Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

marți, aprilie 17, 2018

Pilula de urbanism (10): Românul şi spaţiul public


“Am crescut cu interdicții și cu reguli fixe legate de spațiul public, dintre care poate cea mai stupidă dintre toate a rămas faimoasa „Nu călcați iarba!“. Din nou am avut un șoc cînd am văzut pentru prima oară în străinătate, prin anii 2000, oameni care profită de fiecare petec citadin de iarbă nu doar ca să-l calce, dar ca să se întindă pe el, să se relaxeze, să încropească cîte un picnic (și cu bere, desigur, sau cu cîte o sticlă de vin). La noi, spațiul public, în loc să ne aparțină – pentru că noi sîntem în fond cei care locuim orașele, nu autoritatea, nu legile – e un spațiu încă ostil. Nu prea ne vine să facem nimic acolo, de multe ori doar îl traversăm grăbiți, în drum spre casele noastre, unde nu mai există nici o interdicție, noi sîntem cei care facem regulile. Ne refugiem în spații private, pe terase și în baruri, care rămîn clasicele locuri pentru șuete și petreceri. Ne refugiem și în parcuri, vara, multe arată precum curțile unor sanatorii, au ceva de cură de recuperare, cu oamenii care lîncezesc pe bănci, nu se întîmplă nimic acolo. Nu simțim strada ca pe un spațiu viu, ca pe un spectacol, o iubim doar cînd toată lumea pleacă prin vacanțe și, în sfîrșit, e pustie. Nu ne-a învățat nimeni cum să ne „folosim“ orașul ca să ne fie bine și de multe ori nici n-avem voie s-o facem. Mă gîndesc că interdicțiile astea mărunte nu au nici o legătură, de fapt, cu normalitatea. Doar le-am moștenit și le ducem mai departe, în vreme ce în alte părți ale lumii, mai civilizate, orice poate deveni „normal“ atîta timp cît se păstrează în limitele bunului-simț, iar regulile se impun de la sine. Da, oamenii consumă alcool pe stradă și în parcuri, dar își duc gunoaiele la coș din principiu și nu pentru că le e frică de vreo lege.
Am trecut din nou prin părculețul din spatele blocurilor, în duminica de Florii – era o hărmălaie de nedescris, o petrecere ad-hoc între vecini. Părinți și copii, bone și bunici. Unii încropiseră „tradiționalul“ grătar cu mici, alții beau bere cu navetele, cei mai mulți ronțăiau semințe, „legea patrușpatru“ nu se vedea pe nicăieri. Nu știm cum să ne împrietenim în mod decent cu spațiul public, însă uneori, de „sărbătorile legale“, îl ocupăm în mod abuziv și ne doare la bască.”
(Adina Popescu – “Legea patruşpatru“ şi spaţiul public, Dilema veche nr. 737, 5-11 aprilie 2018)

duminică, aprilie 08, 2018

joi, aprilie 05, 2018

Slow living


Staţie de autobuz la oră de trafic încărcat. Un du-te-vino nervos, cu priviri aruncate pieziş. La câţiva paşi, o mogâldeaţă nemiscată frapează un ochi iscoditor. Imaginea unei scoici la colţ de promontoriu bătut de valuri. Nefirească nemişcare. Poate doar sacul de urzici culese de dimineaţă să fie mai mobil. Pare a fi invizibilă. Acel du-te-vino curge în continuare la vale sau se revarsă inutil spre amonte, ignorând-o.  O mână se apropie, cu o pâine şi un strudel cumpărat ad-hoc: „Să fie de sufletul celor adormiţi!”. Şi atunci, minune: un chip brăzdat se ridică din broboadă, făcând loc unor ochi luminoşi, de o limpezime extraordinară. Cu o blândeţe duhovnicească şopteşte: „Vă mulţumesc mult”. Apoi capul coboară, precum valvele cochiliei. Soseşte autobuzul. Un nou du-te-vino se revarsă...

miercuri, aprilie 04, 2018

"Săptămâna Luminată" în Parcul "Cancicov"

     Idealul toaletării: un trunchi curăţat de sus până jos, câteva ramuri în vârf, precum tunsoarea fostului preşedinte Băsescu. Lumină, curăţenie, securitate, nu-i aşa?  Livada cu pruni şi meri? Nu, doar Parcul "Cancicov". Aşteptăm bidineaua cu var şi primele tratamente cu pesticide...Focul bacterian şi rapănul mărului fac ravagii...



duminică, aprilie 01, 2018

Jandarmi aplaudaţi la scenă deschisă

     Băcăuanii care s-au îndurat să iasă din casă în această dimineaţă au avut parte de un frumos program oferit de jandarmi în Parcul "Cancicov", cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie).






