Printre
atâtea crize politice, economice şi sociale care se abat pe capul românului de
ani şi ani, mărunţişurile cotidiene devin aproape invizibile. Până într-o zi,
când faci ochii mari şi te întrebi cum de s-a ajuns în asemenea situaţie…Un bun
exemplu vine din Parcul "Cancicov", unde de vreo trei ani, molia minieră a castanului porcesc (Cameraria ohridella) face ravagii. Acum practic nu mai
există castan neafectat, după cum puteţi observa cel mai bine în sectorul
dintre Muzeul de Ştiinţele Naturii, Aleea Parcului şi strada Constantin Ene. Combaterea
dăunătorului este dificilă, dar nu imposibilă, după cum puteţi descoperi în
articolul dedicat acestului fenomen înregistrat de câţiva ani şi în Iaşi.
Suntem însă prea cuprinşi de febra marilor probleme pentru a ne mai concentra
atenţia asupra unor banali copaci. Evident, oricând nodul gordian poate fi tăiat rapid de nemiloasă
drujbă, nu-i aşa?
Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
joi, august 16, 2018
duminică, august 12, 2018
marți, iulie 31, 2018
Accesoriul verii 2018: umbrela
Prima lună de vară ne-a adus precipitaţii de două ori mai abundente decât valorile medii (click aici). Iată că şi iulie nu s-a lăsat mai prejos. Lăsând deoparte această ultimă zi, vorbim de 133 l/mp (v. harta alăturată, sursa: Ursuţa Paul), cantitate adunată în 18 zile în care a plouat, a tot plouat...O aritmetică simplă ne arată că cele două luni au însumat aproape 60% din cantitatea medie anuală de precitaţii...joi, iulie 26, 2018
(În)semne de carte (12): "M-am hotărât să devin prost"
„Banii, succesul,
integrarea într-un mediu recunoscut ca având baze solide, toti acesti factori
contribuie la o economisire de sine. Nu mai ai nevoie sa te gandesti la
dorintele tale, la morala ta, la actele tale, la prietenii tai, la viata ta, nu
mai ai nevoie sa intelegi, să cauti: mediul iti ofera toate astea la cheie.”
(Martin Page - "M-am hotărât să devin prost", Humanitas Fiction, 2015)
miercuri, iulie 25, 2018
Citiţi
(Tudor Chirilă – Scrisoare
către liceeni)
Etichete:
Foto,
parc,
spaţii verzi
(Tot despre) wabi-sabi
...sau frumuseţea lucrurilor trecătoare. Pentru cine îşi face timp şi loc în inimă să se desprindă de mizeria cotidianului...Astăzi, prin Parcul "Cancicov".
Etichete:
Foto,
parc,
spaţii verzi
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
