"Băcăuanii îi sunt oricând credincioşi naturii"

    Un interviu luat de Paula Ionescu primarului Bacăului, Ioan Ichim. Articolul a fost publicat în “România pitorească” în anul 1975.   

                    

Băcăuanii îi sunt oricînd credincioşi naturii» ne-a declarat IOAN ICHIM, primarul municipiului

Bacăul este cunoscut multora ca oraş natal al lui Bacovia. Se ştie că în anii adolescenţei poetul colinda mulţi kilometri pe jos, prin zăvoaiele Bistriţei, iarna patina ore întregi pe rîul îngheţat...

— Un îndrăgostit de natură, aşa cum a fost Bacovia, a putut să găsească totdeauna, în jurul oraşului nostru, locuri care să încînte ochiul şi sufletul. Să ai apa Bistriţei în apropiere, păduri şi pajişti înverzite — asta înseamnă tot atîtea rezervaţii pentru linişte, odihnă, recreere. Am depăşit însă demult timpul modestului orăşel de provincie. Ascensiunea contemporană a municipiului, concretizată pe multiple planuri, cuprinde în mod firesc şi schimbările aduse peisajului de agrement. Frumuseţea naturii a fost ajutată şi completată pe măsura nevoilor omului modern. Desigur, toate aceste locuri care compun acum oazele timpului liber al locuitorilor noştri sunt destinate în egală măsură tuturor turiştilor care vin să ne viziteze. Este important de amintit că pentm a ajunge la ele nu trebuie parcurse distanţe mari şi obositoare.

— Am aflat şi din ziarul local «Steagul roşu» că marea bucurie a băcăuanilor a fost în acest an crearea «Insulei de agrement».

— Este o bucurie şi pentru că locuitorii municipiului au participat direct, alături de edili, prin muncă patriotică, la realizarea ei ca şi a altor locuri destinate odihnei. Pe fosta albie a Bistriţei, acolo unde există acum un lac de redresare, noi am amenajat un spaţiu de zece hectare de verdeaţă: iarbă, garduri vii, 2.000 de arbori şi trandafiri, ala umbroase, 300 de bănci, un kilometru şi jumătate de promenadă, o frumoasă panoramă spre o oglindă de apă de 36 de ha, două şalupe şi bărci pentru plimbări de agrement, mai avem acolo o plajă cu vestiare, terenuri de sport, restaurant, un parking asfaltat. Aceasta este în linii mari, «Insula de agrement» la care se poate ajunge în numai 20 de minute, ea aflîndu-se la numai trei kilometri de oraș.

— Am auzit vorbindu-se și despre Parcul Gherăești. Este departe?

— Mergînd spre extremitatea de nord-vest a municipiului, la cinci kilometri. Acolo există arbori, iarbă, în mijlocul lor căsuţe într-un camping care oferă peste 100 de locuri de cazare, o platformă pentm corturi, o patiserie-restaurant, un bazin de înot şi o terasă unde se prezintă deseori spectacole artistice. Un loc nu numai pitoresc, dar şi deosebit de interesant, este parcul dendrologic de la Hemeiuș (la nouă kilometri de oraş, pe şoseaua spre Piatra Neamţ) unde pot fi văzute specii de arbori şi plante din toate zonele ţării. în apropiere amatorii de sport găsesc terenuri de tenis, handbal şi baschet. Frumoasa pădure de pe dealul Măgura — care face parte din fondul funciar subcarpatin — se află la 16 kilometri de Bacău. Este un alt loc de odihnă unde turiştii găsesc, la hanul cu acelaşi nume al cooperaţiei de consum, bunătăţi ale bucătăria moldoveneşti. Pentm cei mai mici cetăţeni ai noştri agrementul este şi trebuie să însemne multă mişcare, sport. De aceea, aş mai aminti şi baza nautică de pe lacul de acumulare Bacău II (la cinci kilometri de oraş) unde au loc şi concursuri naţionale de juniori şi unde se poate practica şi învăţa înotul. Există acolo şi o platformă pentm instalarea corturilor.

— Dar pentru ce mai vîrstnici, care au rămas şi ei credincioşi naturii cu sufletul?

— Bacăul are Parcul Libertăţii în care ne-am îngrijit să aducem anul acesta încă 2100 de arbori şi trandafiri, 100 de mii de flori şi să începem extinderea lui cu încă 1800 mp. Aici, un inimos artist cum este profesorul Huţanu a realizat, împreună cu elevii săi de la Şcoala de artă populară, lucrări de sculptură în lemn care se potrivesc de minune cadrului. În Parcul Trandafirilor vrem să readucem atmosfera chioşcului cu fanfară de pe vreme bunicilor noştri. Deoarece avem în vedere, ca în întreaga ţară, ocrotirea fondului forestier, tot ceea ce vom face pentm băcăuani în continuare se referă la modernizarea zonelor de agrement care trebuie să fie marile noastre surse de refacere fizică şi spirituală.

La Insulă, în 1975

Foto: Ioan Bâşcă, Deşteptarea - click aici

 

Un nou spațiu educațional în centrul Bacăului

     Am intrat în timp în anul 1961 pentru ca, am stiut aceasta întotdeauna si nu am uitat, era nevoie de noi. Întemeierea nu a fost usoara. Am primit un nume: Scoala Medie Nr. 4 Bacau, un statut: „Unitate în dezvoltare” si un plan de scolarizare pentru clasele V-XI. Existam ca forma, dar ne lipseau lucruri fundamentale: nu aveam un sediu propriu (în primul an am functionat în cladirea Scolii Generale Nr. 5, de pe strada 6 Martie), un colectiv didactic închegat, definit, o identitate clara. Anul 1961 a fost punctul zero al existentei noastre; virtual, aveam totul, fiindca toate drumurile ni se deschideau, concret, nu aveam nimic si trebuia sa ne gasim calea, sa ne definim.

Ne-am gasit întâi locul fizic. În anul scolar 1962-1963, în centrul orasului, pe Strada 15 August, astazi Strada Lucretiu Patrascanu, a început constructia lacasului nostru, o cladire cu 24 de sali de clasa, 4 laboratoare, cabinet medical, cancelarie, dupa un proiect arhitectural modest, comun tuturor scolilor din acea vreme, o replica în piatra a tendintelor de uniformizare si înregimentare specifice ideologiei timpului. Din proiectia opaca lipseau biblioteca, sala si terenul de sport, sala de festivitati, construite mai târziu, cu exceptia ultimei, aproape imposibil de adaugat într-un spatiu atribuit cu zgârcenie.

Sursa: "Scînteia tineretului", 5 septembrie 1963

În anul scolar 1963-1964, am functionat pentru prima data în casa noastra, cu clase de liceu (IX-XII), formând o comunitate scolara cu 853 de elevi si 43 de profesori, iar în urmatorul an, 1964-1965 îsi finaliza studiile prima promotie de liceeni. Am trecut, în 1990, dintr-o lume în alta, o trecere lina fiindca valorile noastre, proprii scolii dintotdeauna, nu s-au dovedit caduce. Prestigiul scolii în comunitate a sporit dupa 1990, fapt confirmat de optiunea celor mai buni elevi de gimnaziu pentru colegiul nostru, de rezultatele la examenele de bacalaureat, la concursurile si olimpiadele scolare. În ultimii ani, aceste rezultate ne-au situat printre cele mai bune colegii din tara, fapt confirmat de locul 8 obtinut în competitia „10 pentru România”, în care s-au confruntat unitati scolare de prestigiu. - din Istoricul Colegiului Naţional "Gheorghe Vrănceanu" Bacău

Liceul văzut de la înălțimea noului Hotel "Moldova" (sursa: "Desteptarea", recolorizare digitală ulterioară) 

Trecător...printre statuile Bacăului

Un oraș este şi suma palimpsestelor sale, regenerate și îngrijite cu un adaos de pământ fertil. Bacăul, așezare seculară, a avut parte, de-a lungul evoluției sale, de numeroase "lebede negre": invazii, inundații, incendii...Mai crâncene decât acestea, indiferența și mai ales incapacitatea de a ieși din jocul unor interese mărunte au dinamitat constant șansa acestui oraș de a-și valorifica constant certele elemente de favorabilitate oferite de specificul cadrului natural, dar și realizările unor oameni care au vrut să lase ceva durabil pentru urbe. Un nou exemplu ne este oferit prin documentarea domnului inginer Mihai Ceucă asupra statuilor care au înfrumusețat orașul de altădată și o concluzie amar-dureroasă, dar atât de adevărată...

ROATA ISTORIEI SE ÎNVÂRTEȘTE.

Cercetez (ca amator) de mulți ani istoria existenței statuilor amplasate în diverse locuri ale urbei noastre. Fără a face teoria simbolistică a statuilor, sunt partizanul ideii cu rădăcini antice că o statuie materializează recunoștința datorată de cetățeni unei personalități care a făcut fapte bune pentru comunitate. Indiferent de conjuctura politică a respectivei perioade, personalitatea s-a remarcat ATUNCI cu fapte bune, care au contribuit la evoluția istorică a comunității. Nu știu să existe statui ridicate pentru a proslăvi hoți, criminali, trădători. Nu înțeleg logica demolării, nici a neglijării monumentelor ridicate de strămoși, pe motive de incompatibilitate cu principiile actuale ale politicii sau ale moralei sociale. Dacă ne respectăm strămoșii, de ce să nu le respectăm și simbolurile precum și principiile?

Am scris destul de mult, pe această pagină de Facebook, sau în reviste și cărți, despre monumentele care constituie, oficial sau nu, obiecte ale patrimoniului nostru local. Am reacționat la indiferența celor care au ca sarcină de serviciu apărarea, reabilitarea și restaurarea patrimoniului cultural și la nepăsarea concitadinilor față de neglijența perpetuată. Nu am reușit, încă, să documentez istoria tuturor statuilor băcăuane, deoarece sunt puține acte oficiale care să marcheze diversele etape ale existenței statuilor. Citind prin arhivele publicațiilor românești, am avut surpriza să constat reacții ale societății civile față de faptele reprobabile care au atentat la integritatea statuilor. Ultimile descoperiri sunt elocvente pentru a demonstra că, din nefericire, statuile au fost și încă mai sunt obiecte de luptă politică, ținte distructibile ale conflictelor penibile. Demolările cu caracter de răzbunare politică, reamplasările neargumentate urbanistic, abuzive, urmate de depozitările neglijente, au făcut ca patrimoniul cultural local să-și piardă, irecuperabil, valoarea.

Dezavuez, firesc, exprimările extremiste din articolele reproduse, dar să reținem esența conținutului și să încercăm să facem presiunea civică necesară ca astfel de „istorii” să nu se mai repete!

P.S. Vă amintiți să fi văzut statuia lui Ștefan cel Mare și cea a lui Mihai Viteazu???

Statuia lui Radu Porumbaru în Piața Porumbaru, fostă Mică, 

Florescu, Aroneanu, Revoluției, acum Alexandru cel Bun.

Sursa: Mihai Ceucă - Facebook/ pagina Clădirile ce-au fost...

Vezi şi: Locuri de condensare în Bacău: "România biruitoare"

 Viaţa şi moartea statuilor din peisajul urban băcăuan

Bacăul artei monumentale: Cum ar fi fost dacă....

Post scriptum: Pentru că astăzi este 15 ianuarie, să încheiem cu Mihai Eminescu:

...Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are.

Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urî neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor. (Mihai Eminescu în ziarul "Timpul", 28 septembrie 1880)

Foto: bustul poetului Mihai Eminescu, dezvelit în anul 1965

 în Parcul Libertăţii din Bacău

Salutări din Bacău!

„O, vino odată,

măreţ viitor”,

clama poetul amurgurilor violete. Şi pentru urbea sa natală măreţul viitor a venit!

Fotografiile din aceste pagini sînt în măsură să depună mărturie convingătoare despre Bacăul de azi, dezvăluind un oraş modern, frumos şi curat, cu o personalitate inconfundabilă, nepereche. Urbea compătimită de cel mai mare poet al locului, de George Bacovia, „Prin tîrgu-nvăluit de sărăcie / Am intîlnit un popă, un soldat... /De-acum pe cărţi voi adormi uitat, / Pierdut într-o provincie pustie“, s–a retras într-o amintire parcă demult întîmplată. Pe locul ei, aglomerare dezordonată de case pitice şi străzi prăfoase, s-a ridicat şi se ridică, deprinzîndu-se să privească lumea de la înălţimea etajelor şi a orgoliilor împlinite, Bacăul acestor ani, a cărui adevărată rectitorire s-a produs după 1965. În acest răstimp al viselor transformate în fapte care este Epoca Nicolae Ceauşescu, cea mai fertilă din istoria României, Bacăul s-a aliniat înaltelor ritmuri de dezvoltare ale ţării şi, uneori, chiar le-a depăşit, oraşul de la confluenţa Bistriţei cu Siretul realizînd azi, în numai 50 de zile, întreaga producţie  marfă a anului de răscruce 1965. Ni se pare obligatorie, tocmai pentru a arăta de la cît de puţin s-a pornit, fixarea unor repere chiar mai vechi, notînd că, de pildă, în 1939, Enciclopedia României menţiona că industria Bacăului se limita la „o moară cu turbină, două cu apă, o fabrică de cherestea, o fabrică de lumânări de seu, patru tăbăcării, două fabrici de oale de pământ şi două de postavuri“. Drumul de atunci şi pînă azi, cînd industria de aici a ajuns să exporte (avioane, hârtie, maşini de alezat şi frezat, case prefabricate, confecţii, încălţăminte etc.) mai mult decît ea însăşi realiza, cu totul, în 1965, ar fi trebuit să dureze, să zicem, o sută de ani. Ca într-un miracol însă, ca urmare a politicii partidului şi statului de dezvoltare armonioasă a tuturor zonelor ţării, a temeiniciei şi implicării băcăuanilor înşişi, acest drum s-a scurtat mai mult decît şi-ar fi putut închipui, la inaugurarea Iui, chiar şi cei mai împătimiţi optimişti.

Bacăul de azi se înfăţişează aşa cum  vedeţi în imaginile alăturate. Ca un oraş mirosind a var şi a tencuială, s-au dat în folosinţă după 1965 peste 45000 de apartamente, cam 80 la sută din locuitori mutîndu-se în case noi, ca un oraş cu o arhitectură zveltă şi armonioasă, la poalele căreia se revarsă, la acest ceas de primăvară, un ocean de flori, cu precădere de lalele. Pe harta lui au prins contur cîteva cartiere noi, Mioriţa, Bistriţa Lac, Cornişa, Parcului etc. Intrarea dinspre Bucureşti, asig urată de Bulevardul Republicii şi, în continuarea lui, de Calea Mărăşeşti, se deschide larg ă şi primitoare, avertizîndu-te parcă, prin geometria ei graţioasă, cu linii jucate şi, nu o dată, derutante pentru ochi, despre celelalte plăcute surprize pe care, şi mai înăuntrul lui, oraşul ţi le va oferi, la fiecare pas. Un hotel impunător, pe numele lui „Moldova“. O casă de cultură, cu o activitate trepidantă. O gară, de asemenea nouă. Tocmai dat în folosinţă, un bazin de înot cu dimensiuni olimpice. Alături, o sală d e atletism acoperită, unica din ţară cu pistă circulară. Întregrîndu-se perfect în acest cadru modern, cîteva pasaje de nivel se arcuiesc elegant peste bulevardele din centru, conferindu-le un plus de eficienţă rutieră şi, totodată, de spectaculozitate. Şi totuşi, printre atîtea şi atâtea nuanţe, culoarea preferată a oraşului rămîne verdele. Parcurile, nu doar cele întinse, „Libertăţii“ sau „Gherăeşti“, ci şi cele restrânse, din jurul blocurilor, alcătuiesc „plămînul" Bacăului, de care locuitorii au mare grijă, neaşteptînd totul de la primărie. O iniţiativă a acesteia, de a da în primire spaţiile verzi unităţilor economice şi şcolilor, a stimulat spiritul civic, fiecare străduindu-se ca parcul său să arate cît mai rînduit, cît mai curat. Iar rezultatele acestei întreceri, chiar dacă ea nu poartă, concret, respectivul nume, se văd cu ochiul liber, localnicii obişnuind să-i identifice pe cei veniţi în trecere, din alte părţi, după cutezanţa de a rupe o floare ori de a arunca o hârtie pe stradă! Ei înţeleg că oraşul le aparţine şi că frumuseţea lui, ce trebuie întreţinută, depinde de rîvna şi de vigilenta lor. Oraş frumos, prin tot ce a construit şi construieşte, Bacăul e şi unul tînăr. Cam o treime din populaţia lui o constituie elevii şi studenţii (institutul de subingineri pe ntru construcţia de maşini), el, fostul „tîrg ursuz“, cum îl numea, trist, poetul său tutelar, purtîndu-şi acum cu demnitate şi semeţie destinul de aşezare tînără, ca vîrstă şi ca stare de spirit.

Ar mai fi, fireşte, multe de spus. Numai că fotografiile din aceste pagini, sînt, cred, cît se poate de grăitoare. Ele pledează, înaintea oricăror cuvinte, despre un oraş, ales aproape la întâmplare din geografia ţării, care îşi durează cu inspiraţie şi sudoare o istorie nouă şi tulburătoare, zidind pentru azi, pentru mîine şi pentru eternitate.

Reportaj de OVIDIU IOANIŢOAIA. Fotografii de PAUL AGARICI

Revista „Flacăra“, 16 mai 1986

Bacău - un oraş modern, înfloritor....

 La finalul articolului veţi găsi şi anul la care se face referire...😏

Bacău - un oraş modern, înfloritor

În anii construcţiei socialiste, dar mai ales în perioada care a trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, Bacăul a cunoscut, asemenea tuturor localităţilor patriei, o puternică dezvoltare industrială şi urbanistică, devenind o aşezare modernă, înfloritoare. În mai puţin de două decenii, aici au fost construite două mari platforme industriale, în care se înalţă unităţi puternice, ale căror produse sunt cunoscute şi solicitate nu numai de economia naţională, ci şi la export, în numeroase ţări ale lumii. Între acestea se numără întreprinderea de maşini-unelte, întreprinderea metalurgică, Combinatul de îngrăşăminte chimice, întreprinderea de panouri electrice pneumatice, Combinatul de prelucrare a lemnului. În acelaşi timp, s-au dezvoltat şi modernizat combinatul de celuloză şi hirtie „Letea“, întreprinderea de pielărie şi încălţăminte „Partizanul“, Întreprinderea de postav „Proletarul“, întreprinderea mecanică şi altele. Acest ritm impetuos de dezvoltare economică a făcut ca municipiul Bacău să realizeze în prezent o producţie industrială anuală în valoare de circa 14 miliarde lei. Oamenii muncii de aici s-au angajat ca în cinstea celei de-a 40-a aniversări a actului istoric de la 23 August 1944 şi a celui de-al XIII-lea Congres al partidului să realizeze o producţie suplimentară în valoare de 500 milioane lei.

În imediata apropiere a cetăţilor industriale se înalţă noile şi modernele cartiere de locuinţe. Pe cimpul dinspre Sărata, ca şi peste pasajul de cale ferată, unde pînă nu de mult hălăduiau bălăriile, s-au construit cartiere noi, adevărate „oraşe“ în oraş: Republicii, Cornişa Bistriţei, Carpaţi, Milcov, Aviatori şi altele, în care trăieşte, în condiţiile unui confort modern, peste 80 la sută din populaţia oraşului. Alături de cele circa 45 000 de apartamente, s-au construit numeroase edificii social-culturale, magazine comerciale, unităţi turistice şi prestatoare de servicii pentru populaţie. Oraşul s-a îmbogăţit cu lucrări de artă monumentală, au fost amenajate parcuri şi grădini, complexe sportive şi de agrement. Dacă la data construirii lor — ne spune tovarăşul Vasile Albu, primarul municipiului — vechiul palat administrativ sau fostul cinematograf „Mărăşti“, acum Teatrul dramatic „Bacovia“, erau considerate construcţii monumentale, astăzi ele se pierd între noile edificii realizate de proiectanţii şi constructorii noştri: Casa de cultură, complexul hotelier „Moldova“, complexele comerciale „Select“ şi „Romarta“, Institutul de învăţămînt superior, spitalul judeţean, sala sporturilor. Şi continuăm să construim în ritm intens. Pînă la sfirşitul actualului cincinal mai avem de înălţat şi pus în funcţiune noi capacităţi de producţie, obiective social-culturale şi circa 8 000 de apartamente.

Într-adevăr, Bacăul continuă să fie un vast şantier. Se construieşte atît în centru, cît şi în noile ansambluri de locuinţe Bistriţa-Lac, Mioriţei, Bacovia, Ştefan cel Mare. Este de subliniat faptul că, în ultimii zece ani, populaţia oraşului s-a dublat. Modernizarea centrului, ca şi a întregului oraş este însoţită, cum e şi firesc, de un amplu program de lucrări edilitar-gospodăreşti. Bacăul, care cu ani în urmă nu avea nici o stradă asfaltată, dispune acum de o reţea de peste 120 kilometri de străzi modernizate. În prezent, pe întreg cuprinsul oraşului se execută ample lucrări de extindere a reţelelor de canalizare şi alimentare cu apă, se amenajează noi spaţii de joacă pentru copii, de recreare şi agrement. Sunt preocupări la înfăptuirea cărora, pe lîngă fondurile alocate de stat, îşi aduc contribuţia toţi cetăţenii. Acest aport se concretizează prin executarea unor lucrări edilitar-gospodăreşti în acest an, prin muncă voluntar-patriotică, în valoare de peste 200 milioane lei. Este şi aceasta o dovadă a dorinţei fiecărui băcăuan de a-şi vedea oraşul în care trăieşte şi munceşte tot mai frumos, mai înfloritor.

Gheorghe BALTA corespondentul „Scînteii"

Sursa: Scînteia, 15 martie 1984

Pe firul timpului: Hotelul "Moldova"

  Un nou hotel la Bacău. La Bacău, în apropierea „Parcului trandafirilor“ se înalţă noul hotel al oficiului judeţean de turism, care va avea o capacitate de cazare de aproape 400 locuri. Noul hotel va dispune de numeroase spatii comerciale şi pentru diverse servicii. Constructorii trustului județean s-au angajat să încheie lucrările în a doua jumătate a anului 1979. (Gh. Baltă) - "Scînteia", 27 iulie 1978

Hotelul "Moldova", 1982 (Sursa: "Scînteia")

 Hotelul "verde - crud" (1982, cpi) 

Tot la înălţime se dovedesc şi constructorii din municipiul Bacău. În modernul ansamblu „Bistriţa-Lac“, ei au pus la dispoziţia oamenilor muncii noi blocuri de locuinţe. Cu acestea, numărul apartamentelor construite în anii care au trecut de la Congresul al IX-lea al partidului în municipiul Bacău a ajuns la 50 033. Numai în actualul cincinal au fost înălțate blocuri care însumează 950 de apartamente, cu 743 mai mult decît prevedea planul. În acelaşi timp, s-au dat în folosință moderna gară de călători, hotelul „Moldova“, piaţa centrală agroalimentară, două cinematografe, unităţi comerciale și altele. În anul 1985 vor fi construite încă 1 800 de apartamente, iar in viitorul cincinal — alte circa 10 000 de apartamente, precum si un mare număr de obiective social-edilitare. ("Scînteia", 2 decembrie 1984)

Aprilie 2005...şi...

...septembrie 2010. Ultima dată când am urcat la ultimul etaj al hotelului pentru a obţine o fotografie panoramică a Parcului Catedralei. Recepţionera, foarte drăguţă, mi-a permis accesul. Holul era încă foarte animat cu fel de fel de turişti si oameni de afaceri...

O zi din viaţa oraşului ...în 1957

 ANIVERSARE DRAGĂ MOLDOVENILOR. Ieri,  am luat un scurt interviu regizorului Val. Mugur, maestru emerit al artei din R. P. Romînă. Trăim acum clipe emoţionante, ne-a spus el. Azi e repetiţia generală a piesei „Apus de soare“ de Barbu Delavrancea. Această dramă istorică, aşa după cum ştiţi, evocă episoade din viaţa celui ce a fost marele domn al Moldovei  - Ştefan cel Mare. Pentru teatrul din Bacău punerea în scenă a aceştiei piese înseamnă un examen greu. Tot colectivul îşi dă contribuţia la reuşita spectacolului; 46 actori sunt distribuiţi în piesă şi se folosesc aproape 100 costume de epocă. Premiera piesei „Apus de soare“  este închinată aniversării a 500 de ani de la suirea lui Ştefan cel Mare pe scaunul Moldovei.

DEPUTAŢII SE CONSULTĂ CU CETĂŢENII În cursul zilei de miercuri, un grup de 10 deputaţi ai Sfatului popular orăşenesc Bacău, printre care Eugenia Cucu, Nicolae Enăşoaie şi alţii, au avut întîlniri cu alegătorii. Ei au discutat probleme ale gospodăririi şi înfrumuseţării oraşului. Cetăţenii din strada Alba Iulia, spre exemplu, au cerut deputatului lor să propună sesiunii aprobarea unor cheltuieli pentru prelungirea conductei de apă potabilă în această parte a oraşului. Cetăţenii din cartierul C.F.R. au propus, deputatului, ca sesiunea să adopte o hotărîre pentru amenajarea completă a noii pieţe, create anume pentru mai buna aprovizionare a ceferiştilor.

PRIMAVARA A SOSIT... băcăuanii încep a căuta parcurile, grădinile şi scuarurile oraşului. Ieri, zeci şi zeci de tineri din întreprinderi, şcoli şi instituţii au participat la muncă voluntară pentru reamenajarea spaţiilor verzi. În Parcul Libertăţii s-a terminat ieri săparea unui şanţ de 300 metri pentru instalarea în parc a unei conducte de apă. De asemenea, s-a săpat şi grăpat terenul pentru însămînţarea de ierburi şi plantarea de arbuşti decorativi.

FAPT DIVERS De ce în piaţa oraşului nu e şi un magazin cu articole de uz casnic? Întrebare firească, care şi-a găsit răspunsul ieri: în piaţa centrală a oraşului s-a deschis un asemenea magazin. Aci gospodinele pot găsi, printre altele: mături, bidinele, perii, borcane, coşuri etc.

MOMENT CRITIC Ieri însă, ca şi în multe zile, piaţa şi străzile erau murdare, neîngrijite. Şi asta chiar sub privirea administraţiei pieţelor, care-şi are sediul aici. Am constatat, cu acest prilej, că lipseau cu desăvîrşire trufandalele, cu toate că la gospodăriile de stat, la gospodăriile colective s-au cultivat cantităţi însemnate de ceapă verde, ridichi de lună, salată, în sere. Acum o lună apăruseră astfel de trufandale, dar... ciudat! Odată cu încălzirea timpului ele au dispărut.

(H. GROSU I. PLEAVĂ, Ieri în oraşul Bacău, “Scînteia” nr. 3878, 11 aprilie 1957)

 

Statui dispărute: bustul lui Lucreţiu Pătrăşcanu din Parcul Libertăţii/Cancicov

   La Bacău au avut loc două manifestări omagiale prilejuite de împlinirea a 75 de ani de la naşterea cunoscutului om politic, militant de seamă al mişcării noastre muncitoreşti, Lucreţiu Pătrăşcanu. În Parcul Libertăţii, la intrarea pe „Aleea oamenilor de seamă“, a fost dezvelit bustul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, operă în bronz realizată de V. Gorduz. Au luat parte reprezentanţi ai organelor locale de partid şi de stat, muncitori, intelectuali, studenţi, pionieri. Figura celui omagiat a fost evocată de Gheorghe Roşu, prim-secretar al comitetului judeţean de partid, conf. univ. Mihai Merfea, rectorul Institutului Pedagogic, Augustin Ungureanu, preşedintele tribunalului judeţean, Pavel Chiriţescu, membru de partid din ilegalitate, eroul muncii socialiste Gheorghe Farcaş, muncitor la Combinatul de celuloză şi hirtie „Letea“, Elena Pătrăşcanu-Veakis, fosta tovarăşă de viaţă a lui Lucreţiu Pătrăşcanu. În aceeaşi zi, la liceul care-i poartă numele a fost vernisată expoziţia „Viaţa şi opera lui Lucreţiu Pătrăşcanu“, cuprinzînd documente, scrisori, fotografii, obiecte care au aparţinut acestui înflăcărat militant comunist, om politic şi de cultură. (Gheorghe Baltă, „Omagiu” - Scînteia, 7 noiembrie 1975)

Bustul lui Lucreţiu Pătrăşcanu (sursa: Contrasens)

Vezi şi: Oare unde o fi?

