Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

sâmbătă, 28 septembrie 2019

La deal, la vale...




      Pe un vârf de deal, la hotar tăcut de sat, un bătrân cimitir își petrece timpul printre lăstari și tufănele. Dimineață de toamnă, meandrezi printre morminte, aplecând privirea pe sub frunze îngălbenite. Ai senzația unei simbioze în care nimeni și nimic nu poate schimba tainicul echilibru natural care poartă pașii la deal și la vale, la vale și iar la deal, urmărind firul nesigur al ulițelor. Ridurile adânci ale unei bătrâne îmbrăcate în negru din cap până-n picioare contrastează cu un zâmbet blând, dar plin de tristețe. Involuntar îți aduci aminte de un pasaj din acel memorabil discurs-elogiu scris de Lucian Blaga: "Satul, situat în inima unei lumi îşi e oarecum sieşi suficient. El n-are nevoie de altceva decît de pămîntul şi de sufletul său şi de un pic de ajutor de sus, pentru a-şi suporta cu răbdare destinul."
Acum, după vreo 25 de ani de când am călcat pentru prima dată prin acest colț de univers rural, semantica satului atemporal blagian capătă un altfel de sens. Atemporal? Nu mai știu, din moment ce timpul a înghițit hain și alandala din mult prea multe, de la nuci falnici la fântâni, de la freamătul cailor la mirosul de lapte proaspăt. Prin același colb sau aceleași noroaie, destinele sunt luate de vânt pe ulițele satului: la deal, la vale, la deal... Sus, peste sat, o cruce putrezită străjuiește răbdătoare un pui de nuc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu