Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

marți, august 08, 2017

Pe minus...


joi, iulie 27, 2017

Premieră: Bacăul are un campion naţional la şah!

În anii ˈ80 aveam să învăţ de la el ce înseamnă pasiunea pentru acest sport-artă. Am descoperit taine care mă făceau să visez la confruntări cu Timman, Short, Karpov, Kasparov. Să înţeleg variante din apărarea franceză, rusă, Indiana Damei sau mai ştiu eu ce gambit exotic. Să nu mă satur ore în şir de nesfârşitele partide de blitz din „pătrăţelul” şahiştilor aflat la capătul parcului. Să dau o mică avere pentru un exemplar din Šahovski Informator. Să mă bucur pentru fiecare final câştigat cu un pion în plus şi să strâng mâna celui mai bun ca mine. Să mă minunez în faţa unei partide a l'aveugle. Să înţeleg valoarea timpului printr-un steguleţ de ceas ridicat ameninţător. Într-un cuvânt, să trec mai uşor peste cenuşiul unui deceniu ceauşist plin de lipsuri şi fără multe speranţe. Evadări pe 64 de pătrate mai mult decât colorate...
Anii au trecut. Pentru mine a venit momentul în care trebuia să pun capăt visului. A rămas mai mult nostalgia şi fiorul atingerii unor piese de lemn frumos cizelate. Pentru el, indiferent de variantele oferite de viaţă, pasiunea pentru şah a rămas o constantă crâncenă, imuabilă precum o rocadă mică. Iar rezultalele s-au văzut de-a lungul timpului, îmbogăţite de acumulări care l-au transformat într-o impresionantă enciclopedie vie despre vechi partide, jucători, concursuri, stări sufleteşti. O carte de istorie a şahului, el însuşi devenit între timp profesor de istorie...
Astăzi am primit un telefon care m-a bucurat nespus. Şi poate că m-a trimis undeva departe, prin anii în care un mărunt campion judeţean de juniori se visa mare maestru internaţional şi campion naţional. Nu a fost să fie, nici nu avea cum. Puţini  au harul adevăraţilor şahişti. Dar nu ştiu cum, prin ce fir nevăzut, m-am bucurat ca şi cum m-aş fi apropiat eu însumi de acele titluri.  De astăzi, Bacăul se poate lăuda cu un campion naţional la şah, prin Silviu Ifrim. Felicitări, Silviule! 

Notă: Fiind o ştire proaspătă, trebuie să vin cu câteva informaţii minimale: este vorba de finala Campionatului naţional de şah pentru veterani care a fost organizat în această săptămână în municipiul Vaslui, în organizarea F.R.Ş. pe patru secţiuni: șah clasic, șah rapid, blitz și dezlegări. Competiția a adunat cei mai valoroși sportivi trecuți de a doua tinerețe (50 +), între care s-au regăsit maeştri internaţionali şi mari maeştri.

Pentru pasionaţii şahului - click aici (www.chess-results.com) pentru a studia statisticile şi partidele finalei.


miercuri, iulie 26, 2017

Magnetismul oraşelor româneşti

  Despre noile reconfigurări în reţeaua urbană naţională, conform unui studiu al Băncii Mondiale - click aici.

marți, iulie 18, 2017

Dimineaţă de iulie

Dimineaţă de iulie, în faţa unei intrări din Parcul „Cancicov”. Dintr-un microbuz marcat cu tăbliţă de Buhuşi, câteva mâini dibace ajută la coborâre. Dexteritatea însoţitorilor determină ca mica alee pietonală să fie brusc animată. Probabil nu sunt la primul "desant" de acest fel. Totul se petrece într-o tăcere în care doar scârţâitul unui scaun cu rotile şi freamătul câtorva guguştiucilor te absolvă de gândul fugar transmis de cine ştie ce scenariu dramatic hollywoodian. Să fie mai mult de o duzină de suflete transfigurate de bătrâneţe, de boală, de neputinţă fizică. Bastonul, cadrul metalic, cârja cu sprijin subaxial, scaunul rulant nu mai reprezintă simple accesorii, părând a fi mai degrabă vechi prieteni. Cele câteva bănci sunt treptat ocupate după ce grimasele de durere sau oftaturile prelungi destăinuie oboseala trupurilor dar şi mulţumirea de a respira într-o oază verde. Un melanj greu definibil de stări se întinde interstiţial în micul spaţiu de relaxare. Împăcare, nemulţumire, speranţă, oboseală, angoasă, seninătate, posomorâre, zâmbet, durere, tristeţe, contemplare, indiferenţă, somnolenţă, izolare, singurătate, mulţumire...Un fotograf ar fi putut poate sintetiza artistic momentul prin eliminarea şocului afectiv. Pentru un trecător grăbit,  dar nu imun în faţa unor dileme axiologice, developarea momentului impune reglarea prelungită a unor resorturi sufleteşti, mai ceva decât setările unei camere fotografice. Starea de bătrâneţe în România are o sensibilitate ISO greu de suportat...
Câţiva metri mai departe, dincolo de bariera verde a parcului, pe un colţ de clădire, o mască zâmbeşte hâd. Sau poate doar hâtru, nu îmi dau seama pe moment. Carpe diem? Memento mori? Panem et circenses?
           Şontâc-şontâc, o dimineaţă de iulie se scurge...

miercuri, iulie 12, 2017

Topul liceelor după ultima medie de admitere

Si mult aşteptata repartizare computerizată...
Sursa: admitere.edu.ro

luni, iulie 10, 2017

Mortinalitatea în judeţul Bacău

Un indicator demografic la care stăm bine:
Sursa: hotnews.ro

miercuri, iulie 05, 2017

Două pasaje pentru CNADNR

      După cum spunea Gala Galaction, „această veche şi ştiută carte a lui Kotzebue are o tinerete care biruieste vremea si imbuneaza toate varstele. Este o icoana a societatii moldovenesti, este viziunea pamantului iubit dintre Carpati si Prut, asa cum aratau ele la jumatatea veacului al nouasprezecelea si cum le-a putut prinde un om crescut pe alt taram si adus de imprejurari pe meleagurile noastre.”

Astăzi vă voi îmbia cu două pasaje care ne amintesc de vremurile noastre J

Când e vreme frumoasă oricine se bucură de pământul Moldovei cel roditor, pământ negru de grădină amestecat cu humă; pe vreme de ploaie însă, omul, mai ales cel ce călătoreşte, poate ajunge la deznădăjduire.” (p. 56)


„Merserăm mai departe, trecutrăm prin oraşul Bacău, ce nu înfăţoşază niciun interes, şi peste jumătate de ceas începurăm a urca Pietricica, un deal foarte greu de suit, unde şoseaua începută de opt ani şi încă neisprăvită  este de foarte puţin folos.” (p.57)

marți, iulie 04, 2017

Unde sunt concentrate cele mai mari note de admitere în liceu?

Aruncând o privire peste mediile de admitere obţinute de cei 4679 elevi care au susţinut Evaluarea Naţională 2017, să ne oprim atenţia asupra vârfului ierarhiei, reprezentat de elevii care au obţinut performanţa unor medii de peste 9,50. Sunt 345 de absolvenţi fericiţi, aceştia reprezentând 7,3% din numărul total al candidaţilor cin judeţ. Analizând repartiţia spaţială a acestor medii, se poate observa o evidentă concentrare a acestora în doar 26 de unităţi şcolare, care însumează 80.5% din totalul mediilor de 9,50 şi peste. Evident, coagularea educaţională cea mai intensă aparţine municipiilor Bacău şi Oneşti, la care se adaugă câteva unităţi şcolare din oraşele Moineşti, Comăneşti, Târgu Ocna, şi Buhuşi. Cele mai numeroase medii mari aparţin următoarelor şcoli: C.N. „Ferdinand I” Bacău (32), Ş.G. „Al. I. Cuza” Bacău (24), C.N. „D. Cantemir” Oneşti (21), C.N. „Gh. Vrănceanu” Bacău (20), Ş.G. „Miron Costin” Bacău (16), C.N. „V. Alecsandri” Bacău, Ş.G. Nr. 10 Bacău (15), Ş.G. „L.Rebreanu” Comăneşti, Ş.G. „G. Călinescu” Oneşti (13), Ş.G. „N. Iorga” Bacău (12), Ş.G. „M. Drăgan” Bacău (10), Ş.G. „C-tin Platon” Bacău, Ş.G. Nr. 2 Târgu Ocna (9), Ş.G. Nr. 1 Oneşti, Ş.G. „G. Enescu” Moineşti, Ş.G. „Ş. Luchian” Moineşti (8), C.N. Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău, Ş.G. „I. Creangă” Bacău (6 elevi) etc.. Din mediul rural se remarcă Ş.G. „General N. Şova” Poduri, cu 3 elevi care se încadrează acestui criteriu.
Mult mai interesante sunt însă rezultatele dacă le raportăm la numărul de absolvenţi din fiecare unitate şcolară. Pentru a putea aduce valorile la un numitor comun, am calculat deci ponderea acestor elevi performaţi, ierarhia fiind următoarea:
1.    C.N. "D. Cantemir" Oneşti  - o excepţională pondere de 63,6% a absolvenţilor cu medii de 9,50 şi peste, fapt explicabil prin faptul că această unitate şcolară este singurul colegiu naţional din oraş cu clase de gimnaziu, zona sa de influenţă educaţională acoperind astfel fără probleme o zonă întinsă de la confluenţa râurilor Oituz şi Caşin cu râul Trotuş.
2
C.N. "Gh. Vrănceanu" Bacău
58.8 %
3
C.N. "Ferdinand I" Bacău
52.5%
4
C.N. "V. Alecsandri" Bacău
42.9%
5
Ş.G. "Al. I. Cuza" Bacău
26.1%
6
Ş.G. Nr. 2 Târgu Ocna
23.7%
7
Ş.G. Nr. 10 Bacău
21.1%
8
Ş.G. "Alexandru cel Bun" Bacău
21.1%
9
Ş.G. "N. Iorga" Bacău
17.1%
10
Ş.G. "G. Călinescu" Oneşti
16.9%
11
Ş.G. "C-tin Platon" Bacău
16.7%
12
Ş.G. "M. Costin" Bacău
16.3%
13
Ş.G. "L. Rebreanu" Comăneşti
14.1%
14
Ş.G. "G. Bacovia" Bacău
13.8%
15
Ş.G. "Ş. Luchian" Moineşti
13.3%
16
Ş.G. "G.Enescu" Moineşti
13.1%
17
Ş.G. "I. Creangă" Bacău
11.1%
18
Ş.G. Nr. 1 Oneşti
10.8%
19
Ş.G. "G. Mocanu" Oneşti
10.8%
20
Ş.G. "Gen. N. Şova" Poduri
10.3%
21
Ş.G. "Sf. Voievod " Oneşti
10.2%
22
Ş..G. "M. Drăgan" Bacău
9.7%
23
C.N. Artă "G. Apostu" Bacău
9.1%
24
C.N. Pedagogic "Ştefan cel Mare"
8.0%
25
Ş.G. "Dr. Al. Şafran" Bacău
8.0%
26
Ş.G. "M. Eminescu" Buhuşi
7.0%


luni, iulie 03, 2017

Ierarhia judeţeană pentru admiterea în liceele băcăuane

A fost stabilită ierarhia judeţeană a candidaţilor la un loc în liceu, începând cu anul şcolar 2017-2018. Mediile de admitere pentru cei 4679 elevi sunt disponibile aici.

duminică, iulie 02, 2017

Rezultatele şcolilor băcăuane la Evaluarea Naţională 2017

Până pe 12 iulie, când repartizarea computerizată a absolvenţilor în învăţământul liceal de stat va putea stabili pe baza ultimei medii de admitere fel de fel de topuri şi ierarhii la nivel local, regional şi chiar naţional, să urmărim în cele ce urmează rezultatele obţinute de câteva şcoli din municipiul Bacău la Evaluarea Naţională 2017. Mediile de mai jos au fost obţinute prin prelucrarea notelor publicate pe portalul evaluare.edu.ro
 Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” Bacău 9,38
 Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău 9,30
 Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău 9,15
 Şcoala Gimnazială Nr. 10 Bacău 8,72
 Şcoala Gimnazială  Alexandru cel Bun” Bacău  8,58
 Şcoala Gimnazială  „Al. I. Cuza” Bacău 8,26
 Şcoala Gimnazială  „Miron Costin” Bacău 8,09
 Şcoala Gimnazială "Spiru Haret" Bacău 8,09
 Şcoala Gimnazială  „Nicolae Iorga” Bacău 7,99
 Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău 7,94
 Şcoala Gimnazială  „George Bacovia”  Bacău7,92
 Şcoala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău 7,91
 Şcoala Gimnazială „Dr. Alexandru Şafran” Bacău 7,90
 Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău 7,76
 Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău 7,58
 Şcoala Gimnazială „Octavian Voicu” Bacău 7,40