţinerea arborilor stradali şamd.

   În ciuda unor neajunsuri (sporirea riscului de coliziune, structura şi vârsta necorespunzătoare a speciilor, care determină depuneri de crengi, polen, flori şi fructe care pot crea suprafeţe de alunecare pe trotuare şi derapaj pe carosabil), amplasarea corectă a plantaţiilor şi o întreţinere constantă fac din aceste aliniamente stradale o componentă definitorie a imaginii urbane, absolut necesară în conturarea unei infrastructuri verzi urbane şi în creşterea calităţii vieţii.

         Tipul şi fizionomia acestor plantaţii depind de lăţimea şi structurarea străzii, intensitatea circulaţiei vehiculelor şi accesibilitatea pentru mijloacele de transport în comun, cadrul arhitectural al tramei stradale, profilul urban al cartierelor, orientarea străzilor faţă de punctele cardinale (cele cu dispoziţie nord – sud fiind foarte însorite), reţeaua infrastructurii tehnice subterane (conducte de gaz, instalaţii electrice, canalizare etc) şi, nu în ultimul rând, de gradul de educaţie civică şi ecologică al citadinilor.

        La alegerea speciilor folosite este necesar urmărirea unor criterii de selecţie, care să permită optimizarea calităţilor ecologice dar şi de asigurare a unei bune siguranţe pentru circulaţia autoturismelor şi a celei pietonale: longevitate, rezistenţă sporită la noxe, perioadă de înfrunzire cât mai lungă, creştere rapidă, sistem radicular pivotant, capacitate de drajonare redusă, capacitate de a suporta tăierile în coroană, desprinderea rapidă, toamna, a întregului aparat foliar pentru evitarea unor cheltuieli suplimentare cu lucrări de curăţenie, evitarea speciilor ale căror flori şi fructe murdăresc prea mult strada sau incomodează pietonii.

      La nivelul municipiului Bacău, această categorie de spaţii verzi era - teoretic -  bine reprezentată, suprafaţa totală existentă în statisticile oficiale, de 58 ha, depăşind chiar suprafaţa totală a parcurilor (56,64 ha) la nivelul anului 2010. Din păcate, la nivelul ultimului deceniu este vizibilă degradarea acestor fâşii verzi stradale, plantaţiile de aliniament dispuse lateral reprezentând categoria de spaţii verzi care a a avut cel mai mult de suferit (atât ca suprafaţă, cât şi din punct de vedere calitativ), prin amenajarea locurilor de parcare, lărgirea căilor rutiere în scopul  decongestionării şi fluidizării traficului rutier, efectuarea de lucrări subterane la reţelele tehnice aferente locuinţelor, parcarea autoturismelor pe spaţiul verde sau construirea şi extinderea (de multe ori ilegală) a unor construcţii. În acest mod, numeroase plantaţii stradale şi-au pierdut continuitatea, apărând, mai ales în lungul arterelor rutiere cu trafic intens sub forma unor simple fâşii înierbate, puternic fragmentate, în care nici arborii nu au fost feriţi de intervenţii brutale executate de lucrători (prin toaletări neconforme, lucrări edilitare efectuate neprofesionist etc) sau de concetăţenii cu un simţ deviant al proprietăţii.  

 Posibilităţile de extindere a suprafeţelor ocupate cu această categorie de spaţii verzi sunt relativ  limitate, fiind dependente de extinderea intravilanului, amenajarea unor noi căi de circulaţie internă ca urmare a densificării fondului locativ sau modernizarea tronsoanelor din cartierele cu dotări tehnico-edilitare mediocre. Preţul ridicat al terenurilor intravilane determină însă pe mulţi dezvoltatori imobiliari să ignore cu bună ştiinţă reglementările în vigoare, aceştia limitând la maximum suprafeţele destinate noilor fâşii stradale, în special în favoarea parcărilor.

Absenţa plantaţiilor stradale este, în anumite situaţii, şi o consecinţă şi a reglementărilor urbanistice în vigoare. Pentru străzile înguste dintre blocuri sau din cartierele de case, care asigură pe o lungime redusă accesul rutier către arterele principale ale oraşului (ex: Aleea Vişinului), nu se pot asigura distanţele minimale de protecţie până la axul trunchiului, stabilite la 5 m pentru pereţii cu ferestre şi 2 m pentru pereţii fără ferestre sau faţă de gard.

        Vechea repartiţia spaţială a aliniamentelor stradale (în evidentă corelaţie cu evoluţia teritorială a localităţii) devine, astfel, palimpsestică, oraşul pierzând an de an suprafeţe verzi deloc de neglijat. Străzile umbroase, care să ofere protecţie în arşiţa valurilor de căldură care îşi fac simţită prezenţa tot mai pregnant, au devenit o raritate, putând vorbi în multe situaţii doar de sectoare de stradă de ordinul zecilor de metri în care beneficiile ecologice ale arborilor îşi fac simţită cu greu prezenţa. Precum omul gospodar care îşi face vara sanie şi iarna car, se impune cu urgenţă un plan local de măsuri privind amenajarea, extinderea, întreţinerea şi inteconectarea acestor fâşii plantate, pentru a putea vorbi într-un viitor apropiat cu accente climatice sumbre de o infrastructură verde cât mai coerentă, într-un oraş care tânjeşte ...(şi) după verde. Pentru a ne bucura de aceste alveole pulmonare rectilinii, ar trebui însă ca toţi să ne aducem contribuţia, cu mic, cu mare...

          

 În colajul de mai sus, câteva dintre străzile sau sectoarele stradale care ne încântă suplimentar acum, în plină arşiţă...(Livezilor, Florilor, Zefirului, Panselelor, Venus, Logofăt Tăutu, Călugăreni, Aleea Parcului, Ştefan cel Mare). Cartarea acestor străzi verzi şi adăugarea altora nou amenajate reprezintă un prim pas al visului nostru...

Să ne sufocăm intra muros!

     Am găsit și eu în poștă un ziar. Am remarcat nu neapărat macheta unui stadion futurist (mai am prin calculator vreo 3-4 planșe de acest gen, care au fost promovate meteoric de-a lungul timpului). Mi-a sărit în ochi "salba" de blocuri care a fost inserată în spatele arenei, în zona (fostelor) terenuri sportive. Zona care, in vremea copilăriei și adolescenței mele aducea sute de pici la joacă și la activități sportive. O zonă care venea în continuarea Parcului Libertății ("Cancicov"-ul de astăzi), reprezentând prin dimensiuni si complementaritatea funcțiilor, un element remarcabil pentru municipiu, element urbanistic rarisim la nivelul intraurban in reteaua urbană națională. Momentul '90 avea să aducă rapid destructurarea: degradarea spațiului verde, schimbarea utilizării terenului (mare universitate particulară, sedii de firme etc), ruinarea bazei sportive (in anii' 80 considerată cea mai mare si mai complexă din provincie). Acum, prin jocul imobiliar al ruletei public-privat al anilor de "tranziție la economia de piață", zona menționată are toate șansele să se metamorfozeze definitiv în beton, sticlă și asfalt, cu toate "beneficiile" asociate. Într-un oraș în care textura se densifică precum un țesut canceros, un oraș care nu cunoaște dezvoltare  prin "urban sprawl", intr-un oraș în care zona metropolitană este de 20 de ani o Fata Morgana rozalie, noi ne vom sufoca intra muros. Dar ce contează, de la un etaj superior unii vor rânji condescendent, plescăind mulțumiți la notificările primite pe telefon de la contul bancar. Restul e sporovăială cu esență de sustenabilitate long-lasting.

Cenuşerul "decorativ" din Parcul Cancicov

 Exemplar de cenușer (Ailanthus altissima), denumit popular fals oțetar sau "arborele puturos", dezvoltat în zona aleii centrale a Parcului "Cancicov". O specie invazivă, cu multe neajunsuri (drajonare puternică, flori cu miros dezagreabil, secretă o substanta toxică în sol, împiedicând dezvoltarea altor specii) care nu-l fac de dorit în amenajările verzi de tipul parcurilor urbane. Este adevărat, orice arbore aduce un plus pentru oraș, dar ar trebui să fim mai atenți la structura floristică și la intervențiile punctuale făcute la nivelul spațiilor verzi urbane de referință...