Pilula de urbanism (10): Românul şi spaţiul public

“Am crescut cu interdicții și cu reguli fixe legate de spațiul public, dintre care poate cea mai stupidă dintre toate a rămas faimoasa „Nu călcați iarba!“. Din nou am avut un șoc cînd am văzut pentru prima oară în străinătate, prin anii 2000, oameni care profită de fiecare petec citadin de iarbă nu doar ca să-l calce, dar ca să se întindă pe el, să se relaxeze, să încropească cîte un picnic (și cu bere, desigur, sau cu cîte o sticlă de vin). La noi, spațiul public, în loc să ne aparțină – pentru că noi sîntem în fond cei care locuim orașele, nu autoritatea, nu legile – e un spațiu încă ostil. Nu prea ne vine să facem nimic acolo, de multe ori doar îl traversăm grăbiți, în drum spre casele noastre, unde nu mai există nici o interdicție, noi sîntem cei care facem regulile. Ne refugiem în spații private, pe terase și în baruri, care rămîn clasicele locuri pentru șuete și petreceri. Ne refugiem și în parcuri, vara, multe arată precum curțile unor sanatorii, au ceva de cură de recuperare, cu oamenii care lîncezesc pe bănci, nu se întîmplă nimic acolo. Nu simțim strada ca pe un spațiu viu, ca pe un spectacol, o iubim doar cînd toată lumea pleacă prin vacanțe și, în sfîrșit, e pustie. Nu ne-a învățat nimeni cum să ne „folosim“ orașul ca să ne fie bine și de multe ori nici n-avem voie s-o facem. Mă gîndesc că interdicțiile astea mărunte nu au nici o legătură, de fapt, cu normalitatea. Doar le-am moștenit și le ducem mai departe, în vreme ce în alte părți ale lumii, mai civilizate, orice poate deveni „normal“ atîta timp cît se păstrează în limitele bunului-simț, iar regulile se impun de la sine. Da, oamenii consumă alcool pe stradă și în parcuri, dar își duc gunoaiele la coș din principiu și nu pentru că le e frică de vreo lege.

Am trecut din nou prin părculețul din spatele blocurilor, în duminica de Florii – era o hărmălaie de nedescris, o petrecere ad-hoc între vecini. Părinți și copii, bone și bunici. Unii încropiseră „tradiționalul“ grătar cu mici, alții beau bere cu navetele, cei mai mulți ronțăiau semințe, „legea patrușpatru“ nu se vedea pe nicăieri. Nu știm cum să ne împrietenim în mod decent cu spațiul public, însă uneori, de „sărbătorile legale“, îl ocupăm în mod abuziv și ne doare la bască.”

(Adina Popescu – “Legea patruşpatru“ şi spaţiul public, Dilema veche nr. 737, 5-11 aprilie 2018)

Pilula de urbanism (9): Oraşul invizibil

      Mă gândeam la proiectul legat de aniversarea parcului. Mă agasează furia fără de rost a iernii care parcă nu mai trece. Aştept un cer luminos şi străzi animate. Îmi doresc un oraş vesel. Să pun embargou cenuşiului cotidian. Să zic verde de albastru, vorba lui Nichita. Până atunci mă mulţumesc cu un gând superb desprins dintr-o capodoperă a vremurilor nostre:

     „Şi oraşelor le place să creadă că sunt opera minţii sau a întâmplării, dar nici una, nici alta nu sunt suficiente pentru a le susţine zidurile. La un oraş nu te bucură cele şapte sau şaptezeci şi şapte de minunăţii ale lui, ci răspunsul pe care îl dă unei întrebări ale tale”  (Italo Calvino -  “Oraşele invizibile”, Editura ALL, 2011)

Pilula de urbanism (8): Oraşul reparabil

O componentă a unui oraș inteligent din viitor este “un oraș reparabil. Cele mai multe orașe și comunități blocate din perspectiva dezvoltării sunt blocate din cauza faptului că populația și-a pierdut speranța că se mai poate repara ceva. Fie că este vorba de infrastructura tradițională, fie că este vorba de activitatea politică, orașul cel mai sărac nu este cel fără resurse materiale ci acela căruia îi lipsește speranța că lucrurile pot fi refăcute. Realitatea secolului 21 este că niciun oraș nu este desăvârșit și că starea de perfecțiune este imposibil de realizat. Întrebarea se pune dacă actorii unui oraș sunt activ implicați în refacerea și îmbunătățirea lui sau dacă și-au pierdut speranța și nu mai încearcă să aducă soluții.” (Sebastian Văduvă)

Pilula de urbanism (7): Când omul pierde grădinile şi cărările

    „Nu ştiu dacă vom putea păstra grădinile noastre, ale aşezărilor noastre, iar cărările capricioase vor putea supravieţui într-o lume care creşte frenetic. Eu cred că dacă omul pierde grădinile şi cărările, se va pierde pe el însuşi” (Robert Oppenheimer).

