Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

luni, 12 aprilie 2010

Comoara ferecată de la Helegiu


          Recent am avut prilejul să poposesc la Şcoala de Arte şi Meserii Helegiu, unde, spre bucuria mea, am descoperit un cochet punct muzeal, inaugurat în vara anului trecut. Din prezentarea făcută de conducerea şcolii am înteles că este vorba de un proiect P.I.R., cu subproiectul “Redescoperirea identităţii spirituale a comunităţii Helegiu”. Rodul parteneriatului şcoală – primărie, proiectul a fost declarat câştigător, obiectivul principal fiind implicarea elevilor de la S.A.M. Helegiu în activitatea de păstrare a identităţii spirituale a comunităţii, având numeroase activităţi derulate (colecţia de obiecte tradiţionale, excursie de documentare, pagină web ş.a). Până aici toate bune şi frumoase, cu adevărat lăudabile în încercarea comunităţii locale de a păstra identitatea şi afectivitatea locurilor natale. Nu mică mi-a fost mirarea de a găsi însă uşa acestui reuşit punct muzeal bine ferecată, de luni de zile, după spusele localnicilor, şi numai bunăvoinţa conducerii şcolii mi-a permis să trec pragul.
Explicaţia este cu adevărat stupefiantă: datorită unor confuzii terminologice (muzeu – punct muzeal), se pare că mai-marii patrimoniului românesc, cu o gîndire dâmboviţeană tipică s-au simţit lezaţi de apariţia “peste noapte” a unui “muzeu” (cum a apărut şi ştirea în presa vremii...), şi de frică că întrega comunitate din Valea Tazlăului se va îmbogăţi peste noapte din vânzarea biletelor şi din apariţia unui concurent de temut al Văii Prahovei, au spus NU vizitării acestui obiectiv...
Cu atât mai mult rămân stupefiat cu cât pe pe site-ul Institutului de Memorie Culturală (http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=1747) , la codul 7141310 este trecut, foarte clar, PUNCT MUZEAL HELEGIU şi nu muzeu.
        Chiar dacă pe site-ul oficial al comunei apare o inadvertenţă (aici se vorbeşte de muzeu etnografic), respectând logica tăioasă a oficialilor patrimoniului naţional (păstrători şi în acelaşi timp manageri plătiţi pentru a gestiona cum se cuvine rămăşiţele noastre identitare), ar trebui să nu mai circulăm spre exemplu pe drumul naţional 2F Bacău – Vaslui (cine a făcut traseul înţelege foarte bine, printre dinţi, titulatura de „drum naţional”) sau să rămânem la sol în faţa porţilor aeroportului INTERNAŢIONAL „George Enescu”, dintr-o regretabilă interpretare a dotărilor unei aerogări cu trăsături idiosincratice care variază sinusoidal pe un traseu local – regional – naţional – european – internaţional – euro-asiatic – universal – galactic etc.
Închinător lui Cronos, Constantin Noica ne consola asupra destinului implacabil al satului traditional prin cuvinte ce nu au deloc darul de a atenua neliniştea: însăşi istoria “în mersul ei către ceva ce nu poate fi refuzat de nici o spaimă si nici un regret, dezintegrează acest punct final al unei civilizaţii”.
          Îmi permit să cred că satul nostru posedă îndeajuns de multe resurse pentru a nu se dezintegra în esenţa sa şi pentru a lega trecutul de viitor printr-o arhitectură formată din trepte ascendente, consolidate de istoria, sacrul, geografia, afectivitatea, nostalgiile ori rănile din sufletul său. Iar Helegiul este un bun exemplu, cu tot absurdul situaţiei prezente…
Îmi doresc să găsiţi cât de repede uşile larg deschise pentru acest minunat şi proaspăt obiectiv al patrimoniului cultural băcăuan…

2 comentarii:

  1. bah dati icoanele la copii ca ei leau pictat

    RăspundețiȘtergere
  2. bah vedeti ca pt sala aia care sa facut acu la scoala neau luat bani de la cor sa nii dea

    RăspundețiȘtergere