Mistere

“şi tot ce-i neînţeles

se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari

sub ochii mei -

căci eu iubesc

şi flori şi ochi şi buze şi morminte.”

Lucian Blaga

Nestemate carpatice în format multimedia

Iubesc Carpaţii pentru peisajele lor de o diversitate uluitoare. O frântură de nestemată posedăm şi noi, băcăuanii, pe Trotuşul superior, adevărată Prahova a Moldovei. De câte ori am avut prilejul, v-am povestit despre această nestemată. Acum am bucuria să văd că pe urma paşilor mei  - imortalizaţi prin câteva fotografii care au fost publicate deja în diverse ghiduri turistice - au trecut profesionişti ai imaginii. Este minunat să revezi locuri şi oameni, obiceiuri şi tradiţii de o specificitate deosebită. Lăsaţi-vă pe spate în scaun, alungaţi grijile cotidiene şi bucuraţi-vă de cele 9 minute din acest filmuleţ deosebit (click aici). Va urma o imersiune carpatică pentru starea de bine. Pentru că aici, în zona Ghimeşului, dragostea dintre pământ şicer capătă un contur de o frumuseţe rar întâlnită...

Trei generaţii

Seară de joi

“Seară de joi, seară deasă de suflet,

în care destinele noastre creşteau

ca iarba de primăvară,

iar eu te iubeam

atât de mult, încât te uitam,

crezând că faci parte din mine.

Şi numai atunci mă miram

când, uneori, surâdeam, şi tu

nu surâdeai

când jefuiam copacii de frunze,

şi tu

râmâneai lângă ei, mai departe.

Atunci mi-apărea

că eşti altcineva,

dar numai atât cât poate să fie

altcineva soarele serii –

luna…”

(Nichita Stănescu)

Cum mai stă treaba cu bacul?

Orarul este valabil şi pentrul cei care nu au luat încă bacul :)

Contorsiuni prin timp

    Când timpul şterge din memoria colectivă chipuri, destine, întâmplări, faţade...doar crispaţiile vegetale încearcă să se ridice deasupra mai-mult-ca-trecutului.

Bacău, strada Vasile Alecsandri: resturi vegetale ale unui prezent narativ.

Primăvară, primăvară...

Să mai aibă cineva curajul să-mi spună că martie este cea mai frumoasă lună a primăverii :)

14 martie 2017

aprilie (nici nu contează anul)

Oraşul mic te fură-ncet...

"Oraşul mic te fură-ncet

Cu ale lui tăcute strade,

Cu oameni proşti, dar cumsecade,

Ce nici nu ştiu că sînt poet.

Cu centrul intim şi cochet,

Şi fără case cu arcade;

Oraşul mic te fură-ncet

Cu ale lui tăcute strade.

Prin umbra parcului discret,

Nu se strecoară mascarade

Şi nu s-aud în el tirade

Despre-al politicei secret.

Oraşul mic te fură-ncet."

Cu sufletul pe declanşator

 Am revenit în copilărie pentru a-mi împrospăta curgerea prin meandrele anilor. Am regăsit acelaşi spirit vivace, cercetător. Aceeaşi eleganţă şi sobrietate care m-au frapat de la bun început. Acelaşi timbru cald, acelaşi aer nobiliar încărcat însă de căldură. Un custode pentru trăirile speciale ale unor epoci astăzi trecute cu vederea. Trecerea anilor nu a ştirbit cu nimic din minunatele calităţi, dimpotrivă. Un adevărat exemplu pentru cei care se mai îndoiesc că spiritul nu poate câştiga bătălii grele prin cumpenele vieţii, că timpul nu poate fi dezintegrat de o stare de spirit. Un adevărat învingător. Inconfundabil highlander care poate transforma chiar şi o ploaie rece într-o adiere caldă de primăvară, făcându-te să păşeşti senin, ud până la piele, printre inelele de creştere ale unui parc încremenit...

P.S: Pentru cei care nu au avut şansa să-l cunoască pe domnul profesor Valeriu Bogdăneţ am adăugat mai jos câteva repere...

Am început să scriu cu lumină

"Să respirăm civilizat!" sau Valeriu Bogdăneţ 80

Premiile Deşteptarea 2016

Mareşalul Antonescu m-a îndemnat....

Aşteptare

    Un clasic peisaj urban aparţinând unui cartier considerat "de fiţe" prin anii '80. Şi deodată îţi răsare în cale ceva neverosimil. Un (alt)fel de alveolă a timpului, o aşchie din oraşul dispărut, rămasă în picioare printre dinţii excavatorului sistematizării comuniste, imună la ţesături cu fir globalizant. Un aer greu de definit pare a se ridica spre cer. Suferinţă? Bătrâneţe? Duioşie? Resemnare? Aşteptare? Încremenire? Am noroc de o clarificare dată de Marin Sorescu...

„Cică lucrurile mai trec o dată

Pe unde-au mai fost

Ca nişte sentimente-comete.

Trebuie numai să ştii să le-aştepţi,

Trebuie numai să rupi,

Stând pe loc

Infinite perechi de ghete.

Asta înseamnă că salcâmul

Tăiat astă-toamnă

Se va mai înălţa pentru o clipă

Pe vechea lui rădăcină.

Că tu mă vei mai iubi cu adevărat

Peste câteva miliarde de ani lumină.

O, poate nu mai e mult până-atunci,

Cine ştie!

Iată, eu am şi-nceput să te-aştept

Măsurând timpul cu barba,

Veşnicie cu veşnicie.”

Vezi şi: Axis mundi
Departe, în centrul oraşului