Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

vineri, mai 03, 2013

Principele Radu al României despre Casa Alecsandri

     Situaţia dezastruoasă a Casei Vasile Alecsandri a intrat în atenţia Principelui Radu al României, pe blogul personal:
În centrul municipiului Bacău, ca o lebădă neagră căzută în estuarul fluviului, strigată de moarte, casa de la Bacău în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri scrâşneşte morbid şi îngenunchează sub bălării, curmată după aproape trei veacuri de când a fost zidită. Este  casa  unde, în miezul verii anului 1821 (după unii, 1819 sau 1818), la pervazul  pavoazat cu lucrături de stil, răsărea o viaţă ce va lumina cu renumele ei până la prefacerea în moloz a casei, ca răscumpărare pentru că a fost leagăn unui poet: fiul Elenei Cozoni şi al medelnicerului, apoi vornicului Alecsandri de la Mirceşti, ce va să fie cel neasemănat şi neasemănător  zămislitor al pastelurilor în versuri, Vasile Alecsandri. Se spune că în acea zi de iulie, a anului 1821, mama poetului era în trecere prin târgul Bacăului şi se împlinea sorocul venirii pe lume a fiului ei, neştiut atunci că această casă căreia i-a trecut pragul o mamă gata să nască, va primi în ea, peste puţin timp, sufletul unui geniu al românilor.”  Articolul complet AICI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu