Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

vineri, ianuarie 25, 2013

A fost semnat contractul de execuție pentru modernizarea Pasajului Letea (Narcisa)

     Lucrările de reabilitare a pasajului Letea din municipiul Bacău vor demara în primăvara acestui an, după ce reprezentanţii Primăriei Bacău au semnat contractul de execuţie a lucrărilor. Modernizarea pasajului va fi realizată de o asociere de firme formată din SC Instal Design Bacău, SC Marste Bacău şi Societatea de Construcţii în Transporturi Bucureşti SA. Proiectul este finanţat din fonduri nerambursabile, prin intermediul Programului Operaţional Regional 2007- 2013 şi are o valoare totală de peste 7,2 milioane de lei, din care 5,7 milioane de lei, nerambursabili.
     Reabilitarea Pasajului Letea presupune lucrări de reparaţii la nivelul căii de rulare, precum şi refacerea rampelor de acces şi a instalaţiei de iluminat public. Partea carosabilă va fi acoperită cu beton asfaltic şi, pe toată lăţimea pasajului, se va monta un sistem modern de hidroizolație. Actualul parapet va fi demontat şi se va monta un parapet nou. Instalaţia electrică va fi complet înlocuită şi se vor monta stâlpi moderni. La nivelul elementelor de rezistenţă ale suprastructurii şi infrastructurii pasajului şi a zidurilor de sprijin ale rampelor de acces se vor executa lucrări de reparaţii a suprafeţelor de beton afectate de infiltraţiile de apă şi se vor amplasa instalaţii antiseismice. Toate suprafeţele de beton vor fi curăţate şi vopsite cu vopsele speciale anticorozive. Urmare a acestor investiţii, confortul în circulaţia vehiculelor va creşte,  iar elementele de rezistenţă ale pasajului vor fi protejate împotriva infiltraţiilor de apă. În plus, Pasajul Letea va avea un aspect modern şi va conferi zonei o imagine îmbunătăţită.
    Beneficiarii directi ai proiectului vor fi locuitorii care au domiciliul pe străzile din zona Pasajului Letea, locuitorii municipiului Bacău, cei ai localităţilor învecinate şi cei aflaţi în tranzit, din postura de şoferi sau de călători. Implementarea proiectului va determina şi crearea a câtorva zeci de locuri de muncă. Efectele investiţiei se vor resimţi în scăderea consumului de combustibil şi a uzurii auto, prin diminuarea timpului necesar unei călătorii în oraş. Se estimează că viteza medie de circulaţie şi  fluenţa traficului vor creşte cu 17,5%, ceea ce va duce la reducerea timpului de circulaţie pe pasajul Letea cu o medie 15%, dar şi la o diminuare a poluării, prin scăderea consumului de carburant pentru transportul in comun, cu 13 – 16%.
     Proiectul urmăreşte fluidizarea traficului urban şi de tranzit în zona de acţiune urbană şi face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană „Dezvoltarea şi consolidarea Bacăului ca nod logistic internodal de importanţă regională şi naţională”. 
Sursa: Comunicat de presă Primăria Bacău. 
Foto: Rautsul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu