Un altfel de solstiţiu de iarnă. Sau poate o altă cumpănă dintre ani. Cel puţin pentru mine.
Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
miercuri, noiembrie 11, 2015
joi, noiembrie 05, 2015
Nume ale jazz-ului mondial, la Bacău Jazz Festival 2015 (6 – 8 noiembrie 2015)
La
început de noiembrie Bacăul va fi gazda primei ediţii a evenimentului Bacău
Jazz Festival, o ediţie pilot care dorește să deschidă apetitul publicului
pentru acest gen de manifestare. Încă de la debut, festivalul va reuni în
programul celor trei zile de eveniment (6 – 8 noiembrie 2015) artiști din cinci
țări participante.
Capetele
de afiș ale festivalui sunt renumitul saxofonist Kenny Garrett, care va fi
prezent în concert în fața publicului băcăuan într-o formulă de quintet,
alături de muzicienii Vernell Brown – pian, Corcoran Holt - bass, Marcus Baylor
- tobe, Rudy Bird – percuție, și Al DiMeola, ce va susține un concert extraordinar,
într-o formulă de trio, alături de Peter Kaszas (tobe, percuție) și chitaristul
Peo Alfonsi. Lor li se vor alătura muzicieni extraordinari din țară și din
străinatate în proiecte precum:
EBQ – un proiect
muzical româno - american coordonat de către renumitul trompetist român Emil
Bîzgă.
SAREA PAMÂNTULUI – un
proiect muzical România – Republica Moldova coordonat de Cezar și Anatol
Căzănoi
SORIN ZLAT TRIO - un
proiect muzical aparținând extraordinarului pianist băcăuan Sorin Zlat și
derulat cu participarea extraordinară a muzicienilor Răzvan Cojanu - contrabas
și Laurențiu Zmău - tobe. Special guest - saxofonistul Sorin Zlat SR
Festivalul
va fi completat de o sectiune de Jazz-poetry, o expoziție de fotografie
dedicată jazz-ului, a artistului Marius Michel Mihalache, proiecții de filme,
jam session.
Anca Sigartău,
manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”, inițiatoarea proiectului Bacău Jazz
Festival: “Sunt bucuroasă că Bacăul
găzduiește un astfel de eveniment, el face parte din strategia noastră culturală
și se înscrie în rândul manifestărilor artistice prin care Bacăul își propune
să devină un punct focal de cultură și turism cultural pentru întreaga regiune.
Teatrul și implicit echipa pe care o coordonez sunt inițiatorii acestui
eveniment, dar el este un eveniment al comunității. Noi ne dorim doar să
deschidem un drum, după care ne dorim ca structurile ONG active în domeniul
cultural să preia evenimentul și să îl ducă mai departe. Sper din toată inima
ca publicul băcăuan care a umplut sălile la Festivalul Theaterstock să fie
încântat de eveniment, să ne fie din nou alături și să ne bucurăm împreună de
un act de cultură extraordinar. Am încercat și cred eu am reușit ca la această
ediție să aducem nume mari ale jazz-ului mondial, din stiluri de jazz cât mai
diferite, încercând să prezentăm toate fațetele acestui gen musical. Nu ne-am
focusat pe concerte de nișă, am încercat abordarea unui jazz ascultabil și
plăcut publicului larg. Line-up-ul a fost gândit având permanent în minte
valoarea artistică și satisfacția publicului. Așadar un regal de jazz la care
așteptăm publicul băcăuan în număr cât mai mare”.
Spectacolele
vor avea loc la Teatrul de Vara ”Radu Beligan” sau la Teatrul Municipal
“Bacovia”, începând cu ora 19.00.
Biletele
au preţuri cuprinse între 15 și 75 de lei și pot fi achiziționate de la Agenția
Teatrului Municipal Bacovia.
PROGRAMUL
FESTIVALULUI:
Vineri 6 noiembrie,
Teatrul de Vară ”Radu Beligan”:
Ora 19.00 - Sorin
Zlat Trio, un proiect muzical aparținând extraordinarului pianist băcăuan Sorin
Zlat. Cu participarea extraordinară a muzicienilor Răzvan Cojanu - contrabas și
Laurențiu Zmău - tobe. Special guest - saxofonistul Sorin Zlat SR
Ora 21.00 - Kenny
Garrett Quintet, în PREMIERĂ în Bacău. Cu participarea muzicienilor Kenny
Garrett, Corcoran Holt, Vernell Brown, Marcus Baylor, Rudy Bird
Sâmbătă, 7 noiembrie,
Teatrul de Vară ”Radu Beligan”:
Ora 19.00 – EBQ – un
proiect muzical româno - american coordonat de renumitul trompetist român Emil
Bîzgă.
Ora 21.00 - Al Di
Meola Trio, cel mai mare chitarist de jazz, vine în premieră în Bacău, alături
de muzicienii Peo Alfonsi și Peter Kaszas
Duminică, 8
noiembrie, Teatrul Municipal “Bacovia”:
Ora 19.00 - Sarea
pământului – un proiect muzical România – Republica Moldova, coordonat de Cezar
și Anatol Căzănoi.
Organizatori: Teatrul
Municipal ”Bacovia”, Primăria municipiului Bacău
Mai
multe informații, pe pagina de Facebook a evenimentului: Bacau Jazz Festival. 6– 8 noiembrie 2015
marți, noiembrie 03, 2015
Valea Trotuşului pe CNN
Etichete:
Fascinanta Românie,
Foto,
turism
luni, noiembrie 02, 2015
Sindromul verdelui pe hârtie: protejarea arborilor "excepţionali"
Autoritățile locale vor avea
obligația de a proteja arborii excepționali de pe teritoriul localităților lor,
a decis Senatul săptămâna trecută. Prevederile
proiectului de lege adoptat vizează completarea și actualizarea cadrului
legislativ existent privind conservarea și extinderea spațiilor verzi din
intravilanul localităților. Potrivit prevederilor actului normativ, categoria
arborilor excepționali include specimenele de arbori unici, fie prin
dimensiune, vârstă, formă, locație sau raritate, fie printr-o sere de calități
de ordin estetic, istoric, cultural sau economic. Arborii vor fi identificați
de autoritățile locale, urmând a fi stabilite modalități de protejare și
conservare a acestora. Autoritățile locale vor întocmi registre locale ale
arborilor excepționali, similare registrelor locale ale spațiilor verzi, în
care vor fi menționate datele tehnice asociate acestora. Registrele au caracter
public, putând fi consultate la sediile autorităților locale. Fiecare lună de
întârziere în întocmirea registrelor locale ale arborilor excepționali va fi
sancționată cu amenzi, astfel: 2000 lei pentru fiecare comună, 2500 lei pentru
fiecare oraș, 3000 lei pentru fiecare municipiu și 3500 lei pentru fiecare
primărie de sector, conform stiripesurse.ro. În sinteză: redundant, demagogic şi ipocrit. Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă cu atenţie prin oraşul dumneavoastră de domiciliu...Cel din România, ca să fiu mai exact.
Vezi şi: Arbori remarcabili din Bacău
Etichete:
mediu,
parc,
sistematizare urbană,
spaţii verzi,
strategii,
străzi,
turism,
urbanism
vineri, octombrie 30, 2015
Bacăul experienţelor senzoriale
O iniţiativă interesantă a fost pusă astăzi în aplicare în centrul municipiului: Map me Happy Bacău, rod al Asociaţiei
Romanian Youth Movement for Democracy (RYMD), asociaţie
cunoscută băcăuanilor prin proiectul „Cetățeni Activi pentru Bacău”. Oraşul are
nevoie de revalorizarea spaţiului public, de un urbanism participativ aplicat,
după cum spuneam de n ori pe acest blog. Iată un prim pas făcut cu dreptul.
Sper să mai urmeze şi alţii. Cunosc foarte bine faptul că în România rezultatul
final al multor proiecte de acest gen ajunge – în cel mai bun caz – într-un sertar al
unui funcţionar public lipsit de orice pregătire/viziune. De această dată sunt
mai optimist: mă bucur că măcar băcăuanii de vârsta a treia au avut
posiblitatea de a-şi admira oraşul de pe o imagine satelitară de 50 mp…
miercuri, octombrie 28, 2015
Pe masa de biliard a culturii
O comparaţie între oraşele candidate la titlul de capitală culturală europeană 2021, oraşele mari ale României (cu o populaţie de peste 100000 de locuitori) şi zonele lor de influenţă urbană. Este clar, multe oraşe şi-au (re)descoperit vocaţia culturală. Măi să fie!
Fond hartă: Ariile
de influenţă ale oraşelor mari, sursa: OACHEŞU ŞTEFAN VILSON (2011) - "ROLUL ORAŞELOR MARI ÎN DEZVOLTAREA
REGIONALĂ A ROMÂNIEI", (rezumat teză de doctorat), Universitatea Bucureşti, Facultatea de
Geografie
luni, octombrie 26, 2015
14 oraşe se bat pentru a deveni capitală culturală europeană. Candidatura Bacăului a fost acceptată
Conform Hotnews, "candidaturile a 14
orase din Romania - Alba Iulia, Arad, Bacau, Baia Mare, Brasov, Braila,
Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Sfantu Gheorghe, Suceava, Timisoara si
Targu-Mures - au fost acceptate pentru titlul de Capitala europeana a culturii
2021, in urma analizarii documentatiei depuse, anunta Ministerul Culturii.
Eligibilitatea dosarelor de candidatura ale oraselor mentionate a fost validata
de expertii Comisiei Europene, se arata intr-un comunicat citat de Mediafax. In prima jumatate a
lunii noiembrie vor fi publicate informatii suplimentare despre agenda
reuniunii si planificarea prezentarii candidaturilor de catre orasele
candidate, iar reuniunea de preselectie, in urma careia juriul european va
intocmi o lista scurta a oraselor candidate, va avea loc in perioada 7 - 10
decembrie.
"Numarul mare al
oraselor candidate demonstreaza constientizarea actului cultural ca instrument
al cresterii economice si al dezvoltarii", declara Ionut Vulpescu,
ministrul Culturii. "Suntem placut surprinsi de interesul manifestat de
autoritatile locale, de cetatenii oraselor care si-au depus candidatura.
Interesul pentru cultura are si o componenta pragmatica, de care nu putem sa nu
ne bucuram: se constientizeaza astfel faptul ca actul cultural devine tot mai
mult un instrument al cresterii economice, al dezvoltarii si genereaza
prosperitate", a mai spus acesta. In plus, ministrul
Culturii spune ca felul in care au reactionat cetatenii, mobilizarea diverselor
institutii si conlucrarea lor pentru intocmirea proiectelor fiecarui oras sunt
un atu pentru dezvoltarea lor viitoare. "Experienta capatata acum, ideile
promovate si proiectele intocmite pot fi folosite pentru generarea unor noi
proiecte culturale, pe care Ministerul Culturii va fi bucuros sa le sustina. Sunt
convins ca numarul mare de candidaturi va fi urmat de actiuni practice,
concrete, in sustinerea proiectelor fiecarei comunitati in parte, care sa
dovedeasca seriozitatea lor", a incheiat acesta.
Ministerul Culturii a
lansat, in decembrie 2014, un apel adresat oraselor din Romania care doresc sa
candideze la titlul de Capitala europeana a culturii pentru anul 2021. Programul
"Capitala culturala europeana" a fost initiat de Consiliul de
Ministri ai Culturii din Uniunea Europeana in 1985, cu scopul de a apropia popoarele
Europei si de a celebra contributia oraselor la dezvoltarea culturii. Pana in
prezent, peste 40 de orase au detinut acest titlu. In 2007, orasul Sibiu a
detinut acest titlu, alaturi de Luxemburg. Orasul Mons, situat
in sudul Belgiei, a preluat la sfarsitul lunii ianuarie rolul de "capitala
culturala europeana", pentru un an, alaturi de localitatea Plzen din
Cehia, cu ambitia de a insufla un nou elan unei regiuni afectate dur de criza
economica, la fel ca predecesoarele sale, Lille si Liverpool."
Sursa: hotnews.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

