Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

joi, februarie 23, 2023

Bacăul în “Istoria românilor prin călători” (Nicolae Iorga)

       Câteva semne de carte din monumentala lucrare Istoria românilor prin călători (peste 1000 de pagini), publicată  de Nicolae Iorga în anul 1928:

    Bacăul e un nume unguresc, şi asemenea numiri unguresti se mai întîlnesc prin împrejurimi în judet, în legătură cu ungurii de odinioară, mai vechi decît însăşi  descălecarea.

*

    În ce priveşte Bacăul, numele este, fără îndoială, de origine ungurească, în legătură cu exploatarea pe sama coroanei Ungariei a minelor de sare de la Ocna, care par să fi fost întrebuinţate, de pe vremea romanilor, necontenit, si chiar în timpul stăpînirii barbarilor, cari, şi ei, aveau nevoie, fireşte, de sare. O colonie străină în Bacău pe vremea pentru care avem izvoare nu se întîlneste însă. Dar acolo era reşedinţa nominală a episcopului catolic, care avea în atîrnarea lui un număr de sate, de origine, cum vom vedea, foarte veche.

*

    Querini, episcopul numit la sfîrşitul veacului al XVI-lea: el arată că a găsit în Moldova, pe la 1590, în Bacău şi împrejurimi – aproape era un sat foarte important catolic, Trebeşul – se aflau 4000 de case, şi din populaţia  aceasta 216 familii, cu 1692 oameni, aparţineau religiei romane. În oraş, chiar era biserica Sfintei Marii şi a  Sfîntului Nicolae, de lemn. Domnia, în general, era foarte tolerantă faţă de toate confesiunile, şi, cînd era vorba să se ridice o biserică străină, ea dădea din vistierie: astfel s-a dat şi pentru acoperirea bisericii Sf. Marii din Bacău 500 de scuzi de aur, sumă foarte importantă.

 *

    Cînd Bandini pleacă din Iaşi ca să se ducă la Bacău (…) aici găseşte casa parohială pustie, din biserică numai un turn dărîmat, odăjdiile putrede, altarul profanat, munţi de gunoaie în grajd. În casa unde prelatul a fost poftit, bătea vîntul de toate părţile; de jur împrejur, nici un gard; o biată moară era singurul venit pe care-l mai avea episcopia. În ce priveşte pe orăşeni, Bandini constată aceeaşi aplecare ospitalieră pe care toţi călătorii o observă la români în general; locuitorii ies înaintea episcopului străin cu miere, ouă, pîne, ovăz pentru cai. [anul 1649]

*

(…) La Bacău, ne găsim într-o regiune unde catolicismul avuse odinioară o foarte mare importanţă, dar din ea rămăsese mai mult tradiţia despre doamna Margareta,  - de care se vorbea şi  la Baia şi la Cîmpulungul muntean -, care ar fi fost marea ocrotitoare odinioară a legii apusene. Se mai păstra o casă episcopală lîngă o mănăstire în ruină, unde fuseseră franciscani; episcopi poloni, ca Adam Goski, veniseră în ultimul timp pe acolo, dar pentru moment catolicii erau într-o părăsire desăvârşită. Ultimul episcop care fusese, Gavril Fredro, plecase şi cu scandal, iar preotul lăsat în urmă nu îngrijea de nimic, ţinînd împărtăşenia într-o odaie unde umblau cînii; averea se împrăştiase. Erau, în schimb, trei biserici româneşti, dintre care două de piatră, una dintre dînsele a lui Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, acel „Sandrin” care a murit ca ostatec la Constantinopol. Aici s-au găsit, acum cîtva timp, şi morminte vechi cu ţesături foarte interesante în fir de aur. Bandini adauge că lîngă oraş, era şi o mănăstire unde stăteau domnii. Şi ca organizaţia oraşului este o notă interesantă, căci se spune că, locuitorii fiind în parte catolici, în parte ortodocşi, unguri şi  români, se alegeau şoltuzii pe rînd dintr-un neam şi din celait.

 *

    Călătorul, umblînd prin Moldova, cunoaşte Tîrgul Frumos (cu 4–5000 de locuitori), Strunga, unde nu mai sînt hoţii, Romanul (8 000 de locuitori), podit cu lemn, cu un han bunişor şi cu o remarcabilă biserică a episcopiei, Cetatea Neamţ,ului, încă în picioare, Bacăul (12 000 de locuitori), cu un Cazino Noble şi un bal mascat, Răcăciunii, Agiudul, Focşanii (25 000 de locuitori), cu agentul consular Calcagno, cu un ofiţer francez, care a fost în Spania, Rusia, la Waterloo, la Genova în 1821, la rebelul Mina şi la Fabvier, apoi contra ruşiilor în 1828.   – cf. călătorului englez J.H. Skeene, care publică anonim Frontierlands of the Christian and the Turk, comprising Travels in the regions of the lower Danube in 1850 and 1851 (Londra, 1853).

 *

Un englez, W. Beatty-Kingston, autorul mai multor lucrări de politică, a venit din nou la 1874 în Principate pentru a cerceta, ca şi francezul Desjardins, situaţia evreilor aici. În carte se află şi descrierea (…) Bacăului, cu pavaj foarte bun şi frumoasă înfăţişare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu