Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
duminică, august 19, 2012
sâmbătă, august 18, 2012
vineri, august 17, 2012
marți, august 14, 2012
Trei zile de sărbătoare pentru Târgu Ocna
Parcul
„Măgura”
din Târgu Ocna va fi timp de trei zile kilometrul 0 pentru trotuşeni dar şi
pentru turiştii aflaţi în pitorescul Salzburg
al României în perioada 17 -19 august. Cea de a XII-a ediţie a zilelor
oraşului, organizată de edilii locali, promite numeroase surprize care vor
întreţine din plin momentele de voie bună: recitaluri susţinute de Paula Seling
şi Victor Socaciu, trupa Haiducii,
Ansamblul Busuiocul, sărbătorirea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de
căsătorie ş.a.
Foto: Parcul "Măgura" (februarie 2011)
Imagini din Târgu Ocna - clic aici.
Chill-out music: Amurco Band
Despre poluarea oferită cu drag băcăuanilor s-a tot scris şi răscris. Mai puţin despre poluarea fonică care completează un peisaj tehnogen extrem de atractiv. O mostră de astfel de poluare, surprinsă la aproape 2 km de fabrică (!), o puteţi auzi aici. Să ne bucurăm de puterea flanşelor. Chill-out music, cu difuzoarele la maxim!
Planul oraşului Bacău (1971)
O altă reprezentare cartografică a Bacăului: planul oraşului la începutul deceniului şapte al secolului trecut. Clic pe imagine pentru zoom.
Sursa: Bacău, schiţă monografică (1971)
În aceeaşi categorie:
Bacăul acum 40 de ani: harta oraşului
Planul Bacăului la 1939
Harta topografică a Bacăului întocmită de United States Army
Fizionomia urbană a Bacăului la început de secol XX
În aceeaşi categorie:
Bacăul acum 40 de ani: harta oraşului
Planul Bacăului la 1939
Harta topografică a Bacăului întocmită de United States Army
Fizionomia urbană a Bacăului la început de secol XX
Etichete:
Bacăul de altădată,
sistematizare urbană,
urbanism
luni, august 13, 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)







