Asociaţia băcăuană ”Dă mai departe” organizează
astăzi, de Ziua Mondială a Mediului, în Parcul Catedralei, între orele 11.00 -
13.00, un eveniment la care vor participa
elevi din zece unităţi de învăţământ băcăuane: Şcoala „Mihai Dragan”, Şcoala
„Mihail Sadoveanu”, Şcoala „Ion Creanga”, Şcoala „G.M. Cancicov”, Grup Şcolar
„Petru Rares”, Şcoala „Nicu Enea”, Şcoala „Domnita Maria”, Colegiul Tehnic
„Anghel Saligny”, Şcoala „C. Platon” şi Şcoala „Alexandru cel Bun.” Elevii vor
prezenta o expoziţie cu peste 300 de fotografii reprezentând proiectele
ecologice realizate în cadrul proiectului “Un mediu mai curat, o viaţă mai sănătoasă”,
proiect finanţat de Administraţia Fondului
pentru Mediu şi derulat de Asociaţia “Dă mai departe” în perioada
septembrie 2011- iunie 2012.
Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
marți, iunie 05, 2012
luni, iunie 04, 2012
Prin capitală, din fotoliu
O hartă 3D a Bucureştiului, extraordinar de bine realizată, este disponibilă acum pe http://www.apmnir.ro/map.php. Pentru "provincialii" pierduţi în inima capitalei, dar şi pentru citadinii Dâmboviţei, aplicaţia este foarte utilă (foto).
Graţie programului Google Earth, Bacăul se poate lăuda şi el cu ceva imagini satelitare reactualizate, în care se pot observa, pe ici, pe colo, niscai elemente 3D (foto). Să fim şi noi în rând cu lumea....
Etichete:
sistematizare urbană,
străzi,
urbanism
Cod galben generalizat
Agenţia
Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de ploi, valabilă
din data de 5 iunie, începând de la ora 10, şi până pe data de 6 iunie, la ora
18.
Potrivit
meteorologilor, în intervalul menţionat pe tot teritoriul ţării se va înregistra
instabilitatea atmosferică, care se va accentua începând din vestul ţării şi va
cuprinde marţi toate regiunile, iar miercuri se va manifesta cu precădere în
jumătatea de est a teritoriului ţării.
De
asemenea, vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce
vor lua aspect de vijelie, izolat căderi de grindină şi averse ce vor avea şi
caracter torenţial. Cantităţile
de apă vor depăşi local 20 - 25 l/mp şi izolat 50 - 60 l/mp, în special în
zonele deluroase şi montane, precum şi în regiunile nordice.
duminică, iunie 03, 2012
Festivalul Luminii - varianta în infraroşu
Aceeaşi locaţie, acelaşi eveniment, de data aceasta în ipostaze nocturne, prin spectrul infraroşu:
Etichete:
eveniment,
spaţii verzi
Cupa "Arena Bacău" 2012
sâmbătă, iunie 02, 2012
Vremea bună aduce Festivalul Luminii
După ce ploaia a anulat
“Festivalul Luminii”, programat iniţial pe 19 mai, cercetaşii fac o nouă
încercare de a lumina aleile Parcului "Cancicov" cu gulguţe (cutii din hârtie
pliate în tehnica origami). Astfel, duminică, 3 iunie
2012, începând cu ora 18.30, băcăuanii sunt invitaţi să vadă cele 4500 de
lumânări aprinse de cercetaşi. În paralel, aceştia au
pregătit ateliere de jocuri, cântece folk, jonglerii şi multe alte surprize. Tema centrală a festivalului
este “Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”.
Vreţi să câştigaţi o bicicletă?
Primăria municipiului Bacău
organizează, duminică, 3 iunie, 2012, în cadrul Festivalului „Arlekin”, în
parteneriat cu Palatul Copiilor, o paradă a bicicliştilor băcăuani, pe traseul
Hotel Decebal – Pasajul rutier subteran – Centrul de Afaceri şi Expoziţii.
Startul se va da la ora 09.30.
La Centrul de Afaceri şi
Expoziţii, participanţii la paradă vor urmări startul etapei din Campionatul Naţíonal
de Enduro, ce se desfǎşoarǎ în aceste zile în Bacǎu, după care vor putea
participa la o probǎ de măiestrie pentru biciclişti.
Concursul este organizat pe
trei categorii de vârstă (elevii din clasele primare, gimnaziale, liceale), şi
este deschis tuturor copiilor şi adolescenților din
Bacǎu.
Câştigǎtorii fiecǎrei
categorii vor fi recompensaţi cu câte o bicicletă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)











