Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
luni, aprilie 01, 2013
La Centrul de Afaceri găsiți “Soluții pentru dezvoltarea IMM-urilor”
Centrul de Afaceri și Expoziții găzduiește
în data de 4 aprilie, cu începere de la ora 9,30, evenimentul “Soluții pentru dezvoltarea IMM-urilor
2013", organizat de S.C. Centrul de Afaceri și Expoziţional Bacău S.A.,
BTL DESIGN și A&C Creative. Acesta face parte dintr-un program național,
care va avea opt ediții în 2013, în județele: Bacău, Timiș, Cluj, Prahova,
Sibiu, Brașov, Constanța și Tulcea.
Scopul acestui program este să identifice
soluții la problemele IMM-urilor, soluții ce vor avea ca efect eficientizarea
activității, accesarea de fonduri de finanțare naționale și europene. In ceea
de-a doua parte va avea loc un eveniment de networking, în care fiecare
participant își va prezenta pe scurt afacerea și oportunitățile oferite. Se va
purta un dialog cu reprezentanți ai mediului de afaceri pe urmatoarele teme
majore: finanțări bancare și nonbancare, finanțări nerambursabile, soluții de eficientizare a
activității, informații la zi despre
fiscalitate, consultanță și informare despre
accesarea fondurilor europene și naționale destinate IMM-urilor.
La eveniment sunt invitați și reprezentanți
ai administrației locale. Organizatorii asigură participarea gratuită pentru toate
IMM-urile din județul Bacău.
Icar Tours lansează cel mai complex catalog de turism educaţional

Icar Tours oferă prin
intermediul proiectului „Turism Educaţional la Bacău” un îndrumar de călătorie
conceput în primul rând pentru a realiza învăţarea şi mai ales împlinirea
acesteia prin locuri, fapte, istorii şi oameni aşa cum sunt acestea întâlnite
în viaţa reală şi prezentă.
„Se împlinesc trei
ani de la lansarea la Iaşi a conceptului de Turism Educaţional. Am răspuns la
provocarea de a aduce calitate în turismul din România prin educaţie. Cu
parteneri şi colaboratori de excepţie am
identificat peste două sute de obiective turistice din Bacău şi din regiunile Iaşi,
Neamţ, Bucovina, Maramureş şi Braşov şi le-am aşezat în propuneri de programe
turistice de învăţare şi descoperire. Prin management, marketing,
profesionalism, dar mai ales prin pasiune reuşim să demonstrăm că avem un potenţial
educaţional neexploatat: turismul de calitate”, declară Florin Bărhălescu,
Manager General Icar Tours.
La conferinţă sunt
invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, parteneri culturali şi
parteneri mass-media ai proiectului, precum şi cadre didactice de la şcolile
din Bacău.
Cutremur în învăţământul băcăuan!
Reamintim că Programul ”Să știi mai multe, să fii mai bun!” (aprobat prin OMECTS nr. 5635/31.08.2012) se desfășoară în perioada 1- 5 aprilie 2013 şi constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. Programul își propune implicarea, deopotrivă, a elevilor și a cadrelor didactice, în activități extracurriculare și extrașcolare, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.
duminică, martie 31, 2013
Indicatorul care dă dureri în vintre
Modernitatea elementară: locuinţele dotate cu baie în România de secol XXI. Ghici pe unde stăm cel mai prost?
Clic pentru mărire
Sursa: Centrul CUGUAT- TIGRIS, Facultatea de Geografie, Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi
Etichete:
Fascinanta Românie,
judeţ,
strategii,
Utilităţi
Noile denumiri ale regiunilor?
Vicepremierul
Liviu Dragnea declara ieri, că va propune ca regiunile "să aibă în
denumire nume proprii", respectiv regiunea Moldova, susţinând că o
denumire precum regiunea 3 Sud Muntenia nu i se pare oportună, întrucât
locuitorii din zona respectivă sunt munteni, nu "trei sud munteni". O
propunere foarte bună. Vor fi luate în calcul însă și variantele de mai jos ?
Remember 30 martie

Şi toate se re-ntorc din drumul lor,
Şi mândră primăvara vine,
Cu soare blând, cu nopţi albastre
Fermecătoare şi senine.
Dar fără ea, ce suvenir
Spre gânduri triste mă îndeamnă?
Muguri au dat pe ram,- zadarnic,
În a mea inimă e toamnă!
Etichete:
Bacăul de altădată,
clădiri,
cultură,
patrimoniu
România urzicată: produsul care poate scoate ţara din recesiune

Câteva
propuneri pentru a putea cuceri definitiv pieţele internaţionale: comercializarea produsului împreună cu o carte de bucate a domnului Mencinicopschi
(la care să avem bonus şi un video–CD cu documentarul high-definition „Urzicuţa
şi urzicarea la români”) şi adăugarea unor informaţii suplimentare de ordin
nutriţional: „Crescute după cele mai tradiţionale şi ecologice micţiuni, fără
adausuri de drumuri modernizate”
Paşte fericit! Unde putem ciocni un ou roşu?
Peste un milion de credincioşi romano-catolici,
protestanți şi reformați sărbătoresc
astăzi Învierea Domnului, la cel mai mare interval de timp faţă de Paştele
ortodox (cinci săptămâni). Repartiţia spaţială a comunităţilor aflate în
sărbătoare o puteţi urmări pe cele două hărţi de mai jos (Sursa: Violette Rey,
Octavian Groza, Ioan Ianoş, Maria Pătroescu -
Atlasul României, Editura Rao, Bucureşti, 2006).
Clic pe hartă pentru mărire
Clic pe hartă pentru mărire
Judeţul
Bacău, cu peste 119000 creştini romano – catolici, este al doilea judeţ din
ţară, după Harghita, din punct de vedere al numărului practicanţilor acestei
confesiuni. Pentru cei care doresc să ciocnească în aceste zile un ou roşu, le
spunem că cele mai mari şanse le au în următoarele comunităţi (vezi harta de mai jos):
- comune cu ponderi de peste 80% populaţie romano –
catolică: Faraoani (99,3%), Luizi Călugăra (98,6%), Cleja (97,8%), Pârgăreşti
(88%); Nicolae Bălcescu (82%);
- comune cu ponderi de 60-79%: Traian (75%), Gârleni (64%), Târgu Trotuş
(63%);
- comune cu ponderi de 50-59%: Slănic-Moldova (58,9%),
Ghimeş-Făget (58%), Mărgineni (57,5%), Tamaşi (52%), Răcăciuni (51%);
- comune cu ponderi de 40-49%: Oituz (48%), Buhoci
(46,8%), Dămieneşti (46,5%), Găiceana (45,9%), Sănduleni (43%), Negri (42%);
- comune cu ponderi de 30-39%: Palanca (39%), Parincea
(39%), Pârjol (35%);
- comune cu ponderi de 20-29%: Horgeşti (27%), Balcani
(27%), Brusturoasa (22%), Hemeiuşi (21,3%);
Cel
mai mare număr de locuitori de religie catolică îl posedă municipiul Bacău
(19093 persoane, 10,8% din populaţia stabilă a oraşului, conform RPL 2002, 12529 persoane la RPL 2011, 9% din populaţia municipiului).
Student pentru o zi

Universitatea George Bacovia invită elevii băcăuani să participe la
proiectul Student pentru o zi. Astfel, în cadrul programului
Ministerului Educaţiei Să ştim mai multe, să fim mai buni sunt
organizate, în perioada 1-5 aprilie, o serie de activităţi interactive care să
reunească elevi, studenţi şi profesori din Bacău.
Luni, 1 aprilie
Ora 9: Lansare proiect Student pentru o zi
Ora 10: Curs demonstrativ Cum să vorbeşti în public?
Ora 11: Curs demonstrativ Regularitate şi sinceritate în contabilitate
Orele 10,00-12,00 ; 12,00-14,00: Workshopuri de consiliere în carieră
Marţi, 2 aprilie
Ora 9: Târgul specializărilor – acţiune studenţească de prezentare a
Specializărilor universitare
Ora 10: Curs demonstrativ Management cultural
Ora 11: Curs demonstrativ Finanţe personale
Ora 12: Simulare proces instanţă
Orele 8,30-10,00; 10,00-12,00 ; 12,00-14,00: Workshopuri de consiliere în
carieră
Miercuri, 3 aprilie
Ora 9: Târgul specializărilor – acţiune studenţească de prezentare a
Specializărilor universitare
Ora 10: Mobilităţi studenţeşti în spaţiul european
Ora 11: Întâlnire-eveniment: Cariere de succes
Orele 8,30-10,00; 10,00-12,00 ; 12,00-14,00: Workshopuri de consiliere în
carieră
Joi, 4 aprilie
Ora 9: Târgul specializărilor – acţiune studenţească de prezentare a
Specializărilor universitare
Ora 10: Curs demonstrativ Moralitate şi legalitate
Ora 11: Curs demonstrativ Management strategic
Ora 12: Porni Luceafărul – spectacol de muzică şi poezie
Orele 8,30-10,00; 10,00-12,00 ; 12,00-14,00: Workshopuri de consiliere în
carieră
Vineri, 5 aprilie
Ora 9: Târgul specializărilor – acţiune studenţească de prezentare a
Specializărilor universitare
Ora 10: Curs demonstrativ Economie şi societate
Ora 11: Eveniment Dialog între generaţii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)