Ce propuneri adresau băcăuanii primăriei în anii ’70...

 Câtă transparenţă...😁😁

Sursa: România liberă, 2 aprilie 1974

1974: Un nou edificiu la Bacău - CASA MODEI

În centrul oraşului Bacău, în imediata vecinătate a hotelului turistic „Decebal“, a fost construită şi dată în folosinţă, zilele acestea, o nouă clădire modernă: casa de modă. Noua unitate a coooeratiei meşteşugăreşti se adaugă celor construite în ultimii ani în municipiul şi judeţul Bacău. La parterul casei de mode băcăuane sînt amplasate spaţii de primire a comenzilor pentru încălţăminte, marochinărie, bijuterie şi pentru desfacerea unor obiecte de artă populară. Primul etaj este rezervat cabinelor de probă şi atelierelor de confecţii bărbăteşti şi pentru femei, lenjerie, tricotaje, precum şi unui cabinet de cosmetică modern utilat. De menţionat că toate aceste ateliere au un program de funcţionare permanent. Ultimul etaj este destinat atelierelor de producţie şi depozitelor. Pe lîngă rolul ei productiv, casa de modă contribuie din plin la înfrumuseţarea urbanistică a Bacăului. (Corespondentul „Scînteii“, Gh. Baltă) - ediţia din 19 martie 1974

Pe când Moda nu ajunsese la intersecţia Războieni - Ioniţă Sandu Sturza

 (sursa: colecţia Ioan Bîşcă, colorare digitală LŞ)

Casa a rămas, moda s-a pierdut de mult...

Parcul fără garaje

    În această zonă, prin 1980-1982 încă mai exista un mic tăpşan care, pe timpul ierni cu strat generos de zăpadă, devenea un vesel derdeluş pentru puştimea gălăgioasă de pe Aleea Parcului. Anii au trecut, iar colţul verde a devenit tot mai liniştit, chiar stingher printre noile construcţii apărute în deceniul "marii tranziţii spre economia de piaţă", care a ciunţit intrarea în parc. De-a lungul anilor am tot scris despre degradarea acestui spaţiu verde. Ieri, surpriză: dizgraţioasele garaje au fost puse la pământ. Îmi doresc din toată inima să fie doar un început al remodelării peisagistice atât de aşteptate de băcăuanii din proximitate şi nu numai....

Un nou spațiu educațional în centrul Bacăului

     Am intrat în timp în anul 1961 pentru ca, am stiut aceasta întotdeauna si nu am uitat, era nevoie de noi. Întemeierea nu a fost usoara. Am primit un nume: Scoala Medie Nr. 4 Bacau, un statut: „Unitate în dezvoltare” si un plan de scolarizare pentru clasele V-XI. Existam ca forma, dar ne lipseau lucruri fundamentale: nu aveam un sediu propriu (în primul an am functionat în cladirea Scolii Generale Nr. 5, de pe strada 6 Martie), un colectiv didactic închegat, definit, o identitate clara. Anul 1961 a fost punctul zero al existentei noastre; virtual, aveam totul, fiindca toate drumurile ni se deschideau, concret, nu aveam nimic si trebuia sa ne gasim calea, sa ne definim.

Ne-am gasit întâi locul fizic. În anul scolar 1962-1963, în centrul orasului, pe Strada 15 August, astazi Strada Lucretiu Patrascanu, a început constructia lacasului nostru, o cladire cu 24 de sali de clasa, 4 laboratoare, cabinet medical, cancelarie, dupa un proiect arhitectural modest, comun tuturor scolilor din acea vreme, o replica în piatra a tendintelor de uniformizare si înregimentare specifice ideologiei timpului. Din proiectia opaca lipseau biblioteca, sala si terenul de sport, sala de festivitati, construite mai târziu, cu exceptia ultimei, aproape imposibil de adaugat într-un spatiu atribuit cu zgârcenie.

Sursa: "Scînteia tineretului", 5 septembrie 1963

În anul scolar 1963-1964, am functionat pentru prima data în casa noastra, cu clase de liceu (IX-XII), formând o comunitate scolara cu 853 de elevi si 43 de profesori, iar în urmatorul an, 1964-1965 îsi finaliza studiile prima promotie de liceeni. Am trecut, în 1990, dintr-o lume în alta, o trecere lina fiindca valorile noastre, proprii scolii dintotdeauna, nu s-au dovedit caduce. Prestigiul scolii în comunitate a sporit dupa 1990, fapt confirmat de optiunea celor mai buni elevi de gimnaziu pentru colegiul nostru, de rezultatele la examenele de bacalaureat, la concursurile si olimpiadele scolare. În ultimii ani, aceste rezultate ne-au situat printre cele mai bune colegii din tara, fapt confirmat de locul 8 obtinut în competitia „10 pentru România”, în care s-au confruntat unitati scolare de prestigiu. - din Istoricul Colegiului Naţional "Gheorghe Vrănceanu" Bacău

Liceul văzut de la înălțimea noului Hotel "Moldova" (sursa: "Desteptarea", recolorizare digitală ulterioară) 

Moldova, altfel...

 Atunci când geografii glumesc 😁

Sursa: prof. Mihai Bulai

Ianuarie, luna marilor abateri termice pozitive...

 Aproape de mijlocul lui Gerar, temperatura medie pentru Bacău este de 5,0 C. Urmărind prognozele pentru cea de a doua jumătate a lunii, avem toate şansele să ne pricopsim cu cel mai cald ianuarie din ultimele decenii...

Vezi şi: Iernile Bacăului - retrospectivă meteo (2000-2022)

Trecător...printre statuile Bacăului

Un oraș este şi suma palimpsestelor sale, regenerate și îngrijite cu un adaos de pământ fertil. Bacăul, așezare seculară, a avut parte, de-a lungul evoluției sale, de numeroase "lebede negre": invazii, inundații, incendii...Mai crâncene decât acestea, indiferența și mai ales incapacitatea de a ieși din jocul unor interese mărunte au dinamitat constant șansa acestui oraș de a-și valorifica constant certele elemente de favorabilitate oferite de specificul cadrului natural, dar și realizările unor oameni care au vrut să lase ceva durabil pentru urbe. Un nou exemplu ne este oferit prin documentarea domnului inginer Mihai Ceucă asupra statuilor care au înfrumusețat orașul de altădată și o concluzie amar-dureroasă, dar atât de adevărată...

ROATA ISTORIEI SE ÎNVÂRTEȘTE.

Cercetez (ca amator) de mulți ani istoria existenței statuilor amplasate în diverse locuri ale urbei noastre. Fără a face teoria simbolistică a statuilor, sunt partizanul ideii cu rădăcini antice că o statuie materializează recunoștința datorată de cetățeni unei personalități care a făcut fapte bune pentru comunitate. Indiferent de conjuctura politică a respectivei perioade, personalitatea s-a remarcat ATUNCI cu fapte bune, care au contribuit la evoluția istorică a comunității. Nu știu să existe statui ridicate pentru a proslăvi hoți, criminali, trădători. Nu înțeleg logica demolării, nici a neglijării monumentelor ridicate de strămoși, pe motive de incompatibilitate cu principiile actuale ale politicii sau ale moralei sociale. Dacă ne respectăm strămoșii, de ce să nu le respectăm și simbolurile precum și principiile?

Am scris destul de mult, pe această pagină de Facebook, sau în reviste și cărți, despre monumentele care constituie, oficial sau nu, obiecte ale patrimoniului nostru local. Am reacționat la indiferența celor care au ca sarcină de serviciu apărarea, reabilitarea și restaurarea patrimoniului cultural și la nepăsarea concitadinilor față de neglijența perpetuată. Nu am reușit, încă, să documentez istoria tuturor statuilor băcăuane, deoarece sunt puține acte oficiale care să marcheze diversele etape ale existenței statuilor. Citind prin arhivele publicațiilor românești, am avut surpriza să constat reacții ale societății civile față de faptele reprobabile care au atentat la integritatea statuilor. Ultimile descoperiri sunt elocvente pentru a demonstra că, din nefericire, statuile au fost și încă mai sunt obiecte de luptă politică, ținte distructibile ale conflictelor penibile. Demolările cu caracter de răzbunare politică, reamplasările neargumentate urbanistic, abuzive, urmate de depozitările neglijente, au făcut ca patrimoniul cultural local să-și piardă, irecuperabil, valoarea.

Dezavuez, firesc, exprimările extremiste din articolele reproduse, dar să reținem esența conținutului și să încercăm să facem presiunea civică necesară ca astfel de „istorii” să nu se mai repete!

P.S. Vă amintiți să fi văzut statuia lui Ștefan cel Mare și cea a lui Mihai Viteazu???

