Sursa: romaniainterbelica.ro
Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
vineri, august 31, 2012
Bacăul interbelic
Imaginea judeţului Bacău într-un decupaj administrativ-teritorial şi demografic (1930).
Sursa: romaniainterbelica.ro
Sursa: romaniainterbelica.ro
Etichete:
Bacăul de altădată,
demografie,
judeţ,
sistematizare urbană,
strategii,
urbanism
joi, august 30, 2012
miercuri, august 29, 2012
C.C.D. a acreditat două noi programe de formare continuă pentru profesori
Acestea vor fi ofertate de instituţia băcăuană,
începând cu anul şcolar 2012-2013, beneficiari direcţi fiind cadrele didactice
din judeţul Bacău .
Programul
de formare continuă intitulat, „Integrarea
T.I.C în procesul educaţional” urmăreşte
dezvoltarea
profesională a cadrelor didactice din
reţeaua învăţământului preuniversitar băcăuan, răspunzând cerinţelor naţionale
şi europene, privitoare la dezvoltarea competenţelor IT ale cadrelor didactice
şi ale elevilor, cu scopul formării unei societăţi bazate pe cunoaştere, în
România.
Funcţia principală a programului de
formare propus este de activizare şi dezvoltare a
competenţelor IT avansat ale
cadrelor didactice din sistem, care vor putea folosi eficient în procesul
didactic instrumentele colaborative online, platformele e-learning, softurile educaţionale, în mod deosebit cu
scopul creşterii calităţii în educaţie.
Programul asigură totodată o pregătire generală sub aspect teoretic şi o pregătire specifică sub aspect metodologic şi practic, pregătire ce
poate fi aprofundată şi dezvoltată individual, conform opţiunilor cursantului,
ca urmare a facilităţilor oferite de propria
platformă e-learning, pe care se vor derula o parte din activităţile de formare.
Curriculumul programului, centrat pe noutăţi în domeniul tehnologiei informaţiei şi al instruirii
asistate de calculator, configurează un câmp de formare în care
cursantul înţelege şi acceptă necesitatea introducerii noilor
tehnologii în educaţie şi integrarea TIC în activităţile de predare, învăţare
şi evaluare.
Instrumentele colaborative utilizate, exemplele,
şabloanele, modele de utilizare a mediilor virtuale pentru educaţie şi formare,
asigură cursanţilor formarea competenţelor profesionale în
trasee personalizate.
Totodată, diversitatea şi flexibilitatea strategiilor de formare promovate
de program, mijlocesc stimularea creativităţii şi
originalităţii, în exercitarea rolului de facilitator în
clasa modernă, corelarea conceptelor pedagogice cu
diverse abordări ale informatizării şi mediilor virtuale şi tratarea diferenţiată a situaţiilor de
formare, în perspectiva introducerii celor mai adecvate instrumente TIC, pentru
optimizarea procesului de predare-învăţare-evaluare.
Calitatea formării este garantată prin cel puţin trei elemente
inovative: colaborarea cu Asociaţia „TEHNE – Centrul pentru Inovare în Educaţie”,
organizaţie profesională de prestigiu, agreată de Ministerul Educaţiei şi de
Universitatea din Bucureşti, specializată în implementarea şi promovarea
educaţiei folosind tehnologia informaţiei şi comunicării; colaborarea cu formatori
acreditaţi în domeniu TIC, care s-au dezvoltat profesional, prin diferite burse
şi programe de formare în ţară şi străinătate; curriculumul propus ce îmbină
într-un mod echilibrat reperele pedagogice ale instruirii asistate de
calculator, cu instrumentele TIC moderne, care asigură la rândul lor
colaborarea şi comunicarea între profesori şi elevi în procesul instructiv
educativ.
Programul de formare continuă „Educaţie civică – formarea profesorilor” este
fundamentat pe opţiunile strategice ale politicii educaţionale din România, în
contextul sistemului educaţional european, stabilit prin „Declaraţia de la Copenhaga” (29-30
noiembrie 2002).
Scopul programului de formare derivă din prevederile Legii educaţiei naţionale, nr. 1/5
ianuarie 2011. Acesta oferă cadrelor didactice, care predau în
învăţământul preuniversitar, un sprijin important în proiectarea fiecărui
demers didactic, stimulându-le creativitatea, într-o
manieră personală. Programul de formare
beneficiază de o onorantă recomandare
şi de sprijinul Ambasadei S.U.A. la Bucureşti, partener, devenit deja
tradiţional, al Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău.
Funcţia
principală a programului este aceea de activizare şi dezvoltare a competenţelor de
bază, precum şi de formarea de noi competenţe profesionale ale cadrelor
didactice din sistem, cu scopul capacitării acestora pentru inovaţie şi calitate în educaţie.
Totodată, programul asigură o pregătire generală, sub aspect teoretic şi o pregătire specifică, sub aspect metodologic şi practic, pregătire ce
poate fi aprofundată şi dezvoltată individual, conform opţiunilor cursantului.
Curriculumul
programului, centrat pe noutăţi în teoria şi practica educaţiei, configurează
un câmp de formare, în care cursantul dobândeşte informaţii ştiinţifice, dezvoltă competenţe
profesionale specifice, valorifică experienţe personale şi exersează tehnici de aplicare a
cunoştinţelor, în situaţii educaţionale reale, sau prefigurate.
Deci, tehnicile
aplicative, propuse spre reflecţie şi antrenament, vor permite formarea competenţelor profesionale în
trasee personalizate.
Diversitatea şi flexibilitatea strategiilor de formare promovate
de program, mijlocesc stimularea creativităţii şi
originalităţii în exercitarea rolului şi atribuţiilor
la locul de muncă, într-o instituţie de învăţământ implicată şi integrată în
comunitatea socială.
Astfel, programul propune de
asemenea extinderea educaţiei pentru democraţie şi
în cadrul activităţilor extracurriculare, sugerând aşadar activităţi
de învăţare în afara şcolii.
În condiţiile descentralizării
sistemului de învăţământ, acest program răspunde şi altor nevoi de formare,
considerate prioritare la nivel naţional, dar şi la nivel local.
„Acreditarea acestor
noi programe de formare continuă, relansează activitatea C.C.D. Bacău în anul
şcolar ce urmează. Nu
întâmplător, ele urmăresc formarea unor competenţe diferite, dar completează în
mod real oferta noastră, care va pune la dispoziţia cadrelor didactice din
judeţ cinci programe, ce însumează 130 de credite profesionale transferabile,
situaţie îmbucurătoare şi deloc neglijabilă”, a
declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.
Sursa: Înainte!
marți, august 28, 2012
Exemplul orădenilor
Orădenii au avut recent o
iniţiativă lăudabilă pentru a schimba în bine faţa cenuşie a oraşului (clic aici, aici şi aici).
Municipalitatea - în parteneriat cu o societate comercială - a iniţiat concursul „Spaţii
verzi urbane de care suntem mândri”, prin care a ofertat asociaţiilor de
proprietari posibilitatea de a-şi înscrie în competiţie spaţiile verzi aferente
locuinţelor colective. Deşi proiectul a fost privit la început cu destulă
reticenţă, el s-a dovedit un succes, vizibil la nivelul întreţinerii şi
esteticii acestor mici oaze verzi din ţesutul urban. Un exemplu care ar putea
fi aplicat şi la est de Carpaţi…
Etichete:
sistematizare urbană,
spaţii verzi,
Utilităţi
Dan Gârleanu a îmblânzit Munţii Făgăraş!
Conform
datelor G.P.S., traseul a fost străbătut
în 21 ore, 17 minute şi 47 secunde (Mănăstirea Turnu Roşu: 25 aug., ora
03.00.51 – Cantonul Rudăriţa: 26 aug.,
ora 00.18.38).
Datele tehnice ale traseului sunt: distanţă 82,5 km,
urcari totale 5874 m, viteză medie în mişcare 4,8 km/h, cu plecare de la
Mânăstirea Turnu Roşu şi sosire la Cantonul Rudăriţa.
Parcurgerea traseului a fost făcută fără probleme
deosebite, singurele care au produs întârzieri fiind starea proastă a
marcajului (pentru timp de noapte) şi câinii de la stâni.
Deşi se resimte fizic, Dan
Gârleanu este fericit că a reuşit aceasta încercare şi doreşte, pentru viitor,
să atragă cât mai multe persoane interesate, mai ales că a primit încurajări pe
traseu atât de la turişti români, cât şi din Germania, Anglia, Ungaria şi
Cehia:
“Mă bucur că am reuşit să parcurg traseul sub timpul
propus, deşi în două locuri de pe creastă
am avut dubii puternice cu privire la reuşită. Dacă aş fi avut o experienţă anterioară
asemănătoare şi dacă aş fi fost antrenat corespunzator, aş fi reuşit să scot un
timp mai bun, însă scopul acestei acţiuni a constat în a argumenta, printro
demonstraţie, că acest traseu poate fi parcurs în timp bun de amatori, şi ca
urmare a acestui fapt parcurgerea crestei Făgăraşului poate deveni o competiţie
puternică la nivel naţional, in prima faza. Sper
ca acest lucru să se întample începând de anul viitor.”
