"Totuşi atâtea s'ar putea săvârşi într'un oraş cu împrejurimi frumoase..." (Ion Simionescu, 1925)

     "Abia în ultima vreme, tot de la şcoală venind, se arată o vagă speranţă de înviorare. Fiecare îşi duce traiul egoist, material, fără să se gândească la viitorul ţării. Rar de tot, câte un conferenţiar turbură liniştea deplină, spăriind somnul ce se lasă peste pleoapele mai mult lenevite decât ostenite. Librăriile vând parfumuri. iar lectura e strânsă la gazetele din Capitală, cele locale apărând în preajma vremii de răfuială între cei care se duşmă­nesc degeaba.

Vântul dinspre munte nu învioară; răscoleşte cel mult praful din belşug, care tulbură vederea.

Totuşi atâtea s'ar putea săvârşi într'un oraş cu împrejurimi frumoase, nod de întâlnire al bogăţiilor scoborâte din munţi cu acele răspândite pe albia lată, provenită din unirea celor mai importante râuri din Moldova!

Lipsesc trâmbiţaşii care să ne trezească din toropeala ce ne cuprinde, într'o vreme când se cere veghere, muncă şi mai multă dragoste de viitorul ţării, încercuită de duşmani."

Ion Simionescu – Oraşe din România, Editura Cartea Românească, ediţia a II-a, Bucureşti,  1929

Atunci când parcul pierdea legătura spaţială cu Istoria...

     Acum  şase decenii, mergând dinspre centru spre sudul oraşului, am fi avut în faţă priveliştea din imaginea de mai jos. În plan secund, pe partea dreaptă, se poate observa clădirea impunătoare a fostului Muzeu Regional de Istorie...

Sursa foto: colecţia Ioan Bîşcă

    În anul 1967, clădirea muzeului a fost demolată. Simbioza cu parcul nu mai putea continua, sistematizarea zonei Aleea Parcului începuse deja de câţiva ani buni, prin apariţia primelor zece blocuri destinate oamenilor muncii.

Sursa: colecţia Dionis Puşcuţă

Astăzi, pe vechiul amplasament se află bustul eroului Ciprian Pintea, dezvelit în anul 1994. 

Spiritul unui loc... (sursa: colecţia Dionis Puşcuţă)

   Detalii despre istoria acestei clădiri dispărute găsiţi pe Bacău...Addenda monografiilor

„Nu e nimeni, mă dezvolt în tăcere.”

 

...şi artezienele funcţionau în Bacău...

 

Sursa: "Munca", martie 1958,  colorare digitală.

Ceva ce n-a văzut Parisul :)

 ALBUME VIVANTE.

În  centrul oraşului Bacău, vizavi de eleganta siluetă a noului hotel turistic, se află un panou care cuprinde fotografii de escroci, delapidatori, prostituate. În oraşul Gh. Gheorghiu-Dej, la doi paşi de Consiliul popular municipal, o gazetă de stradă numită „Cuiul lui Pepelea“ popularizează aceleaşi categorii. Cetăţenii se opresc, fac coadă, comentează. Departe de noi gîndul de a contesta rolul opiniei publice sau utilitatea unor măsuri preventive. Dar aceste panouri (şi mai ales aşezarea lor în perimetrul central al oraşelor) pot avea efecte contrarii celor scontate. Nu s-a gîndit nimeni că a populariza prim fotografii fetele de moravuri uşoare ar putea fi cu totul altceva decât o măsură educativă? Uneori, în cazul gazetei „Cuiul lui Pepelea“ , vina celor încriminaţi este mult prea mică pentru a justifica o astfel de măsură extremă, cu urmări ce pot fi dezastruoase pentru cei în cauză. Şi, la urma urmei, centrul  urban al unor oraşe nu merită mai multă consideraţie, decît să i se înfăţişeze astfel de albume?

(Ioana Parava, revista “Ateneu”, anul 1970)

Trecător...printre statuile Bacăului

Un oraș este şi suma palimpsestelor sale, regenerate și îngrijite cu un adaos de pământ fertil. Bacăul, așezare seculară, a avut parte, de-a lungul evoluției sale, de numeroase "lebede negre": invazii, inundații, incendii...Mai crâncene decât acestea, indiferența și mai ales incapacitatea de a ieși din jocul unor interese mărunte au dinamitat constant șansa acestui oraș de a-și valorifica constant certele elemente de favorabilitate oferite de specificul cadrului natural, dar și realizările unor oameni care au vrut să lase ceva durabil pentru urbe. Un nou exemplu ne este oferit prin documentarea domnului inginer Mihai Ceucă asupra statuilor care au înfrumusețat orașul de altădată și o concluzie amar-dureroasă, dar atât de adevărată...

ROATA ISTORIEI SE ÎNVÂRTEȘTE.

Cercetez (ca amator) de mulți ani istoria existenței statuilor amplasate în diverse locuri ale urbei noastre. Fără a face teoria simbolistică a statuilor, sunt partizanul ideii cu rădăcini antice că o statuie materializează recunoștința datorată de cetățeni unei personalități care a făcut fapte bune pentru comunitate. Indiferent de conjuctura politică a respectivei perioade, personalitatea s-a remarcat ATUNCI cu fapte bune, care au contribuit la evoluția istorică a comunității. Nu știu să existe statui ridicate pentru a proslăvi hoți, criminali, trădători. Nu înțeleg logica demolării, nici a neglijării monumentelor ridicate de strămoși, pe motive de incompatibilitate cu principiile actuale ale politicii sau ale moralei sociale. Dacă ne respectăm strămoșii, de ce să nu le respectăm și simbolurile precum și principiile?

Am scris destul de mult, pe această pagină de Facebook, sau în reviste și cărți, despre monumentele care constituie, oficial sau nu, obiecte ale patrimoniului nostru local. Am reacționat la indiferența celor care au ca sarcină de serviciu apărarea, reabilitarea și restaurarea patrimoniului cultural și la nepăsarea concitadinilor față de neglijența perpetuată. Nu am reușit, încă, să documentez istoria tuturor statuilor băcăuane, deoarece sunt puține acte oficiale care să marcheze diversele etape ale existenței statuilor. Citind prin arhivele publicațiilor românești, am avut surpriza să constat reacții ale societății civile față de faptele reprobabile care au atentat la integritatea statuilor. Ultimile descoperiri sunt elocvente pentru a demonstra că, din nefericire, statuile au fost și încă mai sunt obiecte de luptă politică, ținte distructibile ale conflictelor penibile. Demolările cu caracter de răzbunare politică, reamplasările neargumentate urbanistic, abuzive, urmate de depozitările neglijente, au făcut ca patrimoniul cultural local să-și piardă, irecuperabil, valoarea.

Dezavuez, firesc, exprimările extremiste din articolele reproduse, dar să reținem esența conținutului și să încercăm să facem presiunea civică necesară ca astfel de „istorii” să nu se mai repete!

P.S. Vă amintiți să fi văzut statuia lui Ștefan cel Mare și cea a lui Mihai Viteazu???

Statuia lui Radu Porumbaru în Piața Porumbaru, fostă Mică, 

Florescu, Aroneanu, Revoluției, acum Alexandru cel Bun.

Sursa: Mihai Ceucă - Facebook/ pagina Clădirile ce-au fost...

Vezi şi: Locuri de condensare în Bacău: "România biruitoare"

 Viaţa şi moartea statuilor din peisajul urban băcăuan

Bacăul artei monumentale: Cum ar fi fost dacă....

Post scriptum: Pentru că astăzi este 15 ianuarie, să încheiem cu Mihai Eminescu:

...Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are.

Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urî neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor. (Mihai Eminescu în ziarul "Timpul", 28 septembrie 1880)

Foto: bustul poetului Mihai Eminescu, dezvelit în anul 1965

 în Parcul Libertăţii din Bacău

Bacăul artei monumentale. Cum ar fi fost dacă se ţineau de cuvânt?

   Revista „Ateneu”,  în nr. 9 din septembrie 1968, publica „Proiectul de  împodobire cu lucrări de artă monumentală”, elaborat de Comitetul pentru cultură şi artă al judeţului Bacău. Iată care erau cele opt amplasamente vizate, neputându-ne reţine un oftat...

Amplasament nr. 1.  Piaţa Casei de cultură, a Consiliului judeţean P.C.R. şi a Consiliului popular judeţean. Se propune realizarea unor ansambluri de busturi din marmoră avînd ca temă „Figuri reprezentative ale culturii şi ştiinţei pe meleaguri băcăuane“ ansamblu alcătuit din 9 busturi: Vasile Alecsandri, Vasile Pârvan, Ion Ionescu de la Brad, Ion Atanasiu, Nicu Enea, Ion Borcea, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, George Enescu, care urmează a fi amplasate în semicerc în jurul fîntînii arteziene pe socluri înalte de 1,50 m, iar bustul să nu depăşească înălţimea de 0,80 m.

Amplasament nr. 2. Esplanada principală din zona hotel turistic palatul telefoanelor. Se propune realizarea unei alegorii sculpturale avînd ca temă ,,Monumente reprezentative privind evoluţia artei populare moldoveneşti“, în zona esplanadei centrale hotel-telefoane vor fi amplasate zece blocuri sculpturale executate în piatră, marmoră şi ceramică în aşa fel ca fiecare în parte să exprime o idee legată de tradiţiile artei moldoveneşti şi de specificul industrial, istoric, geografic şi turistic al judeţului Bacău.

Amplasament nr. 3 Scuarul din faţa Bibliotecii municipale. Propunem să fie mutată actuala statuie a lui Vasile Roaită în preajma staţiei C.F.R. Bacău sau în faţa unei întreprinderi din oraşul Bacău, iar în locul ei să fie amplasată o statuie din marmoră a lui George Bacovia de cca 3 m pe un soclu cu trepte de aproximativ 1 m.

Amplasament nr. 4 Scuarul central cu fîntînă arteziană în Parcul Libertăţii. Se propune dotarea acestui ansamblu existent cu grupuri statuare şi vase ceramice decorative amplasate în zona verde înconjurătoare şi în faţa fîntînii arteziene în parcul de odihnă, care prin tematica lor să contribuie la educarea estetică şi culturală a publicului. Lucrarea va cuprinde simboluri reprezentative din grupuri sculpturale ale artei teatrale, dansului, muzicii, poeziei, sculpturii, arhitecturii şi cinematografiei (cele şapte arte). Lucrările vor fi aşezate pe socluri joase (maximum 1 m) şi vor fi executate din marmoră sau piatră. Se impune, de asemeni, modelarea plastică a actualei fîntîni arteziene cu motive decorative din arta populară moldovenească.

Amplasament nr. 5 Parcul din jurul Teatrului de vară „Mihai Eminescu“. Se propune realizarea unei alegorii statuare pe tema poeziei „Luceafărul“ de Mihai Eminescu, la o înălţime de 3 m, pe un soclu platformă înalt de cca 1 m, profilată pe intrarea principală a Teatrului de vară. Lucrarea urmează a fi executată în marmoră sau piatră.

Amplasament nr. 6 Zona Cornişa Bistriţei, aferentă complexului sportiv. Se propune realizarea unor blocuri sculpturale alegorice amplasate pe liziera Cornişei — terasa Bistriţei, spre complexul sportiv, cu tema : „CULTURA, ARTA ŞI SPORTUL“. Grupurile statuare urmează a fi transpuse în cca 15 blocuri sculpturale din piatră şi marmoră. Acest complex sculptural va avea particularitatea că pe de o parte va agrementa complexul arhitectural Cornişa Bistriţei, iar — pe de altă parte — prin felul în care este amplasat devine vizibil de pe terasa interioară a rîului Bistriţa, a Complexului sportiv şi a viitorului cartier Cremenea.

Amplasament nr. 7 Complexul de monumente istorice „CURTEA DOMNEASCĂ“ şi „BISERICA PRECISTA“. Se propune realizarea unei compoziţii monumentale evocatoare a ilustrei figuri a lui Ştefan cel Mare, care să scoată în evidenţă preocupările marelui domnitor moldovean pentru înzestrarea Moldovei cu vestite monumente de arhitectură. Lucrarea urmează să se integreze ansamblului arhitectural al Bisericii Precista şi a curţilor domneşti din curtea bisericii, care sunt singurele monumente istorice existente în oraşul Bacău, constituind un complex unitar.

Amplasamentul nr. 8 Complexul universitar al Institutului pedagogic. Se propune realizarea unui grup sculptural avînd ca temă: „PERSONALITĂŢI DE SEAMĂ ALE ŞTIINŢEI ROMÂNEŞTI“. Grupul sculptural va cuprinde busturile următorilor oameni de ştiinţă: Emil Racoviţă, Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu, Grigore Tăbăcaru, care pe lîngă importanţa lor ştiinţifică, sunt reprezentativi pentru domeniul ştiinţelor naturii, al istoriei, literaturii şi pedagogiei, desfăşurîndu-şi o parte din activitate pe teritoriul judeţului Bacău. Aceste busturi vor avea înălţimea de 0,80 m şi vor fi aşezate pe socluri de cel puţin 1,50 m. Se propune ca lucrarea să se execute în marmoră sau în bronz.

Foto: Din anii în care Vasile Roaită privea încrâncenat spre "Punguţa cu doi bani" 😊

Foto original: Marius Tabarcea. Detalii aici

Statui dispărute: bustul lui Lucreţiu Pătrăşcanu din Parcul Libertăţii/Cancicov

   La Bacău au avut loc două manifestări omagiale prilejuite de împlinirea a 75 de ani de la naşterea cunoscutului om politic, militant de seamă al mişcării noastre muncitoreşti, Lucreţiu Pătrăşcanu. În Parcul Libertăţii, la intrarea pe „Aleea oamenilor de seamă“, a fost dezvelit bustul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, operă în bronz realizată de V. Gorduz. Au luat parte reprezentanţi ai organelor locale de partid şi de stat, muncitori, intelectuali, studenţi, pionieri. Figura celui omagiat a fost evocată de Gheorghe Roşu, prim-secretar al comitetului judeţean de partid, conf. univ. Mihai Merfea, rectorul Institutului Pedagogic, Augustin Ungureanu, preşedintele tribunalului judeţean, Pavel Chiriţescu, membru de partid din ilegalitate, eroul muncii socialiste Gheorghe Farcaş, muncitor la Combinatul de celuloză şi hirtie „Letea“, Elena Pătrăşcanu-Veakis, fosta tovarăşă de viaţă a lui Lucreţiu Pătrăşcanu. În aceeaşi zi, la liceul care-i poartă numele a fost vernisată expoziţia „Viaţa şi opera lui Lucreţiu Pătrăşcanu“, cuprinzînd documente, scrisori, fotografii, obiecte care au aparţinut acestui înflăcărat militant comunist, om politic şi de cultură. (Gheorghe Baltă, „Omagiu” - Scînteia, 7 noiembrie 1975)

Bustul lui Lucreţiu Pătrăşcanu (sursa: Contrasens)

Vezi şi: Oare unde o fi?

Iași mai vizibil decât Bacău, dar tot Bacovia e fruntea 😁

 

     Dacă vreți să vă distrați un pic la modul "Un sâmbure de adevăr tot există"... încercați Google Trends😁

Printre cronicile unui eveniment aparte: dezvelirea statuii poetului George Bacovia (1971)

 

Au trecut mai bine de cinci decenii de la frenezia care a cuprins un întreg oraş în cele patru zile de manifestări dedicate omagierii poetului George Bacovia într-un prim festival literar-artistic, adevărată sărbătoare la scară naţională fără echivalent până astăzi. Între timp, silueta firavă a statuii dezvelite cu acel prilej a fost înconjurată de clădiri impunătoare prin volumetrie, dar lipsite de spirit şi svelteţe arhitecturală. Simbol şi reper identitar, statuia poetului condensează Bacăul şi totodată radiază ceva din spiritul oraşului. Devenită o prezenţă atemporală pentru generaţiile mai tinere, opera sculptorului Constantin Popovici suscită în continuare interes nu doar printre turişti. Pentru toţi cei care vor trece prin centru Bacăului, pasajele următoare pot fi de ajutor în descifrarea unui monument cu totul aparte în peisajul urban românesc. Aceste pasaje publicate „la cald”, cu prilejul zilelor bacoviene, sunt practic necunoscute marelui public. Beneficiind de accesul pe o perioadă limitată la presa vremii, am convingerea  că aceste fragmente nu acoperă decât o mică parte din publicistica dedicată evenimentului. Bucuria descoperirii articol cu articol şi căutarea pasionantă pe firul timpului, până la obârşie, constituie pentru un băcăuan care nu a trăit acele zile cu totul deosebite, motiv de revelaţie, înţelegere şi apreciere a triadei poet – monument – oraş, triadă etichetată astăzi superficial şi aseptic printr-o adresă (Calea Mărăşeşti nr.1) şi o denumire convenţională. Lectură plăcută!

 

Foto: prof. Valeriu Bogdăneţ, sursa: Ateneu (1971)

Vedem monumente. Sau privim monumente. Cel mai adesea trecem pe lângă ele. Trebuie să ne întrebăm însă dacă înţelegem semnificaţia lor sau mai exact dacă semnificaţia lor iniţială, conţinutul lor emoţional se mai transmit. Să facem cîteva delimitări. Sau mai exact să specificăm despre ce e vorba. Secolul XIX ne-a lăsat o moştenire care, paradoxal, nu s-a „devalorizat”, ba dimpotrivă. Incriminăm academismul acelor monumente pe care astăzi în parodie oricare tînăr ucenic în sculptură le-ar putea face. Un „domn” încremenit în una din acele poze pe care nu se poate să nu le cunoască oricine. Piciorul drept înainte şi cel stîng în spate (sau invers) sau poate mîna stîngă în veston şi dreapta înainte (sau invers) şi iată întregul repertoriu - sărac repertoriu! - de atitudini epuizate. Atitudini, aceasta spune totul. Şi întrucît spuneam că în parodie s-ar mai putea realiza aşa ceva, înseamnă că ne aflăm oarecum în faţa formelor goale, lipsite de seva unui conţinut. Prin faţa acestor monumente, trecem. Atîta tot. Uneori, aşa cum se întîmplă, rîdem amuzaţi de capriciile iernii sau primăverii, care adaugă putină materie vie acestor modificaţii. Ridiculizîndu-le. (Constantin Popovici, în Scînteia, 4 februarie 1968)

***

Mi-a spus cineva că Bacovia pe care l-am făcut are ceva de Hamlet. Şi asta m-a bucurat. M-a bucurat că în Bacovia al meu cineva a recunoscut existenţa Ia modul ei superior. Bacovia nu este o transcripţie; dacă cineva ar crede că sculptura lui Bacovia a luat naştere în mine ca formă, după lectura poeziilor lui, i-aş spune că se înşeală. Dacă ar fi fost aşa, sculptura lui Bacovia ar fi fost simplul rezultat al unei lecturi: un artificiu care adună în el o atitudine livrescă (dacă aşa ceva se mai poate numi atitudine), indiferent cît de adîncă, înaltă sau largă ar fi această atitudine. Pot spune că Bacovia mi-a apărut ca formă sculpturală, prin starea de poezie, şi nu prin lectura poeziei, şi asta cred eu că e o distincţie foarte importantă. De ce? Ca să întăresc ce am spus mai sus trebuie să adaug că atunci chiar cînd n-aş fi ştiut nimic despre Bacovia ca om, chiar dacă n-aş fi ştiut de loc cum arată, tot aşa l-aş fi făcut. Ba, dacă cineva mi-ar fi spus că Bacovia e gras, aş fi refuzat să cred şi aş fi continuat să mi-l închipui tot cum simţeam eu că trebuie sau merită să fie. Asta e un lucru care îmi spune - mai ales mie ca sculptor ce sînt - că expresia pe care o are omul, expresia mîinilor, a fiecărui gest, a mersului şi a ţinutei întregului corp nu este de loc întîmplătoare; că toată expresia fizică a omului este de natură spirituală. Deşi eu, în sculptura lui Bacovia, mi l-am închipuit pe Bacovia ca fiind un anumit tip de existenţă, ca pe o valoare de existenţă pe care cineva o trăieşte într-un fel anumit şi tot ce s-a născut ca formă în statuia lui Bacovia era absolut necesar legat de destinul spiritual al unui individ care are măsura vieţii. Toate aceste lucruri precise s-au trezit în mine de la sine - şi nu le-am vrut eu, eu numai le-am recunoscut şi m-am simţit dator să le explic. Dar dacă ele s-au trezit, şi s-ar fi trezit şi fără să ştiu despre Bacovia altceva decît că a scris versurile pe care eu le citisem, însemnează că izvorul care a dat viaţă statuii şi existenţei care este obligată să se trăiască pe sine în această statuie, că acest izvor este în poezia lui Bacovia. În poezie şi nu în lectura ei - adică în starea, şi nu în înregistrarea ei. Poezia lui Bacovia a devenit trupul meu; poezia s-a întîlnit în mine cu ceea ce mai exista acolo înăuntru, şi din întîlnirea asta s-a născut o stare de existenţă pe care eu o datorez acelei poezii. Memoria vieţii face ca artele să asculte de o singură muză. (Constantin Popovici, în România literară, anul IV, nr.49 (165), 2 decembrie 1971)

***

Cu alte cuvinte, asta-i singura statuie ce se putea ridica lui Bacovia, alta care să-l reprezinte pe el, în structura propriului său geniu şi fidelă cu dimensiunile sale sufleteşti, n-ar fi fost cu putinţă. Astfel oraşul Bacău, prin această simplă statuie aşezată în centrul existenţei sale cotidiene, se înscrie definitiv în spiritualitatea cea mai de sus a României (Laurenţiu Fulga, în Ateneu, 1971)

***

Constantin Popovici a reuşit în mod magistral să găsească un ţel central în care ideaţia şi figuraţia se grupează strălucit, dînd drept de viaţă realităţii figurate şi celei abstracte, trăsătură care a existat întotdeauna la operele de permanenţă. Poate că tocmai acest lucru contrariază pe privitor la prima vedere; oamenii au fost obişnuiţi cu opere mediocre în care predomină cînd fizionomia şi partea vestimentară, cînd reprezentarea schematică a unei idei abstracte. Dar acest şoc aparţine doar primului contact cu universul lucrării, apoi, artistul dialoghează liber cu privitorul pe coordonatele sale adînci. Acest fel de şoc s-a petrecut cu toate operele mari din istoria artelor. Acum nu mai înţelegem de ce contemporanii lui Michelangelo au fost şocaţi la primul lor contact cu David. Nu pot trece peste exemplara dăruire a lui Popovici pentru subiect, peste munca sa de a se apropia de singularitatea personalităţii lui Bacovia. Acest efort creator l-a dus la o structură deosebită a statuii aşezată printre oameni. Există o senzaţie minunată şi anume că Bacovia circulă în permanenţă prin oraşul său. (Sabin Bălaşa în Ateneu, 1971)

***

O statuie simbolică: la fel de originală şi de ciudată în oraşul Bacău, cum a fost existenţa poetului în acest oraş. Mai devreme sau mai tîrziu, statuia şi împrejurimile ei vor deveni un loc de pelerinaj. (Constantin Chiriţă, în Ateneu, 1971)

***

O statuie a lui Bacovia, operă a sculptorului Constantin Popovici, romantică întruchipare în bronz a modestiei ascete...(Ion Drăgănoiu, în „România liberă”, 3 oct. 1971)

***

Lucrul, însă, care de astă dată mi-a adus revelaţia totală a tragicului concert bacovian e capodopera sculptorului Constantin Popovici. Întregul geniu al poetului, de la mister la claritate, de la turburile depărtări de negru şi de plumb pînă la mirabilul mugur alb şi roz şi pur, pluteşte acum deasupra oraşului, plecînd mereu din bronzul verde-galben al statuii sale şi întorcându-se mereu la ea. E o magie modernă această statuie, prin care oamenii cetăţii s-au întîlnit cu poetul sau, mai exact, prin care poetul s-a întors la el acasă. Odată cu elogiul meritat de sculptor, aduc elogiul meu celor ce i-au înţeles magia şi i-au plantat statuia în inima cetăţii. (Ben Corlaciu, în Ateneu, 1971)

***

S-a dezvelit în centrul oraşului o statuie, unică de acest fel în ţară, şi printre puţinele statui cu adevărat moderne, dedicate unui poet. Aud că metafora pe care o întruchipează, nu este bine înţeleasă de toţi: nu e obligatoriu ca un gest spiritual să pătrundă dintr-o dată în conştiinţa fiecăruia. Destinul poeziei lui Bacovia a fost, asemenea destinului său ca persoană, unul vitreg: şi-a făcut loc greu, dar tot mai sigur, spre inima semenilor. Sînt încredinţat că tot aşa se va întîmpla şi cu bronzul cu care oraşul şi-a împodobit inima, dînd centrului urbanistic distincţie, nobleţe, patetism. (Vlad Sorianu, în Ateneu, 1971)

***

     Fără să abuzeze de detalii care dăunează esenţializării, sculptorul reuşeşte să surprindă profunzim ea meditaţiei, sentimentul gravităţii şi însingurării, autenticitatea vieţii interioare. (...) Lucrarea, şocant de originală, stîrneşte, din chiar clipa dezvelirii,dispute aprinse, concetăţenii poetului şi vizitatorii urbei în care el a trăit şi a creat cea mai mare parte a operei sale, împărţindu-se în două tabere: deoparte, detractorii furibunzi ce se aşteptau la un Bacovia cu toţi nasturii la sacou încheiaţi, aşezat pe un soclu de o stupidă banalitate şi, evident, cu inscripţia poleită cu bronz auriu; de cealaltă parte, admiratorii extaziaţi de statuia îndrăzneţ concepută, menită să omagieze în veac memoria marelui dispărut. (...)...ideea cardinală a artistului de a sugera, prin implantarea poetului pe o platformă din plăci de travertin nu mai înaltă de 40 cm, aducerea sa din somnul morţii pentru a fi restituit celor de o fiinţă cu el fără să-şi piardă izolarea, nu este subliniată cu suficientă pregnanţă. Tratată simplu, în forme rugoase şi înălţată la proporţii impresionante (3,5 m), statuia se desfăşoară frumos în spaţiu, cu un desen inspirat şi pur, înfăţişîndu-l pe poet cu capul aplecat, cu un aer adînc meditativ, dar şi cu obstinaţia de a-şi îndura, neînfrînt, calvarul. Şi dincolo de orice îndoială, ea denotă prin compoziţie şi construcţie mai mult decît imaginaţie şi meşteşug: o anumită febră şi o trăire în adîncime a modelului, dacă nu cumva chiar o proiecţie din lăuntru în afară a unei stări similare de existenţă. (Grigore V. Coban, în Ateneu, 1972)

Afişul primei ediţii a Festivalului "George Bacovia" (sursa: Ateneu, 1971)

Trei variante, o finalitate (sursa: Ateneu, 1972)

     Până la o completare a postării cu noi şi noi impresii, vă invit la o lectură a unui incitant articol scris în anul 2014 de domnul inginer Mihai Ceucă. Nu spun mai multe...Click aici. 

