Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

duminică, decembrie 04, 2011

Istorie rumegată de bovine

      Practic necunoscută datorită localizării neprietenoase, la câteva sute de metri de şoseaua care traversează comuna Izvorul Berheciului, o veche reşedinţă boierească zace în dizgraţie. Conacul boierului Alexandru Apostoleanu, de pe fosta moşie Gloduri, a reprezentat până la cel de-al doilea război mondial unul din punctele de efervescenţă din comună. După 1989, conform unui şablon devenit clasic, clădirea cu valoare istorică (bine întreţinută de regimul anterior, care a transformat-o în sediu de birouri) a intrat într-un proces ireversibil de distrugere. Din fostul salon cu oglinzi, tâmplărie sau căminul de teracotă nu a mai rămas nimic. Tavanul este parţial prăbuşit, iar printre grinzi pătrunde lumina zilei. 
    Din câte am înţeles, clădirea se află în administrarea unei ferme zootehnice din localitate, care a grăbit degradarea. La faţa locului am găsit două văcuţe, care mestecau sub arcade o mână de fân, făcându-şi de lucru printre mormanele de bălegar. Erau singurele vietăţi care nu-şi puteau exprima regretul sau bunele intenţii referitoare la soarta fostului conac. Spre bucuria personală, sătul să tot aud aceleaşi şi aceleaşi goale explicaţii de la fel de fel de oficialităţi sau instituţii care au menirea de a proteja, reconstitui şi promova istoria locală şi patrimoniul de care (încă) mai dispunem...

 Foto: ruinele fostului conac Apostoleanu (comuna Izvoru Berheciului)

sâmbătă, decembrie 03, 2011

Topul celor mai active bloguri din Bacău!

Nu ratați în această după-amiază topul celor mai active bloguri din Bacău. Țineți aproape!

Anul2011 s-a remarcat prin creşterea zestrei de bloguri băcăuane, „teritoriu” pare-seatractiv şi cu potenţial susţinut de dezvoltare în viitor. Topul propus astăziare la bază criterii strict cantitative: numărul de postări din ultimele treiluni (septembrie – noiembrie 2011), punctajul acordat reprezentând mediaactivităţilor din acest trimestru, pentru 10 postări acordându-se un punct. În cazul blogurilor apărute după 1 septembrie 2011, s-au fost acordat puncte proporţional cu intervalul activ de timp. Aufost monitorizate blogurile înscrise în grupul de pe Facebook, la caream adăugat site-urile băcăuane pe care le cunosc (scuzele de rigoare dacă amuitat pe cineva, putem însă remedia!), neincluzând site-urile presei scrise şi blogurile defotografie. Cred că lista de mai jos este relevantă din punct de vedere alvizibilităţii în spaţiul virtual băcăuan şi totodată în cel al prezentării, promovării,analizei şi comentării unor evenimente de interes local/judeţean sau chiarnaţional.
Las deoparte practicile cunoscute şi folosite de unii pentru a creştefrecvenţa postărilor (preluarea integrală a unor articole de pe alte site-uri, postări copy-paste, care se potrivesc ca nuca în perete cu profilul blogului etc.). La fel, topul nu are drept criterii (fie ele şi secundare) tematica şi calitateaconţinuturilor, acestea putând fi mult mai eficient analizate de profesionişti şi aprobate (sau nu?!) de cititori. Aici e însă o altă poveste. Lăsând vorba la o parte, iată mult aşteptata ierarhie:

1. MEGA BACĂU (http://megabacau.blogspot.com/) 20,5 puncte

2. TALENT IROSIT (http://talentirosit.ro/) 15,2 puncte (de la un punctaj iniţial de 16,6 puncte, conform informaţiilor ulterioare primite de la administratorul blogului)