Te uită cum plouă ianuarie...

 

Chiar aşa: "Ce e nou în oraşul nostru?"

         Dacă lipseam 15 ani din oraşul meu natal şi aş fi revenit acum, desigur că aveam nevoie de un însoţitor care să mă conducă. Oraşul Bacău, oraşul foştilor capitalişti de teapa lui Porumbaru, Filderman, Izvoreanu, Calmanovici, Iordănescu, oraşul vechilor magherniţi unde erau exploataţi crunt miile de muncitori, oraşul foştilor cerealişti care-şi umpleau hambarele pe urma trudei ţărănimii muncitoare, oraşul Bacău a devenit de nerecunoscut în anii puterii populare.

Nici în 50 de ani, vechea clasă exploatatoare, marii capitalişti nu realizau ceea ce a realizat poporul nostru muncitor în 15 ani de la eliberare. Oraşul Bacău şi-a schimbat complet înfăţişarea, au apărut fabrici noi ca cea de confecţii „Bacăul“, Uzina de şuruburi „Muncitorul liber“, Uzina metalurgică, Combinatul de carne. Iar Fabrica de textile „Proletarul“. Fabrica de piele şi încălţăminte „Partizanul“ au fost utilate modern şi înzestrate cu grădiniţe şi creşe pentru copii, cantine, dispensare medicale, staţionare, băi etc. În centrul oraşului au apărut clădiri impunătoare unde au fost amplasate magazine de stat. Chiar luna aceasta s-a deschis un nou magazin universal de toată frumuseţea. Tot anul acesta, locuitorii orașului Bacău au participat la inaugurarea marelui Stadion „23 August“, cu o capacitate de 20.000 de locuri. Teatrul de stat complet refăcut, Filarmonica de stat, două grădini de vară, ştrandul tineretului, 4 parcuri şi cele 3 săli de cinematograf stau la dispoziţia oamenilor muncii. Mereu oamenii muncii primesc locuinţe în noile blocuri ce se construiesc în diferite părţi ale oraşului.

Femeile, prin diferite acţiuni obşteşti şi prin participarea efectivă la munca patriotică, au contribuit ca oraşul Bacău, unul din principalele centre muncitoreşti ale ţării noastre, să arate cit mai frumos. Femeile din oraşul nostru sînt hotărîte să cinstească cea de-a 15-a aniversare a eliberării patriei noastre cu noi realizări în producţie şi pe tărîm social. -  Maria MIHAI, preşedinta comisiei de femei de la Fabrica “Partizanul”

Sursa: revista “Femeia”, 1959

Foto: Bacăul la ora marilor prefaceri (colecţia ing. Mihai Ceucă)

Parcul Bacăului: între geneză şi extincţie…

    GENEZA...Aşa se intitulează lucrările de artă înălţate de curînd în parcul Libertăţii din municipiul Bacău. Pentru realizarea lor, 40 de elevi de la liceele pedagogic, sanitar şi de construcţii din oraş au colindat localităţile de pe Văile Trotuşului, Caşinului, Oituzului, Tazlăului, adunînd în albume zeci de modele de sculptură în lemn, încrustate de artizanii satelor pe stîlpii porţilor, fîntînilor şi pridvoarele caselor. Constituiţi apoi într-o tabără de sculptură, sub îndrumarea profesorului Alexandru Huţanu, de la Şcoala populară de artă, ei au dăltuit in trunchiuri de stejar cele mai frumoase modele culese din comunele Berzunţi, Helegiu, Corbasca, Dofteana, Oituz şi Caşin, dînd viaţă unor veritabile opere de artă. Reunite sub genericul „Geneza”, lucrările tinerelor talente constituie astăzi nu numai o podoabă aleasă, ci şi un punct de atracţie pentru cei care vizitează oraşul. În acest mod informa întreaga ţară corespundentul ziarului Scînteia, Gheorghe Baltă, în numărul din 11 octombrie 1974, despre noua amenajare de parcul central al municipiului (Parcul Libertăţii, astăzi Parcul Cancicov).

"Geneza" altor vremuri...

 (credite foto: 1, 4 - Lucian Şerban; 2 - Ioan Bîşcă; 3 - Mihai Ceucă)

Astăzi, acest ansamblu practic nu mai există. Cei 22 de stâlpii au căzut unul câte unul, coloana infinitului s-a prăbuşit şi ea, doar poarta monumentală mai rezistă, într-o stare avansată de degradare. Cum s-a ajuns aici? S-a dat vina pe timp, pe vreme, pe vremuri. Sporadic, înainte de diverse campanii electorale, s-au făcut promisiuni peste promisiuni. Idei au fost din partea specialiştilor, elanul civic nu a lipsit. Indiferenţa este, se pare, mult mai puternică. Din patru în patru ani, se mai aude câte ceva despre un proiect de reabilitare şi modernizare a întregului parc, după care liniştea se aşterne din nou. Patru ani înseamnă cu mult mai mult decât o simplă perioadă de timp. Patru ani reprezintă o nouă generaţie de copii care va creşte, îndepărtându-şi tot mai mult paşii de inima verde a oraşului şi de locul în care s-au născut....

Vezi şi: Gura de rai din parc...

Un parc fără coloană...

Inedit: Restaurante mari, restaurante mici...în Bacăul anilor '70

Vă invit să vă delectaţi cu o savuroasă pagină despre reţeaua de restauraunte din oraşul Bacău şi modul în care se făcea alimentaţia publică la mijlocul deceniului 8 al secolului trecut. Articolul a fost publicat în numărul 3 din anul 1976 al revistei „Flacăra" („dosarul": Fără prejudecăţi despre RESTAURANTE MARI, RESTAURANTE MICI), sub semnătura lui Răzvan Bărbulescu, purtând titlul: Depăşirea planului de încasări nu este incompatibilă cu o servire exemplară într-un cadru civilizat:

Foto: Restaurantul cu autoservire "Macul Roşu" din Bacău, vara anului 1980.

Sursa: colecţia ing. Mihai Ceucă

„Duminică, 1 august. Seara, la restaurantul „Parcul Libertăţii“ erau două nunţi, în interior şi pe terasă, iar în grădină se bea bere şi se mîncau seminţe. De dovleac. Cu plăcere sau cu îndîrjire, toată lumea, la unison, era mobilizată ca la un adevărat concurs „cine mănîncă şi împrăştie mai repede“. Atîta dăruire, mărturisesc sincer, impresiona. Şi organizarea. Moderna unitate pusese la dispoziţia amatorilor, evident în limita posibilităţilor, farfurioare pentru coji. Părăsindu-ne o clipă extazul, constatăm cu toată seriozitatea că după două-trei-patru ore farfurioarele deveniseră cu totul neîncăpătoare şi nu numai ele, ci şi feţele de masă şi grădina şi..„ ca într-o imagine de coşmar, albele coji ajunseseră să acopere totul. Altfel, unitatea era bine aprovizionată cu „fripturi, antricoate, organe“, dar cine mai avea timp de ele?! Restaurantul este modern, Parcul Libertăţii frumos, plin de seminţe şi sticle de bere, goale, primele datorate numeroşilor „furnizori“ de toate vîrstele, şi de ambele sexe, dar de aceeaşi culoare, iar celelalte — rod al iniţiativei unităţii de a vinde bere oricui şi oricum, cu sticla şi cu Iada, în parc sau în picioare, în grădină. Ceva mai tîrziu, la „Moldoveanca", toată lumea bea. încet, cumpătat, moldoveneşte. „Dacă nu-i dai unuia de băut fără mîncare, te bate de te sminteşte sau îţi umple condica de minciuni“, mi se confesează Florica Lupaş, care-i ţine locul responsabilei, plecată în concediu. Localul mic, dar cochet, îngrijit, v-aţi dat probabil seama după denumire, este unul cu specific local şi oferă la preţuri de categoria a doua citeva dintre invenţiile culinare moldoveneşti, însă în seara asta are foarte puţini amatori. Absolut firesc. Ca să ştii să preţuieşti binele trebuie neapărat să ai de-a face cu răul. De pildă, la restaurantul „Decebal“! Drumul spre interiorul restaurantului, cel mai modern din Bacău, o adevărată oază de linişte, civilizaţie, bun-gust şi bună servire, trece prin infernul grădinii unde trebuie să fac un veritabil slalom printre numeroşii amatori de bere, care la ora aceea sprijineau tot ce găseau: stîlpi, coloane, scări. Pentru că şi aici, berea, pe lîngă cea servită cît de cît civilizat şi prompt la mese, se vindea în două colţuri cu coadă şi scandal, în picioare. Tot „Decebal“, tot categoria I, dar altă optică asupra comerţului.

Luni, 2 august, îi însoţesc pe dr. Dan Alexandrescu şi pe unul dintre asistenţii Inspectoratului sanitar într-un scurt raid de dimineaţă prin cîteva unităţi ale Trustului de alimentaţie publică din Bacău. Constatările pe scurt. La „Popas‘‘-Gherăeşti, într-un local care aşteaptă renovarea, sălile de consumaţie, dichisite cu o recuzită de la revelion, erau aranjate cu grijă, dar pereţii erau murdari şi pe alocuri scorojiţi, covoarele atît de pătate şi de murdare încit nu le mai puteai ghici culoarea, iar bucătăria, în materie de muşte, tindea să stabilească un record. Restaurantul „Nord“ „lucra“ numai cu grădina şi cu o încăpere profilată pe produse de tip „Gospodina“, despre care responsabilul Gheorghe Melinte avea numai cuvinte de laudă, dar căreia tocmai în dimineaţa aceea i se defectase instalaţia frigorifică, termometrul arătind in jur de +13 grade. „Micul restaurant“, unitate ieşită zilele acestea din renovare şi propusă, într-un viitor apropiat, pentru demolare, n-are, fie şi pentru această scurtă existenţă, o vitrină frigorifică, produsele crude şi preparate (de care unitatea nu duce cîtuşi de puţin lipsă) fiind ţinute „la vedere“ sub o foiţă de celofan. Oricum, dacă nu se vînd, se strică. În continuare, ne impresionează plăcut unitatea cu autoservire „Macul Roşu“, Îngrijită şi bine gospodărită, „Lacto-vegetarian“-ul cu o încăpere pentru copii şi o încărcată listă de bucate sau bogatul sortiment culinar al restaurantului „Bistriţa“. Seara, pe cont propriu, în calitate de consumator, aştept 20 de minute să vină un ospătar, sau să debaraseze cineva masa. Înzestrată cu pahare murdare, scrum de ţigară, o faţă de masă, mă rog, o masă care nu se deosebea cu nimic de celelalte libere. Într-o atmosferă de certă nesiguranţă, pândit de diferiţi indivizi în libertate prin bucătărie sau prin locul de acces al ospătarilor, încerc să descopăr măcar responsabilul, prezent conform programului, dar absent conform voinţei proprii şi logicii barmanului Georgeta Dobrescu: „are şi el treabă, n-o să stea tot timpul aici!“ Şi uite aşa, renunţ la mişcare, îmi piere şi foamea, singura grijă fiind să mă îndepărtez cît mai repede de privirile „amicale“ ale celor cîţiva magnifici cu echilibrul instabil. Am vizitat numeroase restaurante din Bacău. Mai mari şi mai mici, ale T.A.P.L.-ului şi ale O.J.T.-ului şi o remarcă s-a impus imediat: la Bacău se mănîncă bine. Adică unităţile sînt foarte bine aprovizionate, preparatele sînt numeroase şi prezentate într-o gamă culinară largă, şorturile de vin sunt din cele mai bune, bere (cel puţin cit a durat ancheta noastră) s-a vîndut din belşug. Firesc, cei ce răspund de aceste treburi, respectiv conducerile T.A.P-L.-ului şi O.J.T.-ului sau diferiţii responsabili de unități cu care am stat de vorbă, sînt mîndri de încasările lunare, de planurile „de vinzare“ depăşite. Firesc, pentru această bună aprovizionare trebuie să alergi, să te zbaţi, să sondezi, să n-aştepţi pentru că nu-ţi vine de nicăieri de-a gata un vin bun, de pildă. Dar acest aspect nu este singurul. Şi aici se impune o a doua remarcă: desigur, vindem, dar cum? Este de fapt şi concluzia anchetei noastre. Nu vedem nici o incompatibilitate între depăşirea planului de încasări şi o servire exemplară intr-un cadru civilizat, o dovadă în acest sens, pe lingă cele menţionate anterior, fiind restaurantul „Parcul trandafirilor". O faţă de masă curată, un aer care se poate respira, un serviciu prompt, o orchestră discretă sînt numai cîteva dintre atributele unui local civilizat, indiferent dacă este mare sau mic şi patronat de T.A.P.L. sau O.J.T."

***

Note: evidenţierea prin caractere boldite ne aparţine. T.A.P.L. = Trustul de Alimentaţie Publică Locală; O.J.T. = Oficiul Judeţean de Turism.