Pilula de urbanism (6): Aluviuni citadine

"Devenită acasă, o casă este un peisaj aluvionar al istoriei personale" (Vintilă Mihăilescu, 2017)

Pilula de urbanism (5): Echilibrul hoţiei

"Orice parte pe care omul o fură naturii pentru a construi trebuie să fie returnată prin crearea de spaţii verzi" - Friedensreich Hundertwasser 

Pilula de urbanism (4): Bomba atomică

      „De mic copil, tata ma plimba pe strazi, imi arata casele vechi, locurile importante din oras: uite, asta este Casa Cantilli, aici este Casa Sterian, Casa Bacovia, Casa Enea, muzeul cutare sau biserica…,imi arata Bacaul vechi, dupa care a urmat “bomba atomica”. Bacaul este poate singurul oras a carui istorie a fost stearsa, s-a demolat in prostie, cu rautate, cu ciuda, cu dementa. Nu s-a pastrat, nu s-a conservat nimic, nu s-a refacut nimic. S-a demolat tot! Câte cladiri vechi mai sunt? Au aparut tot felul de cladiri cu unghiuri ascutite, dreptunghiuri, plantate fara noima, fara un plan bine gândit in perspectiva, s-a construit alandala, avem un oras inghesuit, fara personalitate. Multe cladiri puteau fi recuperate, mai sunt câteva in picioare, insa ne batem joc de ele, Casa Alecsandri – o ruină, Casa Sterian a fost lasata in paragina, o frumusete, abia acum a fost cumparata de Arhiepiscopie si sper ca va fi refacuta. Este o casa in care a poposit Cuza, in drum spre Bucuresti, cine mai stie de ea, este undeva pe Energiei? Dar Casa Anania? Este extraordinara. C- a stat Antonescu acolo. Si, ce, s-a contaminat? Casa Cancicov n-a intrat in patrimoniul orasului, nu avem un muzeu al orasului. Parca ne-am prostit, am luat-o razna, comunistii le-au darâmat, noi le lasam sa se darâme singure. Cine este mai vinovat?”  - Dionis Puşcuţă. artist plastic, presedinte al Filialei Bacau a Uniunii Artistilor Plastici.

 Sursa: interviu Deşteptarea.

Foto: Ioan  Bâşcă

Pilula de urbanism (3): Privind oraşul

   "Trăim într-o lume care se schimbă din ce în ce mai rapid, de multe ori fără acordul, fără participarea şi chiar fără informarea noastră. A privi mai atent la oraşul în care locuim – pentru a încerca să-l descoperim şi să ne punem amprenta asupra felului în care se dezvoltă -  devine aproape o datorie a fiecăruia dintre noi." (Miruna Tîrcă)

Pilula de urbanism (2)

     „Radios este un cuvânt irezistibil, care trebuie să lumineze vocabularul nostru realist. Creasem noi dimensiuni, ghicisem bucuriile esenţiale: cer şi arbori, tovarăşi ai fiecărui om. Soare în cameră, albastru în fereastră, o mare de verdeaţă în faţa ochilor, la trezirea din somn, dimineaţa,  în oraş.” 
(Le Corbusier)

Pilula de urbanism (1)

     Pentru că oraşul are nevoie nu doar de spaţiu. De azi înainte deschidem seria pilulei de urbanism, formă de tratament intensiv pentru viitorul unui oraş pe care ni-l dorim plin de vitalitate....

 „Într-un secol de civilizaţie maşinistă, mediul omului a devenit o ambianţă aproape halucinantă, iar omul, o fiinţă în pragul nebuniei. Oraşul a alungat natura şi urmarea a fost că oraşul, ca entitate umană, a pierit (...). Omul e lipsit de posibilitatea destinderii necesare din cauza oraşelor tentaculare, a străzilor fără bucurii, a peisajului plictisitor zărit zilnic în timpul lungilor ore de transport în comun spre locul de muncă, sau prin fereastra locuinţei sale meschine” (Le Corbusier, 1930).