Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

duminică, 15 martie 2020

Printre blocuri


         De câteva ori pe an mă las dus de impulsul de a face un mic ocol faţă de trasee obişnuite. Cred că se întâmplă mai des primăvara, atunci când miile de toporaşi transmit în aer acel parfum unic, delicat şi persistent. E undeva între nişte blocuri care te feresc rapid de zgomotul oraşului, unde liniştea pare cuvântul de ordine pentru vreo câteva sute de paşi, prea puţine totuşi pentru a-ţi putea ordona gândurile zilei. De multe ori am avut senzaţia că aici timpul curge altfel, poate şi datorită unor nostalgii proustiene. Printre faţadele îmbătrânite, care nu prea mai amintesc de elitismul şi jovialitatea altor vremuri, ştii însă că vei avea parte de multe surprize. Poate explozia unui zarzăr. Poate o magnolie înflorită prematur. Poate silueta unui nuc bătrân. Dar cel mai mult te surprind persistenţa unor rămăşiţe de viaţă comunitară greu de înţeles pentru modernitatea citadină. Rânduri de narcise plantate cu grijă la o margine de bloc. Flori udate cu cana. Câţiva puieţi de arbori care deja au prins puteri. Un geam de demisol cu ghivece vesele. O crăticioară pusă la răcit pe un pervaz. Rufe puse la uscat printre copaci, demonstrând că totuşi prezenţa umană este coerentă. O scară de bloc amenajată la intrare cu jardiniere înflorite.Totul dă impresia de univers aparte, atipic, care încearcă să îşi păstreze un echilibru printre legile fizicii. Fragilitatea pare uneori cuvântul de ordine. Sau poate contrastul. Urme de arbori dispăruţi (tot mai multe) şi voioşia părăluţelor sau a viorelor. Aleile pustii şi mirosul apetisant de tocaniţă care rezbate după un geam întredeschis doar pentru două degete. O veche perdea cu dantelă scrobită şi routerul de la intrarea în bloc. O bancă scorojită, o pompă funcţională şi după trei decenii, al cărui scârţâit nu poate acoperi melodia unui telefon mobil din apropiere. Flori vs peturi sau doze de bere aruncate ici şi colo. Curios, nimic nu pare a disipa atmosfera cu aer uşor vetust. Da, cred că şi liniştea poate îmbătrâni interstiţial în mâna asta de blocuri. Numai că aici, ea îşi păstrează un aer aristocratic. La o grădină de bloc, o mamă şi fiica ei pregăteau ieri un mic strat pentru câteva primule care aşteptau cuminţi să fie plantate. De la scara vecină, o bătrână în cârje coboară cu greu cele câteva trepte, făcând semn fetei să vină pentru a-i da o pereche de mănuşi pentru grădinărit. Îi zămbeste şi o încurajează să continue. În nebunia acestor zile în care isteria coronavirusului pare să cuprindă oraşul, scena cu pricina pare a fi ruptă dintr-un film alb-negru. Printre faţade scorojite, într-un mic colţ de cartier îmbătrânit şi depopulat, omenia nu moare.
     Privesc lung la toporaşi şi ies dintre blocuri. La prima intersecţie, doi tineri nervoşi se apleacă sub greutatea sacoşelor, înjurând de mama focului...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu