Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

miercuri, ianuarie 04, 2023

Palimpseste băcăuane: inaugurarea magazinului "Select" (1978)

       În 1959 vechiul centru al Bacăului avea să primească un prim implant comercial al sistematizării socialiste: magazinul „Universal” (ulterior „Bacăul”). La aproape două decenii diferenţă, în vara anului 1978, un nou complex comercial de tip "mall" 😀 era inaugurat: magazinul "Select". Iată cum era oglindit evenimentul în presa vremii, într-un mic articol descoperit recent în pagina 5 din cel mai important organ naţional de presă emanat de PCR:

În centrul oraşului Bacău, lîngă hotelul „Decebal“, la parterul şi primul nivel al unui impozant bloc de locuinţe s-a deschis un modern complex comercial şi de servire — „Select“. Aici au fost deschise, între altele, un magazin-expoziţie de mobilă şi magazine de confecţii şi tricotaje şi de articole tehnico-medicale, de desfacere a dulciurilor. Tot aici a fost organizat un grup de alimentaţie publică. Alte spaţii sínt destinate agenţiei de voiaj C.F.R., precum şi unei mari farmacii. In curînd vor fi inaugurate în noile spaţii comerciale construite pe Calea Mărăşeşti din noile cartiere Cornişa Bistriţei şi „Victor Babeş“ unităţi de desfacere şi prestatoare de servicii, dispunînd de o suprafaţă utilă de circa 6 000 mp. (Gheorghe Baltă).

În fotografie: noul bloc de locuinţe din municipiul Bacău în care este situat complexul comercial „Select“ (C. Bursuc).

Sursa: ziarul Scînteia, 29 august 1978

Un comentariu:

  1. Bacaul este un oras construit si reamenajat urbanistic aproape in intregime in perioada comunista.

    RăspundețiȘtergere