Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

marți, 26 ianuarie 2010

Către Cercul Polar...

Un comentariu:

  1. As adauga si o poezie pe care o uitasem, dar care a fost scoasa la lumina de catre maestrul Florin Piersic: http://www.youtube.com/watch?v=gsY3Cp3X0-Y&feature=related



    Unde ni sînt visătorii?...

    de Alexandru Vlahuţă

    Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
    Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
    Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
    Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
    Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
    Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
    Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
    Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

    Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
    Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
    Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
    Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
    Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
    Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
    Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
    Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?...
    Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
    Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
    Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,
    Când îşi scaldă toţi în lăcrimi visul lor de nemurire,
    Tu, artist, stăpânitorul unei limbi aşa divine,
    Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine,
    Orizonturi largi ş-atâtea frumuseţi necunoscute,
    Te mai simţi atras s-aluneci pe aceleaşi căi bătute,
    Să-ţi adormi şi tu talentul cu-al dezgustului narcotic,
    Ca în propria ta ţară să te-arăţi străin, exotic?...
    Cum, când eşti aşa de tânăr, e o glorie a spune
    C-ai îmbătrânit şi sila de viaţă te răpune,
    Că nimic pe lumea asta să te mişte nu mai poate,
    Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate?

    Ştii tu încă ce-i viaţa? Ai avut tu când pătrunde,
    Nu problemele ei vaste, încâlcite şi profunde,
    Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă,
    Când atâtea-ţi schimbă vremea c-o bătaie de aripă,
    În vertiginosul haos de privelişti, ce te-nşală,
    Sub imensa şi eterna armonie generală?...

    Eşti de-abia în pragul lumii. Îi-i aşa de sprinten gândul.
    Câte n-ar şti el să prindă în viaţă aruncându-l!
    [...]
    Ştiu. Am fost şi eu ca tine amăgit să cred că-n artă
    [...]
    Dar când m-am uitat în juru-mi ş-am văzut că e o boală,
    Şi că toţi începătorii, de abia scăpaţi din şcoală,
    Ofiliţi în floarea vârstei de-un dezgust molipsitor,
    Îşi zădărnicesc puterea, focul tinereţii lor,
    Ca să legene-n silabe, pe tiparele găsite,
    Desperări de porunceală şi dureri închipuite,
    Când am înţeles c-aceasta e o modă care soarbe
    Seva tinereţii noastre, am zis gândurilor oarbe,
    Ce-şi roteau peste morminte zborul lor de lilieci,
    Să s-abată lăsând morţii în odihna lor de veci,
    Şi din florile vieţii să aleagă şi s-adune
    În nepieritorul fagur adevăr şi-nţelepciune!
    Câte nu-s de scris pe lume! Câte drame mişcătoare
    Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vâltoare
    A torentelor vieţii! [...]

    Şi când lumea asta toată e o veşnică mişcare,
    Unde cea mai mică forţă împlineşte o chemare,
    Şi când vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă şi luptă
    În campania aceasta mare şi neîntreruptă,
    Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
    Să arunci celor ce-aşteaptă de la tine-un ajutor,
    Jalea şi descurajarea cântecului tău amar,
    Şi să-ţi cheltuieşti puterea celui mai de seamă dar,
    Ca să-i faci mai răi pe oameni, şi mai sceptici, şi mai trişti?
    Asta vi-i chemarea sfântă de profeţi şi de artişti?...
    Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii,
    Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii?
    Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
    Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte,
    Sub credinţele sfărâmate şi sub pravilele şterse
    Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse
    Peste inimile noastre mângâiere şi iubire,
    Şi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,
    Valurile de-ntuneric despicându-le în două,
    Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!

    RăspundețiȘtergere