Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
vineri, august 30, 2013
joi, august 29, 2013
Unde se concentrează (ce a mai rămas din) materia cenuşie a judeţului?
După ce am analizat distribuţia spaţială a (semi)analfabetismului băcăuan (clic aici), să vedem şi opusul acestui nivel: localizarea persoanelor cu studii superioare. Rezultatul se poate observa pe harta de mai jos, care se poate constitui într-un exemplu ca la carte a rolului polarizator pe care îl au oraşele şi reţeaua de căi de comunicaţie. Despre valori nu mai vorbim...
Clic pe hartă pentru mărire.
Teatrul Municipal “Bacovia” deschide stagiunea 2013 - 2014 cu o premieră
Secţia Dramă a
Teatrului Municipal "Bacovia" din Bacău a început în această
săptămână repetiţiile pentru spectacolul "Maria Stuart", o adaptare
după textul omonim al lui Friedrich Schiller. Dramaturgul
german ilustrează în această piesă tragicul destin al Mariei Stuart, regină a
Scoţiei, surprinzând ultimele sale zile de viaţă înainte de a fi decapitată
după o lungă încarcerare în Turnul Londrei. Spectacolul redă atât uneltirile politice
şi intrigile amoroase din Anglia secolului al XVI-lea dar şi personalităţile a
două femei monarh, Maria Stuart şi Elisabeta I, rămase în istorie nu doar prin
tragicul lor destin şi caracterele lor puternice, ci şi pentru o legendară
putere de seducţie.
Noua producţie va
avea premiera la mijlocul lunii septembrie şi va marca deschiderea oficială a
stagiunii 2013 - 2014 a Teatrului Municipal “Bacovia”. Spectacolul va fi
pus în scenă de regizoarea Inna Sokolova-Gordon, din Moscova, director artistic
al Teatrului "Scena Rusă", din Berlin. Proiectul la care
lucrează în aceste zile cu actorii băcăuani reprezintă prima sa colaborare
profesională cu un teatru din România.
Distribuţie:
Daniela Vrînceanu
(Maria Stuart)
Florina Găzdaru
(Elisabeta)
Bogdan Buzdugan
(Lester)
Dumitru Rusu
(Mortimer)
Adrian Găzdaru
(Paulet)
miercuri, august 28, 2013
Care sunt localităţile fruntaşe la exportul de băcăuani?
Am văzut în articolele anterioare că Bacăul este cel mai volatil judeţ din România: peste 57000 de băcăuani erau plecaţi din ţară pentru o perioadă de cel puţin 12 luni la momentul efectuării RPL 2011. Detaliind, să vedem pe harta de mai jos care sunt unităţile administrativ-teritoriale (oraşe, municipii, comune) fruntaşe la exportul băcăuanilor. Au fost selectate UAT-urile care au participat la mobilitatea externă cu minim 500 de persoane (acestea nu au fost încadrate la populaţia stabilă). La un loc, toate acestea oferă cca 80% din masa demografică aflată sub alte orizonturi, poate mai bune, poate mai rele. Preluând titlul unui foarte interesant studiu asupra migraţiilor internaţionale, ne întrebăm şi noi: Anul viitor, acasă?
Clic pe hartă pentru mărire.
Etichete:
comune,
demografie,
judeţ
Cum arată densitatea populaţiei judeţului Bacău
În exclusivitate pentru cititorii deferlărilor, o imagine reactualizată a diferenţierilor spaţiale ale densităţii populaţiei la nivelul judeţului Bacău.
Clic pe hartă pentru mărire.
marți, august 27, 2013
Feliile turistice ale județelor Moldovei
Cea mai ieftină benzină din Bacău

Conform unei analize Gândul, cea mai ieftină benzină şi motorină se poate cumpăra de la staţia amplasată pe strada Milcov. Articolul complet - clic aici.
Sursa tabelului: gandul.info
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)