3. CONTRASENS (http://www.contrasens.com/) 15 puncte

4. AGHIUŢĂ (http://www.aghiuta.com/) 12,4 puncte

5. MARIUS SESCU (http://mariussescu.ro/)9,5 puncte

6. FERMA POLITICĂ (http://fermapolitica.ro/) 8,8 puncte

7. KRISTOFER (http://www.kristofer.ro/)8,5 puncte

8. BLOG BACĂU (http://blogbacau.ro/) 8,4 puncte

9. INIMA BACĂULUI (http://www.inimabacaului.ro/) 5,9 puncte

10. ÎNAINTE! (http://www.inainte.eu/) 5,3 puncte

11 - 12. DEFERLĂRI (http://www.deferlari.ro/) 5,2 puncte

MIHAI ENĂȘEL (http://mihaienasel.blogspot.com/) 5,2 puncte

13. ZIARULDE GARDĂ (http://www.ziaruldegarda.ro/)4,4 puncte

14. RADIOBACĂU (http://radiobacau.blogspot.com/)3,8 puncte

15. CĂTĂLIN BEJAN (http://catalinbejan.ro/) 3,4 puncte

16. FĂRĂ FILTRU (http://www.farafiltru.net/) 2,7 puncte

17. ½(http://1pe2.ro/) 2,6 puncte

18. LAOBIECT (http://www.laobiect.com/) 1,9puncte

19. KAYSHA(http://kaysha.net/) 1,8 puncte

20. FRAGMENTEDIN LUMEA REALĂ (http://www.totul-real.blogspot.com/)1,8 puncte

21. AMALIS(http://www.amalis.net/) 1,7 puncte

22. CRONIK (http://www.cronik.eu/) 1,4 puncte

23. IRINA BĂCĂOANU ( http://www.bacaoanu.com/) 1,2 puncte

24. BUCĂTĂRIA LU' NICU ( http://www.talentculinar.blogspot.com/) 0,9 puncte

25. DIN GURA PRESEI (http://ingurapresei.blogspot.com/) 0,5 puncte

Turismul, liantul expoziţiilor băcăuane

    Dacă ne luăm după frecvenţa târgurilor de turism (foto), am crede că ne aflăm cel puţin pe Costa del Sol sau că produsul intern brut a depăşit 30000 de euro pe cap de locuitor.
 Astăzi, în ultima zi a manifestării, mai puteţi vizita combinaţia turism - mariaj, după ce în târgurile precedente tandemul a fost turism - cele sfinteturism - hrană sau turism - imobiliare. Data viitoare se poate încerca o simbioză cu festivalul de umor. Negru.

vineri, decembrie 02, 2011

A dispărut casa memorială "Ion Borcea"?


    Într-o agenţie de turism am dat peste un „Ghid Turistic: Case memoriale în ţara noastră” (150 pagini), apărut în luna iunie a acestui an, sub îngrijirea Asociaţiei Centrul Ecologic „Green Area” (foto). 
Lucrarea, după cum este menţionat pe copertă, a fost finanţată cu bani europeni, prin Programul Operaţional Regional. O iniţiativă lăudabilă, atât ca idee, cât şi ca punere în practică, sub forma unui material cu o calitate grafică foarte bună şi un conţinut atractiv. Din căutările pe net am găsit că sediul asociaţiei se află în comuna Bulbucata, judeţul Giurgiu (!), proiectul a primit finanţare prin domeniul de intervenţie 5.3 ,“Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”, obiectivul fiind „creşterea circulaţiei turistice precum şi creşterea gradului de cunoaştere a unei mici bucăţi din istoria României”. Pentru judeţul Bacău a fost alocat spaţiul destinat prezentării caselor memoriale George Bacovia, Nicu Enea şi Rosetti Tescanu - George Enescu (foto).  
   Surpriză însă: casa memorială a marelui oceanograf Ion Borcea, de la Racova (foto), nu apare…A fost uitată, ignorată sau nu a mai ajuns finanţarea despre care nu am găsit nicio referire (desigur, o sumă bunicică, exprimată în multe zerouri euro-pene)? În plus aceeaşi întrebare pe care mi-am mai pus-o şi în alte situaţii asemănătoare: care este finalitatea reală a acestor proiecte, din moment ce lucrările respective au o nişă de circulaţie redusă la niscai primării, consilii judeţene sau agenţii de turism?!
Foto:  Casa memorială "Ion Borcea" (Racova)

joi, decembrie 01, 2011

Scenariu demografic terifiant pentru Bacău?


