Nu, nu vreau acum să fac analize urbanistice. Doar mă întrebam dacă la începutul deceniului şase al secolului trecut Bacăul făcea faţă atâtor elemente de hazard antropic pentru sobele şi caloriferele citadine...
O imagine dilematică din categoria "Mai recunoaşteţi?" (sursa: ing. Mihai Ceucă) dedicată acelor băcăuani care s-au strâns la gura sobei pentru a se încălzi în nopţile geroase de noiembrie, câutând un agent termic pierdut prin rugina unor panarame de conducte care plesnesc mai dihai ca articulaţiile unui nonagenar paralitic. Mulţumiri celor care s-au îngrijit în atâţia ani de paraplegia sistemului de termoficare...
Pe la 1960-65 combustibilii erau la discreție și foarte ieftini. Se aplica principiul că focul continuu devine economic datorită inerției termice din apartamente. Era mai economic să menții un cazan și întreaga retea la o temperatură constantă (ridicată) decât să întrerupi furnizarea agentului termic după care să reiei încălzirea de la temp scăzută. Este motivul pentru care vă sfătuiesc să nu opriți motorul la stop. Consumul șoc la repornire este mai mare (și inutil) decât cel de la relanti. Revenind, locatarii blocurilor erau net avantajați în primii ani de existență a blocurilor. Noaptea, locatarii dormeau cu geamurile deschise în plină iarnă. Aveau și avantajul cazanelor și rețelelor noi care sufereau rar, foarte rar avarii. Involuntar, trebuie să susțin că, pe bune, era mai bine atunci. Lucrurile s-au schimbat după criza energetică din 1973. Astăzi, rețelele sunt vechi și neîntreținute iar la ce se mai instalează acum în condiții de câștigare a licitațiilor se folosesc materiale pe care occidentalii de refuză ca uzate moral. Totul este o bătaie de joc la adresa populației și nu există decât fuga după profit cu orice preț.
RăspundețiȘtergere