Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
O imagine aeriană făcută deasupra pădurii Buhoci (DJ 252, în cel mai inalt punct de pe şosea, la 368 m alt.), cu impact pentru cei care iubesc geografia plaiurilor moldave: Colinele Tutovei, Culoarul Siretului, Subcarpaţii Moldovei şi peisajul urban băcăuan desfăşurat pe mai bine de 10 km pe direcţia N -S.
Parcul Trandafirilor din Bacău, un rest (0,64 ha) din vechea şi frumoasa grădină publică a urbei de altădată....
Cu 9 zile de vară (T > 25 °C), 18
zile tropicale (T > 30 °C) și două zile caniculare (T > 35 °C), luna
iulie de care tocmai ne-am despărțit se încadrează în tiparul ultimelor veri
din centrul Moldovei. Temperatura medie lunară, de 23,1 °C, ne confirmă că
valorile termice ale Cuptorului verii au devenit, începând cu anii 2000,
semnificativ mai ridicate decât cele din deceniile de odinioară (v. graficul). Calculele făcute pentru ultimele două serii de date climatologice
confirmă schimbările climatice și în cazul Bacăului, diferența fiind
remarcabilă: 20,0 °C pentru intervalul 1961–1990, respectiv 21,8 °C pentru
perioada 1991–2020. Din acest punct de vedere, mijlocul verii din perioada
actuală poate fi comparat, din punct de vedere termic, cu valorile înregistrate
acum patru–cinci decenii la nivelul unei localități situate la șes, mult mai la
sud – în zona Buzăului, spre exemplu…
Extremele termice au variat între 35,9
°C (7 iulie) și doar 9,7 °C (2 iulie). Amplitudinile termice zilnice foarte
mari de la începutul lunii (20,8 °C pe 4 iulie) au creat senzația unei veri mai
„respirabile” decât cele anterioare, fapt confirmat până la apariția valului de
căldură din ultima decadă, când cele 9 zile tropicale consecutive (însoțite de
nopți foarte calde, cu temperaturi de 17–20 °C) ne-au reamintit de disconfortul
termic resimțit din plin vara trecută. De data aceasta, am avut norocul unor
valori extreme mai reduse, evidențiate de doar două zile caniculare (7 și 26
iulie), care s-au oprit sub pragul valorilor maxime înregistrate în verile
2021–2024.
Din punct de vedere pluviometric, prin
cei 75,7 l/mp, iulie 2025 a fost o lună cu cantităţi apropiate de mediile climatologice locale (cca 81 l/mp), generând efecte pozitive pentru
refacerea rezervei de apă în sol și reducerea stresului hidric asupra
culturilor agricole (în special porumb și floarea-soarelui). Am avut parte de
zece zile cu precipitații, din care trei (9, 17 și 29 iulie) au însumat două
treimi din cantitatea totală. Nu s-au înregistrat fenomene meteo extreme.
Ultima lună de vară ne va contura mai
exact specificul verii 2025. Până atunci, nu pot să nu evidențiez, din nou,
necesitatea reactualizării hărților climatice ale României și depășirea
„barierelor” unor caracterizări intrate în conștiința comună de decenii întregi
(ex.: izoterma de 11 °C temperatură medie anuală, izotermele lunilor iulie și
ianuarie, regimul precipitațiilor etc.), existente în atlase geografice, lucrări de
popularizare sau manuale școlare – multe tributare unor amprente climatice care nu
mai sunt decât parțial conforme cu realitatea actuală.
La 9 km sud-est de centrul municipiului Bacău, într-o luncă largă și adesea tăcută, Bistrița se întâlnește cu Siretul, marele colector al apelor Moldovei. Tărâm fertil de studiu pentru geomorfologia fluvială, unde relieful local este permanent modelat de procese active de acumulare, acest ultim sector rămâne puțin cunoscut băcăuanilor. Cu excepția pescarilor aventuroși care ajung pe digul de protecție în căutarea firului întins, zona rămâne în continuare ocolită: bălțile, grindurile, canalele, meandrele, malurile schimbătoare și mai ales accesul incomod pot reprezenta pentru mulți citadini comozi inconveniente care să anuleze aerul biodiversității libertine.
În
vremuri ploioase, Siretul domină; în perioadele line, Bistrița se strecoară cu
discreție. În acest echilibru dinamic, natura își rescrie constant harta. Din
acest punct de vedere, devine foarte interesant de analizat evoluția modului în
care Bistrița se unește cu Siretul printr-un singură albie sau se despletește
în două sau chiar mai multe brațe, după cum ne arată reprezentările
cartografice mai vechi (foto). Cu siguranță, lucrările hidroenergetice din anii '60-'80 de pe cursul Bistriței și apariția Lacului
Galbeni pe Siret (1983), au modificat toți parametrii sistemului hidrologic din
care a fost desprins canalul de fugă al ultimei hidrocentrale din salva de treisprezece obiective incluse sistemului energetic naţiomal.
Efectele asupra raportului uscat-apă din ultimul kilometru de curs au fost însă
prea puțin studiate...
Pentru
perioada actuală, fotografiile făcute acum câteva zile cu drona și imaginile
satelitare actualizate la nivel de februarie 2025 (sursa: Google Earth) ne
conturează clar cele două brațe care mărginesc o mică "deltă" (termen
pentru placul tabloidelor 😁) care ar merita o
atenție sporită, în condițiile în care scăderea debitului de pe cursul vechi al
râului este o realitate a ultimelor decenii...
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Dincolo
de curiozitatea geografică, confluența rămâne peren o metaforă profundă a întâlnirii
dintre diferențe: două ape care vin din lumi diferite, purtând cu ele povești
de munte sau de șes, se unesc fără conflict. Ele nu devin una prin
uniformizare, ci prin amestec. Într-o lume obsedată de granițe, râurile ne
arată cu totul altceva: că întâlnirea nu înseamnă pierdere, ci îmbogățire. Că două
destine pot curge împreună, păstrându-și fiecare izvorul, dar construind o nouă
direcție...
Privind
firul apelor, putem învăța "in situ" că întâlnirea nu e o oprire, ci o continuare. Ca în
viață: fiecare dintre noi e un râu care, la un moment dat, se întâlnește cu
altul. Ceea ce contează nu e doar de unde venim, ci cum curgem împreună mai
departe...
Ultima lună de primăvară calendaristică va râmâne cu
siguranţă în istoria meteorologiei, dar şi în conştiinţa publică (fie doar şi
pentru faptul că mai sunt destule centrale termice de apartament care
funcţionează pe modulul iarnă) prin două caracteristici ieşite din comun:
-o lună rece, chiar foarte rece, dacă ne gândim că în
ultimii ani Florarul părea mai degrabă o antecameră a verii. Cu o medie de 13,5 C, mai 2005 se încadrează în topul
celor mai friguroase luni din ultimele opt decenii (!), după lunile mai din 1992 (12,3 C), 1991 (12,7 C), 1953 (13,2
C) şi 1943 (13,4 C), la egalitate cu luna mai 1960.
- pluviometric, cred că putem vorbi de un adevărat record al ultimelor decenii: 185,8 l/mp, de trei ori mai mult decât media lunară multianuală. Cu siguranţă, în funcţie de diferiţi factori locali, această valoare a fost depăşită semnificativ în proximitatea oraşului – exemplific cu situaţia înregistrată de mine în comuna Letea Veche ( 230,4 l – v.foto).
Doar lunile mai 2005 (172,8 l/mp) şi 2019 (151 l/mp) s-ar mai putea compara din acest punct de vedere. Pentru a avea o imagine şi mai clară asupra acestui record, să menţionăm că în ultimii 25 de ani, această cantitate lunară de precipitaţii nu a mai fost depăşită decât în trei cazuri: octombrie 2016 (200,4 l/mp), iunie 2013 (194,2 l/mp) şi iunie 2010 (193,2 l/mp)! Precipitaţiile au căzut în 18 zile, cea mai ploioasă zi (24 mai) însumând la staţia meteo oficială 38,3 l/mp, zi care a dat startul celei mai ploioase perioade din lună, cu efecte alarmante asupra debitelor din hidrografia municipiului (Trebeş, Bârnat). Una peste alta, o lună de primăvară enervant de capricioasă, dar din fericire fără alte hazarduri meteo care i-ar fi dus la exasperare pe iubitorii optimului termic şi de însorire pre-estivală...
Pentru o nouă zi mohorâtă, într-o fereastră dintre ploi, ieși din casă în căutarea stropilor de ploaie și de bună dispoziție. Îți revin în minte cuvintele prof. Vlad Eftenie și pașii devin mai ușori. Primăvara este prin ea însăși un moment de grație...
"Pot spune că aflarea “frumosului” este o artă, în lumea haotică și toxică în care trăim. O preocupare absolut necesară pentru păstrarea unei sănătăți a spiritului. Am nevoie să văd frumos, pentru a–mi face bine, zilnic."
Evoluția și dezvoltarea urbanistică înseamnă fără niciun dubiu schimbare. De la vechea țarină a orașului. De la câteva principii solide de amenajare peisagistică. De la primele poteci trasate printre primii arbori plantați. De la gardul împrejmuitor. De la prima bancă, primul rond de narcise și primul stâlp de electricitate. De la coloana de lemn sculptat cu fior artistic. De la fântâna arteziană. De la un lăcușor cu nuferi și sălcii plângătoare. De la un stadion. De la un muzeu. De la tangajul intereselor multiple. De la uitare, ignorare, indiferență, ipocrizie. De la implicare, identitate, afectivitate, memorie, prețuire. De la o generație la alta. Ce ar trebui să rămână peste toate aceste schimbări trecute, prezente sau de perspectivă? O inimă verde a orașului, un spirit al locului pentru cei care au crescut cu parcul - (a)casă. Așa va fi și acum? (P)arc peste timp? Inelele arborilor, precum cronicarii, vor cerne schimbarea...
#stareadeparc
http://www.deferlari.ro/2018/03/patrimoniul-verde-parcul-cancicov-din.html?m=0
