Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
duminică, martie 25, 2018
joi, martie 22, 2018
Un arc verde peste timp
Indiferent de vanităţi, oamenii sunt vremelnici. Ideile generoase pot fi perene...
Mulţumesc tuturor celor care - într-o formă sau alta - au îmbrăţişat acestă idee!
Etichete:
cultură,
eveniment,
Foto,
judeţ,
mediu,
parc,
patrimoniu,
sistematizare urbană,
spaţii verzi,
strategii,
urbanism,
Utilităţi
miercuri, martie 21, 2018
22 martie, Parcul "Libertăţii"/"Cancicov": ziua unei stări de spirit
Poate nu întâmplător vremea este atât de atipică pentru acest final de
martie: o anomalie meteorologică suprapusă unui eveniment inedit (?!) determină o victorie a Memoriei asupra lui Cronos. Amintirile par a fi mai greu de
şters cu mâinile îngheţate, nu-i aşa?
Da, mâine este 22 martie. Ar putea fi o zi destul de nesuferită, de la un mijloc
banal de săptămână, fie ea şi glaciară. Ar putea fi însă şi un pic altfel. O zi
care să ne mai alunge din monotonia cotidianului, aducându-ne aminte de o
superbă poezie marca Pablo Neruda:
„Moare câte puţin cine se transformă în
sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.”
Am putea deci face un simplu
ocol de pe traseele noastre pendulatorii arhicunoscute. Poate doar câteva sute
de metri în care să încercăm un exerciţiu de voinţă şi să alungăm din minte
gândurile contorsionate ale grijilor zilei de mâine. Parcul ne oferă acel cadru
stabil, tăcut, alinător, în care ne putem reîntoarce pentru şi prin noi înşine,
pentru cei dragi, pentru oraşul amintirilor sau oraşul speranţelor.
E primăvară. O posibilă zi a
parcului. Nu ştiu cum a fost primăvara anului 1935, dar ştiu sigur că şi atunci
a fost bucuria unui început. Un început adus de briza unei stări de spirit care
a schimbat în bine locuri şi oameni dintr-un oraş violet la cearcăne. Ce ar fi
să (ne) mai schimbăm starea de spirit? Parcul
ar fi cea mai potrivită destinaţie - spaţializare a
centralităţilor, aici, pe aleile în care generaţii şi generaţii duc mai departe
o frumoasă poveste: povestea Parcului Libertăţii noastre...
Etichete:
eveniment,
parc,
patrimoniu,
spaţii verzi,
strategii,
urbanism
marți, martie 20, 2018
O imagine excepţională cu parcul anului 1958!
Se întâmpla în anul 1958, atunci când avea doar 26 ani,
dar pasiunea pentru fotografie pusese deja stăpânire pe spiritul cercetător. Venise pentru patru zile
în Bacău, la două competiţii sportive (tenis de masă şi atletism). Acele zile
aveau să se imprime pentru totdeaua în sufletul domniei sale, prin contactul cu
oraşul şi mai ales cu parcul care îi va deveni vecin şi prieten începînd cu
anul 1963. Probabil că aici firele destinului au avut o convergenţă mai mult
decât benefică pentru viitorul unui cadru didactic, jurnalist şi fotograf de
marcă din Bacăul postbelic...
Din acele zile de primăvară târzie se va păstra această
fotografie de colecţie:
O imagine inedită - şocantă chiar pentru tinerii băcăuani ai zilelor noastre - cu vechiul restaurant din parc, pe
locul căruia, din 1964 avea să fie construit stabilimentul cunoscut astăzi de
noi toţi. O fotografie din albumul de suflet, un crâmpei al Bacăului de
altădată pe care domnul profesor Valeriu Bogdăneţ (click aici pentru detalii) ni-l oferă cu generozitate,
pentru a marca într-un mod special ataşamentul pentru un companion de o
viaţă şi aprecierea pentru ideea unei zile a parcului nostru...
Mulţumim, domnule profesor!