În exclusivitate: noul proiect de remodelare peisagistică a Parcului "Cancicov"


Chiar din prima zi a lunii aprilie, 05 a.m., am reuşit să obţinem în exclusivitate pentru dumneavoastră proiectul de amenajare a Parcului „Cancicov”. Viziunea inovatoare are în vedere tratarea peisagistică diferenţiată sub forma a 34 de sectoare care preiau, fiecare dintre ele, diverse elemente peisagistice de referinţă pentru tot atâtea parcuri urbane, selectate din lista metropolelor cu o înaltă calitate a locuirii urbane, de la Auckland (Noua Zeelandă) până la Vaslui Ville (România). Desigur, sectorizarea nu va îngrădi perspectiva holistică pe care o vom avea la final, rod al unui urbanism participativ practicat de administraţia locală încă din anul 1990. O altă noutate absolută este legată de amenajarea pentru fiecare sector a 34 de puncte de interes în care apa apare ca element decorativ central, cunoscându-se foarte bine setea artistică a băcăuanului faţă de acest element vital. Vom avea astfel parte de luciu de apă (lacuri, iazuri, piscine, bazine decorative), căderi (cascade, pânze şi pereţi de apă), cursuri şi jocuri de apă (izvoare, râuri, fântâni arteziene, jeturi emoţionale) care vor accentua o atmosferă memorabilă pentru verdele din centrul Bacăului. Aceste elemente constructive (cu o suprafaţă de 6 mp, 10 mp, 80 mp, 100 mp şi chiar 450 mp) vor fi concesionate pentru 150 de ani Ordinului Arhitecţilor Peisagişti„Sakura” din Arakurayama, Japonia, imediat după votul favorabil dat de edili.
Serialul nostru va prezenta câte un sector în fiecare zi. Vom începe de la coada alfabetului, oferindu-vă astăzi, de 1 aprilie, sectorul „Copou”, inspirat de la vecinii din Vaslui Ville. Enjoy!












joi, martie 29, 2018

(MAI) AVEM UN PARC. CE FACEM CU EL?


    Probabil aţi aflat de proiectul intempestiv al Primăriei Bacău care are în vedere închirierea prin licitaţie publică a 34 loturi de teren din Parcul „Cancicov”.  Reacţiile nu s-au lăsat aşteptate, le puteţi citi pe kristofer.ro, Ziarul de Bacău, Deşteptarea, Ferma politică....  plus zecile de comentarii de pe reţelele de socializare. Pentru  o mai bună înţelegere spaţială, am printat cele două anexe din proiectul care va fi supus aprobării şi am colorat cu roşu respectivele terenuri, asamblând imaginile pentru o localizare facilă. Rezultatul îl vedeţi mai jos:


        Începând cu anul 2010, de când există acest blog, nu m-am sfiit să critic diverse aspecte urbanistice din sfera mea de interes geografic. O ştiţi foarte bine, arhiva site-ului stă oricui la dispoziţie pentru consultare. Nu mă sfiesc nici acum să spun - în modul cel mai direct şi mai concis cu putinţă: ne aflăm în faţa unei grave erori care încalcă principiile de compoziţie utilizate în proiectarea spaţiilor verzi intravilane din categoria parcurilor urbane. Îmi exprim speranţa, aşa cum am făcut-o şi pe 22 martie, că Parcul "Cancicov" va avea parte de o atenţie pe măsura importanţei actuale şi de perspectivă. Eu ştiu că bazarul este în altă parte a oraşului. Ar fi păcat ca pentru un pumn de mărunţiş strâns la bugetul local să ne distrugem rapid PARCUL...



miercuri, martie 28, 2018

Pe Olimp: olimpicii vrănceni

    Anul acesta sunt 54 de vrănceni calificați la olimpiadele naționale și internaționale. O imagine "la cald", o cristalizare imagistică pentru acele rare calități numite: muncă, pasiune, efort susţinut, încredere...Felicitări!

duminică, martie 25, 2018

joi, martie 22, 2018

Un arc verde peste timp

      Indiferent de vanităţi, oamenii sunt vremelnici. Ideile generoase pot fi perene...
      Mulţumesc tuturor celor care - într-o formă sau alta -  au îmbrăţişat acestă idee!