La Mulți Ani!

Târgul de Crăciun - Bacău style

Să fie inapetenţa băcăuanilor pentru astfel de manifestări? Să fie precaritatea spiritului antreprenorial? Să fie dificultăţile economice insurmontabile care ţin producătorul local departe de reşedinţa judeţului?  Să fie taxele exagerat de mari impuse de administraţia locală? Oricare ar fi răspunsul, imaginea alăturată este mai mult decât dezolantă. Mutate şi grupate de colo–colo prin oraş, pe traseul Piaţa Tricolorului – Parcul Cancicov –Parcul Catedralei, căsuţele cu pricina par a nu-şi găsi locul şi rostul, aidoma unor şlepuri prinse într-un cabotaj anodin... Dacă tot rămân atât de stinghere, propun să le mutăm pe toate la un loc de joacă pentru prichindei. Cu siguranţă vor fi foarte bucuroşi să se joace de-a v-aţi ascunselea în vacanţa care bate la uşă!

O iarnă...

    Dimineaţă de duminică rece şi vântoasă. Puţină lume la o oră în care oraşul încă mai lenevea. Un singur om pe stradă, în faţa mea, la vreo 50 de metri, părea mai degrabă că pluteşte. Mergea cu greu, ajutat fiind de un baston ţinut cu o mână tremurândă. Venea probabil din Piaţa Centrală, de la sectorul transformat ad-hoc într-o pădure de brazi pentru Crăciun. De aici avea şi ramura care-i va mângâia probabil sărbătorile. În faţa panoului publicitar s-a oprit, trâgându-şi cu greu sufletul. A ridicat privirea pentru câteva clipe, continuându-şi apoi cu un oftat adânc traseul. Imaginea lui avea să-mi urmărească întreaga zi...

(În)semne de carte (4): "Frumoasele străine"

„Nimeni nu iese din propria viaţă curat. Toţi purtăm cu noi traumele, nefericirea, ofensele, eşecurile, nedreptăţile, adversităţile celorlalţi. Cei mai buni dintre noi încearcă să nu perpetueze răul, să nu-ntoarcă asupra altora, la rândul lor, răul care li s-a făcut. Dar fiecare ne torturăm pe noi înşine amintindu-ne în detaliu, cu o claritate halucinantă, în atâtea nopţi fără somn, episoade din viaţa noastră în care răul şi perversitatea au triumfat.”

      Mircea Cărtărescu –Frumoasele străine, Editura Humanitas, 2017

Nihil sine deo

„Destinul e singura putere ce ne poate dezarma în totalitate.”

Lucian Blaga

(În)semne de carte (3): "Ceaiul lui Proust"

"Duminică dimineața, în lenea orelor decolorate care anunță deruta repausului…"

 Norman Manea - Ceaiul lui Proust, Editura Polirom, 2016

Bacăul anilor '80 în paginile lui Mircea Cărtărescu

     Se pare că autorul "Orbitorului" nu a a vizitat în ultimii ani gara băcăuană la orele mici ale dimineţii...

„Vă puteţi imagina cât de murdară, de cenuşie, de deprimantă era gara din Bacău în anii '80? Puteţi fi siguri că, oricâtă imaginaţie aţi avea, realitatea depăşea închipuirea. Un soldat cu o valiză de lemn, o ţigancă cu cozi împletite cu fâşii de cârpă roşie şi doi puşcăriaşi raşi în cap erau singurii inşi de pe peronul acoperit de gunoaie. Ghereta cu sucuri şi biscuiţi era, fireşte, închisă. Aşa pustietate nu mai văzusem de la Călăuza lui Tarkovski, şi-ntr-adevăr mă-ndoiam că aş fi putut înainta în siguranţă printre betoanele alea murdare de flegme şi graffiti imunde fără să arunc înaintea mea o piuliţă legată cu o batistă albă.”

      (Mircea Cărtărescu – Bacoviană, în Frumoasele străine, Editura Humanitas, 2017)

(În)semne de carte (2): "Calvarul"

"În lume numai cel ce țipă are dreptate. Și mie, vai, urâtă mi-a fost gălăgia de orice fel...Și frazele care înlocuiesc sentimentele și astupa golurile!"

       Liviu Rebreanu - "Calvarul", Editura Liviu Rebreanu, 2006

(În)semne de carte (1): "Eleganţa ariciului"

Cărţile bune sunt precum prietenii adevăraţi: greu de descoperit. Multe sunt momentele în care tehnica modernă ne permite să imortalizăm clipele plăcute petrecute cu prietenii. Pentru cărţi, astfel de momente se petrec în liniştea foşnetului de pagini, fără urmări vizibile în planul unei memorii vizuale pe termen lung. Un (în)semn digital de carte poate că ar fi de folos pentru necesare aduceri aminte, peste ani şi ani, alături de vechi prieteni, cu care să scormonim jarul unor trăiri, stări, sentimente. Cărţile şi prietenii au capacitatea de a transcede vremii şi vremurilor...Serialul care va urma poate uşura această caracteristică de suflet.

       “E atât de omenească această capacitate de a iubi arborii, e atâta nostalgie a primelor noastre uimiri, atâta intensitate în a te simți cât de neînsemnat ești în sânul naturii… Da, asta e: evocarea copacilor, a măreției lor indiferente și a dragostei pe care le-o purtăm ne învață cât suntem de derizorii, paraziți mizerabili mișunând la suprafața pământului, și în același timp ne face vrednici de a trăi, pentru că suntem capabili să recunoaștem o frumusețe care nu ne datorează nimic.”

“Oamenii cred că aspiră la aștri și sfârșesc ca niște peștișori aurii într-un bol. Mă întreb dacă n-ar fi mai simplu să li se explice de la început copiilor că viața-i absurdă. Asta ar răpi câteva momente bune copilăriei, dar i-ar aduce un câștig considerabil de timp adultului – fără a mai pune la socoteală că l-ar cruța de cel puțin un traumatism, cel al bolului.”

Muriel Barbery – Eleganţa ariciului, Editura Nemira, 2016

IN MEMORIAM

Bacău. Parcul Cancicov. Pandemia drujbelor. 

Foto: Registrul Spaţiilor Verzi al Municipiului Bacău oferit gratuit de blogul deferlări.ro.

P.S.: noua siglă a grupului Verde de Bacău este aceasta:

Verde băcăuan de treflă. Sau mai bine verde de pică... O pică care seamănă fizionomic cu acel contur al intravilanului Bacăului...  Pică unul câte unul arborii sub care am copilărit, ne-am plimbat mai deunăzi sau ar fi trebuit să ne jucăm cu nepoții...