„Cine are dreptul de a transforma oraşul? Filosoful francez Henri
Lefebvre a oferit la un moment dat un răspuns simplu. Acest drept nu este ceva
care poate fi lăsat moştenire de către stat. Nu este o întâmplare determinată
de etnie, naţionalitate sau stat. Este câştigat prin actul de a locui. Dacă îţi
duci existenţa într-un peisaj comun urban, ai un drept natural de a participa
la trasarea viitorului său. Lefebvre a inventat un nou nume pentru formatorul
său de oraş cu drepturi naturale, care era deopotrivă cetăţean şi locuitor al
oraşului: citadin. (...) Suntem toţi
citadini. Suntem toţi, prin însăşi geografia vieţilor noastre, administratori
şi proprietari ai oraşului. Cei care realizează acest lucru pretind o putere
considerabilă.
Am învăţat acest lucru de la
oameni care au încetat să mai aştepte primarii, proiectanţii sau inginerii să
le refacă străzile sau cartierele. Unii dintre aceştia, precum vecinii care
şi-au dărâmat gardurile de pe strada N din Davis, doresc conturarea unei
comunităţi care are mai mult sens pentru ei decât cea pe care le-au servit-o
proiectanţii. Unii sunt mânaţi de dorinţa de a reclama un simţ aproape
intangibil al apartenenţei. Alţii vor locuri mai sigure pentru copiii lor. Unii
încearcă să salveze planeta. Unii vor mai multă libertate de a trăi şi a se
mişca cum doresc.Cu toţii dovedesc că
revoluţia oraşului fericit poate începe chiar de la uşa de intrare şi că
fiecare dintre noi are puterea de a modifica propriul oraş. Unii dintre ei
descoperă că schimbăndu-şi oraşele, se schimbă şi ei.” (Charles Montgomery
– Oraşul fericit, Igloo Media, Bucureşti, 2017)
Sursa foto: Sorin Filip - Planning urban, Presa Universitară Clujeană, 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu