Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

miercuri, decembrie 14, 2011

Bacăul în ceaţă

   De două zile, mare parte din judeţ nu a mai văzut lumina Soarelui decât fugitiv. O ceaţă groasă a pus stăpânire şi astăzi peste Siret, micşorând vizibilitatea sub 50 m şi dând sentimentul că Bacăul a devenit o imensă scenă de filmare pentru un remake după Călăuza lui Tarkovski. În municipiul reşedinţă cam aceeaşi situaţie, de parcă media multianuală a celor 63 - 65 de zile pe an cu ceaţă s-ar dori condensate doar în luna decembrie.



marți, decembrie 13, 2011

Acasă la George Apostu


Parcă mai îngândurat, George Apostu străjuieşte Dobrotforul, la câţiva paşi de locul naşterii sale. Nu s-au schimbat prea multe în Stănişeşti, de la 1934 încoace…


luni, decembrie 12, 2011

Definiţii pentru judeţele României. Cum e caracterizat Bacăul?


Arad = Dacă aveţi nostalgii la ieşirea din ţară, uitaţi-vă în jur cu atenţie
Argeș = Dacia e maşină
Bacău = Pur şi simplu nu înţelegem cum de mai avem locuitori!
Bihor = Dacă mergeţi către Ungaria, mai bine luaţi-o prin alte judeţe.
Bistrița-Năsăud = Eşti din Bistriţa şi încă nu te-ai mutat în Cluj?!
Botoșani = Noi măcar vi l-am dat pe Eminescu
Brașov = Nici măcar saşii n-au vrut să rămână aici
Brăila = Singurul turist în oraş nu stătea prea bine cu vederea
Buzău = Şi ce dacă nu am avut bani de nişte vulcani mai cumsecade?
Caraș-Severin = Am încercat să aducem un slogan din Serbia, dar ne-au prins la graniţă
Călărași = Noi vi l-am dat pe Iliescu. Urmează Anticristul
Cluj = Bucureştenii sunt mitici, noi suntem adevărata capitală
Constanța = Tocmai s-a stricat casa de marcat, şefu’, nu vă putem da bon fiscal şi n-am nici rest să vă dau 
Covasna = Haideţi la noi şi cereţi o pâine în româneşte!
Dâmbovița = Mai avem un turn în Târgovişte, e de vânzare
Dolj = Cele patru anotimpuri sunt zaibăr, zaibăr, must, zaibăr.
Galați = Ştiţi tăblăria de pe Logan ? De fapt noi ne acoperim casele cu ea
Giurgiu = Încă mai treceţi pe pod după ce taxe v-am pus?
Gorj = Degeaba pui oltence la masa tăcerii. Degeaba
Harghita = 120% din populaţie sunt secui, restul suntem unguri
Hunedoara = Dacă mai trăia Ceauşescu…
Ialomița = Sursa voastră permanentă de ştiri despre clanuri de ţigani cu săbii şi pistoale
Iași = Dumnezeu există, este ortodox şi are mare nevoie de bani
Ilfov = Roşii, ardei şi castraveţi româneşti Made in Turkey
Maramureș = Ferească Dumniezău să nie rupeţi pruñii!
Mehedinți = Nu oricine se poate lăuda cu 0% imigraţie
Mureș = Ştiţi bancurile cu unguri? Sunt toate adevărate
Neamț = Am glumit, nemţii sunt în Germania
Olt = Cine mai zice de Caracal, mă-sa-i “#¤&%*. Ce-i, neică, ce te ofticaşi?
Prahova = De ce nu vin şi la noi americanii? Avem petrol!
Satu Mare = De fapt suntem oraş
Sălaj = Avem ceapă, pălincă, fabrică de anvelope şi chiar un hotel!
Sibiu = Dacă oile ar vorbi…
Suceava = Măcar nu suntem judeţul Vaslui
Teleorman = Nici frumoşi, nici harnici, nici bogaţi, nici darnici, nici amabili, nici…
Timiș = Vă prevenim, dacă ne atacă sârbii ne predăm din prima
Tulcea = Păcat că ţânţarii nu sunt marfă de export...
Vaslui = Nu, nu aparţinem de Republica Moldova!
Vâlcea = Pentru noi, o vizită în Occident egal un drum cu Dacosul la Sibiu
Vrancea = Dacă vedeţi pe marginea drumului o maşină că se hâţâne, 90% şanse să fie  cutremur. Asta ca bonus.
Bucureşti = Şefu’-şefu’, te fac un drum cu taxiu’?

Sursa: puţul gândirii mioritice, adâncime necunoscută.

Ghidul Verde Michelin, Bacăul şi bulinele negre


  „Romania vazuta prin ochii Michelin este frumoasa si, pe alocuri, foarte frumoasa. Sibiu, biserica fortificata de la Prejmer, Sighetu Marmatiei si Vaile din Maramures, Bucovina cu manastirile pictate sau Delta Dunarii au primit 3 stele Michelin, garantia frumusetii turistice recunoscuta in toata lumea.
   Ghidul Verde Michelin Romania – bogat ilustrat – este alcatuit pe sapte regiuni, cu peisaje variate, la care se adauga o mare diversitate a patrimoniului si mostenirii culturale, influente istorice ale civilizatiilor otomana, germana, austro-ungara etc. Fiecare dintre aceste regiuni poate deveni o destinatie in sine. Sunt propuse numeroase trasee pentru automobile in afara cararilor batute, permitand pastrarea unui mare grad de libertate in programarea calatoriei. De asemenea, o selectie de adrese si de informatii practice in ceea ce priveste posibilitatile de cazare, masa, transportul, mari evenimente etc.
  Pentru pregatirea Ghidului Verde Romania, autorii prestigioasei colectii de ghiduri Michelin au colindat intreaga tara timp de mai multe luni, vizitand un numar mare de locuri. Selectia a fost riguroasa, zonele fiind delimitate in functie de 9 criterii, printre care prima impresie, renumele sau popularitatea, accesibilitatea si ospitalitatea.
   Turistul roman are acum sansa sa isi programeze o vacanta de neuitat in tara sa.”

Aceasta ar fi o prezentare a Ghidului Verde Michelin România, lucrare lansată în această primăvară la Salonul de Carte Bookfest. De ce am făcut această lungă introducere? Am răsfoit şi eu cele 368 de pagini, din curiozitatea de a vedea cum sunt prezentate meleagurile băcăuane. Nu de către orişicine, ci chiar de cei care au inventat acum o sută de ani şi mai bine conceptul de ghid de călătorie. Spre surprinderea mea, cu excepţia unor scurte referiri la Slănic-Moldova, NIMIC altceva. Hilare sunt cele două referiri (unice) despre oraşul Bacău, care sunt făcute doar ca sprijin pentru direcţionarea rutieră a turistului spre...alte localităţi: Hărman şi Valahia (foto 1 şi 2)….Sunt obiectiv şi recunosc că nu avem o densitate a patrimoniului cultural şi turistic de amploarea altor oraşe precum Sibiu, Iaşi, Braşov etc. Dar de la această realitate şi până la „promovarea” Bacăului într-un spaţiu editorial de mărimea a două cuvinte parcă e prea mare distanţă. Ce spuneţi, nu ar merita o bulină neagră autorii ghidului?

Foto: Ce poate găsi în Ghidul Verde Michelin un  turist 
care ar dori să viziteze municipiul Bacău...

duminică, decembrie 11, 2011

Noul Mers al Trenurilor în Bacău

Noul Mers al Trenurilor a intrat de astăzi în vigoare. Prezentăm mai jos orarul pentru câteva din cele mai utilizate destinaţii:

Bacău – Iaşi00,41 (IR), 04,55 (R), 07,07 (R), 13,55 (R), 21,10 (IR)
Bacău – Bucureşti Nord: 01,07 (IR), 01,52 (IR), 02,32 (IR),  04,56 (IR), 06,46 (IC), 10,24 (IR), 14,51 (IR), 16,40 (IR), 17,58 (IR), 18,17 (IC)
Bacău – Piatra-Neamţ: 04,49 (R), 05,55 (R), 10,49 (R), 13,50 (R), 16,50 (R), 19,08 (RE), 20,04 (IR), 22,05 (R)
Bacău – Suceava: 02,23 (IR), 04,07 (IR), 04,46 (IR), 09,40 (R), 10,46 (IC), 11,37 (IR), 13,00 (R), 15,47 (IR), 16,26 (R), 18,56 (IR), 19,00 (R), 20,29 (IR), 21,45 (IC)
Bacău – Adjud: 00,21 (IR), 01,07 (IR), 01,52 (IR),  02,32 (IR), 04,56 (IR), 06,46 (IC), 06,50 (R), 07,22 (IR), 09,07 (IR), 10,24 (IR), 13,29 (IR), 13,34 (R), 14,51 (IR),  16,17 (R), 16,40 (IR), 17,58 (IR), 18,17 (IC), 19,52 (R)

Rangul trenului: R – REGIO, IR – INTER REGIO, RE – REGIO EXPRESS, IC- INTER CITY
Sursa:  infofer.ro      

sâmbătă, decembrie 10, 2011

Bacăul între Yellowstone şi Ice Age

    După ce aproape două zile centrul oraşului a arătat ca Parcul Național Yellowstone, cu gheizere” înşirate pe locul gurilor de canal care jalonau traseul turistic Şcoala “Al. I. Cuza" - Curtea de Apel, se pare că activitatea postvulcanică a enigmaticului agent termic s-a mai domolit. Deşi  predicţia CET privind remedierea avariei până ieri seară nu s-a îndeplinit, suntem convinşi că specialiştii vulcanologi, geologii  şi paleontologii din dotare vor descoperi cauza misterului care determină instalarea lentă dar sigură a calotei glaciare în jumătatea nordică a oraşului, dincolo de paralela de 46° 34` latitudine nordică...

Cartierul C.F.R. din Bacăul interbelic

    Unul din puţinele planuri ale cartierului CFR din Bacău, anterioare celui de-al doilea război mondial. Un cartier foarte interesant ca geneză, fizionomie urbană şi evoluţie postbelică.



vineri, decembrie 09, 2011

Bacăul, un judeţ îndoliat


  Judeţul Bacău se află într-un nedorit top îndoliat în ceea ce priveşte evoluţia mortalităţii generale, între anii 1990 şi 2010. Dacă la nivelul anului 1990 rata mortalităţii a înregistrat o valoare de 8,8 decese la mia de locuitori, anul trecut indicatorul demografic a fost de 12 la mie. Cu această creştere de 3,2%o, Bacăul ocupă locul 2 pe ţară, după Teleorman...

   Cu această dinamică demografică, devine foarte actuală Ars moriendi, o poezie de Costel Zăgan, pe care o citisem mai demult:

Învaţă să mori fără profesor
e şansa ta
De repetat repetă numai
nemuritorii
Noi
ceilalţi murim
gălăgios şi mediocru.

Mai multe detalii despre evoluţia mortalităţii în România găsiţi pe econtext.ro.