Dramele Bacăului interbelic

 Să mai spună cineva că nu se întîmpla nimic în târgul de altădată...

Oameni şi dramele lor neştiunte în Bacăul interbelic (sursa: cpi colecţia ing. Mihai Ceucă)

"BACĂU, 14. — Am relatat că aseară, între orele 8—8 jum., în fata hotelului „Europa“ colţ cu grădina publică, două focuri de revolver descărcate în noapte, au atras atentia trecătorilor că  în realitate s’a petrecut o crimă şi anume: d-na A. Popovici — nefericita mamă a nenorocitului magistrat Popovici din Baucău, a voit să suprime viata Angelei Gheorghiu, aceea care a răpit acum câţiva ani vederea magistratului numit prin aruncare de vitriol.

Un mic istoric al crimei Acum 5 ani, între magistratul de odinioară, d. Popovici şi tânăra Angela Gheorghiu — fiica frizerului Gheorghiu din localitate, s’au ivit strânse legături de dragoste, al căror rezultat a fost, că Angela Gheorghiu a dat naştere unui copil. Cu toate acestea, magistratul Popovici, considerându-şi poziţiunea socială, nu a putut consimţit la  o convieţuire legală cu amanta sa, iar aceasta ca să-şi răzbune, s’a înarmat cu o apreciabilă doză de vitriol.

Ademenindu-şi concubinul în cursa dinainte aranjată, acesta a răspuns îndată fără să bănuiască nici pe departe intenţia criminală. Postată pe treptele principale ale casei unde aştepta cu vitriolul ascuns sub şort, Angela Gheorghiu a aruncat doza de otravă  în ochii nefericitului amant. In învălmăşeala produsă fatal, s’a neglijat darea primelor ajutoare cât mai repede şi aceasta, a determinat orbirea definitivă a fostului magistrat.

Cazul a fost deferit justiţiei şi criminala, compărând în faţa Curţii juraţilor, a fost achitată, putem spune cu multă indulgenţă din partea acesteia, căci orice s’ar zice, faptul crimei premeditate a fost calificat.

Urmările actului criminal. Tânără Angela Gheorghiu făcută iresponsabilă de crima făptuită a început  sfidând oarecum societatea, în fata căreia vroia să treacă drept nevinovată, să ducă o viată plină de groază, temăndu-se de răzbunare, iar magistratul Popovici, lipsit de lumina zilei, veşnic întovărăşit de îndurerata mamă, şi-a început calvarul, meditând câteodată şi asupra eventualei răzbunări. De aceia vedem pe Angela Gheorghiu  atrasă, acum 2 ani. într’o cursă la hotelul Europa; unde, petrecând câteva clipe în tovărăşia fostului amant, s'a văzut atacată cu focuri de revolver pe sub plapumă,  alegăndu-se însă,  ca prin minune, cu răni nu tocmai grave.

        Al doilea atac. Aseară, între orele 8—8 jum., publicul se retrăgea pentru cină în urma promenadei. Două detunături de armă au adunat cu repeziciune alarmantă pe cei câţiva pietoni arăzleţi în semiîntunericul pricinuit de lipsa luminei electrice. D-na Agabiela Popovici — în etate de 56 ani, — eşind până la farmacia Vogel în tovărăşia fiului său orb si fiicei sale d-ra Didina Popovici, a zărit pe Angela Gheorghiu intrând la cinematograful „Lux“. Socotind momentul oportun să se răzbune, nemai putând suporta nenorocirea copilului său, şi-a îndrumat însoţitorii la hotelul Comercial să ia masa de seară, însăşi rămânând la pândă, până ce victima a eşit dela cinematograf.

Intenţionând să tragă în plin, a urmărit pe Angela Gheorghiu până în dreptul hotelului Europa, când a descărcat, primul foc de revolver, iar victima s-a refugiat în bucătăria caselor de la magazinul „Aradul“ din fata hotelului citat. Prin geamul bucătăriei, d-na Popovici a tras din nou si de data aceasta a reuşit să rănească victima la antebraţul stâng. A fost însă pe dată dezarmată de trecători şi dusă la politie. La fata locului a sosit d. Mina  Gorovey, primul procuror al tribunalului,  jude Sachelarie, poliţai George Fălticeneanu, cari au întreprins cercetările. La interogatoriul luat şi din declaraţiile date la parchet, rezultă că d-na Agabiela Popovici cu intentiune a voit să omoare pe Angela Gheorghiu, care a răpit vederea fiului său. Adus la parchet— fostul magistrat Popovici a declarat că d-sa a sfătuit zi de zi pe mama sa să-l răzbune, nemaiputând suporta chinurile vieţii. Acesta, în ultimul timp. Pentru câştigarea existenţei, făcea acte de notariat şi pleda în procese la judecătoria mixtă, după actele ce i se citeau de către mama şi sora d-sale."

Sursa: ziarul "Viitorul", 17 ianuarie 1929 - În jurul dramei din Bacău

Bacăul interbelic - zona centrală (str. Bacău-Piatra), 

cu Hotelul "Europa" în prim-plan (sursa: colecţia ing. Mihai Ceucă)

Oameni minunaţi...

       Într-o lume tot mai alienată și mai indiferentă, să te gândești la cineva, la preocupările lui, să ieși din casă cu o surpriză, să te urci în mașină și să i-o aduci fără multă vorbă în fața blocului, la ceas de seară, s-ar încadra azi in categoria excentricului (ca să fiu blând 😊). Dar mai există astfel de oameni minunați care-ți schimbă instant dispoziția cu o simplă strângere de mână. Mai există oameni care te sună nu ca sa-ți ceară,  ca să faci, ca să dregi. Mai există oameni care de o viață oferă dezinteresat și radiază bunătate în jur. Numai pentru acest lucru ar trebui să ne bucurăm din plin: sunt din ce în ce mai puține șanse pentru a avea pe firul vieții astfel de joncțiuni luminoase...

Reducerea disparităţilor? Creşterea coeziunii sociale? Ha, ha, ha...

 Un excelent articol - sinteză despre "vrăjelile" Bucureştiului în ceea ce priveşte reducerea diferenţelor economice dintre regiunile României:

     "[...] un fond de 30 miliarde de euro s-a transformat într-o imensă sursă de generare a disparităţilor regionale şi nu numai, exact împotriva politicilor europene. El a fost grefat peste mecanismul existent, a intrat în matricea de putere centrală croită pe o distribuire preferenţială/ arbitrară a veniturilor în societate, cum a fost inventarea unor privilegii (pensiile speciale de care UE face caz), dar care are şi o importantă dimensiune regională. Actualmente, mecanismul e atât de perfecţionat în lipsa de transparenţă la distribuirea banilor, încât puţini moldoveni înţeleg cum şi cât sunt de discriminaţi în privinţa resurselor, iar cei mai mulţi chiar se autoculpabilizează pentru condiţia lor. Ca negri de pe plantaţii care ajung să creadă că nu pot să citească fiindcă nu au creier de alb. Că le lipseşte, într-un fel, „gena” performanţei, competenţei şi inteligenţei. Că trebuie să fii superman ca să fii declarat „eligibil”, în timp ce prin Bucureşti spitalele iau finanţare cu copy-paste după alte proiecte. "  - un editorial Ziarul de Iaşi semnat de Mihai Chiper, sub titlul Sistemul african din interiorul României europene (click pe link pentru articolul complet).

Sursa hărţii: Ziarul de Iaşi, 16 februarie 2023

Un pas înainte: regulamentul pentru organizarea și întreținerea spațiilor verzi

    Municipiul Bacău are, începând de marți, 31 ianuarie 2023, un regulament pentru organizarea și întreținerea spațiilor verzi (REGISVER), aprobat de Consiliul Local alături de un set de măsuri pentru extinderea spațiilor verzi în vederea atingerii țintei de 26 mp/locuitor, ca urmare a unui proiect iniţiat de viceprimarul Cristian Ghingheş. Detalii aici.

Spirit comunitar: strângere de fonduri în grădina publică

    “Marţi 19/ 6 August a. c. va avea loc în grădina publică a oraşului Bacău, o mare Kermesă, dată de studenţii băcăuani, pentru a strânge fondurile necesare sporirii numărului de admiteri în „Căminul studenţesc“ din Iaşi, care urma să fie limitat la 200, în anul viitor. Serbarea este pusă sub patronajul d-nei şi d-lui Cristea Cristoveanu, prefectul judeţului, cărora studenţimea băcăuană, ţine să le mulţumească pentru nepreţuitul concurs ce i le-au dat. D-l Prefect le-a mai făgăduit şi un fond de ajutoare, de la Prefectura judeţului. De asemeni mulţumeşte d-lui Leonida Dumitrescu, primarul oraşului Bacău, care nu a pregetat nici un moment de a da concursul făcându-le şi d-sa aceeaşi promisiune, de a le da un fond din veniturile primăriei."

Ziarul  „Mişcarea”, august 1919

Grădina publică la început de secol XX (sursa: carte poştală)

Deceniul amoniacului...

      "25 SEPTEMBRIE 1980: tovarăşul Nicolae Ceauşescu, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu inaugurează o nouă şi puternică unitate industrială — Combinatul chimic din Bacău"

Foto 2: Combinatul chimic din Bacău (carte poştală circulată în anii ’80)

Pe firul timpului: oficializarea înfiinţării parcului din Bacău

   Rodul acţiunii unor băcăuani care şi-au iubit oraşul, dorind să lase urmaşilor un reper durabil...

Sursa: Curentul, 13 mai 1938

Vezi şi: Parcul Cancicov la ceas aniversar

Ceva ce n-a văzut Parisul :)

 ALBUME VIVANTE.

În  centrul oraşului Bacău, vizavi de eleganta siluetă a noului hotel turistic, se află un panou care cuprinde fotografii de escroci, delapidatori, prostituate. În oraşul Gh. Gheorghiu-Dej, la doi paşi de Consiliul popular municipal, o gazetă de stradă numită „Cuiul lui Pepelea“ popularizează aceleaşi categorii. Cetăţenii se opresc, fac coadă, comentează. Departe de noi gîndul de a contesta rolul opiniei publice sau utilitatea unor măsuri preventive. Dar aceste panouri (şi mai ales aşezarea lor în perimetrul central al oraşelor) pot avea efecte contrarii celor scontate. Nu s-a gîndit nimeni că a populariza prim fotografii fetele de moravuri uşoare ar putea fi cu totul altceva decât o măsură educativă? Uneori, în cazul gazetei „Cuiul lui Pepelea“ , vina celor încriminaţi este mult prea mică pentru a justifica o astfel de măsură extremă, cu urmări ce pot fi dezastruoase pentru cei în cauză. Şi, la urma urmei, centrul  urban al unor oraşe nu merită mai multă consideraţie, decît să i se înfăţişeze astfel de albume?

(Ioana Parava, revista “Ateneu”, anul 1970)

Obsedantul deceniu: sărbătorirea zilei de 7 noiembrie la Bacău...

 O mostră din obsedantul deceniu...

Din Parcul Libertăţii coloane nesfârşite de oameni ai muncii — petrolişti, mineri, constructori — se îndreaptă spre tribună, scandând cu multă însufleţire lozinci: „Trăiască în veci marele Stalin, stegarul păcii şi libertăţii popoarelor!“, „Slavă lui Stalin!“.

Demonstranţii poartă panouri şi grafice prin care raportează cu mândrie partidului succesele obţinute în întrecerea socialistă. Printre ei se află colectivele întreprinderilor „Steaua Roşie“, „Partizanul“, „Proletarul“, etc. Colectivele puternicului combinat forestier „21 Decembrie“ — Vaduri, şantierul 801 construcţii Bicaz, fabricile de cherestea „Horia, Cloşca şi Crişan“, „7 Noembrie“, etc., ca şi Direcţia Regională Silvică-Bacău, deţinătoarea drapelului roşu de producţie pe ţară, produc în contul anului 1953.

