Anul 2025 în sinteză meteo: zece caracteristici

 O succintă caracterizare a anului de care tocmai ne-am despărţit, în zece tuşe meteo:

1. temperatura medie anuală de 11,5 C se încadrează în trendul ultimelor două decenii. Comparând însă cu seriile de date annterioare anului 1990, ne putem da seama mai clar de amploare schimbărilor climatice...

2. Comparativ cu anii 2023 şi 2024 (ani care au bătut numeroase recorduri - vezi 2024: cel mai cald an şi 2023 - cel mai cald an din istoria măsurătorilor în oraşul Bacău), anul 2025 a fost mai domol, lucru observat mai ales printr-o intensitate mai redusă a valurilor de căldură din sezonul estival.

3. Abateririle termice lunare  faţă de mediile multianuale au fost pozitive în toate lunile, cu excepţia lunii mai. Vă mai amintiţi ce plăcut a fost în aprilie şi cum a evoluat apoi ultima lună de primăvară, mai mult decât capricioasă...

4. Am avut parte de 45 zile tropicale (41 în perioada verii şi 4 zile în septembrie). O vară totuşi mai respirabilă decât anterioarele, după cum spuneam mai înainte.

5.  Oraşul a adunat doar 7 zile geroase (cu T sub - 10 C),  înregistrate predominant în luna februarie (şase zile).

6. Temperatura maximă absolută: 35,9 C pe 7 iulie. Cu siguranţă însă, efectul de insulă termică urbană a mai adăugat cel puţin 1,5- 2 C în zona centrală a municipiului şi în alte "puncte fierbinţi" despre care am avut prilejul să discutăm - vezi aici: Un studiu meteorologic ne arată zonele „fierbinți” ale Bacăului. Detaliere specific lunar: Insula terrnica urbana bacauana

7. Temperatura minimă absolută: -12,4 C pe 22 februarie. Decent, am putea spune :)

8. Pluviometric, cu cei 676,8 l/mp, anul 2025 este uşor excedentar, comparativ cu mediile multianuale. Se remarcă cantitatea căzută în luna mai (nu mai puţin de 185,8 l/mp - adevărat record, vezi postarea dedicată.) şi în octombrie (97,4 l). 

9. Cel mai reprezentativ fenomen meteo a fost ceaţa: nu mai puţin de 49 de zile dominate de atmosfera bacoviană caracteristică, cea mai ridicată valoare din ultimul deceniu. Vezi şi Noiembrie cel urât.

10. Ultima lună a anului ne-a adus temperaturi mai suportabile pentru facturile la încălzire. Cu o medie lunară de 3,0 C, decembrie 2025 se situează pe primul loc în topul celor mai calde începuturi de iarnă din ultimii 25 de ani. Ce va fi în continuare, rămâne de văzut :)

Dorinţe la final de an...

 

Un an cu mai multe realizări și cu mai puține neîmpliniri.

Un an cu mai multi oameni vorbind cu bunătate și toleranță și cu mai puțini cârcotași.

Un an cu mai multe gânduri bune și cu mai puține nopți nedormite.

Un an cu mai multe cărți, școli, spitale, drumuri și cu mai puține minciuni politizate.

Un an cu mai multă libertate de gândire și cu mai puțină încrâncenare.

Un an cu mai mulți prieteni în carne și oase și cu mai puține avataruri vremelnice.

Un an cu mai mult verde și cu mai puțin cenușiu.

Un an cu mai multă nemărginire și cu mai puțină limitare.

Un an cu mai mulți pași și cu mai puțină motorizare.

Un an cu mai puține spații reci și cu mai multe locuri calde.

Un an cu mai mult zâmbet și cu mai puțin venin.

Un an cu pace.

2026, te aștept #pefirulapei!

Fragmente de 2025

Nu e o încercare de retrospectivă 📷.

    Sunt doar fragmente de 2025, așa cum s-a lăsat anul acesta surprins în lucruri mici, indiferent dacă e vorba de cursul naturii sau de natura urbană. Oameni surprinși spre apus, copii bucuroși la răsărit, vibrație și dinamică, tihnă și introspecție. Viața în alb și negru alături de culoare — două moduri de a simți aceeași realitate: fragmente ale curgerii timpului, secvențe care nu se vor mai întoarce vreodată. Nimic spectaculos. Doar câteva file de jurnal vizual, pentru bucuria de a putea surprinde prezentul — lucid, sănătos și onest — cu ochiul și inima celui care fotografiază nu ca să impresioneze, ci pentru a îmbrățișa lumina zilei.

    Lumină bună în 2026!

Tradiții duse mai departe

 Instantaneul preferat al zilei de ieri, de la alaiul datinilor şi obiceiurilor de iarnă. Abia acum mi-am dat seama mai exact de ce: domnişoara “ursoaică” are ceva aparte, un aparte între Manuela Hărăbor din „Pădureanca” (ecranizare după  nuvela omonimă de Ioan Slavici) şi Anca Szönyi  - Mădălina lui Rebreanu, din ecranizarea după “Ciuleandra”…

Datini și obiceiuri de iarnă

 

Noiembrie cel urât

 Termic, peste media multianuală: 7,1 C, ca medie lunară – v. grafic. Extreme cuprinse între – 0,2 C (chiar în prima zi, singura care va rămâne cu valori negative) şi 17,5 C (17 noiembrie). Media temperaturilor minime: 4,2 C. Media temperaturilor maxime: 10,1 C.

Excendentară pluviometric: 69,7 l/mp (dublu faţă de media multianuală). 

14 zile cu ceaţă, o zi cu ceva zăpadă.

Nu mai puţin de 22 de zile fără a vedea Soarele sau cu ceva raze palide.

Noiembrie în câteva date seci, deprimant de bacovian. Cea mai urâtă lună din an. Mai sunt trei 😉

Nerv(uri) spre iarnă

 Îmi plac la nebunie ultimele frunze rămase în vârf de ramuri despuiate la granița dintre toamnă și iarnă: au mereu ceva dintr-o lecție tăcută despre timp și așteptare. Ele nu mai păstrează nimic din optimismul verii ori din forfota cromatică a toamnei pârguite. Martori vremelnici, discreți, ai unei lumi care trece, ai unui ciclu ce se pregătește să închidă o paranteză. Suspendare între frig și cădere, între ceea ce a fost și ceea ce urmează să vină, într-un echilibru dinamic pe care doar natura îl poate orchestra...

    Privindu-le, înveți că timpul nu este doar curgere, ci și oprire. Așteptarea nu e pasivitate, ci o formă de curaj gravitațional:  tenacitatea de a sta în bătaia vântului, de a rezista în fața inevitabilului, de a spune lumii: Încă nu!  Paradoxul unei încăpățânări vegetale, siluete care nu mai hrănesc copacul, dar îi păzesc memoria. Nu mai cresc, dar țin în ele, pentru câteva zile, promisiunea unei primăveri care, deși nevăzută, pulsează undeva în adâncul lemnului.

    Spleen-ul finalului de noiembrie se topește puțin când privesc cum o singură frunză poate aprinde cerul cu galbenul ei obosit. E dovada că frumusețea poate să supraviețuiască și atunci când în jur cuvântul de ordine e descompunerea. Că există conexiune chiar și în clipele când vântul pare să fure tot ce e sigur între cer și pământ. Că și pe un fundal plumburiu poți găsi o formă de estetic cu valențe fotografice, dacă înțelegi că sfârșitul nu este un capăt, ci un moment de respiro. Oricât de mult apăsă aerul bacovian cu melancoliile și (pe)trecerile lui, există mereu un rest de lumină care rămâne agățat în ramuri, pentru a ne aduce aminte că primăvara nu e niciodată prea departe...

Cinefil printre decenii

       Spre finalul anilor ’80, cu tot cu cenușiul lor inclus, profesorul de limba și literatura română, dl. Ioan Lazăr (Dumnezeu să îl odihnească în pace!), avea să ne facă o surpriză pentru acele vremuri în care rigoarea era cuvântul de ordine într-un sistem educațional anchilozat: vizionarea filmului „Liceenii” la Cinema Central. Avea să fie filmul unei generații, dar țin minte că unii profesori au privit atunci cu scepticism momentul, neezitând să (ne) ironizeze: „Voi aveți nevoie să învățați pentru examene din programă, nu să pierdeți vremea mergând filme!”

      Nu toate orele frumoase din viața de licean rămân în amintire. Au nevoie de substanță și pasiune pentru a trece testul timpului, chiar dacă, pe moment, nu le dai importanța cuvenită. Peste ani, îți dai seama cât de mult a contat un astfel de eveniment neprevăzut dintr-o zi obișnuită a unor liceeni. O mică „lebădă neagră”. La fel ca secvențele de oră considerate atunci de noi interesante, dar nerelevante din perspectiva examenelor (Esenin, Zola, Baudelaire etc.). Nu înțelegeam prea bine cât de mult înseamnă ca cineva să-și deschidă — și să-ți deschidă — ochii și inima, ieșind din tipare. La fel cum nu știam atunci ce viitor mă așteaptă, cât de greu este să porți, în timp, atât propriile zbateri, cât și pe cele aparținând unor noi și noi generații, mereu altfel...

       Iar acum, când îi privesc, mă surprind zâmbind: nici ei nu vor ține minte tot, nici ei nu vor fi mereu atenți. Dar dacă măcar unul va simți, peste ani, un fior blând al unei amintiri fără motiv anume, înseamnă că firul acela nevăzut — de atunci până azi — și-a făcut treaba. Și că lumea noastră poate fi schimbată și așa, doar prin faptul că am reușit să aducem un strop de memorabil într-o zi anostă, la final de toamnă…