Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

miercuri, 1 mai 2019

„Partea cea mai bună a viitorului este că vine în fiecare zi.”


Am auzit cu toţii de drama demografică a României, dar mai puţini conştientizăm intensitatea şi efectele ei perfide. Viitorul nu sună deloc bine (şi) din acest punct de vedere. Atunci îţi pui câteodată întrebări simple: au instituţiile statului capacitatea de a face faţă problemelor aduse de îmbătrânirea demografică? Iţi vei permite un trai cât de cât decent după pensionare? Te va putea ajuta cineva atunci când ajungi bătrân şi bolnav, cu copii şi nepoţi plecaţi prea departe în visul lor de mai bine?
M-au impresionat cele două suflete care se plimbau astăzi prin Parcul “Cancicov”. Mi-au adus aminte de kodokushi („moartea singuratică”), o adevărată problemă socială a Japoniei contemporane. Noi nu avem nici pe departe capacitatea niponă de a găsi soluţii eficiente. Nu cred că vom avea toţi bunăstarea de ne trăi visul unei noi tinereţi purtate de croaziere organizate pentru seniori în Mediterana. Nu cred că ne vom permite acea dolce far niente la masa unei terase de fiţe unde o bere costă mai mult decât 6 pâini sau o reţetă pentru viroza de noiembrie. Poate cel mult o plimbare pe o alee de parc sau un loc pe o bancă însorită. Dar şi în acest caz viitorul pare sumbru în România noastră, în oraşul nostru. Poate că nu toţi suntem norocoşi. Poate că unii dintre noi vom trăi din pensia aia mizerabilă, după vreo 40 de ani de muncă. Poate că nu toţi dau tunuri şi nu călcă pe cadavre, în spatele unor verzi împrejmuiri de latifundiar. Poate că nu toţi vor muri sănătoşi tun, cu zâmbet psihedelic pe faţă. Poate că nu toţi se vor retrage în turnuri de fildeş cu iz intelectual şi reflecţii academice. Poate că nu toţi îşi vor dori galerii comerciale jalonate cu verde la ghivece. Pentru aştialalţi, o alee verde, câteva bănci liniştite şi un câine vor reprezenta suprema mulţumire. Şi pentru acest lucru chiar merită să te lupţi încă de pe acum. Pentru că nu poţi fi niciodată sigur când o lebăda neagră  din cârdul lui Taleb îţi va intra pe uşă. Sau când bătrâneţea te va ajunge abrupt din urmă...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu