Pe o mică alee dintre blocurile unui bătrân cartier timpul pare a curge într-o albie neafectată de vâltorile prezente. O liniște apăsătoare, plăcută pentru moment, dar lipsită de semnele jucăușe ale picilor de altădată. Mirosul de mâncare gătită se împletește cu cel al rufelor proaspăt spălate și întinse cu grijă pe sârmelor din fața blocurilor - obiceiuri vetuste pentru ochiul și nasul adolescenților spilcuiți. Fațadele coșcovite contrastează puternic cu rânduri de flori îngrijite cu drag, semn că sufletele de după perdelele decolorate și-au păstrat spiritul tânăr. Pe o bancă, o bătrânică în papuci de casă împletește într-o cadență numai de ea știută, ridicând din când în când ochii spre un balcon din care vântul leagănă ușor un mănunchi de mentă pusă la uscat. Zâmbește cald, observând trecătorul oprit pentru a face poze la crinii din fața demisolului. Cine știe, poate o amintire de demult...
Mai tragi de timp în acest interstițiu. La capătul aleii, trepidația citadină pare a fi o măcinare fără vreun sens. Mai poate aștepta un pic...până când notificarea WhatsApp-ului are efectul unui duș cu apă rece. Living offline is the new luxury, nu-i așa?
În urma pașilor, liniștea se închide precum mâinile bunicii care termină împletitura unei dimineți de vară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu