Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

miercuri, ianuarie 25, 2023

Pregătiţi sania!

     Trei modele de prognoză ne spun că sâmbătă ar trebui să mergem la derdeluş pe dealurile de la Măgura...Pregătiţi sania 😁



Grosimea stratului de zăpadă - sâmbătă, 28 ianuarie 2023
Sursa foto: wxcharts.com


marți, ianuarie 24, 2023

24 ianuarie...

 Prin Bacău, astăzi. 



Spitalul din Bacău – o anchetă din anul 1931

Probleme vechi, probleme noi, o singură prioritate: sănătatea.

Sursa: I. BIS - Spitalul „Pavel şi Ana Cristea” din Bacău. O instituţie sanitară model, dar care necesită ajutoare urgente, ziarul „Dimineaţa” 10 noiembrie 1931


Rolul covârşitor pe care spitalul „Pavel şi Ana Cristea” îl îndeplineşte în mişcarea sanitară din localitate îi dă dreptul, desigur, la multă solicitudine din partea organelor în drept. În urma războiului european, printr-un complex de împrejurări, oraşul şi judeţul Bacău au luat o dezvoltare apreciabilă, dezvoltare care ar fi cerut în mod logic ca şi instituţiunile de utilitate publică să ia o extindere similară. Spitalul „Pavel şi Ana Cristea”,din localitate care are menirea să deservească nu numai întreg oraşul, dar şi o mare parte din judeţ, trece astăzi prin momente grele, din cauza unor lipsuri, cari desigur cu puţină bunăvoinţă din partea celor în drept, ar putea fi înlăturate. Spitalul e compus dintr-o secţie de boli interne, sub conducerea d-lui dr. Radu Moisă, una de chirurgie, sub conducerea d-lui dr. Telemac Iamandi şi un serviciu de radiologie. În numărul de faţă ne vom rezuma să subliniem frumoasa activitate care se depune la secţiunea de medicină internă şi lipsurile ei. Secţiunea este condusă cu multă pricepere de dl. medic internist Radu Moisă. Secţiunea are două saloane mari, unul pentru bărbaţi şi unul pentru femei cum şi câteva camere de rezervă. La această secţiune se dau consultaţiuni de toate bolile interne, nervoase, nutriţie, venerice, infecţioase şi se fac numeroase tratamente sifilitice gratuite. În cursul anului 1930, au fost internaţi în această secţiune peste 1800 de bărbaţi, femei şi copii. Până în prezent s-au dat consultaţiuni medicale în cursul acestui an la 4125 de bolnavi şi au fost internaţi în spital peste 1200 de pacienţi. Spitalul este întreţinut de municipiu. Încasările spitalului sunt însă ceva mai mici decât subvenţia acordată de primărie. Fiecare bolnav internat plăteşte 50 de lei pe zi pentru întreţinere, iar cei mai săraci 25 lei; unii din ei sunt ţinuţi în mod cu totul gratuit.

LIPSURILE SPITALULUI

Lipsurile spitalului sunt multiple şi dacă ele n-au ajuns încă să ameninţe situaţiunea instituţiunii se datoreşte în cea mai mare parte abnegaţiunei depuse de dl dr. Radu Moisă. Faţă de numărul mare de bolnavi interni şi externi şi de varietatea maladiilor care se tratează, lipsa unui pavilion de consultaţii policlinic se resimte în primul rând. Ar fi necesar să se construiască în imediată apropiere de poarta spitalului o clădire corespunzătoare unde bolnavii să fie triaţi şi unde să se dea şi consultaţiunile bolilor interne între care şi obstetrica, nas gât şi urechi, venerice şi pentru tuberculoşi. Corpul principal al spitalului să fie destinat exclusiv bolnavilor interni.

LOCALUL SPITALULUI

Însăş construcţia spitalului prezintă defectuozităţi. Sălile sunt prea mari şi prezintă inconvenientul că nu numai că se încălzesc greu, dar aglomerează prea mulţi bolnavi în aceeaşi odaie. Ar fi de dorit ca să existe camere mai mici, cu câte 6—8 paturi, care ar prezenta avantajul că s-ar putea aranja bolnavii pe clase, aşa cum se utilizează în Ardeal şi centrele apusene. În tot judeţul Bacău, deşi este unul dintre cele mai mari judeţe din ţară şi procentul de tuberculoşi este în plină ascensiune, nu se găseşte un sanatoriu de tuberculoşi. La acest spital se tratează şi tuberculoşi. Cu puţină bunăvoinţă s-ar putea clădi în curtea spitalului clădire sau câteva pavilioane cu verandă, pentru tuberculoşi.

