Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

joi, 24 martie 2016

Parcul "Cancicov", la ceas aniversar

La data de 22 martie 1935, peste 110 cetăţeni de frunte ai Bacăului (printre care Grigore Tabacaru şi C. D. Palade) au adresat o cerere primăriei pentru înfiinţarea unui parc pe terenul de pe lângă Spitalul „Pavel şi Ana Cristea” (v. foto - sursa: D.J.B.A.N.) Pe baza memoriul întocmit de serviciul tehnic al primăriei, Consiliul Comunal al municipiului aprobă crearea unui parc de agrement, motivând convingător decizia: „întrucât grădina din centrul municipiului este prea mică, iar Parcul Gherăeşti fiind prea departe şi mijloacele de comunicaţie anevoioase şi costisitoare”, „grădina publică ce se află în oraşul Bacău putem zice că e o berărie cu grădină dar nicidecum pentru recreiarea şi împrospătarea sănătăţii oraşului”, „trebuie gândit în primul rând că un funcţionar sau chiar un locuitor muncitor, după ce îşi varsă sudoarea timp de 10 ore, voeşte şi el a se recreia cel puţin câteva ore sub un arbore sau chiar o pajişte frumoasă, pe care în oraşul Bacău nu o are, dar în parcul nou Eminescu o va găsi.”
Atât în memoriu cât şi în schiţa de amplasament, parcul a fost denumit „Eminescu”, nume pe care însă nu l-a purtat niciodată, după cum rezultă din cercetarea documentelor. Controversele existente pe marginea destinaţiei respectivului teren (destinaţie gândită iniţial pentru un cartier al demobilizaţilor din prima conflagraţie mondială, al văduvelor şi orfanilor de război), au fost tranşate în final de recesiunea economică traversată de oraş: „…nu i s-ar putea da o mai bună utilizare în aceste vremuri de criză acestui loc viran, care deşi este destinat pentru împroprietărire cu loturi de case, aceasta nu se poate realiza decât cu mari cheltuieli, prin executarea de lucrări edilitare, absolut necesare pentru crearea unui cartier de locuinţe, deoarece situaţia financiară a comunei nu-i permite.”
După trei ani de la începerea primelor demersuri, Decretul Regal din 9 mai 1938 legaliza înfiinţarea parcului: „Terenul situat în oraşul Bacău, între calea ferată, drumul de la Sărata şi liziera oraşului se destină în conformitate cu planul de situaţie al Serviciului tehnic, plan pe care s-au trasat arterele principale de circulaţie prin cinci puncte, pentru înfiinţarea unui parc de agrement” .
       Solicitarea adresată Ministerului Agriculturii şi Domeniilor pentru asigurarea cu material dendrologic (aproximativ 60000 de arbori: 20000 molizi, 18000 tei, 10000 salcâmi, 10000 pini austrieci, plopi de Canada, stejari, frasini etc.) a fost parţial aprobată, o parte a necesarului de puieţi fiind achiziţionată de la ocoalele silvice Turda (ulm, plop, catalpa, paltin de munte), Aiud (măceş, sălcioară, platan oriental, arţar american), Focşani (arţar american, salcâm, salcâm japonez) dar şi de pe plan local. Costurile relativ mari au condus în final la recepţia unui număr mai redus de arbori, inclusiv a unor esenţe exotice (Maclura aurantiaca, Liriodendron tulipifera, Ulmus variegata, Caragana arborescens ş.a.). Începea astfel o primă etapă din tumultoasa istorie urbanistică a devenirii celui mai iubit parc băcăuan. Un octogenar faţă de care ar trebui să avem mai multă consideraţie…

Un comentariu:

  1. Admirabilă iniţiativa dumneavoastră, domnule profesor, de a readuce în memoria colectivă faptele concetăţenilor noştri! Aţi abordat tema parcului cu susţinerea faptelor prin documente şi vă urez spor la lucru pentru, eventual, realizarea unei monografii a parcului şi poate chiar a cartierului. Acest prim document reprodus trebuie susţinut şi de altele pentru restabilirea adevărului istoric. La această dată, cu sau fără interese partizane, circulă chiar la nivelul unor autorităţi "mitul" conform căruia, terenul aferent parcului a fost "dăruit cetăţenilor Bacăului" de liberalul Cancicov. Documentul citat este un prim argument care să spargă mitul. Toată admiraţia pentru personalitatea liberală dar, terenul a aparţinut "ţarinei Bacăului" adică, a fost proprietate comună a cetăţenilor. Meritul lui Th. Cancicov, care trebuie recunoscut şi apreciat, este doar acela că a făcut lobby la Bucureşti (în calitatea sa de parlamentar) pentru obţinerea aprobărilor amintite în documentarul dumneavoastră. Aştept cu nerăbdare noi episoade!

    RăspundețiȘtergere