      Ultimul comunicat al INS București, dat publicității după încheierea recensământului populației, oferea pentru municipiul Bacău cifra de 148021 recenzări, făcându-se precizarea că aceasta nu reprezintă numărul populației stabile. Cum se calculează însă populația stabilă? Ne ajută mica formulă:
Ps = Pp  + Pa – Pt    unde:
Ps = populația stabilă
Pp = populația prezentă în localitatea de domiciliu la momentul recenzării
Pa = populația stabilă absentă temporar la momentul recenzării
Pt = persoane prezente temporar – reprezintă totalitatea persoanelor care își au domiciliul stabil în alte localități dar care la momentul de referință al recensământului se aflau în clădiri de locuit ale localităților respective. Această populație flotantă, care se afla în Bacău pentru muncă, cursuri, recreare sau în alte scopuri, este inclusă în acei 148021 recenzări ale INS-ului. 
       Dacă luam în calcul aceste "detalii" de calcul, s-ar părea că populația stabilă a Bacăului ar fi de 133700 persoane, adică cu 41800 locuitori mai puțin decât la recensământul din anul 2002 și cu nu mai puțin de 71300 persoane față de 1992! Cu alte cuvinte, o întoarcere în timp, din punct de vedere demografic, la nivelul anilor 1978-1979… Dacă această valoare va coincide cu cea finală oficială, vom asista la o contracţie puternică a bugetului local, cu efecte vizibile asupra proiectelor edilitare, sociale, urbanistice etc, implicit o scădere a atractivităţii oraşului şi diminuarea calităţii vieţii citadine… Să sperăm însă că pe undeva s-a strecurat un viciu de procedură…

 
Foto: Emigrant passengers on board,  pictură deFelix Schlesinger, 1851 (sursa:1st-art-gallery.com)


FESTIVITĂŢI DEDICATE ZILEI NAŢIONALE A ROMANIEI



    Festivităţile s-au desfăşurat în Piaţa Tricolorului, pe parcursul unei ore în care cei prezenţi au putut asculta discursurile oficialităţilor, cuvântul PS Ioachim Băcăuanul şi ritmurile motivante ("Noi suntem români!") puse în scenă de ansambluri folclorice. Finalul i-a prins pe toţi cu ochii pe cer, urmărind cireaşa de pe tort, formată din 3 elicoptere care au survolat centrul, fără a se mai întoarce.
    Galerie foto de la aceste manifestări dedicate sărbătoririi zilei de 1 Decembrie în Bacău: clic AICI.
Videoclip cu formaţia de elicoptere - clic AICI.
    

miercuri, noiembrie 30, 2011

Atenţionare pentru un puturos

Se caută cu asiduitate ultima persoană care ar fi putut face o asemenea nelegiuire. Într-o ţară atât de civilizată, of...
Se întâmplă pe Venus.
Strada, nu planeta...


"CUZA" ŞI "ALECSANDRI" LA ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

    În preambul la manifestările organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie, câteva unităţi de învăţământ din oraş au început de astăzi activităţi festive. Astfel, după intonarea imnului de stat de majoritatea elevilor din liceele băcăuane (foto 1), a urmat un program artistic pregătit de elevii Şcolii "Alexandru Ioan Cuza" la statuia lui Ştefan cel Mare (foto 2), pentru ca o oră mai târziu să înceapă marşul elevilor de la C.N. "Vasile Alecsandri" pe traseul  Prefectură – Cimitirul Eroilor (foto 3). Galeria foto de la aceste activităţi - clic AICI.
Foto: Intonarea imnului de stat 
la C.T. "Anghel Saligny" Bacău

Program artistic organizat de elevii Şcolii "Al. I. Cuza" Bacău

Alecsandriul sărbătoreşte 1 Decembrie