Dilemă buhuşeană

Megalit, monument de for public, decoraţiune în piatră, versant pentru alpinism, sperietoare pentru pruncii zgubilitici?

Şah în trei!

Dacă v-aţi plictisit de "banalele" şabloane care par a fi bătute în cuie de secole, puteţi încerca ceva mai inovativ. Aflaţi în trecere pe strada Ştefan cel Mare, vă puteţi opri cu prietenii la o cafea într-un bar din apropierea Mall-ului şi încinge o partidă de şah. Condiţia: să fiţi ...trei! (foto). Nu contează sexul combatanţilor!

Recomandăm patronului să utileze stabilimentul şi cu o tablă după formatul original, invenţie recentă (2005) a rusului Aleksander Kononov (foto).

O bună oportunitate pentru certăreţi de a înlocui clasica ruletă rusească?

SPAŢII VERZI NUMAI PENTRU ORAŞE!

Peste 50 de senatori au înaintat spre consultare publică (până la data de 29 ianuarie) o propunere legislativă pentru modificarea O.U.G. nr. 59/2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localitaţi. Propunerea are în vedere derularea acestui program pe o perioadă de 10 ani (2012 – 2022) numai pentru localităţile urbane, cele mai afectate de altfel de poluare. O revenire la normalitate, zic eu, după ce timp de cinci ani au fost cheltuiţi peste 200 milioane de lei, din care o mare parte au mers către sate unde numai de spaţii verzi nu era nevoie...

     Potrivit Ghidului de finanţare promovat de Ministerul Mediului, autorităţile locale din oraşele cu peste 100000 de locuitori pot solicita, de la Fondul de mediu, grosul finanţărilor nerambursabile. Astfel, acestea pot solicita până la 2 milioane de lei pentru amenajarea unui parc nou şi maxim 1,5 milioane lei în cazul reabilitării şi extinderii unuia deja existent. Administraţiile publice locale pot depune în cadrul unei sesiuni mai multe proiecte, însă valoarea totală însumată poate fi de cel mult 6 milioane de lei pe sesiune. Programul va fi finanţat de la Fondul pentru Mediu, suma propusă pentru 2012 ridicându-se la maxim 75 milioane de lei, bani strânşi din taxa de poluare.

O şansă ca Bacăul dar şi celelalte 7 oraşe ale judeţului să-şi îmbunătăţească zestea verde. Fiţi pe fază!

 A apus vremea satelor de sub poala pădurii, fără pic de asfalt dar cu spaţii verzi 

amenajate cu fântâni arteziene, granit şi marmură?

Oraşe cu şosele de centură

     În România doar 14 localităţi se pot lăuda cu şosele de centură (sau fragmente din acestea), a căror lungime însumată este de aproximativ 130 de kilometri. Conform datelor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), până la finalul anului 2013 s-ar mai adăuga minim 140 km de variante ocolitoare pentru 11 oraşe (fig. 1), fără a lua în calcul centurile care sunt în prezent în stadiu de execuţie (Suceava, Iaşi, Cluj-Napoca Est, Oradea, Caransebeş şi Domaşnea). Având în vedere ultimele realizări în domeniul construcţiilor (chinezii au ridicat recent o clădire de 30 de etaje în 15 zile – clic AICI), nu ne rămâne decât să fim optimişti. Cu o condiţie: să completăm populaţia ţării cu 19 milioane de mandarini.

Fig. 1. Oraşe cu şosele de centură proiectate pentru anul 2013

Centrul în culori de ianuarie

Pentru Ionii mahmuri

...a căror sarcină electrică e un pic bulversată după ziua de ieri...

Secretele Sfântului Ioan în Bacău

    Încadrată prea strâns de construcţiile de dată mai recentă, ridicate la intersecţia străzilor Războieni şi Oituz, singurul lăcaş de cult din oraş cu hramul Sfântul Ioan trece de multe ori neobservat de către citadinul grăbit al zilelor noastre. Nemeritat am zice noi, chiar dacă nu se cunosc multe detalii despre istoricul bisericii cu o vechime de două secole. Puţinele surse bibliografice relevă însă câteva aspecte inedite, demne de amintit:

- este cea mai veche biserică din Bacău, după Precista, ctitorie ridicată în vremea lui Ştefan cel Mare, de fiul său, Alexandru (sfinţită la 1 ianuarie 1491). Despre această biserică, cronicarul Costache Radu amintea la 1906, în monografia Bacăul de la 1850-1900, următoarele:

„La 1800, Ioan Mocanu a făcut biserica Sf. Ioan Botezătorul, în zilele P.S.S. Gherasim, episcop al Romanului. N-am putut a mă informa cine era acel creştin Ioan Mocanu. Presupun însă că trebuie să fi fost un răzeş bogat sau un negustor înstărit. S-a făcut apoi zestre bisericii, mai multe case din oraş lăsate prin testament de negustori şi altele date ca danie. Testamentul lui Iamandi sîn Mihalache Margărint din anul 1831 august, glăsuieşte că venitul acelor dugheni ce le lasă bisericii să fie pentru slujbaşii bisericii şi pentru pomenirea lui măcar de patru ori pe an prin parastase; şi că dughenile să nu se înstrăineze. S-a ţinut până astăzi orânduirea testatorului, dar astăzi locul acelor dugheni - căci casele nu mai sunt - s-a vândut cu 8000 de lei.”

    Alte surse merg pe ipoteza că biserica a fost zidită câţiva ani mai târziu,  în perioada 1803-1813, adăugând şi un al doilea ctitor, tot Ioan: preotul iconom Ioan Moisă. Cu toată vechimea apreciabilă, obiectivul religios nu apare însă în lista monumentelor istorice băcăuane.

- înainte de apariţia şcolilor publice, lăcaşul a funcţionat la începutul secolului al XIX-lea, ca un adevărat centru educaţional, în care, fetele şi băieţii au deprins taina slovelor  româneşti. Psaltirea, ceaslovul, rugăciunile şi Evanghelia au reprezentat pentru mulţi copii o primă întâlnire cu miracolul cărţilor.

- în cimitirul bisericii a fost înmormântat Ionică Tăutul, poet şi om politic progresist, autorul proiectului de constituţie din 1822 cunoscut sub numele de „Constituţia cărvunarilor”, prin care se încerca introducerea unui sistem modern de guvernare în Principatele Române.

           Chiar dacă nu mai păstrează integral aspectul iniţial (reparaţii capitale în perioada 1924-1930, consolidări în 1979-1980,  restaurarea întregii picturi în anii 1980 şi 1992, construirea gardului din fier forjat în 1990 ş.a.), prin frumuseţea sobră a arhitecturii şi prin rolul jucat în istoria modernă a Bacăului, biserica „Sfântul Ioan” posedă toate atributele pentru a (re)deveni un obiectiv important pe harta culturală a oraşului. Până la acest deziderat, un cald LA MULŢI ANI tuturor băcăuanilor cu numele de Ion, Ioana, Nelu, Ionuţ, Ionica sau alte nume derivate din acestea!

Biserica "Sfântul Ioan" din Bacău

Profesorii de altădată

    Iată cum ne prezintă prof. Alin Popa situaţia profesorilor la începutul secolului XX, în lucrarea Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova. Bacăul în tranziţia de la târg la oraş (1864-1938) [Editura Pim, Iaşi, 2010, p. 293]:

 “La începutul perioadei interbelice, nemulţumirile legate de nivelul scăzut al salarizării au fost clar exprimate în cadrul unui Congres Naţional al Asociaţiilor judeţene ale Corpului Didactic, ce a avut loc pe data de  24 mai 1924 în Bucureşti. Pledând pentru grabnica mărire a salariilor şi sporurilor, un tânăr învăţător din judeţul Bacău a folosit următoarea argumentaţie „contabilicească”: „din septembrie 1923, când am fost numit, şi până azi am cheltuit salariul pe doi ani pentru un palton (3.000 lei), un costum de haine de iarnă şi unul de vară (fiecare 2.500 lei), două perechi de ghete (1.200 lei), zece perechi de ciorapi (500 lei), o căciulă (500 lei), o pălărie (600 lei), rufărie (2.000 lei), gazda pe un an (12.000 lei), tutun şi diverse reparaţii (2.500 lei) şi patru curse la Bacău (1.200 lei) – în total 28.500 lei. Acestea fiind sumele necesare pentru a putea trăi modest, mă întreb de unde să le procur, când eu sunt plătit cu 1.150 lei pe lună, adică 13.800 lei pe an” (ziarul „Bacăul”, An I, Nr. 10 din 1 iulie 1924, p.2)

Pentru o notă optimistă, una din cugetările celebre ale lui Petre Ţuţea: