După 18 ani: mitingul profesorilor

 Când cuțitul ajunge la os...A cincea zi de grevă generală...

Altfel de spații...

     Când dai de o plăcută amintire fotografică: Bacău, 5 mai 2017: prof. univ. dr. Octavian Groza, magistrul de la care am am aflat că există şi alfel de spaţii, că locurile şi teritoriile îşi au propria vibrare afectivă...

« Omul este o fiinţă gregară, obsedată de centralitate. Această obsesie este creatoare de spaţiu. Spaţiul şi distanţa îşi au izvoarele în interiorul persoanei. Fiecare individ este axis mundi: în funcţie de verticalitatea persoanei, desfăşurată între teluric şi celest, lumea se desfăşoară în faţa, în spatele, la dreapta şi la stînga persoanei. Singurătatea acestei centralităţi nu convine, oboseala de a crea lumea în mod continuu îşi spune cuvîntul, şi atunci indivizii îşi însumează centralităţile într-una colectivă – totem, catedrală, piaţă, primărie, sat, oraş- depersonalizînd dimensiunile lumii prin instaurarea nordului, sudului, estului, vestului şi tuturor celorlalte direcţii posibile, care nu mai angajează persoana ci comunitatea sa. Practicile cotidiene ale persoanei, libertatea sa intrinsecă în ultimă instanţă, sînt transferate practicilor cotidiene ale comunităţii şi astfel hoinăreala virtuală haotică devine o gravitare cuminte în jurul polilor consfinţiţi şi împărtăşiţi de toată lumea. Distanţa pură devine traseu, mişcarea devine deplasare eficientă, experienţa individuală se diluează în experienţele multiple ale grupului iar cunoaşterea lumii de către individ devine din ce în ce mai aproximativă pe măsură ce distanţa de la centrul comunitar către exterior se măreşte. Cotidianul topeşte metrii în minute iar geografiile individuale devin geografii ale timpului mai mult decît geografii ale spaţiului. Spaţiul rămîne apanajul aventurierilor, celor care sfidează cochilia teritorială sau celor care sînt constrînşi, în interesul comunităţii, să se deplaseze în exterior. »  (Octavian Groza - "Diferenţiere şi diferenţă: o geografie a identităţii teritoriale", Bucureşti, 2000)

Grevă în Bacău? Nicio problemă, rezolvă primarul!

    Din vremea în care conflictele de muncă nu erau birocratizate excesiv şi nu apăruse încă UNELM  - Uniunea Naţională a Experţilor în Legislaţia Muncii ...😏

Sursa: Curentul, 21 aprilie 1937

Despre regionalizare, cu punctul pe i...

    Două adevăruri incomode pentru unii, precizate de prof. univ. dr. Ionel Muntele* într-o foarte interesantă dezbatere on-line pe tema regionalizării din România. Citez din memorie: România este un stat prea mare pentru a putea fi guvernat dintr-un singur loc şi Regionalizarea reprezintă pentru politicieni un moft, o jucărie pe care o scot din când în când la înaintare...

Foto: printscreen din prezentarea d-lui prof. George Ţurcănaşu

Înregistrarea dezbaterii poate fi vizionată pe Youtube - click aici: Cum să NU faci regionalizarea.

* „Ionel Muntele este poate cel mai important specialist român în Geografie regională, având competenţe în analiza crono-spațială, multi-scalară a populaţiei, activităţilor economice şi aşezărilor umane; dinamica și perspectivele proceselor de evoluție teritorialității."

Hristos a înviat!

 

Ziua Parcului Cancicov 2023

    Partea cea mai bună a viitorului este că vine în fiecare zi. Mulțumesc tuturor colaboratorilor pentru #stareadeparc, fie ea doar și pentru câteva ore, cu ploaie cu tot❤️!

Cum văd tinerii Ziua Parcului Cancicov?

Micul chestionar de mai jos (aplicat în ultimele trei săptămâni) nu are pretenţia de a fi respectat toate canoanele sociologice privitoare la elaborarea unui eşantion reprezentativ la nivel urban. Am favorizat grupele tinere de vârstă (a se vedea diagrama) pentru că ele sunt speranţa, dinamismul şi inventivitatea de care Bacăul are atâta nevoie. Rezultatele la cele două întrebări le puteţi urmări mai jos, ordonate după numărul de răspunsuri, dintr-un total de 215 aplicări în format on-line. Îmi exprim speranţa că în anii ce vor veni, la următoarele aniversări, să avem parte de cât mai multe activităţi plăcute, gândite pentru toate vârstele, pentru toţi băcăuanii, indiferent de variabilele geodeomografice şi administrativ-politice luate în considerare...

 

1. De Ziua Parcului Cancicov (22 martie), ce activități v-ar plăcea să fie organizate? (maxim 5 opțiuni)

Proiecție film  - 153 răspunsuri

Amenajarea unui sector cu hamace și perne (dacă vremea permite)  - 123

Secvențe muzicale oferite de artiști/pasionați ai muzicii  - 98

Participarea la diverse ateliere  (face-painting, origami, arboricultură etc)  - 91

Amenajarea unor expoziții (pictură, foto, caricatură etc)  - 82

Desene pe asfalt – 74

Organizarea unui mic târg/stand de produse tradiționale (ex: ceramică, suveniruri etc)  - 73

Mici spectacole de teatru/teatru de păpuși  - 67

Organizarea de mici întreceri/activități sportive  - 65

Amenajarea unui mic sector pentru lectură, dotat cu reviste și cărți  - 57

Concurs de trotinete/biciclete/mașinuțe/role etc  - 49

Alte activități nespecificate în chestionar  - 19

Participarea la un simpozion cu tema "Parcul Cancicov" (într-un spațiu închis)  - 12

Participarea la acțiuni oficiale (discursuri, depuneri de jerbe/coroane etc) - 7

 

2. Care este aspectul de cea mai mare importanță pentru dumneavoastră în această zi deosebită din istoria parcului și a evoluției orașului, dacă v-ați decide să veniți în parc? (o singură opțiune)

Posibilitatea de a petrece în mod plăcut câteva ore în aer liber, asistând/participând la diverse activități - 111 răspunsuri

Socializarea cu prietenii  - 73

Starea infrastructurii  parcului (alei, bănci, mese, toalete etc) - 55

Curățenia din parc  - 53

Starea vegetației, gospodărirea spațiilor verzi din parc   - 48

Horeca (terase, restaurante)  - 21

starea locurilor de joacă din parc - 17

Plimbatul animalului de companie – 15

Activități sportive - 13

Alte aspecte nespecificate în chestionar  - 3

 

 

 

Prof. Valeriu Bogdăneţ, la 91 de ani: Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat!

     Un om-document al Bacăului, profesorul Valeriu Bogdăneț se îndreaptă spre 91 de primăveri adunate cu eleganţă la tâmple. Contemporan cu toate prefacerile Bacăului modern, domnul profesor este legat cronologic, spațial și afectiv de parcul central al orașului, precum un frate mai mare care i-a urmărit cu atenţie devenirea de-a lungul deceniilor, pășindu-i alături  prin mai toate valurile vieţii.

Pe un traseu al copilăriei marcat de numeroase schimbări de macaz  impuse de vicisitudinile vremurilor (Soroca – Iaşi – Vaslui – Făleşti – Iaşi – Predeal – Fălticeni), adolescentul Valeriu Bogdăneţ ajungea pentru prima dată în Bacău în 1950, pentru câteva zile, ca participant la un concurs de atletism. Cele trei mese i-au fost servite la vechiul restaurant din parc. Da, acel restaurant fotografiat în 1958 şi a cărui imagine oferită publicului avea să stârnească uimire acum cinci ani (click aici). Din anul 1956, Bacăul avea să i se lipească de suflet, devenind rapid un nume apreciat al învăţământului şi al fotojurnalismului, atât la nivel local, cât şi naţional.

O fotografie unică:vechiul restaurant din parc 

(Foto: Valeriu Bogdăneţ, 1958), recolorizare digitală ulterioară - detalii aici.

În preajma sărbătoririi Zilei Parcului Cancicov (aniversarea cu numărul 88), domnia sa a avut bunăvoința de a ne povesti ad-hoc câteva crâmpeie din evoluţia parcului, într-o conversaţie telefonică matinală. Spicuiesc în cele ce urmează câteva pasaje relevante din această perspectivă:

Prof. Valeriu Bogdăneţ

Sursa: I. Simion, 2011 (foto stânga);  L. Şerban, 2018 şi 2017 (foto dreapta)

„Parcul a devenit pentru mine un loc permanent pentru că în 1956 am venit la Bacău și am trecut prin toate capitolele: am admirat nu numai frumusețea dar parcă și croncănitul ciorilor era mai liniştitor sau poate eram eu mai tânăr și suportam mai ușor…dar era un peisaj, știi, mai mult rustic. Era mai îngrijit, dar parcă mai mult partea sălbatică m-a impresionat cel mai mult. Bineînţeles că aici am participat în calitate de tătic şi la concursurile de triciclete ale copiilor noștri, la sărbătorile organizate de familia Sechelariu. În special acest ultim capitolul ăsta mi-a plăcut sub toate punctele de vedere și artistic, şi fotografic.

Era un loc în care puteai să intri liniștit și ziua și noaptea. Din când în când venea fanfara militară care ne mai descreţea… dar eu nu o să uit două nopți pe care le-am petrecut cu absolvenții de la Liceul „Vasile Alecsandri” până noaptea târziu, târziu, fără să ne fie frică de hoți sau, mă rog, de întuneric. Deși nu era prea luminat, era un prilej foarte interesant de a petrece încheierea cursurilor liceale, aşa cum doream, cu prietenii sau cu prietenele. Era foarte, foarte plăcut şi pentru ei, pentru că se distrau, şi pentru noi, pentru că îi vedeam că le plăcea locul ales şi aveau posibilitatea să-şi dezvolte tinereţile şi celelalte lucruri pozitive legate de etapa aceasta.

Pot să mai adaug că parcul era de fapt locul meu predilect pentru a face fotografii, fie vara, fie iarna…Apropo de asta, amintesc de o fotografie premiată în Japonia. Am intitulat-o  - poate inspirat şi de natură, dar poate şi de Bacovia mai târziu (de fapt cred că de natură, pe vremea aceea nu-l cunoşteam pe Bacovia mai îndeaproape…) - Copacii albi, copacii negri…   Fără să ştiu, am intitulat fotografia Copacii albi, copacii negri, versurile din Decorul poetului…

Tot parcul mi-a dat ocazia să public în revista învățământului liceal, Tribuna școlii, cum se numea ea atunci. Numere întregi au fost, mă rog, completate cu fotografii de la Bacău. Mi-a plăcut, şi de atunci am devenit colaborator permanent fotografic (și nu nu mai fotografic) la Tribuna şcolii.

La restaurantul din parc venea o lume normală, de oameni obișnuiți, nu spilcuiți. Atmosfera nu m-a deranjat niciodată, n-am auzit bătăi, n-am auzit ţipete de beţivi. Se mânca bine, foarte bine. Din cînd în cînd mai venea orchestra care mângâia urechile cu viorile lor. O perioadă a venit fanfara militară şi era foarte plăcut. Pe atunci veneam în parc aproape zilnic.

Din păcate, în ultimii doi l-am cam părăsit: boala sau o operație nereușită… şi bătrâneţea pe care o visam să o înving prin plimbările mele în parc, așa cum o făceam altădată, ei…toate astea sunt de acum în capitolul Nostalgie… şi din păcate, deși stau la doi pași de parc, nu mai pot să-l vizitez…

Eu cred că parcul o să rămână, pentru că printre atâţia neiubitori de natură vor rămâne prin conducerile noastre de viitor şi oameni cărora să le placă ce-i frumos, adică natura, şi să aibă un colţ de Rai lângă ei, aici, un colţ unde să respire, chiar dacă mai trec păsările astea alb-negre şi mai lasă câte ceva, câteva bombe nevinovate deasupra lor. Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat, nu cred, nu cred… Deocamdată văd că încă respiră parcul, cât timp nu mai ştiu. Eu cred că se vor găsi iubitori şi oameni serioşi care se vor îngriji nu numai de hrana trupească, ci şi pentru a avea o bucurie permanentă în faţa ochilor şi a plămânilor, ca să nu spun altfel, un loc unde să vină să se recreeze. Dacă nu cumva poluarea nu îl va copleşi totalmente, pentru câ în urmă cu vreo doi ani, pe când ajungeam mai des în parc, simţeam efectele poluării…"

 

Cu această speranţă pentru perenitatea inimii verzi a Bacăului, îi mulţumim domnului Valeriu Bogdăneţ pentru amabilitate, urându-i din toată inima Multă sănatate!

Vezi şi: Cu sufletul pe declanşator

O imagine excepţională cu parcul anului 1958!

 

Am legat copacii la ochi...

Am legat copacii la ochi

Cu-o basma verde

Şi le-am spus să mă găsească.

 

Şi copacii m-au găsit imediat

Cu un hohot de frunze.

 

Am legat păsările la ochi

Cu-o basma de nori

Şi le-am spus să mă găsească.

 

Şi păsările m-au găsit

Cu un cântec.

 

Am legat tristeţea la ochi

Cu un zâmbet,

Şi tristeţea m-a găsit a doua zi

Într-o iubire.

 

Am legat soarele la ochi

Cu nopţile mele

Şi i-am spus să mă găsească.

 

Eşti acolo, a zis soarele,

Dupa timpul acela,

Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,

Mi-au zis toate lucrurile

Şi toate sentimentele

Pe care am încercat să le leg

La ochi.

(Marin Sorescu)

Parcul ne așteaptă... Miercuri este ziua lui! 

Cărturești Bacău: așteptarea a luat sfârșit...

    Într-o lume în schimbare rapidă, cartea (element vetust, nu-i așa? 😁) are nevoie de spații remodelate pentru a ajunge la inima cititorilor....Iar Bacăul avea nevoie! Avalanșa de persoane, coada enormă de la intrare, bucuria copiilor de a răsfoi un titlu (o, raftul cu Manga 😀) demonstrează că mai avem șanse de însănătoșire... 

O invitaţie

     Fiecare primăvară înseamnă speranţă, renaştere, noi şi noi aşteptări de mai bine. Pentru 22 martie, de Ziua Parcului „Cancicov”, primăvara a fost plină de surprize meteorologice în ultimii 5 ani (v. tabelul), uneori frumoase, alteori mai capricioase. Mai puţin important, atâta timp cât o mână de oameni, uneori mai mulţi, alteori mai puţini, au dorit să se alăture unei stări de spirit aparte: starea de parc. Cum va fi anul acesta, miercuri? Prognozele sunt îmbucurătoare, cel puţin din punct de vedere termic. Din celălalt punct de vedere, starea şi-o creează fiecare, în funcţie de orizonturi şi de propriile aşteptări. Nu trebuie să aşteptăm un impuls anume, parcul ne primeşte pe fiecare, cu orice formă de manifestare care să celebreze un reper urbanistic şi identitar, o moştenire şi o speranţă de mai bine pentru inima verde a oraşului. Italo Calvino, în „Oraşele invizibile” spunea acum 50 de ani că „oraşele, ca şi visele, sunt făcute din dorinţe şi din frici, chiar dacă firul discursului lor este secret, regulile lor sunt absurde, iar perspectivele lor sunt înşelătoare.” Chiar şi aşa, trebuie să ducem mai departe povestea parcului. Fiecare cum crede şi cum simte, într-o lume tot mai polifonică şi mai zgomotoasă.

Pe firul timpului: sfinţirea Bisericii "Sfântul Gheorghe" din fosta comună Domniţa Maria

      După cinci ani de la punerea pietrei de temelie (15 august 1934), pe 12 noiembrie 1939 avea să fie oficiată slujba de sfinţire a Bisericii “Sfântul Gheorghe”, una dintre cele mai frumoase obiective de cult păstrate în municipiu. Momentul este prezentat în presa naţională printr-un articol generos publicat la pagina 8 a ziarului Universul din 17 noiembrie 1939:

Sfinţirea bisericii din com. Domniţa Maria (Bacău)

Bacău, 13 Noembrie

Duminică 12 Noemb. crt. s’a făcut cu mare solemnitate sfinţirea monumentalei biserici cu hramul „Sf. Gheorghe“ din comuna suburbană Domniţa Maria, cea mai mare şi mai frumoasă biserică din judeţul nostru şi unica — prin felul ei — din întreaga eparhie.

Slujba sfinţirii a fost oficiată de P. S. S. episcopul Lucian al Romanului, înconjurat de un impunător sobor de consilieri referenţi de la Sf. Episcopie, în frunte cu păr. econ. Gh. Vlad, directorul seminarului teolog „Sf. Gheorghe“ din Roman; păr. econ. I. Dănilă, păr. econ. Bucevschi, păr. Gh. Chiriac, arhidiacon Ştefan Prutéanu ş. a.

La slujba sfinţirii au participat şi membrii clerului bacăuan, în frunte cu păr. protoereu Th. Zotta, preot Gh. Berilă, pr. V. Pascalini, pr. D. Videaou, protosinghelul Calist Berea, prof. diacon D. Iordache, prof. Th. Fecioru, prof. C. Sturzu ş. a.

Au participat deasemenea şi reprezentanţii autorităţilor în frunte cu: d. colonei I. Minescu, prefectul judeţului; prof. Leonida Dimitrescu, primarul oraşului Bacău; Const. Nădejde, secretar g-ral al F.R.N.; col. I. Dăscalescu, comandantul gărzilor naţionale; căpitan Horvat, primarul com. Domniţa Maria ş.a. Mai erau prezenţi: d-na şi d. C. Vasilescu, pictor din Bucureşti, autorul frumoaselor podoabe picturale a bisericii, d-na şi d. inginer Dan Costinescu, directorul general al fabricei de hârtie Letea; d. avocat Const. Zlotescu, preşedintele Asociaţiei culturale Sf. Nicolae; d-na Ecat. Florescu, din partea societ. „Crucea Roşie“; col. C. Brumă, direct, cămin, cult „V. Alecsandri“; d-na Maria Fulgeanu, direct, şc. norm. fete; preot Gh. Bujor, ing. Hodivoignu, pr. C. Moiceanu, C. Ursu, sub-administr. financ.; I. Dăscălescu, ajutor de primar al com. Domniţa Maria; prof. Ana Monaru, prof. cat. Venescu, locot. Lefter, I. Secăreanu, Nicolae Vlahuţă, secretar g-ral al primăriiei Bacău; I. Paloşanu, director prefectura Bacău; I. Focşan, V. Covor, C. Stăncineanu, învăţător Secăreanu ş. a.

Actul sfinţirii s’a făcut şi în prezenţa unui foarte mare număr de credincioşi, cu o ceremonie din cele mai impunătoare. Răspunsurile au fost date de corul primăriei oraşului Bacău, condus de maestrul Aurel Constantinescu. P.S.S. episcopul Lucian al Romanului a ţinut o frumoasă predică, binecuvântând opera creştinească ce s’a realizat prin stăruinţa şi munca depusă de preotul Gh. Berilă, parohul bisericii.

Pr. paroh Gh. Berilă a arătat împrejurările în cari s’a zidit sfântul locaş şi munca depusă pentru realizarea ei. După terminarea sf. slujbe, s’a servit o masă la şcoala normală de fete. Aici P. S. Sa episcopul Lucian a fost întâmpinat de elevele străjere ale şcoalei, în frunte cu d-na directoare Maria Fulgeanu, d-na prof. Florica Mihăilescu, dirijoarea corului şi d-ra prof. Elena Mălinescu, comandanta legiunii străjereşti.

P.S.S. episcopul Lucian, a vizitat localul şi clasele, rămânând foarte satisfăcut de cele constatate. La masă s’a închinat pentru M. S. Regele şi pentru propăşirea ţării.

Sursa: ziarul Universul, 17 noiembrie 1939

Când se deschide Cărturești Bacău?

• Curios din fire, am întrebat Cărtureștii când vor deschide librăria din Arena Mall Bacău. Departamentul Relații Clienți mi-a răspuns că inaugurarea va fi la începutul lunii aprilie. Intrăm astfel și noi în rețeaua apreciatului lanț de librării, care a ajuns să aibă în țară 40 de unități. Anul acesta, pe lângă Bacău, se preconizează completarea hărții cu librării în orașele Alba Iulia, Galaţi, Târgu-Mureş şi Bistriţa, beneficiind de un buget de investiții de peste 1 milion de euro.

UPDATE: deschiderea va avea loc sâmbătă, 18 martie. Detalii AICI.

Cum va ajunge simbolul Bacăului la inima fiecărui român...

     "Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a anunțat că Eminescu, Caragiale și Blaga vor lua o pauză de pe bancnotele românești, cel puțin până la redresarea situației economice a țării. Locul acestora va fi luat de George Bacovia, al cărui chip va ajunge pe absolut toate bancnotele emise de BNR. De asemenea, cunoscuta semnătură a lui Isărescu va rămâne în aceeași caligrafie pe noile bancnote, doar că va scrie „Plecați din țară“ în loc de „Mugur Isărescu“." Citiţi continuarea articolului "Ca să reflecte fidel situația economică, toate bancnotele românești vor purta chipul lui Bacovia" pe cel mai simpatic site, timesnewroman.ro 😊

Sursa foto: timesnewroman.ro

Incendiile, hazardul care a schimbat faţa Bacăului

  Focul, o constantă istorică a Bacăului. Fizionomia actuală a oraşului este o consecinţă şi a acestui hazard...

Sursa: "Universul", 25 februarie 1926

Studentă arestată la Slănic-Moldova

 Nori negri la orizont...

Sursa: ziarul Cuvântul,  27 august 1933

Context istoric si cine a fost prof. Grigore Forțu - click aici și aici.

Zău că poţi să te crezi într-un colţ de Rai, când locuieşti la Bacău...

        Pentru unii, textul de mai jos (publicat acum 125 de ani) poate părea neverosimil. Să nu uităm însă că realităţile demografice şi socio-economice din a doua jumătate a socolului al XIX-lea erau cu totul altele. În 1859, Moldova cunoştea nu mai puţin de 90 de oraşe şi târguri aflate pe drumul incipient al modernizării. (Ecaterina  Negruți,  Structura  demografică  a  orașelor  și  târgurilor  din  Moldova, 1800‐1859, Iași, Fundația  Academică „A.D.  Xenopol”, 1997, p. 7‐9) La 1899, Bacăul ocupa poziţia a şaptea, cu 18068 locuitori (ceva mai puţin decât este astăzi populaţia oraşului Comăneşti, spre exemplu), după Iaşi (80475 locuitori), Galaţi (72889 locuitori ), Botoşani (33396 locuitori), Bârlad (23910 locuitori), Focşani (25066 locuitori) şi Piatra Neamţ (18354 locuitori). Valorificarea accelerată a factorilor urbigeni va determina ca ulterior Bacăul să urce rapid în ierarhia urbană a Moldovei Apusene (v. grafic), ajungând în anul 1930 al treilea oraş ca importanţă, poziţie pe care nu o va mai ceda până în prezent.

Bacăul în cîşlegele* de iarnă

Bacăul, inima Moldovei, este netăgăduit unul din cele mal plăcute oraşe ale ţării noastre.

Vara, te bucuri de un aer curat şi învioitor, de Bistriţă, în apele căreia poţi să te răcoreşti de căldura zilei, de nopţi admirabile luminate de un cer înstelat, neîntrecut de limpede, şi, în fine, de frumoasele împrejurimi, unde dumbrăvile şi crîngurile din lunca Bistriţei îţi oferă colţuri de pămînt odihnitoare pentru sufletele ostenite de emoţiunile zilnice. Numai vorbesc de vînatul bogat şi divers ce se află prin acele locuri, care pasionează pe numeroşii vînători băcăoani.

Iarna nu mai puţin poţi petrece minunat la Bacău. Am avut ocazie să văd Bacăul în serbătorile de iarnă şi pe dată, - ca să vorbesc şi eu academiceşte ca mai marii zilei - am rîvnit încumetarea de a spune şi altora rostul temeinic şi temeinicia rostului Băcăoanilor care face din acest oraş unul ce se poate asămălui cu un colţ de Paris.

 La Bacău toate se fac la vreme şi cu bună chibzuială. Munca-i muncă, petrecerea petrecere. Nicăieri nu se vede mai bine naiva preocupare de a petrece inofensiv. Pînă şi sexul frumos este altfel de cît cum este el de obiceiu pe alocurea. De unde mai pretutindeni balurile şi petrecerile n’auatracţie pentru femei de cît că le oferă ocazia să-şi etaleze luxul toaletelor lor, aci vezi doamne şi d-şoare din cele mai gingaşe, care îmbrăcate cît se poate de simplu, nu’s preocupate de cît să-şi arăte graţia manierilor şi perfecţiunea danţului şi astfel obţin adevăratul succes ce trebuie să rîvnească oricine înţelege rostul lumei.

Numai puţin cavalarii sunt ireproşabili. Urbanitatea cea mai perfectă face dintrinşii cel mai „chic du monde copurchic”. Dănţuitorii corecţi şi îndemânatici, au făcut din danţurile aclamatate la Bacău o adevărată artă. Şi cu asta, toată lumea este atât de „bon enfant“ încît nu auzi vorbind de cît de reuşita seratelor de la clubul militar, de succesul d-rei Blanche Lescaut de monologurile ce recită un tînăr, de cîntecele ce cîntă un altul, astfel, încît legendele ce alimentează imaginaţia locuitorilor al oraşelor, intrigele caracteristice ale provincialor la Bacău aproape lipsesc cu totul.

Toate aceastea, mie unul, îmi prezintă atîta farmec încît mă apucă gînduri negre cînd mă gîndesc că trebue să reintru în mormîntul tîrgulul meu de reşedinţă.

Şi ce drăguţ şi curat este oreşul! Ce sală minunată de danţ se află la Palatul administrativ! Ce sala de teatru frumoasă s’a făcut în alt Palat (?),— cel municipal. D’apoi ce berărie curată, unde se adună societatea cea mal aleasă! În fine dacă mai pui pe lîngă acest aspect occidental al oraşului şi drăguţenia locuitorilor sei, zeu, că poţi să te crezi într’un colţ de raiu, cînd locueşti la Bacău...

Pe viitor voi vorbi de Bacăul literar şi artistic, căci, să nu vă miraţi, băcaoanii fac de toate la vremea lor şi cu bună chibzuinţă.

19 Ianuarie 1898.

Un băcaoan pribegit.

 Sursa: ziarul Opinia, 30 ianuarie 1898

 *  CÎȘLÉGI -interval de timp între două posturi, în care creștinii ortodocși mănâncă de dulce. Se deosebesc patru perioade de acest fel peste an: c. Crăciunului sau de iarnă (v. cîrneleagă); c. Paștilor, care țin opt săptămîni, de la Duminica Paștilor pînă la Duminica tuturor Sfinților; c. Sîmpetrului, care țin de la 29 iun. pînă la 1 aug.; c. de toamnă, care țin de la 15 aug. pînă la 15 nov. – sursa:dexonline.ro

Băcăul invenţiilor: Gr. Focşa şi ceasul său solar

   Imaginaţi-vă cât ar costa astăzi un ceas proiectat de băcăuanul nostru...

  "Ceasul solar, unic în felul său, inventat de d. Gr. C. Focşa din Bacău, a produs o admiraţiune printre concetăţenii sei, cari cei d’intâiu a avut satisfacţiunea de a poseda un asemenea ceas. Esactitate complectă, format mic portativ de buzunar, arată cu cea mai strictă preciziune orele, jumătăţile şi sferturile, de la 5 ore dimineaţa până la 7 ore seara. Încurajînd deci munca d-lui Focşa inventatorul, îi aducem felicitările noastre."

Sursa: ziarul Lupta, 8 iunie 1889 (ediţia antaia)

La moartea poetului George Bacovia...

     Într-o ploioasă zi primăvăratică de miercuri, simbolismul românesc se înălţa deasupra tuturor… În suavele parfume/Poezie, sau destin –Ori pe unde-ai fi în lume, –/Vino, vin!/Îngerii deasupra noastră/Vor cânta un imn divin –/Ah, ce clară noapte-albastră, –/Poezie, sau destin.

