Bacăul din avion

Câteva imagini proaspete, făcute week-end-ul trecut.

Foto: Alexandru Droiman

THEATERSTOCK - un festival băcăuan care nu trebuie ratat!

        Vara aceasta Bacăul devine Woodstock-ul lumii teatrale româneşti. 16 zile de eveniment (1 – 16 august), peste 300 de ore de spectacol, 94 de companii invitate, peste 1600 de artişti din Franţa, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Republica Moldova şi Romania, 137 de producţii, 23 de spaţii de manifestare artistică sunt doar câteva dintre coordonatele  evenimentului Theaterstock – International Arts Festival Bacău 2015.

Anca Sigartău, directoarea Teatrului  Municipal “Bacovia” şi iniţiatoarea şi directoarea Festivalului THEATERSTOCK:

            “Aflat la prima ediţie, festivalul îşi propune să devină un spaţiu al întâlnirii artistice şi al exprimării libere, un spaţiu care valorizează calitatea indiferent de zonă, un spaţiu care reuneşte zona teatrală de stat, cu segmentul independent  şi iniţiativa privată, cu arta stradală şi muzica. Este un festival orientat către public, pe care ni-l dorim în număr cât mai mare şi pe care cu siguranţă îl vom avea alături. Este un festival a cărui temă - umbrelă de anul acesta este “We are one”, în ideea în care cred cu tărie că toţi, indiferent de zona artistică din care provenim sau în care activăm, slujim frumosului şi suntem, în ultimă instanţă, modelatori de suflete. Cred în misiunea formatoare a actului artistic în general şi a teatrului în particular, cred că într-o societate aflată în continuă dinamică şi cu un sistem al valorilor zdruncinat cultura este cea care face diferenţa. Cred în puterea civilizatoare a artei, indiferent de forma ei de exprimare şi cred că teatrul este punct de plecare şi de permanentă raportare pentru orice comunitate.

            THEATERSTOCK a plecat de la ideea de liberă exprimare, de la ideea de a încuraja manifestarea artistică în diferitele ei forme. De aceea la acest festival aducem laolaltă teatre naţionale, companii de stradă, companii independente, artişti plastici, muzicieni, scriitori, toţi slujind împreună publicul. Public pe care îl invit cu drag şi pe care îl aştept, să ne bucurăm, suflet  lângă suflet, de minunatele spectacole găzduite de festival”.

            Aşadar între 1 şi 16 august  2015, focusul lumii teatrale româneşti se mută pe Bacău, oraş gazdă a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului – THEATERSTOCK.

            Se  vor reuni în Bacău într-un eveniment cu adevărat  memorabil, pentru a oferi publicului din regiune unele dintre cele mai valoroase spectacole de teatru ale momentului, concerte de muzică clasică, rock, fado, spectacole de flamenco şi world-music Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional Cluj, Teatrul Naţional Timişoara,Teatrul German de Stat, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Elisabeta, peste 50 de companii din zona independentă, companiile internaţionale Compagnie Off, Les Commandos Percu, Deabru Beltzak, Concha Jareno,  Compagnie Bilbobasso, Theater Tol, Amanitas Fire Theater, DivadloTeatr,  V.O.S.A,  Il Posto, Antagon Theater Aktion, Cie Karnavires, Grotest Maru, De factor, Long Vehicle Circus, Barcelona Gypsy Kletzmer Orchestra.

            Te aşteptăm să scriem împreună povestea primei ediţii a evenimentului Theaterstock – International Arts Festival Bacău 2015, o experienţă completă pentru minte şi suflet. 