Etichete:
Bacăul de altădată,
clădiri,
eveniment,
Foto,
sistematizare urbană,
spaţii verzi,
urbanism,
Utilităţi
luni, martie 19, 2018
Parcul "Cancicov" - perspective aeriene
Imaginile aeriene cu Parcul "Cancicov" sunt mai rare decât iarba de leac. Din dorinţa de prezenta perspective cât mai diverse - 22 martie se apropie, nu-i aşa? - am căutat şi tot am căutat ...până am închegat mica colecţie troposferică de mai jos. Vorba unor buni prieteni: trebuie să împărtăşim tot ce are Bacăul mai frumos...
Etichete:
Foto,
mediu,
parc,
patrimoniu,
sistematizare urbană,
spaţii verzi,
urbanism
duminică, martie 18, 2018
Percepţii asupra Parcului "Cancicov" (II): care sunt cele mai des folosite atribute?

P.S.: Pun
la dispoziţie toate rezultatele acestui studiu pentru persoanele şi
instituţiile interesate, cu speranţa corectării în viitor a cât mai multor
disfuncţionalităţi. Cu toţii ne dorim un parc cât mai atractiv, nu-i aşa?
La mare amplitudine
O zi aproape neverosimilă din punct de vedere termic: de la 16,4 C la -5,4 C în câteva ore...
Sursa: ANM
sâmbătă, martie 17, 2018
Percepţii asupra Parcului "Cancicov" (I)

Dumneavoastră ce cuvinte aţi fi ales?
duminică, martie 11, 2018
Arbori remarcabili în Parcul "Cancicov"
Prin
una sau mai mai multe trăsături (talie, vârstă, forma şi mărimea coroanei,
aspectul scoarţei, specificul tulpinii şi al ramificaţiilor,
inflorescenţa, volumul foliar, valoarea decorativă a fructelor, semnificaţia
cultural-istorică, raritatea specie, modul de grupare etc), anumiţi arbori
devin elemente distincte în peisajul verdelui urban, pe care îl îmbogăţesc
estetic şi identitar. Uneori însuşi „accidentalul” care rupe simetriile şi
ritmul poate impresiona, potenţând valenţele estetice ale verdelui urban. Vegetaţia
lemnoasă exprimă prin intermediul diferitelor forme expresive (armonia dintre
formă şi conţinut, culoarea, volumul, scara, variaţia trăsăturilor de-a lungul
anotimpurilor, relaţionarea cu elementele construite) valori deosebite
ale frumosului natural, amplificate de efectele ecologice şi recreative.
Fără
a excela în acest sens, Parcul “Cancicov” are câteva exemple remarcabile, pe
care le prezentăm în cele ce urmează. Un element specific demn de amintit este
prezenţa numeroasă a exemplarelor multi-tulpinale.
Mai cunoaşteţi şi alţi arbori care ar merita din partea noastră o atenţie sporită?
(Nu luaţi în calcul exemplarul biped...)
(Re)naştere de aprilie
Grupări de arbori:
"Depresivele"
"Dansatoarele"
"Evantaiele parcului"
"Stonehenge de Bacău"
Valoarea
peisagistică a unui spaţiu verde este legată de suma experienţelor, obişnuinţelor
şi practicilor pe care un grup uman le dezvoltă în acel loc. În acest context, profesioniştii
spaţiului amenajat ar trebui să devină gestionari ai spaţiilor publice,
îmbinând recuperarea trecutului la modul nostalgic sau ludic, gândirea
prospectivă, grija pentru mediu, ca deziderat al regândirii relaţiei dintre
natură şi mediul construit. Cât timp ne-ar mai trebui pentru a înţelege cu
toţii această necesitate?
Etichete:
arbori,
Foto,
meteo,
parc,
patrimoniu,
sistematizare urbană,
spaţii verzi,
urbanism
Cine-a văzut vreodată un copac revoltându-se?
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul
somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţă
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?
(Ana Blandiana - Eu cred)
Foto: Parc "Cancicov", martie 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)