Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

joi, iulie 10, 2014

Avertizare de ploi şi vijelii

   Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi două avertizări Cod Galben de instabilitatea atmosferică, ce vor intra în vigoare din această seară de la ora 18,00, urmând să expire vineri la ora 23,00, și vor afecta majoritatea regiunilor țării.
   Potrivit prognozei, în intervalul 10 iulie, ora 18,00 — 11 iulie, ora 09,00, un număr de 35 de județe vor fi afectate de instabilitatea atmosferică, la început în Crișana, Banat, Oltenia și zonele de munte, apoi și în cea mai mare parte a Munteniei și jumătatea de nord a Moldovei.
   Vor fi averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 de litri/mp și, izolat, 50-60 de litri/mp.
    De asemenea, în perioada 11 iulie, ora 09,00 — 11 iulie, ora 23,00, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în 28 de județe din jumătatea de nord a țării și în zona de munte. În plus, sunt prognozate averse ce vor avea caracter torențial și se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 de litri/mp și, izolat, 40-50 de litri/mp.
   În cazul ambelor avertizări meteorologice, specialiștii ANM precizează că astfel de manifestări de instabilitate vor fi posibile și în restul teritoriului, dar pentru intervale scurte de timp.
Foto: Bacăul în timpul furtunei de aseară (Sursa: Ştefan Huiban)

Un comentariu:

  1. la sfarsitul lunii iunie se anuntau 2 luni secetoase: iulie si august

    la mijlocul lui iulie aceiasi sunt cei care anunta ploile... in luna iulie

    RăspundețiȘtergere