Sursa: comunicat de presă Teatrul "Bacovia". Foto: deferlări.ro

Atelierul "Noi facem!" la Colegiul "N.V. Karpen"

Treisprezece dintre tinerii de la Colegiul Tehnic de Comunicații ”Nicolae Vasilescu-Karpen, care sunt și membri ai Grupului de Cercetași ”Sf. Nicolae” Karpen au luat inițiativa acum 2 luni în urmă de a-și uni ideile și astfel au format o echipă. Analizându-și și identificându-și propriile nevoi de cercetași, de a avea pentru ei un element simbolic de identificare – eșarfele de cercetaș - pentru a putea fi recunoscuți când își desfășoară activitățile în comunitate, și puși mereu pe fapte mari au gândit că n-ar fi rău să-și confecționeze chiar ei propriile eșarfe. Astfel că au purces la scrierea proiectului ”Atelierul – NOI FACEM!”, o excelentă oportunitate prin care elevii cercetași să poată învăța deprinderi practice noi – învățarea coaserii și utilizării mașinii de cusut. YouthBank și Asociația ”Karpen 2010” au finanțat înființarea acestui atelier de croitorie pentru a funcționa în cadrul Colegiului Karpen. Tinerii cercetași, un lider și cei doisprezece ”apostoli” ai săi, împreună cu coordonatorul lor, ing. Andronic Daniela, au reușit să achiziționeze din banii primiți 3 mașini de cusut, fier de călcat, diverse accesorii necesare dotării minimale a unui atelier de croitorie. Pe toată perioada celor 2 luni de implementare a proiectului echipa a reușit să confecționeze 24 de eșarfe pentru cercetași – pentru cei treisprezece și ceilalți colegi ai lor. Înafara obiectivelor prestabilite inițial prin proiect, ei au mai realizat și 50 batiste brodate, personalizate, pe care le-au oferit la inaugurarea atelierului, în data de 18 mai 2015, celor prezenți, cât și celor care i-au sprijinit în desfășurarea activităților lor. Ușile atelierului au fost deschise și altor tineri doritori să învețe o nouă abilitate practică și au primit lecții de coasere la mașină de la primii inițiați în această ”meserie”. Mai departe aceaștia au fost capabili să predea ștafeta aletei generații de doritori care au beneficiat de oportunitățile oferite de atelier. Printre aceștia, s-a aflat și un băiețel de 9 ani care și-a exprimat dorința de a învăța ceva nou. Comenzile venite de la profesorii din școală au început să umple rafturile atelierului, așa că tinerii noștri au modificat haine și au realizat chiar și o față de masă pentru unul dintre laboratoarele colegiului. Dar dorința cea mai puternică a tinerilor este cea de a realiza 50 de penare pentru copiii de la școala din satul Călini, com. Colonești. Până acum au realizat 20 dintre aceste penare, iar până în septembrie, când începe școala, urmează să finalizeze și diferența. 

Bacăul palmierilor

Un pasaj minunat şi o carte poştală care ne confirmă vizual "exotismul" vremurilor:

"Geografia Centrului s-a modificat destul de abrupt. Multă vreme a rămas neschimbat, aidoma perioadei interbelice. Primul semn de schimbare l-a dat construcţia primului Magazin Universal, lângă teatru. A fost un eveniment revoluţionar în sensul perturbator al curgerii timpului. Chiar ideea de a ridica o construcţie într-un loc ce părea destinat pe vecie promenadei a însemnat un şoc pentru cei care vedeau în plimbarea pe Centru măsura prestigiului ori a trecerii timpului. Au urmat apoi, în ritm din ce în ce mai accelerat, pasajul de lângă C.E.C., sistematizarea Pieţei General Florescu, ofensiva blocurilor şi ridicarea Casei de Cultură, construcţie care multă vreme a însemnat performanţa noului în vechiul oraş. Pe undeva se aflase şi cea mai bizară clădire, aceea a vechii Filarmonici, în a cărei sală rulau numai duminica filme de mare succes.

       Ceea ce a rezistat tuturor imixtiunilor a fost zona din faţa Prefecturii, acolo unde din primăvară până în toamnă vegheau pleoştiţi în hârdaie câţiva palmieri. A fost şi a rămas un mister apariţia acestor arbori exotici în oraşul dominat de castani. Cert este că odată cu dispariţia atelierului de fotografii „Foto Marcel”, tinerii căsătoriţi se pozau, ca amintire, în faţa acestor palmieri. Imaginea exotică făcea cât o călătorie de nuntă."  Eugen Uricaru - Centrul, în „Meridian 27”, nr.6/2006)

Palmierul din Parcul Libertăţii, sfârşitul deceniului VII al secolului trecut...