Statuia lui Radu Porumbaru în Piața Porumbaru, fostă Mică, 

Florescu, Aroneanu, Revoluției, acum Alexandru cel Bun.

Sursa: Mihai Ceucă - Facebook/ pagina Clădirile ce-au fost...

Vezi şi: Locuri de condensare în Bacău: "România biruitoare"

 Viaţa şi moartea statuilor din peisajul urban băcăuan

Bacăul artei monumentale: Cum ar fi fost dacă....

Post scriptum: Pentru că astăzi este 15 ianuarie, să încheiem cu Mihai Eminescu:

...Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are.

Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urî neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor. (Mihai Eminescu în ziarul "Timpul", 28 septembrie 1880)

Foto: bustul poetului Mihai Eminescu, dezvelit în anul 1965

 în Parcul Libertăţii din Bacău

Epopeea unui stadion: stadionul din Bacău

 Atunci a început povestea: 9 mai 1959...

Sursa: România liberă, 9 mai 1959

Primii ani, primele competiţii majore:

Bacău, Stadionul "23 August" (carte poştală circulată în anul 1964)

1979

Vezi şi Bacăul la 1967: lupta dintre vechi şi nou

Vulcanul celor 15000-20000 de microbişti... 

Sursa: stadiony.net

Finalul?

Sursa: Youtube

Salutări din Bacău!

„O, vino odată,

măreţ viitor”,

clama poetul amurgurilor violete. Şi pentru urbea sa natală măreţul viitor a venit!

Fotografiile din aceste pagini sînt în măsură să depună mărturie convingătoare despre Bacăul de azi, dezvăluind un oraş modern, frumos şi curat, cu o personalitate inconfundabilă, nepereche. Urbea compătimită de cel mai mare poet al locului, de George Bacovia, „Prin tîrgu-nvăluit de sărăcie / Am intîlnit un popă, un soldat... /De-acum pe cărţi voi adormi uitat, / Pierdut într-o provincie pustie“, s–a retras într-o amintire parcă demult întîmplată. Pe locul ei, aglomerare dezordonată de case pitice şi străzi prăfoase, s-a ridicat şi se ridică, deprinzîndu-se să privească lumea de la înălţimea etajelor şi a orgoliilor împlinite, Bacăul acestor ani, a cărui adevărată rectitorire s-a produs după 1965. În acest răstimp al viselor transformate în fapte care este Epoca Nicolae Ceauşescu, cea mai fertilă din istoria României, Bacăul s-a aliniat înaltelor ritmuri de dezvoltare ale ţării şi, uneori, chiar le-a depăşit, oraşul de la confluenţa Bistriţei cu Siretul realizînd azi, în numai 50 de zile, întreaga producţie  marfă a anului de răscruce 1965. Ni se pare obligatorie, tocmai pentru a arăta de la cît de puţin s-a pornit, fixarea unor repere chiar mai vechi, notînd că, de pildă, în 1939, Enciclopedia României menţiona că industria Bacăului se limita la „o moară cu turbină, două cu apă, o fabrică de cherestea, o fabrică de lumânări de seu, patru tăbăcării, două fabrici de oale de pământ şi două de postavuri“. Drumul de atunci şi pînă azi, cînd industria de aici a ajuns să exporte (avioane, hârtie, maşini de alezat şi frezat, case prefabricate, confecţii, încălţăminte etc.) mai mult decît ea însăşi realiza, cu totul, în 1965, ar fi trebuit să dureze, să zicem, o sută de ani. Ca într-un miracol însă, ca urmare a politicii partidului şi statului de dezvoltare armonioasă a tuturor zonelor ţării, a temeiniciei şi implicării băcăuanilor înşişi, acest drum s-a scurtat mai mult decît şi-ar fi putut închipui, la inaugurarea Iui, chiar şi cei mai împătimiţi optimişti.

Bacăul de azi se înfăţişează aşa cum  vedeţi în imaginile alăturate. Ca un oraş mirosind a var şi a tencuială, s-au dat în folosinţă după 1965 peste 45000 de apartamente, cam 80 la sută din locuitori mutîndu-se în case noi, ca un oraş cu o arhitectură zveltă şi armonioasă, la poalele căreia se revarsă, la acest ceas de primăvară, un ocean de flori, cu precădere de lalele. Pe harta lui au prins contur cîteva cartiere noi, Mioriţa, Bistriţa Lac, Cornişa, Parcului etc. Intrarea dinspre Bucureşti, asig urată de Bulevardul Republicii şi, în continuarea lui, de Calea Mărăşeşti, se deschide larg ă şi primitoare, avertizîndu-te parcă, prin geometria ei graţioasă, cu linii jucate şi, nu o dată, derutante pentru ochi, despre celelalte plăcute surprize pe care, şi mai înăuntrul lui, oraşul ţi le va oferi, la fiecare pas. Un hotel impunător, pe numele lui „Moldova“. O casă de cultură, cu o activitate trepidantă. O gară, de asemenea nouă. Tocmai dat în folosinţă, un bazin de înot cu dimensiuni olimpice. Alături, o sală d e atletism acoperită, unica din ţară cu pistă circulară. Întregrîndu-se perfect în acest cadru modern, cîteva pasaje de nivel se arcuiesc elegant peste bulevardele din centru, conferindu-le un plus de eficienţă rutieră şi, totodată, de spectaculozitate. Şi totuşi, printre atîtea şi atâtea nuanţe, culoarea preferată a oraşului rămîne verdele. Parcurile, nu doar cele întinse, „Libertăţii“ sau „Gherăeşti“, ci şi cele restrânse, din jurul blocurilor, alcătuiesc „plămînul" Bacăului, de care locuitorii au mare grijă, neaşteptînd totul de la primărie. O iniţiativă a acesteia, de a da în primire spaţiile verzi unităţilor economice şi şcolilor, a stimulat spiritul civic, fiecare străduindu-se ca parcul său să arate cît mai rînduit, cît mai curat. Iar rezultatele acestei întreceri, chiar dacă ea nu poartă, concret, respectivul nume, se văd cu ochiul liber, localnicii obişnuind să-i identifice pe cei veniţi în trecere, din alte părţi, după cutezanţa de a rupe o floare ori de a arunca o hârtie pe stradă! Ei înţeleg că oraşul le aparţine şi că frumuseţea lui, ce trebuie întreţinută, depinde de rîvna şi de vigilenta lor. Oraş frumos, prin tot ce a construit şi construieşte, Bacăul e şi unul tînăr. Cam o treime din populaţia lui o constituie elevii şi studenţii (institutul de subingineri pe ntru construcţia de maşini), el, fostul „tîrg ursuz“, cum îl numea, trist, poetul său tutelar, purtîndu-şi acum cu demnitate şi semeţie destinul de aşezare tînără, ca vîrstă şi ca stare de spirit.

Ar mai fi, fireşte, multe de spus. Numai că fotografiile din aceste pagini, sînt, cred, cît se poate de grăitoare. Ele pledează, înaintea oricăror cuvinte, despre un oraş, ales aproape la întâmplare din geografia ţării, care îşi durează cu inspiraţie şi sudoare o istorie nouă şi tulburătoare, zidind pentru azi, pentru mîine şi pentru eternitate.

Reportaj de OVIDIU IOANIŢOAIA. Fotografii de PAUL AGARICI

Revista „Flacăra“, 16 mai 1986

Bacăul artei monumentale. Cum ar fi fost dacă se ţineau de cuvânt?

   Revista „Ateneu”,  în nr. 9 din septembrie 1968, publica „Proiectul de  împodobire cu lucrări de artă monumentală”, elaborat de Comitetul pentru cultură şi artă al judeţului Bacău. Iată care erau cele opt amplasamente vizate, neputându-ne reţine un oftat...

Amplasament nr. 1.  Piaţa Casei de cultură, a Consiliului judeţean P.C.R. şi a Consiliului popular judeţean. Se propune realizarea unor ansambluri de busturi din marmoră avînd ca temă „Figuri reprezentative ale culturii şi ştiinţei pe meleaguri băcăuane“ ansamblu alcătuit din 9 busturi: Vasile Alecsandri, Vasile Pârvan, Ion Ionescu de la Brad, Ion Atanasiu, Nicu Enea, Ion Borcea, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, George Enescu, care urmează a fi amplasate în semicerc în jurul fîntînii arteziene pe socluri înalte de 1,50 m, iar bustul să nu depăşească înălţimea de 0,80 m.

Amplasament nr. 2. Esplanada principală din zona hotel turistic palatul telefoanelor. Se propune realizarea unei alegorii sculpturale avînd ca temă ,,Monumente reprezentative privind evoluţia artei populare moldoveneşti“, în zona esplanadei centrale hotel-telefoane vor fi amplasate zece blocuri sculpturale executate în piatră, marmoră şi ceramică în aşa fel ca fiecare în parte să exprime o idee legată de tradiţiile artei moldoveneşti şi de specificul industrial, istoric, geografic şi turistic al judeţului Bacău.

Amplasament nr. 3 Scuarul din faţa Bibliotecii municipale. Propunem să fie mutată actuala statuie a lui Vasile Roaită în preajma staţiei C.F.R. Bacău sau în faţa unei întreprinderi din oraşul Bacău, iar în locul ei să fie amplasată o statuie din marmoră a lui George Bacovia de cca 3 m pe un soclu cu trepte de aproximativ 1 m.

Amplasament nr. 4 Scuarul central cu fîntînă arteziană în Parcul Libertăţii. Se propune dotarea acestui ansamblu existent cu grupuri statuare şi vase ceramice decorative amplasate în zona verde înconjurătoare şi în faţa fîntînii arteziene în parcul de odihnă, care prin tematica lor să contribuie la educarea estetică şi culturală a publicului. Lucrarea va cuprinde simboluri reprezentative din grupuri sculpturale ale artei teatrale, dansului, muzicii, poeziei, sculpturii, arhitecturii şi cinematografiei (cele şapte arte). Lucrările vor fi aşezate pe socluri joase (maximum 1 m) şi vor fi executate din marmoră sau piatră. Se impune, de asemeni, modelarea plastică a actualei fîntîni arteziene cu motive decorative din arta populară moldovenească.

Amplasament nr. 5 Parcul din jurul Teatrului de vară „Mihai Eminescu“. Se propune realizarea unei alegorii statuare pe tema poeziei „Luceafărul“ de Mihai Eminescu, la o înălţime de 3 m, pe un soclu platformă înalt de cca 1 m, profilată pe intrarea principală a Teatrului de vară. Lucrarea urmează a fi executată în marmoră sau piatră.

Amplasament nr. 6 Zona Cornişa Bistriţei, aferentă complexului sportiv. Se propune realizarea unor blocuri sculpturale alegorice amplasate pe liziera Cornişei — terasa Bistriţei, spre complexul sportiv, cu tema : „CULTURA, ARTA ŞI SPORTUL“. Grupurile statuare urmează a fi transpuse în cca 15 blocuri sculpturale din piatră şi marmoră. Acest complex sculptural va avea particularitatea că pe de o parte va agrementa complexul arhitectural Cornişa Bistriţei, iar — pe de altă parte — prin felul în care este amplasat devine vizibil de pe terasa interioară a rîului Bistriţa, a Complexului sportiv şi a viitorului cartier Cremenea.

Amplasament nr. 7 Complexul de monumente istorice „CURTEA DOMNEASCĂ“ şi „BISERICA PRECISTA“. Se propune realizarea unei compoziţii monumentale evocatoare a ilustrei figuri a lui Ştefan cel Mare, care să scoată în evidenţă preocupările marelui domnitor moldovean pentru înzestrarea Moldovei cu vestite monumente de arhitectură. Lucrarea urmează să se integreze ansamblului arhitectural al Bisericii Precista şi a curţilor domneşti din curtea bisericii, care sunt singurele monumente istorice existente în oraşul Bacău, constituind un complex unitar.

Amplasamentul nr. 8 Complexul universitar al Institutului pedagogic. Se propune realizarea unui grup sculptural avînd ca temă: „PERSONALITĂŢI DE SEAMĂ ALE ŞTIINŢEI ROMÂNEŞTI“. Grupul sculptural va cuprinde busturile următorilor oameni de ştiinţă: Emil Racoviţă, Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu, Grigore Tăbăcaru, care pe lîngă importanţa lor ştiinţifică, sunt reprezentativi pentru domeniul ştiinţelor naturii, al istoriei, literaturii şi pedagogiei, desfăşurîndu-şi o parte din activitate pe teritoriul judeţului Bacău. Aceste busturi vor avea înălţimea de 0,80 m şi vor fi aşezate pe socluri de cel puţin 1,50 m. Se propune ca lucrarea să se execute în marmoră sau în bronz.

Foto: Din anii în care Vasile Roaită privea încrâncenat spre "Punguţa cu doi bani" 😊

Foto original: Marius Tabarcea. Detalii aici