Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

marți, decembrie 20, 2016

Cel mai iubit dintre împământeniţi

   Priviţi cu atenţie acest specimen arborescent cu înfăţişare extraterestră. Nu este nici tei, nici salcâm, nici păducel, nici măcar frasin... Este singurul copac mai acătării din tot centrul oraşului, pe axul Calea Mărăşeşti - Nicolae Bălcescu, între Policlinica Veche şi statuia lui Ştefan cel Mare. Magnolia lui Bacovia nu intră deocamdată în discuţie, fiind protejată, ca şi salcia poetului, de statutul de exemplar protejat de lege. Priviţi cu mare atenţie: nu aveţi impresia că este cam bolnăvior specimenul cu pricina? Că incurcă traficul şi că ar trebui luată o măsură înţeleaptă care să echilibreze estetic şi arhitectural axul compoziţional prin utilizarea metodei drujbelor echidistante? La primăvară ne-om scărpina după ureche şi vom planta un arbust nemaivăzut, care să ne facă cinste prin inflorescenţe demne doar de grădini botanice nobiliare...

Vezi şi În căutarea verdelui pierdut: cu drujba prin centrul Bacăului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu