Știați că:
Teatrul Municipal
Bacovia datează din 1929 și că la inaugarea sa a participat Regina Maria sau că
cimitirul evreiesc din Bacău datează de peste 300 de ani?
Prima fabrică de
postavuri din Buhuși datează din 1885?
Moineștiul este o
cetate fortificată construită de către geto-daci în perioada cuprinsă între
secolul al II-lea î.Chr. şi al II-lea
d.Chr.?
Biserica din
Borzeşti, simbolul orașului Onești, a fost ctitorită de Ştefan cel Mare şi
că numele localității este legat de
numele fiicei sale, Oana?
Mulți dintre
locuitorii județului Bacău nu cunosc bogata istorie ce se regăsește în fiecare
dintre orașele și municipiile în care ne petrecem cea mai mare parte a vieții
nostre. De aceea, ne-am gândit ca împreună cu alți oameni plini de inițiativă
să Redescoperim Orașul!
Dacă ai un aparat
foto și esti pasionat de istoria locală te așteptăm să fii alături de noi,
sâmbătă, 26 septembrie 2015, în această călătorie de redescoperire a istoriei orașului
Băcău, în cadrul campaniei de promovare a obiectivelor cultural-istorice
„Orașul redescoperit”, organizată sub egida proiectului „STRONG”, finanțat prin
Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Acestei inițiative
s-a alăturat și Asociația Inițiative pentru o Comunitate Responsabilă (AICR)
care va organiza Campania „Orașul
redescoperit” la nivelul orașului Moinești.
Locul de întâlnire
pentru Bacău este:
Fântâna din Parcul Catedralei, începând cu ora
11:00.
Locul de întâlnire
pentru Moinești este:
Fântâna cu Foarfecele
din Parcul Central, începând cu ora 11:00.