Vrănceanu Fest 2015: sărbătoarea spiritului tânăr

În ziua de azi este foarte dificil să menţii treaz interesul auditoriului pentru o perioadă de timp mai mare de două ore, fără a avea de o parte şi de alta a scenei satisfacţia unor proiecte comune, cristalizate în performanţe de top. Vrănceanu Fest, deşi aflat la prima ediţie, a reuşit astăzi să fie cu mult mai mult decât o festivitate de premiere, încorsetată prin definiţie în şabloane uneori anoste. Atmosferă de sărbătoare autentică, la care participi cu toată inima, fără a te mai uita la ceas, iată esenţa acestei zile frumoase, naturale, care a dat din nou măsura unui spirit aparte: vrăncean prin excelenţă!

Galeria foto este acum disponibilă AICI.

Secvenţe video sunt deja disponibile aici, aici şi aici.

Parcare de reşedinţă

Fotografia zilei.

Patina timpului

Acolo unde proprietarul îşi doreşte strălucirea casei de altădată. Excelentă idee pentru Bacăul anului 2015...

Prietenie

Bacăul sub parastasul unor vremi...

O cutremurătoare rememorare a fracturii prin care Bacăul deceniilor comuniste va disloca, mai timid la început, fără menajamente în cel mai scurt timp, ultimele trăiri  citadine ale târgului interbelic. O pagină care a meritat transcrisă din preţiosul volum al regretatului Paul Grigoriu, Anatomia unei străzi, volum mult prea greu accesibil publicului băcăuan, datorită tirajului limitat de la momentul publicării (1992, Casa editorială Odeon, Bucureşti). Drama unei străzi (strada Armenească, astăzi  Ioniţă Sandu Sturza), disoluţia unei epoci, care, cel puţin ca fior literar, îmi aduce aminte deopotrivă de Liviu Rebreaunu şi de Marin Preda…

"Toată lumea ştie, oricât ar părea de paradoxal acest lucru, atunci când vrei să ridici o construcţie, trebuie, mai întâi, să sapi. Este exact ceea ce s-au apucat să facă câteva zeci de muncitori pe şantierul nou înfiinţat. Au început cu curtea bisericii. Pământ şi iar pământ, negru, untos, care lua apoi, în camioane drumul exilului. Lăsând în urma lui un regret cât o groapă mare şi adâncă ce, după o aranjare prealabilă, avea să primească botezul betonului...Astea se petreceau deci în coasta dinspre stradă a bisericii.În coasta cealaltă se găsea, vă spuneam, cimitirul. Nu ştiu ce a fost exact, poate o reţinere temătoare a constructorilor: acolo, săpăturile au început mai târziu, mult mai târziu, ne gândeam chiar că au abandonat ideea. De partea cealaltă, blocul, în formă de L, era gata „la roşu”, iar aici, printre morminte uitate, nu se petrecuse mai nimic. Existau, e drept, câteva stive ameninţătoare de scânduri proaspăt geluite, dar atât...Până când...

„Ne scot morţii din pământ, domnule profesor, veniţi degrabă, trebuie făcut ceva!” „Ah! Pas ça! Je ne l`aurais jamais cru! Les vandales!”

Manuchian, băcanul, şi generalul Macoviţă, palizi amândoi ca sfânta indignare, se răstesc aproape la tata, nu-i mai lasă nici o ieşire, aici nu mai e vorba de nişte arbori nenorociţi, ci de rădăcinile - de os – ale comunităţii. Tata simte că nu e cazul să mai spună ceva şi pleacă tăcut, flancat de cei doi, să constate dezastrul. Ajung, E acolo toată lumea. Şi coana Repsimé, şi inginerul Risakievici, chiar şi Gollav...Iacobaş, fratele avocatului, îşi agită disperat braţele şi nu reuşeşte să articuleze nici o vorbă, deşi, sînt sigur, limba îi e încărcată de blesteme. Cimitirul, fostul, definitiv fostul cimitir, e o prăpastie hâdă. Muncitorii, absenţi acum, o decenţă absolut firească i-a alungat de acolo, au strâns într-un colţ, la umbra ultimului prun rămas în picioare, osemintele pe care le-au scos din măruntaiele ţărânei.

            Un femur, o tigvă resemnată şi ştirbă, sute de falange, coaste, omoplaţi, bucăţi putrezite de lemn, câteva tichii de catifea miraculos conservate, păr, şuviţe de toate culorile, albe mai ales. Nu vorbeşte nimeni. Ce să spui, cui să spui? Ce să faci, cum sp faci?

            Cineva, nu mai ştiu cine, amintirea este oarbă, a adus din biserică lumânări. Fiecare primeşte câte una. Chiar şi noi, cei mici. Le-am aprins, când oare, unul de la celălalt şi le-am înfipt, ca la poruncă, în pământul răvăşit. Mă apropii ca un somnambul de tata. Am, pentru prima oară în viaţă, conştiinţa dureroasă a sângelui care-mi curge în vine. Iau mâna tatei: e rece şi indiferentă, ca de gheaţă. Mi-e frică, mă doare ceva, oare ce, îmi trebuie mâna asta, o strâng, o las, o apuc din nou. Cât vom fi rămas acolo, privind fantomele trecutului nostru, nu ştiu. După cum bu-mi mai revine în minte nici cine a dat semnalul de plecare, dacă, cumva, acest semnal a fost dat de cineva. Drumul de la eternitate până acasă a durat, decă-mi îngăduiţi acest joc de cuvinte macabru în situaţia de faţă, o veşnicie. Mama ne aştepta la poartă, cu obrajii brăzdaţi de grijă. În ziua aceea,  în mod cu totul excepţional, aveam mâncare. Două feluri: borş de găină şi, evident, pilaf. Aveam şi desert: nişte struguri roşii şi, probabil, foarte dulci. Tata s-a aşezat. Ne-am aşezat şi noi.

            „Ăsta, măi femeie, e parastasul unor vremi”

    S-a ridicat, apoi. L-am urmat. Mama, eu, soră-mea, frate-meu. Ăştia doi, fără să ştie de ce: erau prea mici. Ne-am înghesuit pe banca de sub măr...

Târziu, foarte târziu, s-a auzit, ca un geamăt neputincios, un zvon de clopot. Îl cunoşteam prea bine: era al bisericii armeneşti. Când s-a potolit, nu ştiu. Pobabil atunci când trupul firav Iacobaş, spânzurat de frânghia lui, a încetat să mai zvâcnească. ..

            Presupun că tata a intuit clipa aceea. Şi a cinstit-o cum a putut el mai bine, cu o lacrimă fierbinte şi sărată din care am sorbit şi eu, şi poate, şi alţii, povestea asta..."

Pentru o mai bună încadrare spaţio-temporală, vă invit să lecturaţi studiul Enigmatica Biserica Armenească din Bacău, publicat de domnul Mihai Ceucă în Addenda Monografiilor. 

Spectacol aviatic pe cerul Bacăului

    Sâmbătă, 13 iunie, începând cu ora 10, Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu” Bacău ne va încânta cu un spectacol aviatic de excepţie, prilejuit de împlinirea a 95 de ani de existenţă*. Sunt pregătite numeroase surprize, inclusiv un inedit moment pirotehnic. Ca un participant la mitingurile aviatice din anii anteriori (v. foto), vă invit să nu rataţi ediţia din acest an!

* Istoria de 95 de ani a Bazei 95 Aeriană începe în ziua de 16 iunie 1920, când, prin Ordinul Direcţiei Aeronautice nr. 21, a luat fiinţă Centrul de Instrucţie al Aviaţiunii, cu misiunea de a perfecţiona pregătirea personalului aeronautic necesar aviaţiei române.