Punctele de
sprijin au fost amplasate în Şaua Caprei şi la Fereastra Mare a Sâmbetei pentru
alimentarea cu apă şi hrană şi schimbarea echipamentul deteriorat.
Aceast eveniment este organizat
de Clubul de Ecologie şi Turism “Veniţi cu Noi” Bacău pentru lansarea,
atragerea şi promovarea practicării a unui nou tip de ramură sportivă “Trail
running” (alergare neconvenţională pe
poteci de munte inaccesibile pe drum, prin ascensiune şi coborâre, cu diferenţe
mari de nivel: munte, deal, păduri, pasaje înguste.)
În ideea organizării începând cu anul 2013 a unei
competiţii oficiale la nivel naţional sau internaţional, se încearcă popularizarea traseului, având în
vedere că zona crestei Munţilor Făgăraş este cea mai înaltă şi spectaculoasă
din România.
Proiectul a fost sprijinit de
colaboratori de la Global Service Auto, Clubul Sportiv Dimamo Bacău, Farmaciile
Bofarm, International Police Association regiunea 1 Bacău, Pub S Bacău, Grafit
Invest, Departamentul Educaţie Fizică Emirates National School, S.N.P.P.C.
Biroul teritorial Bacău, Kinetoterapeut Costi Sdrobiş, Agriconstruct şi C.R.E.
Bacău.
Sursa: Comunicat de presă Clubul de Ecologie şi Turism “Veniţi cu
Noi” Bacău
Etichete:
eveniment,
Fascinanta Românie,
mediu,
turism
luni, august 27, 2012
Participă la îmbunătăţirea calităţii vieţii din Bacău!
Universitatea
"Al. I. Cuza" din
Acordând aproximativ 10 minute din timpul dumneavoastră, pentru completarea chestionarului de mai
jos, contribuiţi la dezvoltarea durabilă a oraşului Bacău.
Chestionarele
sunt anonime, informaţiile obţinute sunt confidenţiale şi vor fi prelucrate
doar în scop ştiinţific. Exactitatea pe care o cerem (de exemplu în privinţa
adresei locuinţei sau a locului de muncă) este necesară numai pentru o analiză
spaţială cât mai pertinentă.
La
întrebările la care bifați varianta de răspuns "altele", vă rugăm să
detaliați în spațiul situat alături.
Vă mulţumim pentru colaborare
şi pentru timpul acordat!
Chestionarul poate fi completat dând clic AICI.
Etichete:
eveniment,
sistematizare urbană
O carte de suflet: Cronica unei mari familii băcăuane - Boierii Lecca
Centrul de Cultură şi Arte “George Apostu” Bacău a
fost sâmbătă gazda unei remarcabile lansări de carte: “Cronica unei mari
familii băcăuane – Boierii Lecca”, având ca autor pe un descendent al familiei,
Dumitru Lecca (foto 1). Apărută la editura
oneşteană “Magic Print” în condiţii grafice excepţionale, monografia
genealogică a unei familii cu un destin care se împleteşte timp de două secole
cu evoluţia Bacăului se relevă drept un proiect de suflet care prinde viaţă
datorită lui Dumitru Lecca, umplând astfel un gol important din istoriografia
locală. Un proiect de suflet despre care autorul afirmă în cuvântul introductiv următoarele “Avem un trecut pe care trebuie să ni-l asumăm, cu urcuşuri şi coborâşuri, iar aducerea la lumină a acestora, a celor care s-au implicat într-un fel ori altul în viaţa neamului este o datorie a celor care au posibilitatea să o facă (…) Cu convingerea, sădită de o educaţie căreia îi port respect, că o ţară fără valori şi fără trecut nu poate avea viitor, am pornit pe drumul anevoios ce readuce în memoria colectivă viaţa unor oameni din familia mea care, cu trudă şi inteligenţă, şi-au servit cu onoare patria şi poporul.”
O parte a discursul autorului la momentul lansării monografiei este accesibilă AICI.
Etichete:
eveniment,
evenimente editoriale,
judeţ
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





