Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

marți, noiembrie 24, 2015

Intrăm pe cod de ninsoare

       Pentru intervalul 24 noiembrie, ora 16 – 25 noiembrie, ora 14, ANM ne avertizează că va ninge temporar în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, vor predomina ninsorile şi în estul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei.Trecător şi izolat, precipitaţii mixte vor fi şi în zonele deluroase din restul teritoriului. În sudul şi sud-estul ţării se vor cumula cantităţi de apă ce pot atinge pe arii restrânse 15...20 l/mp. Precipitaţii, local mai abundente, se vor semnala şi pe parcursul zilelor următoare

sâmbătă, noiembrie 21, 2015

Demult

Trecând pe strada ta,
Pe care nimeni n-o mai ştie -
Al nopţii foşnet evoca:
- Filosofie!
Încet, un paznic fluiera
Poema-atâta de târzie...
Pustiul nopţii evoca:
- Filosofïe!

Alveole spaţio-temporale

   Una dintre puţinele case din centrul Bacăului care au scăpat ca prin minune de tăvălugul sistematizării comuniste. Dacă zidurile ar putea vorbi...

vineri, noiembrie 20, 2015

Şapte exemple verzi


  Şapte oraşe, şapte modele demne de urmat, după cum putem vedea în materialul disponibil aici. Noi amestecăm crearea, amenajarea, modernizarea, remodelarea spaţiilor verzi într-un ghiveci în care mai important este  - paradoxal - obţinerea unui grad cât mai mare de ocupare a terenului. Cu bune intenţii, desigur!

joi, noiembrie 19, 2015

Vacanţă în Austria cu Cedra Tour


     Aruncaţi o privire pe această ofertă proaspăt sosită de la Cedra Tour. Căutaţi şi prin vecini, faceţi comparaţii şi vă veţi convinge singuri. Anul 2016 se anunţă deja plin de surprize!
  Ziua I (07-08 august 2016) Plecam la orele 22.00 din Bacau spre capitala Austriei pe ruta Sovata – Cluj Napoca ( dimineata vizitam orasul Cluj Napoca  ) – Baile Felix.Dupa amiaza cazare la hotel 3* si program liber la strandul Apollo.
  Ziua II (09 august 2016) Mic dejun.Ne indreptam catre Viena unde vizitam principalele obiective turistice:Ringul Vienez cu Parlamentul, Primaria , Opera, Piata Maria Tereza etc.Cazare a II-a zi la Hotel 2* in Viena.
  Ziua III (10 august) Mic dejun. Dimineata devreme vizitam Palatul Schonbrunn apoi ne deplasam catre Villach. Cina si cazare la hotel de tineret in Villach.
  Ziua IV (11 august) Mic dejun. Program liber, piscina, drumetii montane si ascensiune cu telescaunul in Muntii Alpi in functie de vreme, vizita Villach. Cina si cazare la acelasi hotel.
  Ziua V (12 august) Mic dejun.Plecam spre Venetia unde vom vizita Palatul Dogilor, Puntea Suspinelor, Piazza si Bazilica San Marco, plimbare cu vaporasul etc.Revenim spre seara la acelasi hotel unde vom lua cina.
  Ziua VI (13 august) Mic dejun. Plecam spre Salzburg unde vizitam Gradinile Mirabell, Casa Mozart, Castelul fortificat etc. Cina si cazare Villach.
 Ziua VII (14 august) Mic dejun. Parasim Austria si ne indreptam catre capitala Ungariei pe ruta LjubljanaLacul Balaton - Budapesta. Dupa doua scurte opriri pentru a admira capitala Sloveniei si lacul Balaton ajungem in Budapesta unde vom organiza seara o croaziera pe Dunare in care vom admira principalele atractii turistice ale capitalei Ungariei : Bastionul Pescarilor, Biserica Mattyas, Parlamentul, Biserica Sf. Stefan, Citadella etc. Cazare la Hotel 3* in Budapesta.
 Ziua VIII (15 august) Mic dejun.Ne indreptam catre tara pe ruta Budapesta – Oradea – Turda.Cazare in Turda hotel 4*.
 Ziua IX (16 august) Mic dejun.Vizitam Salina Turda si Cheile Turdei dupa care ne indreptam catre Bacau.
Tarif: 420 euro/pax la un grup de minim 40 platitori.
   Tariful include: transport autocar clasificat 3*, taxe stradale si parcari, asigurarea medicala, cazare o noapte in Baile Felix la hotel 3* cu mic dejun, cazare o noapte in Viena la hotel 2* cu mic dejun bufet, cazare patru (4) nopti cu mic dejun tip bufet si cina la hotel de tineret in Villach, cazare o noapte la Budapesta hotel 3* cu mic dejun bufet, cazare o noapte pensiune 4* cu mic dejun in zona Turda.Toate cazarile se fac in camere duble (camera cu 2 paturi), triple (camera cu 3 paturi) si camere cu 4 paturi la hotelul de tineret din Villach – Hotel Egger.
   Tariful nu include: biletele de intrare la obiectivele turistice, croaziera cu cina festiva pe Dunare ( aproximativ 25 E/pax ), cheltuieli personale. 

Moldova, după aproape 100 de ani...

Din presa unor vremuri apuse, dar care seamănă izbitor cu cele prezente. Tragic.
Sursa: “Tempo",  27 ianuarie 1937.
  
    O invitaţie la lectură pentru toţi politicienii care şi-au bătut joc de România (în general) şi de Moldova (în particular) timp de mai bine de două decenii: lucrarea Coeziune teritorială şi disparităţi în Moldova, Vol. 1: Disparităţi induse de infrastructura de transport – disfuncţii şi măsuri de ajustare - Ionel Muntele (coord.), Octavian Groza, George Ţurcănaşu, Alexandru Rusu, Daniel Tudora (Editura UAIC Iaşi, 2012). Pentru că tot vine Black Friday, aveţi şansa de a o cumpăra mai ieftin, ţinând cont că nu vă permiteţi să "investiţi" în cărţi... În România oricum nu vă pasă să investiţi, jigodiilor!

luni, noiembrie 16, 2015

Un week-end al geografilor

     După vreo 40 de ani, geografii băcăuani reiau tradiţia unor aplicaţii practice de amploare. De data aceasta, întâlnirea nu s-a mai făcut la indicaţia marelui partid, ci în cu totul alte coordonate. Un week-end mai mult decât reuşit, aflat sub semnul bunei dispoziţii, poate chiar  şi o călătorie în timp, în vremuri de studenţie. 
     Pentru a doua oară în acest an, Cedra Tour a fost alături de geografii băcăuani.  De ieri a devenit deja  o nouă filă de poveste. Una frumoasă, după cum poate v-au povestit deja cei 47 de norocoşi.
        Cedra Tour. Povestea merge mai departe. Cu sau fără zahăr.
        Mulţumim Cedra Tour, mulţumim Dragoş!














Foto: Lucian Şerban, Eduard Dumitru, Ala Mihai

Receptarea poeziei

    În pofida multor tonuri cenuşii, Bacăul (încă) respiră poezie. Joi, 19 noiembrie 2015, ora 17,00, la Centrul de Cultură "George Apostu", prof. Victoria Huiban ne va prezenta cea mai recentă apariţie editorială:

joi, noiembrie 12, 2015

Weekend “We are one for Colectiv”, la Teatrul Municipal “Bacovia”

    Teatrul Municipal “Bacovia” se alătură artiştilor din întreaga ţară care se implică în ajutorarea victimelor tragediei din Clubul Colectiv din Bucureşti.. Astfel instituţia de cultură organizează, în parteneriat, la acest sfârşit de săptămână, două spectacole umanitare, în cadrul programului său de teatru social.
    Parteneri ai Teatrului Municipal “Bacovia” în acest demers caritabil sunt Teatrul de Cartier, Act Bacău şi Nobody’s Group.
   Duminică, 15 noiembrie, Teatrul Municipal “Bacovia” va găzdui de la ora 19.00, în Sala Mare, premiera absolută a spectacolului “Foc”, produs de compania de teatru independent Teatru de Cartier, în parteneriat cu Teatrul Municipal “Bacovia”.Spectacolul are la bază un text inspirat din tragedia produsă în Clubul Colectiv din Bucureşti, unde mai mulţi tineri şi-au pierdut viaţa în urma unui incendiu declanşat în timpul unui concert rock. Autorul textului şi al regiei este Valentin Branişte, actor al Secţiei Dramă a Teatrului Municipal, care va juca în acest spectacol alături de Alina Vasilica Neagu, actriţă a Secţiei de Animaţie a Teatrului Municipal “Bacovia”.
     Accesul la spectacol se va face pe bază de donaţii, în limita locurilor disponibile, urmând ca banii strânşi în urma evenimentului să fie folosiţi în scopul ajutorării victimelor incendiului din Clubul Colectiv.
      S-au asociat Teatrului Municipal “Bacovia” în acest demers umanitar trupele de teatru pentru adolescenţi Act Bacău şi Nobody’s Group care vor susţine, în colaborare, vineri, 13 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Teatrul de Vară “Radu Beligan”, spectacolul caritabil “We are One for Colectiv”. Este vorba despre o producţie teatrală unitară, scrisă, regizată şi interpretată de membrii celor două trupe.
      Accesul se va face cu bilete în valoare de 5 lei organizatorii oferind în acelaşi timp spectatorilor posibilitatea să facă şi donaţii suplimentare în bani pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv.
     Cele două spectacole se desfăşoară în cadrul campaniei naţionale Weekend #Colectiv.

#Împreunărezistăm #WeAreOneforColectiv

miercuri, noiembrie 11, 2015

Bacăul fericirilor banale...

Un altfel de solstiţiu de iarnă. Sau poate o altă cumpănă dintre ani. Cel puţin pentru mine.