Defilează brigadierii petrolişti Gheorghe Nichifor, Stoian Nicolae, Ion Stănescu, Ion Marian, etc., care, aplicând metoda sovietică a forajului rapid, realizează zilnic aproape două norme. Zilele acestea colectivul oficiilor de producţie 1 şi 3 a trimis patriei primele tone de petrol în contul anului 1953.

În aplauzele mulţimii trec brigăzile cunoscuţilor mineri fruntaşi Despa Vasile, Bâlbâc Ştefan, Harjaba Constantin, Tuluc Teodor, Acasandrei Vasile, Bran Alexandru, Mocanu Vasile, etc., care, aplicând metoda graficului ciclic, realizează zilnic aproape o normă şi jumătate. Stahanovistul miner Huluţaş Constantin extrage cărbune în contul anului 1953. Panourile şi pancartele purtate de manifestanţi vorbesc despre realizările regimului de democraţie populară.

Aproape 500 de petrolişti din regiunea Bacău au primit până acum apartamente spaţioase, cu tot confortul. Alte zeci de blocuri muncitoreşti, şcoli, cluburi, etc. sunt pe terminate. Pe Valea Tazlăului au fost puse la dispoziţia petroliştilor două dispensare, dotate cu tot confortul şi personalul necesar. In centrul carbonifer Comăneşti a fost inaugurat zilele acestea un spital modern cu o capacitate de 150 de paturi, având 26 de medici, etc. Toate acestea vorbesc cu putere despre grija partidului şi guvernului pentru ridicarea necontenită a nivelului material şi cultural al oamenilor muncii.

Sursa: "Scînteia" 11 nov 1952

Foto: Demonstraţie "spontană" a oamenilor muncii în Piaţa Malinovschi (!) din Bacău. Sursa: Abramiuc Ioan, Teofănescu Viorica (1960) - "Geografia Regiunii Bacău", manual pentru clasa a III-a, Sfatul Popular Regional Bacău - Secţia Învăţămînt şi Cultură.

Vezi şi: Bacăul cartierelor muncitoreşti

Ceauşescu despre Bacău

    Din deceniul în care Ceauşescu o luase razna, iar presa de partid bătea câmpii cu graţie:

    Puternica dezvoltare pe care a cunoscut-o Bacăul în domeniul industriei, ca şi în celelalte sectoare, demonstrează cu putere justeţea politicii partidului nostru comunist, care aplică neabătut legităţile generale la condiţiile concrete ale ţării noastre - Nicolae Ceauşescu

Scînteia, 14 iulie 1984

Scînteia, 14 iulie 1984 - Secţiunea: "LUMINOASE ÎNFĂPTUIRI ÎN ANII SOCIALISMULUI: ORAŞE ALE UNEI CIVILIZAŢII NOI, MODERNE (1944-1984). BACĂU: în toate domeniile - ritmuri de creştere fără precedent."

Un nou spațiu educațional în centrul Bacăului

     Am intrat în timp în anul 1961 pentru ca, am stiut aceasta întotdeauna si nu am uitat, era nevoie de noi. Întemeierea nu a fost usoara. Am primit un nume: Scoala Medie Nr. 4 Bacau, un statut: „Unitate în dezvoltare” si un plan de scolarizare pentru clasele V-XI. Existam ca forma, dar ne lipseau lucruri fundamentale: nu aveam un sediu propriu (în primul an am functionat în cladirea Scolii Generale Nr. 5, de pe strada 6 Martie), un colectiv didactic închegat, definit, o identitate clara. Anul 1961 a fost punctul zero al existentei noastre; virtual, aveam totul, fiindca toate drumurile ni se deschideau, concret, nu aveam nimic si trebuia sa ne gasim calea, sa ne definim.

Ne-am gasit întâi locul fizic. În anul scolar 1962-1963, în centrul orasului, pe Strada 15 August, astazi Strada Lucretiu Patrascanu, a început constructia lacasului nostru, o cladire cu 24 de sali de clasa, 4 laboratoare, cabinet medical, cancelarie, dupa un proiect arhitectural modest, comun tuturor scolilor din acea vreme, o replica în piatra a tendintelor de uniformizare si înregimentare specifice ideologiei timpului. Din proiectia opaca lipseau biblioteca, sala si terenul de sport, sala de festivitati, construite mai târziu, cu exceptia ultimei, aproape imposibil de adaugat într-un spatiu atribuit cu zgârcenie.

Sursa: "Scînteia tineretului", 5 septembrie 1963

În anul scolar 1963-1964, am functionat pentru prima data în casa noastra, cu clase de liceu (IX-XII), formând o comunitate scolara cu 853 de elevi si 43 de profesori, iar în urmatorul an, 1964-1965 îsi finaliza studiile prima promotie de liceeni. Am trecut, în 1990, dintr-o lume în alta, o trecere lina fiindca valorile noastre, proprii scolii dintotdeauna, nu s-au dovedit caduce. Prestigiul scolii în comunitate a sporit dupa 1990, fapt confirmat de optiunea celor mai buni elevi de gimnaziu pentru colegiul nostru, de rezultatele la examenele de bacalaureat, la concursurile si olimpiadele scolare. În ultimii ani, aceste rezultate ne-au situat printre cele mai bune colegii din tara, fapt confirmat de locul 8 obtinut în competitia „10 pentru România”, în care s-au confruntat unitati scolare de prestigiu. - din Istoricul Colegiului Naţional "Gheorghe Vrănceanu" Bacău

Liceul văzut de la înălțimea noului Hotel "Moldova" (sursa: "Desteptarea", recolorizare digitală ulterioară) 

Bacău - un oraş modern, înfloritor....

 La finalul articolului veţi găsi şi anul la care se face referire...😏

Bacău - un oraş modern, înfloritor

În anii construcţiei socialiste, dar mai ales în perioada care a trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, Bacăul a cunoscut, asemenea tuturor localităţilor patriei, o puternică dezvoltare industrială şi urbanistică, devenind o aşezare modernă, înfloritoare. În mai puţin de două decenii, aici au fost construite două mari platforme industriale, în care se înalţă unităţi puternice, ale căror produse sunt cunoscute şi solicitate nu numai de economia naţională, ci şi la export, în numeroase ţări ale lumii. Între acestea se numără întreprinderea de maşini-unelte, întreprinderea metalurgică, Combinatul de îngrăşăminte chimice, întreprinderea de panouri electrice pneumatice, Combinatul de prelucrare a lemnului. În acelaşi timp, s-au dezvoltat şi modernizat combinatul de celuloză şi hirtie „Letea“, întreprinderea de pielărie şi încălţăminte „Partizanul“, Întreprinderea de postav „Proletarul“, întreprinderea mecanică şi altele. Acest ritm impetuos de dezvoltare economică a făcut ca municipiul Bacău să realizeze în prezent o producţie industrială anuală în valoare de circa 14 miliarde lei. Oamenii muncii de aici s-au angajat ca în cinstea celei de-a 40-a aniversări a actului istoric de la 23 August 1944 şi a celui de-al XIII-lea Congres al partidului să realizeze o producţie suplimentară în valoare de 500 milioane lei.

În imediata apropiere a cetăţilor industriale se înalţă noile şi modernele cartiere de locuinţe. Pe cimpul dinspre Sărata, ca şi peste pasajul de cale ferată, unde pînă nu de mult hălăduiau bălăriile, s-au construit cartiere noi, adevărate „oraşe“ în oraş: Republicii, Cornişa Bistriţei, Carpaţi, Milcov, Aviatori şi altele, în care trăieşte, în condiţiile unui confort modern, peste 80 la sută din populaţia oraşului. Alături de cele circa 45 000 de apartamente, s-au construit numeroase edificii social-culturale, magazine comerciale, unităţi turistice şi prestatoare de servicii pentru populaţie. Oraşul s-a îmbogăţit cu lucrări de artă monumentală, au fost amenajate parcuri şi grădini, complexe sportive şi de agrement. Dacă la data construirii lor — ne spune tovarăşul Vasile Albu, primarul municipiului — vechiul palat administrativ sau fostul cinematograf „Mărăşti“, acum Teatrul dramatic „Bacovia“, erau considerate construcţii monumentale, astăzi ele se pierd între noile edificii realizate de proiectanţii şi constructorii noştri: Casa de cultură, complexul hotelier „Moldova“, complexele comerciale „Select“ şi „Romarta“, Institutul de învăţămînt superior, spitalul judeţean, sala sporturilor. Şi continuăm să construim în ritm intens. Pînă la sfirşitul actualului cincinal mai avem de înălţat şi pus în funcţiune noi capacităţi de producţie, obiective social-culturale şi circa 8 000 de apartamente.

Într-adevăr, Bacăul continuă să fie un vast şantier. Se construieşte atît în centru, cît şi în noile ansambluri de locuinţe Bistriţa-Lac, Mioriţei, Bacovia, Ştefan cel Mare. Este de subliniat faptul că, în ultimii zece ani, populaţia oraşului s-a dublat. Modernizarea centrului, ca şi a întregului oraş este însoţită, cum e şi firesc, de un amplu program de lucrări edilitar-gospodăreşti. Bacăul, care cu ani în urmă nu avea nici o stradă asfaltată, dispune acum de o reţea de peste 120 kilometri de străzi modernizate. În prezent, pe întreg cuprinsul oraşului se execută ample lucrări de extindere a reţelelor de canalizare şi alimentare cu apă, se amenajează noi spaţii de joacă pentru copii, de recreare şi agrement. Sunt preocupări la înfăptuirea cărora, pe lîngă fondurile alocate de stat, îşi aduc contribuţia toţi cetăţenii. Acest aport se concretizează prin executarea unor lucrări edilitar-gospodăreşti în acest an, prin muncă voluntar-patriotică, în valoare de peste 200 milioane lei. Este şi aceasta o dovadă a dorinţei fiecărui băcăuan de a-şi vedea oraşul în care trăieşte şi munceşte tot mai frumos, mai înfloritor.

Gheorghe BALTA corespondentul „Scînteii"

Sursa: Scînteia, 15 martie 1984

O zi din viaţa oraşului ...în 1957

 ANIVERSARE DRAGĂ MOLDOVENILOR. Ieri,  am luat un scurt interviu regizorului Val. Mugur, maestru emerit al artei din R. P. Romînă. Trăim acum clipe emoţionante, ne-a spus el. Azi e repetiţia generală a piesei „Apus de soare“ de Barbu Delavrancea. Această dramă istorică, aşa după cum ştiţi, evocă episoade din viaţa celui ce a fost marele domn al Moldovei  - Ştefan cel Mare. Pentru teatrul din Bacău punerea în scenă a aceştiei piese înseamnă un examen greu. Tot colectivul îşi dă contribuţia la reuşita spectacolului; 46 actori sunt distribuiţi în piesă şi se folosesc aproape 100 costume de epocă. Premiera piesei „Apus de soare“  este închinată aniversării a 500 de ani de la suirea lui Ştefan cel Mare pe scaunul Moldovei.

DEPUTAŢII SE CONSULTĂ CU CETĂŢENII În cursul zilei de miercuri, un grup de 10 deputaţi ai Sfatului popular orăşenesc Bacău, printre care Eugenia Cucu, Nicolae Enăşoaie şi alţii, au avut întîlniri cu alegătorii. Ei au discutat probleme ale gospodăririi şi înfrumuseţării oraşului. Cetăţenii din strada Alba Iulia, spre exemplu, au cerut deputatului lor să propună sesiunii aprobarea unor cheltuieli pentru prelungirea conductei de apă potabilă în această parte a oraşului. Cetăţenii din cartierul C.F.R. au propus, deputatului, ca sesiunea să adopte o hotărîre pentru amenajarea completă a noii pieţe, create anume pentru mai buna aprovizionare a ceferiştilor.

PRIMAVARA A SOSIT... băcăuanii încep a căuta parcurile, grădinile şi scuarurile oraşului. Ieri, zeci şi zeci de tineri din întreprinderi, şcoli şi instituţii au participat la muncă voluntară pentru reamenajarea spaţiilor verzi. În Parcul Libertăţii s-a terminat ieri săparea unui şanţ de 300 metri pentru instalarea în parc a unei conducte de apă. De asemenea, s-a săpat şi grăpat terenul pentru însămînţarea de ierburi şi plantarea de arbuşti decorativi.

FAPT DIVERS De ce în piaţa oraşului nu e şi un magazin cu articole de uz casnic? Întrebare firească, care şi-a găsit răspunsul ieri: în piaţa centrală a oraşului s-a deschis un asemenea magazin. Aci gospodinele pot găsi, printre altele: mături, bidinele, perii, borcane, coşuri etc.

MOMENT CRITIC Ieri însă, ca şi în multe zile, piaţa şi străzile erau murdare, neîngrijite. Şi asta chiar sub privirea administraţiei pieţelor, care-şi are sediul aici. Am constatat, cu acest prilej, că lipseau cu desăvîrşire trufandalele, cu toate că la gospodăriile de stat, la gospodăriile colective s-au cultivat cantităţi însemnate de ceapă verde, ridichi de lună, salată, în sere. Acum o lună apăruseră astfel de trufandale, dar... ciudat! Odată cu încălzirea timpului ele au dispărut.

(H. GROSU I. PLEAVĂ, Ieri în oraşul Bacău, “Scînteia” nr. 3878, 11 aprilie 1957)

 

Statui dispărute: bustul lui Lucreţiu Pătrăşcanu din Parcul Libertăţii/Cancicov

   La Bacău au avut loc două manifestări omagiale prilejuite de împlinirea a 75 de ani de la naşterea cunoscutului om politic, militant de seamă al mişcării noastre muncitoreşti, Lucreţiu Pătrăşcanu. În Parcul Libertăţii, la intrarea pe „Aleea oamenilor de seamă“, a fost dezvelit bustul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, operă în bronz realizată de V. Gorduz. Au luat parte reprezentanţi ai organelor locale de partid şi de stat, muncitori, intelectuali, studenţi, pionieri. Figura celui omagiat a fost evocată de Gheorghe Roşu, prim-secretar al comitetului judeţean de partid, conf. univ. Mihai Merfea, rectorul Institutului Pedagogic, Augustin Ungureanu, preşedintele tribunalului judeţean, Pavel Chiriţescu, membru de partid din ilegalitate, eroul muncii socialiste Gheorghe Farcaş, muncitor la Combinatul de celuloză şi hirtie „Letea“, Elena Pătrăşcanu-Veakis, fosta tovarăşă de viaţă a lui Lucreţiu Pătrăşcanu. În aceeaşi zi, la liceul care-i poartă numele a fost vernisată expoziţia „Viaţa şi opera lui Lucreţiu Pătrăşcanu“, cuprinzînd documente, scrisori, fotografii, obiecte care au aparţinut acestui înflăcărat militant comunist, om politic şi de cultură. (Gheorghe Baltă, „Omagiu” - Scînteia, 7 noiembrie 1975)

Bustul lui Lucreţiu Pătrăşcanu (sursa: Contrasens)

Vezi şi: Oare unde o fi?

Cum se distrau elevii de odinioară...

     Dacă nu mă înşeală memoria, am prins şi eu la finalul perioadei trei astfel de "sesiuni de toamnă": la sortat ardei şi gogoşari în halele fostei Întreprinderi Legume - Fructe (I.L.F. Bacău) şi pe la Brad (comuna Negri) - cartofi? Nu zic că nu au fost şi momente amuzante...Multe alte generaţii anterioare au avut însă de tras serios, an de an, uneori şi de câte două-trei ori...

Sursa: "România liberă", 4 octombrie 1973,  pagina 2, deci o ştire de impact...

Decembrie 1975: „Luceafărul“ - un mare magazin la Bacău

    La Bacău, a avut loc de curînd inaugurarea marelui magazin universal „Luceafărul“. Operă a proiectanţilor şi constructorilor din localitate, noua unitate a comerţului băcăuan, înălţată intr-un stil arhitectonic deosebit, constituie o adevărată podoabă a municipiului de pe Bistriţa. Pe o suprafaţă utilă de aproape 8 000 mp, cumpărătorii pot găsi o gamă variată de mărfuri industriale pentru bărbaţi, femei, copii şi adolescenţi. Magazinul are aproape 500 de lucrători şi dispune de raioane specializate care însumează mărfuri cît 50 de magazine obișnuite la un loc. (Gh. Baltă, corespondentul „Scînteii“) – în "Scînteia", 16 dec 1975.

Interviu revista "Femeia", 1976

"Luceafărul" comerţului băcăuan prinde viaţă. Una dintre cele mai interesante imagini cu "simbioza" vechi-nou din Bacăul sistematizării urbanistice din perioada comunistă. Sursa foto: colecţia ing. Mihai Ceucă; Ioan Bîşcă.

     Potrivit fotoreporterului Ioan Bîşcă, "magazinul universal Luceafărul a fost proiectat de Rozela Burnea Georgescu, arhitecta din Bacău care a mai semnat, între altele, proiecte precum blocuri de locuințe în Roman, Moinești, Comănești, Bicaz, Focșani și Bacău, sediul Procuraturii Bacău (1963), sediul Trustului Petrol Moinești (1966), Policlinica din Piatra Neamț (1967), magazine universale în Roman (1967) și Moinești (1968), complexul comercial „Zemeș” din Moinești (1968), hotelul Venus din Slănic Moldova (1971), hanul turistic „Măgura” (1974), extinderea și reamenajarea de la Teatrul Bacovia (1979), Hotelul Moldova (1979) și sala Ateneu din Bacău (1983)."

Sursa foto: Ioan Bîşcă/Deşteptarea. Colorizare digitală: LŞ

Pe firul timpului: Hotelul "Decebal" din Bacău

      Din nou înapoi, pe firul timpului băcăuan, încercând să intrăm în atmosfera marilor transformări edilitar-urbanistice ale deceniilor 6-7 din secolul trecut. Astăzi ne vom apleca asupra Hotelului "Decebal", construcţie ridicată rapid şi care a devenit pentru următoarele decenii unul dintre cele mai cunoscute repere citadine, dacă ne luăm fie şi numai după numărul mare de cărţi poştale ilustrate emise şi circulate în întreaga ţară o lungă perioadă. De ajutor ne stă presa locală şi naţională, prin care am navigat cu multă curiozitate, precum pescarul în căutarea unor capturi cât de mici, dar cu valoare documentară....