„Vineri după-amiază, scriitori, cititori şi prieteni au condus pe ultimul său drum pe poetul George Bacovia, reprezentant de frunte al literaturii române, decedat în dimineaţa zilei de 22 mai.

Joi după-amiază şi vineri dimineaţa, prin faţa catafalcului cu corpul neînsufleţit al poetului, depus la Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu“ din Capitală, s-au perindat numeroşi oameni de artă şi cultură, studenţi, cunoscuţi, mulţi dintre cei care au apreciat opera dispărutului.

În jurul catafalcului au făcut de gardă reprezentanţi ai vieţii noastre culturale, scriitori tineri şi vîrstnici. Din ultima gardă au făcut parte: Ion Pas, adjunct al ministrului litvă-ţămîntului şi Culturii, Pavel Ţugui, Eugen Jebeieanu, membru corespondent al Academiei R. P. Romîne, Aurel Mihale şi Ferenc Szemler, secretari ai Uniunii Scriitorilor, scriitorii Mihail Novicov, Scarlat Callmachi şi Dumitru Corbea.

La ora 16, la Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu“ a avut loc adunarea de doliu. A luat cuvîntul prof. univ Ion Vitner, care a spus printre altele: „Într-o lume dominată de beţia indiferentă, orgiacă, a căutătorilor de aur, poezia lui Bacovia a irupt cu tragismul ei sfîşietor. Veninul existenţei cotidiene a unui intelectual din mulţime şi a unui artist demn, pătruns de onestitate, Bacovia l-a distilat în vers. El a repurtat o victorie personală împotriva efectului nimicitor, toxic, al existenţei în lumea capitalistă.

Bacovia a visat viitorul iluminat de puterea muncii şi a muncitorilor. Dorinţa sa a fost ca în perspectiva acestui viitor, devenit prezent, „să mai surîd numai o clipă". În felul acesta poetul durerii a închis ochii împăcat cu sine însuşi şi cu lumea pe care a dorit-o".

În cuvîntul său, criticul literar Mihail Petroveanu a spus: „Născută din suferinţă, ale cărei rădăcini trebuie căutate în societatea agonică a epocii sale şi în propriul său trup, arta lui G. Bacovia este una din cele mai vii şi mai autentice. Sarcasmul lui, în fond revendicativ, are amărăciunea unei fiinţe simple căreia i s-a răpit dreptul natural de a trăi. Bacovia a presimţit socialismul cum presimte firul de iarbă ce moare firul ce va învia“.

Vorbind despre poetul dispărut, poetul Ion Brad a spus: „În lirica lui modernă, cu rezonanţe stranii şi tulburătoare, am ascultat strigătele unei conştiinţe torturate de inumanitatea unei lumi agonice, lume de care visurile noastre azi nu se mai lovesc. Destule generaţii de poeţi, de la Eminescu la Bacovia, au plătit prea scump cu tinereţea, cu sănătatea, cu visurile lor sfîşiate păcatele lumii după care nu ne vine să plîngem. Pentru umanitatea adîncă a sufletului lui Bacovia, pentru podoabele pe care le-a adăugat poeziei romîneşti, să fie tinereţea, cîntecele şi lacrimile noastre cea mai curată cunună la căpătîiul marelui poet".

De la Casa Scriitorilor, cortegiul funebru s-a îndreptat apoi către cimitirul Bellu unde a avut loc înhumarea. La mormînt a luat cuvîntul poetul Miron Radu Paraschivescu. „Noi, cei prezenţi aici ca să-i aducem un ultim omagiu — a spus vorbitorul — ştim că nu poetul Bacovia a murit, ci omul care a fost. Dar pentru noi, care înţelegem prin arta revoluţionară arta care transformă sufletul şi plămădeşte caracterul unui om nou, pentru noi, un poet este una cu omul dintr-însul. Într-o lume a exploatării şi tiraniei, Bacovia a visat primăvara tovărăşiei şi a libertăţii. Versul lui de protest a avut lirismul încărcat de vitriol, un vitriol arzînd cu o înaripată flacără lirică. Protestul social al lui Bacovia a stat în primul rînd în refuz: refuzul faţă de lumea celor puţini şi îmbuibaţi în paguba şi spre suferinţa milioanelor de muncitori vlăguiţi şi înfometaţi. A murit pe această vreme de primăvară ploioasă ce pare un omagiu al naturii care îl plînge cu ploile ei odată cu lacrimile noastre", 

Sursa: Funeraliile lui George Bacovia, ziarul  Scînteia, 25 mai 1957

Foto: Pinterest

Dramele Bacăului interbelic

 Să mai spună cineva că nu se întîmpla nimic în târgul de altădată...

Oameni şi dramele lor neştiunte în Bacăul interbelic (sursa: cpi colecţia ing. Mihai Ceucă)

"BACĂU, 14. — Am relatat că aseară, între orele 8—8 jum., în fata hotelului „Europa“ colţ cu grădina publică, două focuri de revolver descărcate în noapte, au atras atentia trecătorilor că  în realitate s’a petrecut o crimă şi anume: d-na A. Popovici — nefericita mamă a nenorocitului magistrat Popovici din Baucău, a voit să suprime viata Angelei Gheorghiu, aceea care a răpit acum câţiva ani vederea magistratului numit prin aruncare de vitriol.

Un mic istoric al crimei Acum 5 ani, între magistratul de odinioară, d. Popovici şi tânăra Angela Gheorghiu — fiica frizerului Gheorghiu din localitate, s’au ivit strânse legături de dragoste, al căror rezultat a fost, că Angela Gheorghiu a dat naştere unui copil. Cu toate acestea, magistratul Popovici, considerându-şi poziţiunea socială, nu a putut consimţit la  o convieţuire legală cu amanta sa, iar aceasta ca să-şi răzbune, s’a înarmat cu o apreciabilă doză de vitriol.

Ademenindu-şi concubinul în cursa dinainte aranjată, acesta a răspuns îndată fără să bănuiască nici pe departe intenţia criminală. Postată pe treptele principale ale casei unde aştepta cu vitriolul ascuns sub şort, Angela Gheorghiu a aruncat doza de otravă  în ochii nefericitului amant. In învălmăşeala produsă fatal, s’a neglijat darea primelor ajutoare cât mai repede şi aceasta, a determinat orbirea definitivă a fostului magistrat.

Cazul a fost deferit justiţiei şi criminala, compărând în faţa Curţii juraţilor, a fost achitată, putem spune cu multă indulgenţă din partea acesteia, căci orice s’ar zice, faptul crimei premeditate a fost calificat.

Urmările actului criminal. Tânără Angela Gheorghiu făcută iresponsabilă de crima făptuită a început  sfidând oarecum societatea, în fata căreia vroia să treacă drept nevinovată, să ducă o viată plină de groază, temăndu-se de răzbunare, iar magistratul Popovici, lipsit de lumina zilei, veşnic întovărăşit de îndurerata mamă, şi-a început calvarul, meditând câteodată şi asupra eventualei răzbunări. De aceia vedem pe Angela Gheorghiu  atrasă, acum 2 ani. într’o cursă la hotelul Europa; unde, petrecând câteva clipe în tovărăşia fostului amant, s'a văzut atacată cu focuri de revolver pe sub plapumă,  alegăndu-se însă,  ca prin minune, cu răni nu tocmai grave.

        Al doilea atac. Aseară, între orele 8—8 jum., publicul se retrăgea pentru cină în urma promenadei. Două detunături de armă au adunat cu repeziciune alarmantă pe cei câţiva pietoni arăzleţi în semiîntunericul pricinuit de lipsa luminei electrice. D-na Agabiela Popovici — în etate de 56 ani, — eşind până la farmacia Vogel în tovărăşia fiului său orb si fiicei sale d-ra Didina Popovici, a zărit pe Angela Gheorghiu intrând la cinematograful „Lux“. Socotind momentul oportun să se răzbune, nemai putând suporta nenorocirea copilului său, şi-a îndrumat însoţitorii la hotelul Comercial să ia masa de seară, însăşi rămânând la pândă, până ce victima a eşit dela cinematograf.

Intenţionând să tragă în plin, a urmărit pe Angela Gheorghiu până în dreptul hotelului Europa, când a descărcat, primul foc de revolver, iar victima s-a refugiat în bucătăria caselor de la magazinul „Aradul“ din fata hotelului citat. Prin geamul bucătăriei, d-na Popovici a tras din nou si de data aceasta a reuşit să rănească victima la antebraţul stâng. A fost însă pe dată dezarmată de trecători şi dusă la politie. La fata locului a sosit d. Mina  Gorovey, primul procuror al tribunalului,  jude Sachelarie, poliţai George Fălticeneanu, cari au întreprins cercetările. La interogatoriul luat şi din declaraţiile date la parchet, rezultă că d-na Agabiela Popovici cu intentiune a voit să omoare pe Angela Gheorghiu, care a răpit vederea fiului său. Adus la parchet— fostul magistrat Popovici a declarat că d-sa a sfătuit zi de zi pe mama sa să-l răzbune, nemaiputând suporta chinurile vieţii. Acesta, în ultimul timp. Pentru câştigarea existenţei, făcea acte de notariat şi pleda în procese la judecătoria mixtă, după actele ce i se citeau de către mama şi sora d-sale."

Sursa: ziarul "Viitorul", 17 ianuarie 1929 - În jurul dramei din Bacău

Bacăul interbelic - zona centrală (str. Bacău-Piatra), 

cu Hotelul "Europa" în prim-plan (sursa: colecţia ing. Mihai Ceucă)