PAVILIONUL DE IZOLARE

Tot la acest spital se izolează toţi contagioşii din oraş şi o parte din judeţ. În cursul anului trecut s-a început construirea unui pavilion. În cele patru camere mici ale pavilionului trebue îngrămădiţi bărbaţi, femei şi copii. Din cauza insuficienţii camerelor stau îngrămădiţi la un Ioc bolnavii de erizipel, scarlatina, febră tifoidă, difterie, oreillon, cărbune, etc. Îşi poate închipui oricine că sacrificiul medicului nu poate înlocui lipsurile imperioase. Spitalul se ilustrează prin lipsa unui calorifer, a lemnelor, a unei canalizări defectuoase şi a insuficienţei apei.

PERSONALUL

Deci spitalul este cotat ca unul din cele mai mari din întreaga regiune şi deşi aici se tratează mii de bolnavi pe an, afară de medicul primar dl. dr. Radu Moisă, nu se mai găseşte un medic ajutor. S-ar cuveni ca să se numească un medic secundar, care să faciliteze munca titanică depusă de dl dr. Radu Moisă. Deasemeni, personalul inferior este insuficient. Se impune standardizarea personalului, pentru că unele spitale mici să nu aibă surplus de personal şi o secţiune de talia celei de la spitalul din Bacău să se rezume la un subchirurg şi la a doua infirmiere. Nu pot trece peste lipsa accentuată de medicamente.

SERVICIUL DE RADIOLOGIE

În cursul anului trecut a luat fiinţă şi un serviciu de radiologie, care deserveşte ambele secţiuni ale spitalului şi un număr considerabil de pacienţi particulari din oraşul şi judeţul Bacău şi din judeţele limitrofe. Serviciul este pus sub conducerea d-lui dr. Eliescu, fost şef de lucrări la facultatea de medicină din Cluj. Serviciul este dotat cu tot utilajul modern şi prin priceperea conducătorului rivalizează cu cele mai de seamă institute de radiologie din ţară.

SOCIETATEA MEDICO-FARMACEUTICĂ

În strânsă legătură cu activitatea depusă la spital de dl. dr. Radu Moisă, trebuie să relevăm activitatea societăţii medico-farmaceutice din localitate, al cărui preşedinte activ este tot dl dr. Radu Moisă. Societatea ţine şedinţe regulate, unde se discută cele mai interesante cazuri medicale, în cea mai mare parte furnizate de secţiunea d-lui dr. Radu Moisă.

I. BIS


Sursa foto: ing. Mihai Ceucă/Clădirile ce-au fost odată în Bacău...


luni, ianuarie 23, 2023

Studiu amplu: ieşirea în natură şi beneficiile pentru sănătatea orăşenilor

    Un nou studiu de amploare evidenţiază rolul benefic al spaţiilor verzi pentru locuitorii din mediul urban. De data aceasta, cercetătorii de la Institutul Finlandez pentru Sănătate şi Bunăstare au constatat că vizitarea de trei-patru ori pe săptămână a zonelor verzi (parcuri, grădini, păduri, grădini, pajişti, zone umede din albiile majore ale râurilor, cimitire, grădini zoologice etc) şi albastre (lacuri, râuri, zone de ţărm), situate pe o rază de 1 km faţă de domiciliu, reduc semnificativ şansele ca oamenii să apeleze la medicamente pentru probleme de sănătate mintală, hipertensiune arterială sau astm. Pentru a investiga această legătură, studiul s-a bazat pe răspunsurile oferite în perioada 2015-2016 de către 16000 de locuitori cu vârsta de peste 25 de ani, selectaţi aleatoriu din Helsinki, Espoo şi Vantaa, trei oraşe care alcătuiesc cea mai mare zonă urbană din Finlanda. În plus, cercetătorii au constatat că efectele pozitive ale vizitării spaţiilor verzi au fost mai puternice în rândul celor care au raportat cel mai mic venit anual al gospodăriei. Rezultatele se corelează cu un număr tot mai mare de dovezi conform cărora lipsa accesului la spaţii verzi este legată de o serie de probleme de sănătate. Accesul tinde să fie inegal, iar comunităţile mai sărace au mai puţine oportunităţi de a fi în natură, potrivit The Guardian.

"Dovezile ştiinţifice din ce în ce mai numeroase care susţin beneficiile pentru sănătate ale expunerii la natură sunt susceptibile de a creşte oferta de spaţii verzi de înaltă calitate în mediile urbane şi de a promova utilizarea activă a acestora. Aceasta ar putea fi o modalitate de a îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea în oraşe. concluzionează autorii studiului publicat online în revista Occupational & Environmental Medicine (click aici pentru articol).

Vezi şi: Recomandare: pentru un confort psihic sporit în oraş, respectaţi regula 3-30-300!

duminică, ianuarie 22, 2023

Inedit: proiectul original al stadionului "23 August" (1956)

     Inedit: schiţa viitorului stadion “23 August” descoperită în “Scînteia Tineretului”, numărul din 11 iulie 1956. Stadionul va fi inaugurat trei ani mai târziu, pe 9 mai 1959 - click aici.


COMPLEXUL SPORTIV DIN BACĂU

Vedeţi stadionul din desenul de mai jos? Este proiectul realizat de un grup de arhitecţi, condus de arhitectul STELIAN CĂTINĂ. Stadionul, care face parte dintr-un întreg complex sportiv, va fi construit la Bacău, unde de mult se simte nevoia unui teren de sport modern utilat.

Şeful proiectant mi-a relatat că stadionul este amplasat într-un amfiteatru natural astfel că nu va mai fi necesară ridicarea unui schelet de beton.

Ce anume va cuprinde acest complex sportiv? În primul rînd un stadion pentru 15.000 locuri, înzestrat cu un teren de fotbal şi o pistă de atletism. Aici vor exista vestiare pentru sportivi, casă de bilete, bufet. Alăturat, se va ridica o hală de sport cu o sală de 1.000 de metri pătraţi, pentru baschet şi volei, cu hol, casă de bilete, bufet, vestiare. Meciurile din sală vor putea fi urmărite de 800 de spectatori. Tot în cadrul complexului se va clădi un pavilion de tir, două terenuri de volei, un teren de baschet, trei terenuri de tenis, o popicărie şi un bazin olimpic descoperit.

- Ştiaţi că această construcţie a fost declarată şantier regional al tineretului?

- Desigur. Am aflat din ziare. Brigadierii vor avea de lucru, nu glumă. Vor trebui să sape aproximativ 800.000 metri cubi de terasament numai pentru stadion, fără să mai vorbim de celelalte lucrări. Aşteptăm cu nerăbdare rezultatele muncii lor.

Şi nu numai arhitecţii aşteaptă, dar şi sportivii din Bacău, tinerii din fabricile şi şcolile oraşului aşteaptă să se poată întrece pe terenurile şi pistele stadionului pe care voi, tinerii brigadieri, îl construiţi.

...Hunedoara, Govora, Petroşani, Oraşul Stalin, Cluj, Bacău. Iată numai cîteva din şantierele care vă aşteaptă. Ce construcţii minunate! Oţelării şi stadioane, fabrici şi locuinţe. Şi nu numai în aceste localităţi. La Iaşi şi Galaţi, la Bucureşti şi Sighişoara, la Năvodari şi Ploieşti, la Bîrlad şi Turda, la Roman şi Făgăraş sînt zeci de şantiere, unde cu ajutorul braţelor voastre se vor ridica uzine, fabrici, S.M.T.-uri, G.A.S.-uri, şcoli şi case de locuit.

Iată ce sînteţi chemaţi să construiţi, tineri brigadieri.

Iată ce şantiere vă aşteaptă.

DAN LAZARESCU

Parcul Gherăeşti: "s-ar putea face şi spune, mult mai multe…”

        Din ziarul “România” (nr. 411 din 22 iulie 1939). Prima şi ultima dată când vezi pe prima pagină a unei publicaţii naţionale Băile Herculane, Poiana Ţapului şi Parcul GherăeştI din Bacău 😀

   "La 4 km depărtare de oraşul Bacău, pe malul drept al Bistriţei, se află parcul Gherăeşti, locul de refugiu al băcăuanilor în zilele când arşiţa soarelui apasă moleşitor. Cu mulţi ani în urmă, parcul era o luncă sălbatecă, cu arbori seculari, nevizitată decât de locuitorii din apropiere. În anul 1930, prin stăruinţa d-lui Mihail Văgăunescu, primarul de atunci, parcul a fost amenajat şi pus la dispoziţia orăşenilor. De atunci, a devenit cel mai frumos loc de recreaţie al băcăuanilor, în timpul verii. În zilele de sărbătoare, familii întregi pornesc spre parc; cu merinde, patefoane şi... damigene. Sub arborii seculari, pe muşchiul verde, se întind mese copioase, stropite din belşug, cu vin... Şi întâlneşti familii simple, lângă familii nobile...Natura, înfrăţeşte pe cei bogaţi, cu săracii. În anul 1933, parcul a fost înzestrat şi cu un ştrand; iar pe şoseaua ce duce spre parc şi în parc s-a instalat lumină electrică. Nu mai lipseşte decât un teren sportiv, şi un mijloc de locomoţiune mai acceptabil. Autobuzele ce transportă vizitatori la parc sunt extrem de incomode. De aceea, de multe ori, băcăuanii consideră excursia drept sacrificiu.

Toate acestea s-ar putea îmbunătăţii dacă primăria Bacău ar continua opera începută de vechii conducători. Astăzi, parcul se află în aceeaşi stare, ca şi acum câţiva ani. Dacă n-ar fi splendoarea lui naturală, poziţia lui de un pitoresc încântător, băcăuanii n-ar avea unde să evadeze pentru câteva ore, din fastidiosul cotidian. E atât de minunată poziţia ce oare, încât uneori simţi nevoia să îngenunchezi în faţa naturii şi să-I proslăveşti creaţiile...De pe mal, vezi plutele ce trec lin, scăpate din furia Toancelor şi din coturile periculoase...Se pot spune multe de parcul Gherăeşti şi se pot face multe; dar s-ar putea face şi spune, mult mai multe…”



sâmbătă, ianuarie 21, 2023

Casa de Cultură: începuturi

 Se construieşte casa de cultură a sindicatelor din Bacău

În centrul oraşului Bacău, constructorii Întreprinderii nr. 2 au început săpăturile de fundaţii ale casei de cultură a sindicatelor din localitate. Casa va avea o sală de spectacole cu o capacitate de 800 locuri, cu anexele respective, o sală de şedinţe, o bibliotecă, încăperi pentru birouri etc. Case de cultură ale sindicatelor mai sunt în curs de construcţie şi în oraşele P. Neamţ, Buhuşi, precum şi la Dărmăneşti.

“Scînteia” 6 oct 1962


 ***

Ieri la Bacău

Inaugurarea Casei de cultură a sindicatelor

Iacob Lupu (corespondent al ziarului „Munca“ pentru regiunea Bacău)

Ziarul “Munca”, 11 iunie 1965

Ieri după-amiază, într-o atmosferă sărbătorească a avut loc inaugurarea Casei de cultură a sindicatelor din oraşul Bacău. La festivitate au luat parte numeroşi oameni ai muncii din întreprinderile şi instituţiile oraşului, precum şi invitaţi din regiune. Au participat, de asemenea, reprezentanţi ai organelor regionale şi orăşeneşti de partid, ai organelor regionale şi locale ale sindicatelor şi sfaturilor populare, precum şi ai Consiliului Central al Sindicatelor. În încheierea festivităţii a fost prezentat un bogat program artistic la care şi-au dat contribuţia formaţiile proprii ale casei de cultură, Filarmonica de stat din localitate, precum şi o formaţie coregrafică a Casei de cultură a sindicatelor din Piatra Neamţ.

Spectacolul s-a bucurat de mult succes, fiind aplaudat cu căldură de sutele de spectatori prezenţi în sală.

În plin centrul Bacăului îşi înalţă silueta masivă, dar elegantă, încadrîndu-se în peisajul arhitectural al noilor ansambluri de locuinţe, cel mai tînăr edificiu al oraşului — Casa de cultură a sindicatelor. Noua construcţie, la realizarea căreia proiectanţii şi constructorii au dovedit multă imaginaţie şi pricepere, reuşind să îmbine în mod armonios utilul cu frumosul, impresionează prin liniile arhitectonice moderne ale exteriorului, prin confortul şi cromatica vioaie a interioarelor. De îndată ce treci pragul clădirii, te întîmpină un hol imens a cărui pardoseală este executată din plăci de marmură, pereţii avînd ca elemente decorative frumoase mozaicuri din ceramică policromă, ce reprezintă ornamente din istoricul dezvoltării artei dramatice. Sala de spectacole, confortabilă, cu o capacitate de 800 de locuri, are pereţii placaţi cu furnir care îi asigură o acustică perfectă. De asemenea, reţine atenţia sistemul de iluminat mixt (fluorescent şi incandescent) care produce un efect odihnitor asupra vederii. Scena este utilată cu aparatură electrică şi mecanică modernă, putînd satisface necesităţile de montare ale celor mai variate genuri de spectacole.

Clădirea mai cuprinde o sală de conferinţe cu 200 de locuri, o bibliotecă cu o vastă sală de lectură, precum şi numeroase încăperi destinate activităţii diferitelor cercuri, cum sînt cele de teatru, balet, artă plastică, muzică, foto-amatori. Nici cei mici nu au fost uitaţi. Pentru copil s-a rezervat o sală amenajată special cu cărţi, jucării, planşe etc. unde se vor organiza dimineţi de basme şi alte acţiuni corespunzătoare vîrstei lor.

Preocupat de a asigura chiar din primele zile desfăşurarea unei activităţi cultural-artistice cît mai bogate în noul edificiu, Consiliul local al sindicatelor Bacău a luat din timp  măsurile pregătitoare necesare. Încă cu multe luni înainte de inaugurarea casei de cultură, care a avut loc ieri seara, s-a trecut la închegarea unor puternice formaţii artistice pe diferite genuri. Astfel, au luat fiinţă un cor de 120 persoane, o formaţie de estradă o orchestră de muzică populară, o formaţie de dansuri şi un grup vocal-folcloric, o orchestră demuzică uşoară, o formaţie de teatru şi altele.

Noua casă de cultură a sindicatelor, preţios dar făcut oamenilor muncii din oraşul Bacău, oferă acestora posibilităţi sporite pentru petrecerea în mod plăcut şi instructiv a timpului liber, constituind, totodată, pentru comitetele sindicatelor o nouă şi puternică bază materială pentru desfăşurarea activităţii cultural-educative de masă.

 

  ***

0 nouă podoabă a oraşului Bacău

Sursa: România libera, 11 iunie 1965

Bacăul şi-a înfrumuseţat veşmîntul nou îmbrăcat în ultimii ani cu încă o podoabă. În piaţa din centrul oraşului a fost inaugurat ieri noul local al Casei de cultură a sindicatelor. Clădirea masivă, elegantă, atrage atenţia prin linia sa arhitectonică modernă, vădind din partea proiectanţilor (D.S.A.P.C. Bacău) multă fantezie şi bun gust.

Una din podoabele noii construcţii o constituie panourile monumentale din mozaic care te întîmpină chiar de la intrarea în hol. Creaţie a artiştilor Eugen Popa şi Gina Hagiu, ele reprezintă, prin mijloace specifice genului, o sugestivă trecere în revistă a istoricului uneia din cele mai vechi şi importante arte — teatrul.

Clădirea dispune de o sală de spectacole cu o capacitate de 100 de locuri, prevăzută cu instalaţii de aer condiţionat, în care pot avea loc toate genurile de manifestări: de la spectacole de teatru pînă la proiecţii de filme şi concerte, o sală pentru conferinţe cu 200 de locuri, săli pentru activitatea diferitelor cercuri, bibliotecă, săli de lectură etc.


Casa de Cultură Bacău (1974) - carte poştală ilustrată

Nostalgii: biblioteca Casei de Cultură... 
(sursa: ziarul "Munca", 1970)


Pe firul timpului: oficializarea înfiinţării parcului din Bacău

   Rodul acţiunii unor băcăuani care şi-au iubit oraşul, dorind să lase urmaşilor un reper durabil...


Sursa: Curentul, 13 mai 1938

vineri, ianuarie 20, 2023

Pe firul timpului (1960): Ce se construieşte la Bacău?

Azi vă informăm despre:

CE SE CONSTRUIEŞTE LA BACĂU

Ca şi în alte oraşe, şi la Bacău se fac mari lucrări de modernizare şi înfrumuseţare a oraşului. Planul de sistematizare, care a început să prindă viaţă, îi va schimba cu totul înfăţişarea. Pe lingă industria care se va dezvolta puternic, în oraş va lua fiinţă o reţea largă de instituţii social-culturale, se vor clădi numeroase locuinţe, vor apare străzi şi bulevarde moderne.

Deşi sîntem abia la început, o parte din lucrările prevăzute în planul de sistematizare sínt terminate. În parc a fost construit un întreg cvartal compus din 12 blocuri; în centru — s-a ridicat clădirea unui hotel modern, la parterul căruia funcţionează un restaurant, un mare magazin universal etc. Pentru anii 1960—1961 au fost proiectate 1.388 apartamente. Numai anul acesta, pînă acum, au fost date în folosinţă 411 apartamente, precum şi alte 2 blocuri de locuinţe construite pe lingă întreprinderi.

Construcţiile noi au făcut ca unele străzi să devină de nerecunoscut. Pe Calea Mărăşeşti, bunăoară, obişnuita stradă de plimbare a băcăuanilor -„promenada" - nu vedeai pînă mai acum un an clădiri prea arătoase. Priviţi-o astăzi prin demolarea mai multor clădiri vechi, ea a fost lărgită. De o parte şi de alta s-au şi ridicat la roşu blocuri cu cîte 4 etaje, pe o lungime de cîteva sute de metri. În multe din aceste apartamente locatarii vor intra încă în acest an. Pe aceeaşi stradă se vor construi, în continuare, blocuri cu cîte 4 etaje, se vor amenaja spaţii verzi.

Noile locuinţe reprezintă un pas înainte în ceea ce priveşte confortul. Constructorii au făcut eforturi pentru mărirea şi amplasarea mai judicioasă a spaţiului locuibil şi a bucătăriilor, au fost prevăzute nişe speciale pentru frigidere şi maşini de spălat rufe; exterioarele sint finisate mai îngrijit. La parterul blocurilor situate de-a lungul Căii Mărăşeşti, ca şi la parterul altor blocuri, se vor deschide magazine de tot felul, bine utilate. Acestea vor forma noul centru comercial al Bacăului. O altă serie de lucrări se vor întreprinde pentru modernizarea Pieţii Gării. Aici au fost proiectate 800 de apartamente, precum şi un număr de magazine.

Şi modernizarea străzilor se încadrează în acţiunea de sistematizare. Anul acesta s-a început modernizarea străzii Bernath Andrei, care va leqa. prin strada 9 Mai, Calea Mărăşeşti cu B-dul Republicii. Se creează astfel o nouă arteră de circulaţie spre Bucureşti, Roman, Piatra Neamţ, care va ajuta !a descongestionarea circulaţiei pe străzile principale. Noua arteră va fi şi ea încadrată, pe ambele laturi, de blocuri cu cîte 3-4 etaje.

Construcţiile industriale ocupă şi ele un loc important. Este în stadiul de finisare un centru de depozitare şi condiţionare a vinurilor, cu o capacitate de 350 vagoane şi sînt în construcţie o fabrică de pîine şi o staţie de transformare de mare capacitate; se execută, de asemenea, lucrări de modernizare a tăbăcăriei de la fabrica „Partizanul".

Obiective importante sînt stabilite în cadrul acţiunii de extindere a instituţiilor sociai-culturale. În apropierea Spitalului de adulţi se construieşte un complex spitalicesc. Este ridicată la roşu clădirea noului spital de copii, urmînd ca în viitor să se construiască o maternitate şi încă un pavilion. Pe str. Dr. Aroneanu s-a construit anul acesta o şcoală cu 16 săli de clasă, iar o construcţie asemănătoare a fost începută recent pe str. I. V. Stalin. Şcolarii îi vor trece pragul în toamna viitoare.

Începînd din acest an, se vor mai construi un teatru de vară modern cu peste 3 000 locuri, o centură de canalizare, în jurul oraşului, pe fosta albie a Negelului etc.

Printre lucrările gospodăreşti-edilitare necesare asigurării unor condiţii de confort corespunzătoare, o mare însemnătate au cele privind alimentarea cu apă a oraşului. Acestora le-au fost destinate fonduri însemnate.

Ridicarea în continuare a blocurilor de locuinţe - prin care se asigură reconstruirea întregii zone centrale a oraşului - şi apoi sistematizarea restului teritoriului, dărîmarea tuturor coşmeliilor (cum numesc băcăuanii clădirile dărăpănate) vor face din Bacău un centru urban modern.

MARIA CĂLIN  în ziarul "Scînteia", 22 oct 1960

În fotografie: Blocul nou din piaţa Karl Marx (stîngă); Noile construcţii de pe Calea Mărăşeşti (dreapta) - colorizare LŞ.

Notă: strada Karl Marx este actuala stradă Nicolae Titulescu.

...şi artezienele funcţionau în Bacău...

 

Sursa: "Munca", martie 1958,  colorare digitală.