Iulie 2025: sinteză meteo

Cu 9 zile de vară (T > 25 °C), 18 zile tropicale (T > 30 °C) și două zile caniculare (T > 35 °C), luna iulie de care tocmai ne-am despărțit se încadrează în tiparul ultimelor veri din centrul Moldovei. Temperatura medie lunară, de 23,1 °C, ne confirmă că valorile termice ale Cuptorului verii au devenit, începând cu anii 2000, semnificativ mai ridicate decât cele din deceniile de odinioară (v. graficul). Calculele făcute pentru ultimele două serii de date climatologice confirmă schimbările climatice și în cazul Bacăului, diferența fiind remarcabilă: 20,0 °C pentru intervalul 1961–1990, respectiv 21,8 °C pentru perioada 1991–2020. Din acest punct de vedere, mijlocul verii din perioada actuală poate fi comparat, din punct de vedere termic, cu valorile înregistrate acum patru–cinci decenii la nivelul unei localități situate la șes, mult mai la sud – în zona Buzăului, spre exemplu…

Extremele termice au variat între 35,9 °C (7 iulie) și doar 9,7 °C (2 iulie). Amplitudinile termice zilnice foarte mari de la începutul lunii (20,8 °C pe 4 iulie) au creat senzația unei veri mai „respirabile” decât cele anterioare, fapt confirmat până la apariția valului de căldură din ultima decadă, când cele 9 zile tropicale consecutive (însoțite de nopți foarte calde, cu temperaturi de 17–20 °C) ne-au reamintit de disconfortul termic resimțit din plin vara trecută. De data aceasta, am avut norocul unor valori extreme mai reduse, evidențiate de doar două zile caniculare (7 și 26 iulie), care s-au oprit sub pragul valorilor maxime înregistrate în verile 2021–2024.

Din punct de vedere pluviometric, prin cei 75,7 l/mp, iulie 2025 a fost o lună cu cantităţi apropiate de mediile climatologice locale (cca 81 l/mp), generând efecte pozitive pentru refacerea rezervei de apă în sol și reducerea stresului hidric asupra culturilor agricole (în special porumb și floarea-soarelui). Am avut parte de zece zile cu precipitații, din care trei (9, 17 și 29 iulie) au însumat două treimi din cantitatea totală. Nu s-au înregistrat fenomene meteo extreme.

Ultima lună de vară ne va contura mai exact specificul verii 2025. Până atunci, nu pot să nu evidențiez, din nou, necesitatea reactualizării hărților climatice ale României și depășirea „barierelor” unor caracterizări intrate în conștiința comună de decenii întregi (ex.: izoterma de 11 °C temperatură medie anuală, izotermele lunilor iulie și ianuarie, regimul precipitațiilor etc.), existente în atlase geografice, lucrări de popularizare sau manuale școlare – multe tributare unor amprente climatice care nu mai sunt decât parțial conforme cu realitatea actuală.

Centrul Bacăului, la înălţime :)

 O privire în zbor de pasăre...

Să ne furăm singuri căciula!

De cele mai multe ori, zestrea verde a unui oraș nu dispare prin intervenții majore, vizibile și zgomotoase, care să stârnească reacții puternice din partea opiniei publice. Ea se subțiază treptat, prin gesturi mici și aparent nesemnificative: un gard viu tăiat peste noapte, un arbore doborât ori ajutat să se usuce, un autoturism „uitat” pe spațiul verde, uneori  "ajutorul"  oferit  de o vijelie...Pas cu pas, aceste transformări pavează terenul pentru noi „funcționalități”, considerate la momentul H ca fiind absolut necesare: un garaj, un loc de parcare, încă unul și încă unul, un balcon extins, o terasă, un spațiu comercial mai mare ș.a.m.d.

Astfel dispar anual sute, chiar mii de metri pătrați de spațiu verde — diminuând, cantitativ și calitativ, nu un moft sau un lux urbanistic, ci un element esențial pentru orice oraș care aspiră la o locuire sănătoasă și durabilă. Într-un oraș densificat, cu puține spații interstițiale rămase, această erodare lentă și insidioasă nu face decât să satisfacă, pe moment, interese punctuale, mascate sub argumente de utilitate imediată sau de profit.

Suntem, în fond, maeștri în a ne fura singuri căciula. Ne bucurăm azi că putem parca mașina „sub fereastră”, chiar în dreptul televizorului din living. Dar experiența altor orașe ne arată că această bucurie este, de fapt, o iluzie edilitar-urbanistică. Și prețul plătit, în timp, este mult mai mare decât câștigul de moment....

  Foto colaj: un simplu exemplu de actualitate, dintre multe altele deja operate în peisajul citadin. În dreapta - captură Google Street View, cu situația anterioară intervenției din nordul orașului, în vecinătatea Grădiniței "Crai Nou".

Prima zi caniculară din vara 2025

 Evident, pentru Bacăul nostru.

Confluenţa Bistriţa - Siret: tărâmul unde natura îşi rescrie constant propria hartă

             La 9 km sud-est de centrul municipiului Bacău, într-o luncă largă și adesea tăcută, Bistrița se întâlnește cu Siretul, marele colector al apelor Moldovei. Tărâm fertil de studiu pentru geomorfologia fluvială, unde relieful local este permanent modelat de procese active de acumulare, acest ultim sector rămâne puțin cunoscut băcăuanilor. Cu excepția pescarilor aventuroși care ajung pe digul de protecție în căutarea firului întins, zona rămâne în continuare ocolită: bălțile, grindurile, canalele, meandrele, malurile schimbătoare și mai ales accesul incomod pot reprezenta pentru mulți citadini comozi inconveniente care să anuleze aerul biodiversității libertine.

În vremuri ploioase, Siretul domină; în perioadele line, Bistrița se strecoară cu discreție. În acest echilibru dinamic, natura își rescrie constant harta. Din acest punct de vedere, devine foarte interesant de analizat evoluția modului în care Bistrița se unește cu Siretul printr-un singură albie sau se despletește în două sau chiar mai multe brațe, după cum ne arată reprezentările cartografice mai vechi (foto). Cu siguranță, lucrările hidroenergetice din anii '60-'80 de pe cursul Bistriței și apariția Lacului Galbeni pe Siret (1983), au modificat toți parametrii sistemului hidrologic din care a fost desprins canalul de fugă al ultimei hidrocentrale din salva de treisprezece obiective incluse sistemului energetic naţiomal. Efectele asupra raportului uscat-apă din ultimul kilometru de curs au fost însă prea puțin studiate...

Pentru perioada actuală, fotografiile făcute acum câteva zile cu drona și imaginile satelitare actualizate la nivel de februarie 2025 (sursa: Google Earth) ne conturează clar cele două brațe care mărginesc o mică "deltă" (termen pentru placul tabloidelor 😁) care ar merita o atenție sporită, în condițiile în care scăderea debitului de pe cursul vechi al râului este o realitate a ultimelor decenii...

Confluenţa Bistriţa - Siret, imagini din dronă, iunie 2025. Se observă cele două braţe care se despletesc la cca 700 m de podul construit pe autostrada A7, canalul de fugă şi (în fundal) Lacul Galbeni amenajat pe Siret.

Crop hartă topografică 1954

Crop hartă topografică 1960

Crop hartă topografică 1982 - o singură albie...

Imagine satelitara NASA 2004

Imagine satelitară. Goofle Earth, februarie 2025

Dincolo de curiozitatea geografică, confluența rămâne peren o metaforă profundă a întâlnirii dintre diferențe: două ape care vin din lumi diferite, purtând cu ele povești de munte sau de șes, se unesc fără conflict. Ele nu devin una prin uniformizare, ci prin amestec. Într-o lume obsedată de granițe, râurile ne arată cu totul altceva: că întâlnirea nu înseamnă pierdere, ci îmbogățire. Că două destine pot curge împreună, păstrându-și fiecare izvorul, dar construind o nouă direcție...

Privind firul apelor, putem învăța "in situ" că întâlnirea nu e o oprire, ci o continuare. Ca în viață: fiecare dintre noi e un râu care, la un moment dat, se întâlnește cu altul. Ceea ce contează nu e doar de unde venim, ci cum curgem împreună mai departe...