Curios din fire, am urmat paşii copilărilei
iubitului om de radio, căutând din priviri măcar un ultim reper dendrologic al
Bacăului de ieri, pe rebotezata stradă Ioniţă Sandu Sturza. Dezamăgirea a fost completă: sistematizarea comunistă, completată de o
tranziţie urbanistică posdecembristă originală, nu a radiat doar ziduri şi
destine. Ea a eliminat până şi fibra vegetalului pentru a face loc, nu-i aşa,
simbolurilor „modernităţii” edilitare...
În
oraşul acela meschin, care nu vedea soarele decât prin ţesătura propriilor
pânze de păianjen, strada Armenească era, la începutul anilor `50,
singura „cucoană” edilitară.
În oraşul plin de lifestyle cu iz
provincial, la capătul unei provincii marginale, strada Armenească nu mai
există nici măcar ca love story.
Infatuată, istoria urbanistică a Bacăului îşi continuă urzeala.