Foto: L. Şerban, 2021

Teatrul de vară - începuturi

     Bacău, sfârşitul deceniului 5 şi începutul deceniului 6: un întreg şantier amenajat în nordul Parcului "Libertăţii" (astăzi "Cancicov") avea să reducă din suprafaţa spaţiului verde, ridicând rapid primele blocuri de pe Aleea Parcului şi clădirea teatrului de vară, obiectiv îndrăzneţ pentru acea perioadă. Începuse atacul sistematic al sistematizării oraşului, conform noilor directive impuse de la Centru. Descoperirea planului teatrului într-un număr din 1959 al revistei "Arhitectura" îmi oferă prilejul de a readuce în atenţie, uşor nostalgic, câteva imagini "de epocă" ale obiectivului atât de îndrăgit multor generaţii devenite astăzi mult prea serioase pentru a mai încerca să sară vreun gard...😁

Foto 1: Planul viitorului teatru de vară (sursa: "Arhitectura", 1959)

Foto 2 şi 3: un nou obiectiv într-un nou cartier (Parcul Libertăţii) - sursa: "Regiunea Bacău" (1964)

Foto 4: imagine aeriană a teatrului (carte poştală circulată în a doua jumătate a deceniului 6)

Foto 5: vechiul teatrul la apogeu (carte poştală circulată în deceniul 8)

Ochiadă prin bibliotecă: top cărţi 2022

Dacă tot m-am apucat la final de an să fac curățenie... în bibliotecă 💪, mi-a venit ideea de a executa rapid o mică trecere în revistă a cărților citite care mi-au plăcut cel mai mult. Grea misiune, 2022 fiind un an mai bun chiar decât perioada pandemiei. Am eliminat lucrările de strictă specialitate, am mai mai șters, am mai adăugat, iar am șters...până când dogul mi-a amintit că e timpul să mă scoată la plimbare . Iată lista, poate veți găsi vreun titlu care să vă facă cu ochiul:

Adrian Jicu - "Iorgu", Editura Humanitas, 2022

Ben Wilson - "Metropolis. O istorie a celei mai mari invenții a omenirii", Editura Trei, 2021

Robert Levine - "Geografia timpului. De ce timpul nu se măsoară la fel în toate culturile, Editura Humanitas, 2022

Ciprian Mihali – “Dicționar subiectiv de cultură civică”, Editura Humanitas, 2020

Alexandru Stermin - "Călătorie în jurul omului", Editura Humanitas, 2021

Gabriel Liiceanu - Impudoare. Despre ''eu'' va fi vorba, Editura Humanitas, 2021

Garry Kasparov - "Vine iarna. De ce trebuie opriti Vladimir Putin si inamicii lumii libere", Editura Litera, 2016

Justin Marozzi - "Imperii islamice", Editura Litera, 2021

Vasile Ernu - "Născut în URSS", Editura Polirom, 2020

David R. Hawkins -"Vindecare și recuperare", Editura Daath, 2011

Constantin Călin - "Iarăși Bacovia", Editura Babel, 2022

Oliver Burkeman - "4000 de săptămâni. Time management pentru muritori", Editura Publica, 2022

Ar mai fi și "Povestiri de pe Calea Moșilor" (Adina Popescu), "Sălbaticii copii dingo" (Vasile Ernu) și..., și... dar stop, m-am oprit. Axel mă trage de șireturi 😏...

Inedit: Bacăul palimpsestelor urbane oglindit în planul de sistematizare a centrului oraşului (1960)

O esplanadă largă de 60 m între Palatul Administrativ şi Parcul Trandafirilor. O piaţă centrală şi un nou teatru cu o capacitate de 800 de locuri. Parcul Trandafirilor extins spre est, înglobând cu generozitate Biserica „Sfântul Nicolae”. O amplă  piaţă centrală  „pentru mitinguri”, la capătul nordic al axei rutiere Nicolae Bălcescu – Mărăşeşti. Sunt doar câteva din propunerile existente în primul plan coerent de sistematizare postbelică a centrului Bacăului. O adevărată comoară documentară descoperită la final de an 2022, reflectând profundele transformări urbanistice ale oraşului nostru pe drumul modernizării din perioada contemporană.

Articolul „Sistematizarea centrului oraşului Bacău” a fost publicat în numărul 4(65) din iulie-august 1960 al revistei „Arhitectura”, sub semnătura arhitectului Cl. Stănescu şi a echipei sale de colaboratori (inginerii I. Neagu, C. Burlă, I Nicolau, C. Grünzeit, G. Chirea şi I. Vulcan) de la Direcţia pentru Sistematizare, Arhitectură şi Proiectarea Construcţiilor Bacău (D.S.A.P.C. Bacău). Cele patru pagini ale articolului prezintă într-o manieră coerentă şi condensată principiile şi propunerile de sistematizare urbană, harta teritoriului propus pentru remodelare, planşe (perspective aeriene ale zonei, desfăşurarea frontului de vest al străzilor N. Bălcescu – Mărăşeşti, schiţele tronsoanelor liniare cu trei şi patru apartamente pe scară), precum şi un review aparţinând arhitectului T. Evolceanu.

               Teritoriul supus intervenţiei propriu-zise se întindea pe o suprafaţă de cca 80 ha, generând, în viziunea proiectanţilor, construirea a 5000 de apartamente în blocuri cu nivel P+3 şi P+4 şi cu dublă funcţionalitate (rezidenţială şi comercială), prin amenajarea magazinelor la parterul clădirilor de pe arterele majore. Completarea modestei zestre edilitar-urbanistice era făcută prin construirea mai multor obiective de importanţă citadină: un nou teatru de stat, trei cinematografe, casă de cultură, şcoală de 16 clase cu anexe (actuala Şcoală Gimnazială „Constantin Platon”), piaţă agroalimentară, spaţii verzi, zone de promenadă, deschiderea de străzi noi, amenajarea unor pieţe civice şi esplanade etc. Zona a fost împărţită în două sectoare de lucru: centru – sud (proiect avizat la data publicării articolului) şi centru – nord (variantă de studiu, aflată în lucru în 1959-1960).

Fig. 1. Planul de sistematizare a centrului oraşului (1960) - sursa: „Arhitectura” nr. 4/1960

        În opinia proiectanţilor, alegerea clădirilor care să fie menţinute în cadrul sistematizării „nu a constituit o problemă prea grea, dată fiind starea avansată de uzură şi insalubritate a majorităţii fondului clădit existent”. Au fost propuse pentru a fi păstrate clădirea Palatului Administrativ, Poşta Nr. 1, magazinul universal, hotelul „Bistriţa”, monumentele istorice şi „câteva case mai bune, parter şi etaj, pe strada Ada Marinescu¹ şi Războieni”.

În viziunea arhitectului, principiile care au stat la baza acestei viziuni urbanistice au fost: amplificarea axei principale Nicolae Bălcescu – Mărăşeşti cu o espanadă largă de 60 m (esplanada fiind proiectată cu spaţiu verde cu rol de promenadă în continuarea directă a Parcului Trandafirilor, redimensionat şi reamenajat), punerea în valoare a clădirii Sfatului popular regional (actualul Palat Administrativ) prin crearea unei pieţe dispuse simetric faţă de axa clădirii, crearea pieţei de mitinguri în zona de sud a centrului, legată organic de esplanada axei centrale. În compoziţia centrului s-a urmărit „crearea unui sistem central format din cele două pieţe (a Teatrului şi cea pentru mitinguri” legate prin axa centrală, pe de o parte, şi noua arteră Mihai Viteazul, pe cealaltă parte”.

Fig 2 şi 3: Perspective aeriene ale planului de sistematizare a centrului Bacăului (zona de sud– sus, zona de nord– jos); sursa: „Arhitectura” nr. 4/1960

Arhitectul T. Evolceanu, în partea a două a articolului publicat în „Arhitectura”, aduce câteva critici viziunii propuse, cu referire la crearea spaţiilor întinse din nordul teritoriului amenajabil, soluţiile de proiectare a spaţiilor verzi, rigiditatea tratării unor tronsoane,  compactarea exagerată  a unor sectoare care nu ar permite deschiderea unor puncte de perspectivă spre est, defecte de compoziţie semnalate la nodul de circulaţie de la sud, aşezarea neinspirată a unor blocuri din interiorul cvartalului din sud-estul Sfatului popular ş.a.

               Documentul planificator din anul 1960 avea să sufere numeroase modificări în perioada imediat următoare. Schiţa de sistematizare întocmită patru ani mai târziu şi vizita lui Nicolae Ceauşescu în Bacău (1966) au reprezentat cu siguranţă momente importante ale definitivării ideilor de remodelare şi finalizare conceptuală a transformărilor care se succedau deja cu repeziciune, pe măsura evoluţiei demografice a oraşului. Cu toate acestea, planul din 1960 rămâne un adevărat reper care a marcat direcţiile principale de amenajare pentru două decenii. Las cititorilor bucuria de a analiza planşele acestui proiect, adevărat studiu de caz al prefacerilor majore prin care a trecut, nu cu mult timp înainte, „inima” oraşului nostru. Trebuie subliniat că această viziune aparține timpurilor sale, necesitând un studiu de ansamblu la nivelul ideilor urbanistice care au marcat mijlocul secolului XX. Istoria cotrafactuală are acum rol de exerciţiu şi de necesare aduceri aminte. Rămân, în funcție de cheile de lectură ale cititorului, aprecieri, nostalgii, greșeli, reproșuri, amintiri, provocări... Dincolo de acestea, printre palimpseste urbane², ne purtăm paşii prin fizionomiile prezentului, punct de plecare pentru urbanismul viitorului, care poate oferi soluții viabile de a remodela din nou centrul, păstrând ceea ce a rămas bun, dar şi imaginând altfel de spaţii urbane...

               La final, în loc de concluzie, readuc în atenţie un pasaj al scriitorului Eugen Uricaru, „augmentat” cu o fotografie din colecţia fotoreporterului Ioan Bâşcă:

Geografia Centrului s-a modificat destul de abrupt. Multă vreme a rămas neschimbat, aidoma perioadei interbelice. Primul semn de schimbare l-a dat construcţia primului Magazin Universal, lângă teatru. A fost un eveniment revoluţionar în sensul perturbator al curgerii timpului. Chiar ideea de a ridica o construcţie într-un loc ce părea destinat pe vecie promenadei a însemnat un şoc pentru cei care vedeau în plimbarea pe Centru măsura prestigiului ori a trecerii timpului. (...) Creşterea subită a populaţiei, datorită industrializării galopante, a făcut ca numărul necunoscuţilor să-l întreacă cu mult pe cel al cunoscuţilor. Prin această soluţie statistică, magia Centrului s-a vaporizat. Nimeni şi nimic nu-i va mai restitui puterea hipnotică şi eficienţa socială. Atunci când Centrul a dispărut, Bacăul s-a transformat din târg în oraş. Târgoveţii dispăruseră cam cu un deceniu mai devreme, dar nimeni nu băgase de seamă din cauza vrajei Centrului. Cum şi ea s-a risipit, oraşul a fost ocupat de oameni noi. Lumea aştepta cu strângere de inimă apariţia omului nou.  (Eugen Uricaru – Centrul, în suplimentul lunar de cultură „Meridian 27”, nr.6/2006)

 

Foto: magazinul "Universal", primul semn al marilor prefaceri urbanistice 

din centrul Bacăului (sursa: colecţia I. Bîşcă)

       Note:  ¹ astăzi îngobată în strada Războieni.

             ²  pentru băcăuanii mai tineri, câteva ancore temporale ale sistematizării centrului Bacăului pot fi de ajutor în cronologia prefacerilor urbanistice: 1959 - primul centru comercial (Magazinul „Universal”, ulterior „Bacăul” - foto)  1965 - Casa de Cultură a Sindicatelor şi Hotelul „Bistriţa”, 1970 -  Hotelul „Decebal”,  1971 - dezvelirea statuii poetului George Bacovia, 1975 - complexul comercial „Luceafărul”,  1980 - Hotelul „Moldova”.

Palimpseste urbane: omagiu profesoarei Maria Fulgeanu-Sturdza, primul director al Școlii Normale de Fete din Bacău

    Cunosc mulţi băcăuani pasionaţi, dar mulţi îşi pierd pe parcurs roadele muncii. Cunosc mulţi băcăuani competenţi şi altruişti, dar care li s-a făcut lehamite de modul în care se zideşte piramida actuală a valorilor. Cunosc mulţi băcăuani care şi-ar dori să facă ceva pentru comunitate, dar au fost refuzaţi sau duşi cu vorba de sistem. Cunosc mulţi colecţionari de valori materiale şi imateriale, dar care şi le păstrează pentru propria vanitate în turnul lor de fildeş. Cunosc mulţi experţi, dar expertiza lor se rezumă la articole academice sau îndărătnice  luări de poziţie la conferinţe/ şedinţe/şuete. Cunosc mulţi băcăuani care sunt atotcunoscători, dar orizontul lor se afundă tot mai mult în ridicări de umeri. Cunosc mulţi băcăuani care încercă să iasă din cercuri strâmte, dar îi tot opreşte ceva: comoditatea, funcţia, determinarea, spleen-ul sau câte şi mai câte. Cunosc mulţi băcăuani care întorc banul cu lopata, dar nu ar da pentru comunitatea lor un singur leu. Cunosc mulţi băcăuani cu influenţă mai mică sau mai mare, dar care nu mişcă un deget dincolo de interesul personal. Cunosc mulţi băcăuani care iau taurul în coarne, dar în secunda următoare devin mieluşei. Cunosc mulţi băcăuani care ţin la spiritul locului, dar care şi-au pierdut încetul cu încetul aplombul...

Cunosc  însă puţini băcăuani ca cei de mai sus, care nu au nevoie în caracterizare de conjuncţia „dar”. Printre ei, cu totul aparte, un băcăuan clădeşte zi de zi printre palimpsestele urbei: Mihai Ceucă.

Detalii: Omagiu profesoarei Maria Fulgeanu-Sturdza, la 140 de ani de la naștere

Aici, în provincie...

"Aici, în provincie, viața se scurge monoton. E destul ca să trăiești o zi, să-ți închipui cum se vor desfășura toate celelalte până la sfârșitul vieții tale. Asta într-adevăr nu este un lucru prea vesel. Dar ce vrei? Dacă aș avea bani mulți, aș chema toți poeții lumii în jurul meu și am schimba astfel rostul vieții. Pe când așa, mă mulțumesc cu tăcerea.”

George Bacovia (17 sept 1881- ∞)

Foto: LȘ, 2011

Spiritul locului bacovian: "Iorgu" by Adrian Jicu

 Am devorat-o pe loc. Îmbinând exemplar realitatea cu ficțiunea, creând o atmosferă de epocă plină de culoare și nerv, "Iorgu" își atinge ușor scopul: să te îndrăgostești iremediabil de Bacovia. Un must-have pentru biblioteca oricărui cititor care scrutează îngândurat printre coordonatele sale spațio-temporale...

Detalii în cronica prof. Bogdan Creţu din "Observator cultural" - click aici.

Și iată, ne-a surprins seara...

 Acolo, unde nu-i nimeni,

Nici umbre,

Unde se duc o mulțime de ani,

Și zgomotele zilei,

Și tăcerea nopții...

(...)

Și iată, ne-a surprins seara

Peste zi nefiind nimic.

La fel

Că de atâtea ori.

Povești...

De muncă,

Lene,

Banchetul din umbră,

Sau timp de fericire.

Și, iată, ne-a surprins seara,

Peste zi nefiind nimic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pro urbe

    Un oraș nu trăiește numai prin patrimoniul zidit. Un oraș respiră și prin patrimoniul ziditor, prin oamenii săi care încheagă o idee, deschid trasee, aduc la lumină trăiri și moșteniri, construiesc și reconstruiesc in situ, cred, speră... Astăzi, în oaza verde a Casei Bacovia, m-am bucurat enorm, printre mulți, mulți băcăuani care au rezonat din inimă pentru Bacău. Din când în când, asemenea momente sunt mai mult decât necesare, pentru a mai disipa din negura plumburie, șablon mult prea des invocat de cei care, spre neșansa lor, nu reușesc să-și aproprie identitatea și spiritul locului. Felicitări din toată inima profesorilor Constantin Călin și Adrian Jicu!