Noul şi vechiul într-o luptă disproporţionată... 

(foto: colecţia Ioan Bîşcă/Deşteptarea; coloriaj digital: LŞ

Ziarul Informaţia Bucureştiului din 21 noiembrie 1969 anunţa pe prima pagină, la secţiunea “Veşti turistice”, cu câteva luni bune înainte, marele eveniment:

Informaţia este preluată rapid şi de alte ziare. 

Reţelele sociale nu apăruseră nici măcar în literatura SF... (foto: "Munca", noiembrie 1969)

La începutul anului viitor, la Bacău, se va da în folosinţă hotelul „Decebal“, o construcţie modernă care va oferi turiştilor condiţii optime de cazare. Clădirea are 12 niveluri, la ultimul fiind amplasate o terasă şi o cofetărie. Spaţiul de cazare va fi de peste 200 de locuri. La parter vor funcţiona un salon de coafură - frizerie şi chioşcuri cu articole de artizanat. De asemenea, hotelul va dispune de un bar de zi, parking etc.

     Primăvara anului 1970: hotelul este terminat, iar România liberă din 26 aprilie 1970 anunţa sintetic: În localitate a fost dat ieri în folosinţă complexul hotelier„Decebal“. Clădirea situată în centrul oraşului are 12 nivele şi este construită într-un stil arhitectonic original. În cadrul acestui complex funcţionează un hotel cu 214 locuri, un restaurant, bar, terasă, cofetărie, magazin de artizanat, diferite unităţi de autoservire.

Important detaliu, am aflat astfel data exactă a inaugurării: sâmbătă, 25 aprilie 1970. Reţinem data.

Foto: prof. Valeriu Bogdăneţ ("România liberă, 5 mai 1970)

O nouă realizare arhitectonică împodobeşte centrul oraşului Bacău: complexul turistic „Decebal“. O contracţie care îmbină stilul modern cu semnele arhitecturii tradiţionale îşi desfăşoară contururile într-o piaţă spaţioasă, îmbogăţind peisajul citadin. Realizat în întregime de arhitecţii şi inginerii proiectanţi de la D.S.A.P.C. Bacău, care au găsit soluţii pline de fantezie şi originalitate, noul hotel-restaurant reprezintă, prin linia sa armonioasă şi prin interioarele de bun gust şi eleganţă, un punct de permanentă atracţie. Apariţia acestui hotel al O.N.T.-ului a declanşat un plăcut spirit competitiv. Conducerea T.A.P.L. a terminat de curînd renovarea restaurantului „Bistriţa“. Apreciem în mod deosebit efortul de ase creia o ambianţă intimă la care se adaugă inspiratele forme geometrice ale pereţilor. După ce, în cadrul acestei rubrici, aim criticat lipsa de fantezie a unor decoratori de restaurante, ne face plăcere să evidenţiem această iniţiativă. Rămîne acum ca cele două frumoase puncte de frecvenţă umană să nu fie degradate în nici un fel, iar serviciul curent să nu abdice de la normele civilizate pe care le presupune cadrul arhitectonic. (în articolul “Urbanizare şi civilizaţie” din revista Ateneu, anul 1970, sub semnătura Ioanei Parava)

O pagină întreagă dedicată promovării noului obiectiv (sursa: "Ateneu", 1970)

La Bacău a fost inaugurat un nou complex hotelier, purtînd numele „Decebal". Clădirea, situată în centrul oraşului, este construită într-un stil arhitectonic original, dispunînd, în cadrul celor 12 nivele, de 214 locuri de cazare, un restaurant, bar, cofetărie, magaxin de a rtizanat, unităţi pentru servicii şi de o terase-restaurant. (Drum nou nr. 4/1970)

Sursa: "Scînteia", 7 iulie 1970

Peste cîteva zile se vor da în funcţie două noi şi moderne complexe hoteliere şi de alimentaţie publică din reţeaua O.N.T. Este vorba de hotelul „Decebal" din Bacău, amplasat în centrul oraşului, avînd o capacitate de 214 locuri în camere cu 1 şi 2 paturi, dotate cu confort optim şi mobilat modern. Hotelul dispune şi de un restaurant propriu avînd o capacitate de 190 locuri, precum şi de un bar de zi,loc de parcare etc. Un edificiu asemănător îşi va deschide porţile în curînd şi în oraşul Craiova. El se va numi „JIUL“ şi are o capacitate de cazare de 264 locuri în camere cu 1 şi 2 paturi, precum şi 8 apartamente. Hotelul are restaurant propriu cu o capacitate de 170 locuri, precum şi un frumos bar de zi. (în articolul Decebal şi Jiul,  ziarul Munca, 23 aprilie 1970). În acelaşi număr al publicaţiei apare şi o imagine cu Hotelul UGSR (astăzi „Venus”) din Slănic-Moldova, sub caracterizarea: îşi profilează silueta zveltă noua clădire care va dispune în final de 500 de locuri pe serie şi un confort ultramodern)

Sursa: "Satul Românesc", 1970

Sursa: "România liberă", oct 1970

O "flamură roşie" (fostul cinema) încă mai pâlpâia...

Sursa foto: colecţia I. Bîşcă

      La doar un an şi jumătate diferenţă, tot în centrul oraşului, în imediata apropiere, avea să se înalţe o altă siluetă. O siluetă de o altă factură: statuia poetului George Bacovia. Timpul nu mai avea răbdare, vorba lui Marin Preda...

Video inedit AICI

       Hotel Decebal, anii '80 (cpi) 

Coadă la agheasmă

 Ora prânzului, la catedrală.

Atunci când moda își făcea apariția în Bacău...

Sursa: Scînteia, 19 martie 1974

Printre cronicile unui eveniment aparte: dezvelirea statuii poetului George Bacovia (1971)

 

Au trecut mai bine de cinci decenii de la frenezia care a cuprins un întreg oraş în cele patru zile de manifestări dedicate omagierii poetului George Bacovia într-un prim festival literar-artistic, adevărată sărbătoare la scară naţională fără echivalent până astăzi. Între timp, silueta firavă a statuii dezvelite cu acel prilej a fost înconjurată de clădiri impunătoare prin volumetrie, dar lipsite de spirit şi svelteţe arhitecturală. Simbol şi reper identitar, statuia poetului condensează Bacăul şi totodată radiază ceva din spiritul oraşului. Devenită o prezenţă atemporală pentru generaţiile mai tinere, opera sculptorului Constantin Popovici suscită în continuare interes nu doar printre turişti. Pentru toţi cei care vor trece prin centru Bacăului, pasajele următoare pot fi de ajutor în descifrarea unui monument cu totul aparte în peisajul urban românesc. Aceste pasaje publicate „la cald”, cu prilejul zilelor bacoviene, sunt practic necunoscute marelui public. Beneficiind de accesul pe o perioadă limitată la presa vremii, am convingerea  că aceste fragmente nu acoperă decât o mică parte din publicistica dedicată evenimentului. Bucuria descoperirii articol cu articol şi căutarea pasionantă pe firul timpului, până la obârşie, constituie pentru un băcăuan care nu a trăit acele zile cu totul deosebite, motiv de revelaţie, înţelegere şi apreciere a triadei poet – monument – oraş, triadă etichetată astăzi superficial şi aseptic printr-o adresă (Calea Mărăşeşti nr.1) şi o denumire convenţională. Lectură plăcută!

 

Foto: prof. Valeriu Bogdăneţ, sursa: Ateneu (1971)

Vedem monumente. Sau privim monumente. Cel mai adesea trecem pe lângă ele. Trebuie să ne întrebăm însă dacă înţelegem semnificaţia lor sau mai exact dacă semnificaţia lor iniţială, conţinutul lor emoţional se mai transmit. Să facem cîteva delimitări. Sau mai exact să specificăm despre ce e vorba. Secolul XIX ne-a lăsat o moştenire care, paradoxal, nu s-a „devalorizat”, ba dimpotrivă. Incriminăm academismul acelor monumente pe care astăzi în parodie oricare tînăr ucenic în sculptură le-ar putea face. Un „domn” încremenit în una din acele poze pe care nu se poate să nu le cunoască oricine. Piciorul drept înainte şi cel stîng în spate (sau invers) sau poate mîna stîngă în veston şi dreapta înainte (sau invers) şi iată întregul repertoriu - sărac repertoriu! - de atitudini epuizate. Atitudini, aceasta spune totul. Şi întrucît spuneam că în parodie s-ar mai putea realiza aşa ceva, înseamnă că ne aflăm oarecum în faţa formelor goale, lipsite de seva unui conţinut. Prin faţa acestor monumente, trecem. Atîta tot. Uneori, aşa cum se întîmplă, rîdem amuzaţi de capriciile iernii sau primăverii, care adaugă putină materie vie acestor modificaţii. Ridiculizîndu-le. (Constantin Popovici, în Scînteia, 4 februarie 1968)

***

Mi-a spus cineva că Bacovia pe care l-am făcut are ceva de Hamlet. Şi asta m-a bucurat. M-a bucurat că în Bacovia al meu cineva a recunoscut existenţa Ia modul ei superior. Bacovia nu este o transcripţie; dacă cineva ar crede că sculptura lui Bacovia a luat naştere în mine ca formă, după lectura poeziilor lui, i-aş spune că se înşeală. Dacă ar fi fost aşa, sculptura lui Bacovia ar fi fost simplul rezultat al unei lecturi: un artificiu care adună în el o atitudine livrescă (dacă aşa ceva se mai poate numi atitudine), indiferent cît de adîncă, înaltă sau largă ar fi această atitudine. Pot spune că Bacovia mi-a apărut ca formă sculpturală, prin starea de poezie, şi nu prin lectura poeziei, şi asta cred eu că e o distincţie foarte importantă. De ce? Ca să întăresc ce am spus mai sus trebuie să adaug că atunci chiar cînd n-aş fi ştiut nimic despre Bacovia ca om, chiar dacă n-aş fi ştiut de loc cum arată, tot aşa l-aş fi făcut. Ba, dacă cineva mi-ar fi spus că Bacovia e gras, aş fi refuzat să cred şi aş fi continuat să mi-l închipui tot cum simţeam eu că trebuie sau merită să fie. Asta e un lucru care îmi spune - mai ales mie ca sculptor ce sînt - că expresia pe care o are omul, expresia mîinilor, a fiecărui gest, a mersului şi a ţinutei întregului corp nu este de loc întîmplătoare; că toată expresia fizică a omului este de natură spirituală. Deşi eu, în sculptura lui Bacovia, mi l-am închipuit pe Bacovia ca fiind un anumit tip de existenţă, ca pe o valoare de existenţă pe care cineva o trăieşte într-un fel anumit şi tot ce s-a născut ca formă în statuia lui Bacovia era absolut necesar legat de destinul spiritual al unui individ care are măsura vieţii. Toate aceste lucruri precise s-au trezit în mine de la sine - şi nu le-am vrut eu, eu numai le-am recunoscut şi m-am simţit dator să le explic. Dar dacă ele s-au trezit, şi s-ar fi trezit şi fără să ştiu despre Bacovia altceva decît că a scris versurile pe care eu le citisem, însemnează că izvorul care a dat viaţă statuii şi existenţei care este obligată să se trăiască pe sine în această statuie, că acest izvor este în poezia lui Bacovia. În poezie şi nu în lectura ei - adică în starea, şi nu în înregistrarea ei. Poezia lui Bacovia a devenit trupul meu; poezia s-a întîlnit în mine cu ceea ce mai exista acolo înăuntru, şi din întîlnirea asta s-a născut o stare de existenţă pe care eu o datorez acelei poezii. Memoria vieţii face ca artele să asculte de o singură muză. (Constantin Popovici, în România literară, anul IV, nr.49 (165), 2 decembrie 1971)

***

Cu alte cuvinte, asta-i singura statuie ce se putea ridica lui Bacovia, alta care să-l reprezinte pe el, în structura propriului său geniu şi fidelă cu dimensiunile sale sufleteşti, n-ar fi fost cu putinţă. Astfel oraşul Bacău, prin această simplă statuie aşezată în centrul existenţei sale cotidiene, se înscrie definitiv în spiritualitatea cea mai de sus a României (Laurenţiu Fulga, în Ateneu, 1971)

***

Constantin Popovici a reuşit în mod magistral să găsească un ţel central în care ideaţia şi figuraţia se grupează strălucit, dînd drept de viaţă realităţii figurate şi celei abstracte, trăsătură care a existat întotdeauna la operele de permanenţă. Poate că tocmai acest lucru contrariază pe privitor la prima vedere; oamenii au fost obişnuiţi cu opere mediocre în care predomină cînd fizionomia şi partea vestimentară, cînd reprezentarea schematică a unei idei abstracte. Dar acest şoc aparţine doar primului contact cu universul lucrării, apoi, artistul dialoghează liber cu privitorul pe coordonatele sale adînci. Acest fel de şoc s-a petrecut cu toate operele mari din istoria artelor. Acum nu mai înţelegem de ce contemporanii lui Michelangelo au fost şocaţi la primul lor contact cu David. Nu pot trece peste exemplara dăruire a lui Popovici pentru subiect, peste munca sa de a se apropia de singularitatea personalităţii lui Bacovia. Acest efort creator l-a dus la o structură deosebită a statuii aşezată printre oameni. Există o senzaţie minunată şi anume că Bacovia circulă în permanenţă prin oraşul său. (Sabin Bălaşa în Ateneu, 1971)

***

O statuie simbolică: la fel de originală şi de ciudată în oraşul Bacău, cum a fost existenţa poetului în acest oraş. Mai devreme sau mai tîrziu, statuia şi împrejurimile ei vor deveni un loc de pelerinaj. (Constantin Chiriţă, în Ateneu, 1971)

***

O statuie a lui Bacovia, operă a sculptorului Constantin Popovici, romantică întruchipare în bronz a modestiei ascete...(Ion Drăgănoiu, în „România liberă”, 3 oct. 1971)

***

Lucrul, însă, care de astă dată mi-a adus revelaţia totală a tragicului concert bacovian e capodopera sculptorului Constantin Popovici. Întregul geniu al poetului, de la mister la claritate, de la turburile depărtări de negru şi de plumb pînă la mirabilul mugur alb şi roz şi pur, pluteşte acum deasupra oraşului, plecînd mereu din bronzul verde-galben al statuii sale şi întorcându-se mereu la ea. E o magie modernă această statuie, prin care oamenii cetăţii s-au întîlnit cu poetul sau, mai exact, prin care poetul s-a întors la el acasă. Odată cu elogiul meritat de sculptor, aduc elogiul meu celor ce i-au înţeles magia şi i-au plantat statuia în inima cetăţii. (Ben Corlaciu, în Ateneu, 1971)

***

S-a dezvelit în centrul oraşului o statuie, unică de acest fel în ţară, şi printre puţinele statui cu adevărat moderne, dedicate unui poet. Aud că metafora pe care o întruchipează, nu este bine înţeleasă de toţi: nu e obligatoriu ca un gest spiritual să pătrundă dintr-o dată în conştiinţa fiecăruia. Destinul poeziei lui Bacovia a fost, asemenea destinului său ca persoană, unul vitreg: şi-a făcut loc greu, dar tot mai sigur, spre inima semenilor. Sînt încredinţat că tot aşa se va întîmpla şi cu bronzul cu care oraşul şi-a împodobit inima, dînd centrului urbanistic distincţie, nobleţe, patetism. (Vlad Sorianu, în Ateneu, 1971)

***

     Fără să abuzeze de detalii care dăunează esenţializării, sculptorul reuşeşte să surprindă profunzim ea meditaţiei, sentimentul gravităţii şi însingurării, autenticitatea vieţii interioare. (...) Lucrarea, şocant de originală, stîrneşte, din chiar clipa dezvelirii,dispute aprinse, concetăţenii poetului şi vizitatorii urbei în care el a trăit şi a creat cea mai mare parte a operei sale, împărţindu-se în două tabere: deoparte, detractorii furibunzi ce se aşteptau la un Bacovia cu toţi nasturii la sacou încheiaţi, aşezat pe un soclu de o stupidă banalitate şi, evident, cu inscripţia poleită cu bronz auriu; de cealaltă parte, admiratorii extaziaţi de statuia îndrăzneţ concepută, menită să omagieze în veac memoria marelui dispărut. (...)...ideea cardinală a artistului de a sugera, prin implantarea poetului pe o platformă din plăci de travertin nu mai înaltă de 40 cm, aducerea sa din somnul morţii pentru a fi restituit celor de o fiinţă cu el fără să-şi piardă izolarea, nu este subliniată cu suficientă pregnanţă. Tratată simplu, în forme rugoase şi înălţată la proporţii impresionante (3,5 m), statuia se desfăşoară frumos în spaţiu, cu un desen inspirat şi pur, înfăţişîndu-l pe poet cu capul aplecat, cu un aer adînc meditativ, dar şi cu obstinaţia de a-şi îndura, neînfrînt, calvarul. Şi dincolo de orice îndoială, ea denotă prin compoziţie şi construcţie mai mult decît imaginaţie şi meşteşug: o anumită febră şi o trăire în adîncime a modelului, dacă nu cumva chiar o proiecţie din lăuntru în afară a unei stări similare de existenţă. (Grigore V. Coban, în Ateneu, 1972)

Afişul primei ediţii a Festivalului "George Bacovia" (sursa: Ateneu, 1971)

Trei variante, o finalitate (sursa: Ateneu, 1972)

     Până la o completare a postării cu noi şi noi impresii, vă invit la o lectură a unui incitant articol scris în anul 2014 de domnul inginer Mihai Ceucă. Nu spun mai multe...Click aici. 

Foto: L. Şerban, 2021