 

 

Printre cronicile unui eveniment aparte: dezvelirea statuii poetului George Bacovia (1971)

 

Au trecut mai bine de cinci decenii de la frenezia care a cuprins un întreg oraş în cele patru zile de manifestări dedicate omagierii poetului George Bacovia într-un prim festival literar-artistic, adevărată sărbătoare la scară naţională fără echivalent până astăzi. Între timp, silueta firavă a statuii dezvelite cu acel prilej a fost înconjurată de clădiri impunătoare prin volumetrie, dar lipsite de spirit şi svelteţe arhitecturală. Simbol şi reper identitar, statuia poetului condensează Bacăul şi totodată radiază ceva din spiritul oraşului. Devenită o prezenţă atemporală pentru generaţiile mai tinere, opera sculptorului Constantin Popovici suscită în continuare interes nu doar printre turişti. Pentru toţi cei care vor trece prin centru Bacăului, pasajele următoare pot fi de ajutor în descifrarea unui monument cu totul aparte în peisajul urban românesc. Aceste pasaje publicate „la cald”, cu prilejul zilelor bacoviene, sunt practic necunoscute marelui public. Beneficiind de accesul pe o perioadă limitată la presa vremii, am convingerea  că aceste fragmente nu acoperă decât o mică parte din publicistica dedicată evenimentului. Bucuria descoperirii articol cu articol şi căutarea pasionantă pe firul timpului, până la obârşie, constituie pentru un băcăuan care nu a trăit acele zile cu totul deosebite, motiv de revelaţie, înţelegere şi apreciere a triadei poet – monument – oraş, triadă etichetată astăzi superficial şi aseptic printr-o adresă (Calea Mărăşeşti nr.1) şi o denumire convenţională. Lectură plăcută!

 

Foto: prof. Valeriu Bogdăneţ, sursa: Ateneu (1971)

Vedem monumente. Sau privim monumente. Cel mai adesea trecem pe lângă ele. Trebuie să ne întrebăm însă dacă înţelegem semnificaţia lor sau mai exact dacă semnificaţia lor iniţială, conţinutul lor emoţional se mai transmit. Să facem cîteva delimitări. Sau mai exact să specificăm despre ce e vorba. Secolul XIX ne-a lăsat o moştenire care, paradoxal, nu s-a „devalorizat”, ba dimpotrivă. Incriminăm academismul acelor monumente pe care astăzi în parodie oricare tînăr ucenic în sculptură le-ar putea face. Un „domn” încremenit în una din acele poze pe care nu se poate să nu le cunoască oricine. Piciorul drept înainte şi cel stîng în spate (sau invers) sau poate mîna stîngă în veston şi dreapta înainte (sau invers) şi iată întregul repertoriu - sărac repertoriu! - de atitudini epuizate. Atitudini, aceasta spune totul. Şi întrucît spuneam că în parodie s-ar mai putea realiza aşa ceva, înseamnă că ne aflăm oarecum în faţa formelor goale, lipsite de seva unui conţinut. Prin faţa acestor monumente, trecem. Atîta tot. Uneori, aşa cum se întîmplă, rîdem amuzaţi de capriciile iernii sau primăverii, care adaugă putină materie vie acestor modificaţii. Ridiculizîndu-le. (Constantin Popovici, în Scînteia, 4 februarie 1968)

***

Mi-a spus cineva că Bacovia pe care l-am făcut are ceva de Hamlet. Şi asta m-a bucurat. M-a bucurat că în Bacovia al meu cineva a recunoscut existenţa Ia modul ei superior. Bacovia nu este o transcripţie; dacă cineva ar crede că sculptura lui Bacovia a luat naştere în mine ca formă, după lectura poeziilor lui, i-aş spune că se înşeală. Dacă ar fi fost aşa, sculptura lui Bacovia ar fi fost simplul rezultat al unei lecturi: un artificiu care adună în el o atitudine livrescă (dacă aşa ceva se mai poate numi atitudine), indiferent cît de adîncă, înaltă sau largă ar fi această atitudine. Pot spune că Bacovia mi-a apărut ca formă sculpturală, prin starea de poezie, şi nu prin lectura poeziei, şi asta cred eu că e o distincţie foarte importantă. De ce? Ca să întăresc ce am spus mai sus trebuie să adaug că atunci chiar cînd n-aş fi ştiut nimic despre Bacovia ca om, chiar dacă n-aş fi ştiut de loc cum arată, tot aşa l-aş fi făcut. Ba, dacă cineva mi-ar fi spus că Bacovia e gras, aş fi refuzat să cred şi aş fi continuat să mi-l închipui tot cum simţeam eu că trebuie sau merită să fie. Asta e un lucru care îmi spune - mai ales mie ca sculptor ce sînt - că expresia pe care o are omul, expresia mîinilor, a fiecărui gest, a mersului şi a ţinutei întregului corp nu este de loc întîmplătoare; că toată expresia fizică a omului este de natură spirituală. Deşi eu, în sculptura lui Bacovia, mi l-am închipuit pe Bacovia ca fiind un anumit tip de existenţă, ca pe o valoare de existenţă pe care cineva o trăieşte într-un fel anumit şi tot ce s-a născut ca formă în statuia lui Bacovia era absolut necesar legat de destinul spiritual al unui individ care are măsura vieţii. Toate aceste lucruri precise s-au trezit în mine de la sine - şi nu le-am vrut eu, eu numai le-am recunoscut şi m-am simţit dator să le explic. Dar dacă ele s-au trezit, şi s-ar fi trezit şi fără să ştiu despre Bacovia altceva decît că a scris versurile pe care eu le citisem, însemnează că izvorul care a dat viaţă statuii şi existenţei care este obligată să se trăiască pe sine în această statuie, că acest izvor este în poezia lui Bacovia. În poezie şi nu în lectura ei - adică în starea, şi nu în înregistrarea ei. Poezia lui Bacovia a devenit trupul meu; poezia s-a întîlnit în mine cu ceea ce mai exista acolo înăuntru, şi din întîlnirea asta s-a născut o stare de existenţă pe care eu o datorez acelei poezii. Memoria vieţii face ca artele să asculte de o singură muză. (Constantin Popovici, în România literară, anul IV, nr.49 (165), 2 decembrie 1971)

***

Cu alte cuvinte, asta-i singura statuie ce se putea ridica lui Bacovia, alta care să-l reprezinte pe el, în structura propriului său geniu şi fidelă cu dimensiunile sale sufleteşti, n-ar fi fost cu putinţă. Astfel oraşul Bacău, prin această simplă statuie aşezată în centrul existenţei sale cotidiene, se înscrie definitiv în spiritualitatea cea mai de sus a României (Laurenţiu Fulga, în Ateneu, 1971)

***

Constantin Popovici a reuşit în mod magistral să găsească un ţel central în care ideaţia şi figuraţia se grupează strălucit, dînd drept de viaţă realităţii figurate şi celei abstracte, trăsătură care a existat întotdeauna la operele de permanenţă. Poate că tocmai acest lucru contrariază pe privitor la prima vedere; oamenii au fost obişnuiţi cu opere mediocre în care predomină cînd fizionomia şi partea vestimentară, cînd reprezentarea schematică a unei idei abstracte. Dar acest şoc aparţine doar primului contact cu universul lucrării, apoi, artistul dialoghează liber cu privitorul pe coordonatele sale adînci. Acest fel de şoc s-a petrecut cu toate operele mari din istoria artelor. Acum nu mai înţelegem de ce contemporanii lui Michelangelo au fost şocaţi la primul lor contact cu David. Nu pot trece peste exemplara dăruire a lui Popovici pentru subiect, peste munca sa de a se apropia de singularitatea personalităţii lui Bacovia. Acest efort creator l-a dus la o structură deosebită a statuii aşezată printre oameni. Există o senzaţie minunată şi anume că Bacovia circulă în permanenţă prin oraşul său. (Sabin Bălaşa în Ateneu, 1971)

***

O statuie simbolică: la fel de originală şi de ciudată în oraşul Bacău, cum a fost existenţa poetului în acest oraş. Mai devreme sau mai tîrziu, statuia şi împrejurimile ei vor deveni un loc de pelerinaj. (Constantin Chiriţă, în Ateneu, 1971)

***

O statuie a lui Bacovia, operă a sculptorului Constantin Popovici, romantică întruchipare în bronz a modestiei ascete...(Ion Drăgănoiu, în „România liberă”, 3 oct. 1971)

***

Lucrul, însă, care de astă dată mi-a adus revelaţia totală a tragicului concert bacovian e capodopera sculptorului Constantin Popovici. Întregul geniu al poetului, de la mister la claritate, de la turburile depărtări de negru şi de plumb pînă la mirabilul mugur alb şi roz şi pur, pluteşte acum deasupra oraşului, plecînd mereu din bronzul verde-galben al statuii sale şi întorcându-se mereu la ea. E o magie modernă această statuie, prin care oamenii cetăţii s-au întîlnit cu poetul sau, mai exact, prin care poetul s-a întors la el acasă. Odată cu elogiul meritat de sculptor, aduc elogiul meu celor ce i-au înţeles magia şi i-au plantat statuia în inima cetăţii. (Ben Corlaciu, în Ateneu, 1971)

***

S-a dezvelit în centrul oraşului o statuie, unică de acest fel în ţară, şi printre puţinele statui cu adevărat moderne, dedicate unui poet. Aud că metafora pe care o întruchipează, nu este bine înţeleasă de toţi: nu e obligatoriu ca un gest spiritual să pătrundă dintr-o dată în conştiinţa fiecăruia. Destinul poeziei lui Bacovia a fost, asemenea destinului său ca persoană, unul vitreg: şi-a făcut loc greu, dar tot mai sigur, spre inima semenilor. Sînt încredinţat că tot aşa se va întîmpla şi cu bronzul cu care oraşul şi-a împodobit inima, dînd centrului urbanistic distincţie, nobleţe, patetism. (Vlad Sorianu, în Ateneu, 1971)

***

     Fără să abuzeze de detalii care dăunează esenţializării, sculptorul reuşeşte să surprindă profunzim ea meditaţiei, sentimentul gravităţii şi însingurării, autenticitatea vieţii interioare. (...) Lucrarea, şocant de originală, stîrneşte, din chiar clipa dezvelirii,dispute aprinse, concetăţenii poetului şi vizitatorii urbei în care el a trăit şi a creat cea mai mare parte a operei sale, împărţindu-se în două tabere: deoparte, detractorii furibunzi ce se aşteptau la un Bacovia cu toţi nasturii la sacou încheiaţi, aşezat pe un soclu de o stupidă banalitate şi, evident, cu inscripţia poleită cu bronz auriu; de cealaltă parte, admiratorii extaziaţi de statuia îndrăzneţ concepută, menită să omagieze în veac memoria marelui dispărut. (...)...ideea cardinală a artistului de a sugera, prin implantarea poetului pe o platformă din plăci de travertin nu mai înaltă de 40 cm, aducerea sa din somnul morţii pentru a fi restituit celor de o fiinţă cu el fără să-şi piardă izolarea, nu este subliniată cu suficientă pregnanţă. Tratată simplu, în forme rugoase şi înălţată la proporţii impresionante (3,5 m), statuia se desfăşoară frumos în spaţiu, cu un desen inspirat şi pur, înfăţişîndu-l pe poet cu capul aplecat, cu un aer adînc meditativ, dar şi cu obstinaţia de a-şi îndura, neînfrînt, calvarul. Şi dincolo de orice îndoială, ea denotă prin compoziţie şi construcţie mai mult decît imaginaţie şi meşteşug: o anumită febră şi o trăire în adîncime a modelului, dacă nu cumva chiar o proiecţie din lăuntru în afară a unei stări similare de existenţă. (Grigore V. Coban, în Ateneu, 1972)

Afişul primei ediţii a Festivalului "George Bacovia" (sursa: Ateneu, 1971)

Trei variante, o finalitate (sursa: Ateneu, 1972)

     Până la o completare a postării cu noi şi noi impresii, vă invit la o lectură a unui incitant articol scris în anul 2014 de domnul inginer Mihai Ceucă. Nu spun mai multe...Click aici. 

Foto: L. Şerban, 2021

Parcul...şi un colț uitat de cer

        

 Reamenajarea unui spațiu verde de talia unui parc central, de importanță deosebită din punct de vedere recreativ, estetic, ecologic, identitar și includerea lui într-un proiect integrat de remodelare peisagistică, în acord cu cerințele urbanistice moderne, reprezintă un pariu dificil, provocator, dar plin de beneficii durabile pentru viitorul unui oraș și pentru imaginea sa urbană. Dincolo de hățișurile administrative, politice, orgolii sau promisiuni perene, lucrurile ar trebui să înceapă EFECTIV de undeva, înainte de a vedea noi generații îmbătrânind pe aleile Parcului Cancicov. Propun (din nou…) în acest sens un sector verde care după '90 s-a degradat accentuat: zona cuprinsă intre Muzeul de Științele Naturii, Aleea Parcului si str. Constantin Ene. Adevărat furnicar vesel pentru picii anilor '60 - '90 și loc de relaxare pentru câteva cvartale, terenul din vestul spaţiului verde a ajuns treptat să fie ocolit de trecători și ignorat de autorități... Recuperarea  acestui sector din parc măcar la nivelul anilor copilăriei multor băcăuani nu ar însemna mari investiții: eliminarea garajelor slute din capătul aleii, 10 bănci (locurile unde erau amplasate se mai pot incă vedea, repere triste ale degradării și delăsării...), câteva coșuri de gunoi, reabilitarea celor două alei care traversează zona (240 m +130 m măsurați pe GPS) și o gospodărire mai bună a fondului vegetal. Doar atât, dincolo de care se mai pot aduce îmbunătățiri și noi funcționalităti recreative. Ar fi, cred, un început cu dreptul pentru revitalizarea vieții comunitare dintr-un întreg cartier și redarea in circuitul paşilor trecătorilor a unei părți din parc care pare să fie atinsă de câteva decenii de un blestem al orbirii și al uitării. Planşele frumos colorate care apar periodic nu fac pentru copilaşii de ieri şi astăzi nici cât o cioară degerată căzută din arţar într-o zi geroasă de ianuarie…Eu zic că merită acest mic preambul al amenajării din temelii a inimii verzi din Bacău. S-ar mai îndulci din așteptarea unui amar de timp care ravenează aleile și alungă paşii spre alte zări…